ChaospiA

I'm a mess

2011-06-19T12:37:00.004+01:00

Cred sincer ca daca aș avea o menajeră, aș fi mult mai ordonată. Mi-ar fi rușine de femeia aceea care ar veni în fiecare săptămână să strângă după mine și mereu m-aș întreba: Ce-ar zice Tanța dacă ar vedea cum mi-am lăsat hainele împrăștiate?

Indiferent ce salariu i-aș plăti, m-aș gândi, ei bine, o plătesc pe femeia aceea să își facă meseria, nu să o umiliesc eu în fel și mod doar pentru că are nevoie de câțiva bănuți.

M-ar urmări gândul că atunci când intră pe ușă și vede dezastrul rămas în urma mea se gândește doar: ”Ce fată leneșă, intră seara în casă, își lasă lucrurile pe unde apucă și se bagă în pat.” Pentru că acesta este adevărul. Camera mea arată mereu ca și cum ar fi trecut diavolul tasmanian prin ea. Desigur, am zilele mele în care îmi fac ordine, apoi pentru căteva zile este curățenie, iar apoi se instalează din nou haosul în lumea mea.

Știind însă că marți, de la 11AM, vine Tanța pe la mine, aș avea grijă să las ordine în lucruri, să fie totul pus la locul lui, patul făcut, ordine în sertare, să duc gunoiul, să bag o mașină de rufe. Și un post-it pe ușa șifonierului: ”Am fost cuminte săptămâna aceasta, tanti Tanța. Nu cred că e nevoie de mai mult de o tură cu aspiratorul. Găsiți pe sârmă hainele care sunt de călcat. Vedeți dumneavoastră dacă e nevoie să ștergem geamurile sau aragazul sau să dezghețăm frigiderul. Săru-mâna, Andreea”.

Evident, nu am menajeră. Așa că arunc hainele pe fotoliu timp de 6 zile pe săptămână, iar în a șaptea le dau la spălat. Nu calc niciodată nimic, în primul rând pentru că nu am văzut utilitatea unui fier de călcat deci nu mi-am cumpărat niciodată unul. Iar în al doilea rând pentru că mi-e teamă de fierul de călcat. Gătesc mâncare sănătoasă pentru că nu mănânc prăjeli - mi-e frică să prăjesc ceva. Prefer să îmi cumpăr haine noi decât să le spăl pe cele pe care le am (stiu, face parte din ”paradoxul Lorelai”). Nu pentru că mi-ar fi lene, ci pentru că niciodată nu găsesc momentul potrivit. Am mereu un pachet de biscuiți, Red Bull și o carte lângă pat. Iar dacă lucrez la ceva, am cărți și hârtii în pat cu mine. Iar notebook-ul nu cred că a stat vreodată pe birou - adorm cu el lângă mine cum ar adormi un copil cu un urs de pluș. Sunt dezordonată și ciudată, iar de la o vreme nu mai văd nici rostul la a păstra aparențele, la a părea că sunt altfel decât sunt, la a părea normală. La a părea că sunt așa cum ar trebui să fiu.

(scris) deA

Zece lucruri nu imi plac la o relație romantică

2011-06-10T20:24:00.007+01:00

Când vine vorba de relații romantice sunt complet alta decât cea pe care o știm și o iubim cu toții. În primul rând, nu suport să mi se spună ce să fac. Când să mă trezesc, când să mă culc, cât să mănânc, cât să muncesc și cât să dorm.

După cum nu tolerez să fiu interogată ce am făcut - unde am fost, ce fac toată ziua, ce fac noaptea, unde plec și când mă întorc. Nu răspund la telefoane abuzive si nu dau explicații de ce nu am răspuns.

Nu vreau să mi se impună să mă încred în cineva, să mi se ceară să depind de cineva care la proxima ocazie își va uita toate promisiunile și responsabilitățile și mă va dezamăgi.

Nu reacționez bine la interdicții, restricții, limite și nu accept că a fi implicată într-o relație romantică cu o anumită persoană înseamnă că de acum înainte la orice eveniment, concert, expozitie, concediu, petrecere la care voi merge, voi avea voie să merg doar însoțită de acea persoană.

Nu imi plac crizele de gelozie. Chiar dacă tachinez și glumesc în legătură cu orice subiect, în definitiv, oricine ar fi într-o relație cu mine are dreptul în continuare să se uite după alte individe, să placă alte individe, să fie apropriat de alte persoane. Dar dacă în privința aceasta nu există reciprocitate, atunci clar eu sunt o fraieră iar celălalt, un măgar misogin și egoist.

Știu că nu sunt perfectă și nu mă deranjează când sunt criticată atâta timp căt merit aceasta și căt există argumente reale pentru criticile aduse-mi. Dar aici pun punct. Dacă ești într-o relație cu mine, nu ești și într-o relație cu familia mea, prietenii mei, animalele mele. Nu ai niciun drept să îi critici pe ai mei.

Nu caut un frate siamez deci nu îmi pasă că ne plac lucruri diferite. Totuși există o diferență între a spune că nu îti place ceva ce îmi place mie și a spune că ceea ce îmi place mie este de rahat. Așa, doar pentru că îmi place mie.

Sunt la linia perfectă de echilibru între organizare maniacă și fantezie nețărmuită. Prin urmare nu am nevoie de nimeni care să îmi plănuiască viața mea pentru mine. Nu vreau să aud pe nimeni declarându-mi că mă iubește doar pentru a avea prilejul să îmi spună ce voi face miercurea viitoare, unde voi fi luna viitoare, unde îmi voi petrece sărbatorile următoare, ce voi face la următoarea petrecere, cât voi munci, cât mă voi îngrășa sau cât voi slăbi, cu ce mă voi îmbrăca sau încălța, cât timp voi petrece în fața PC-ului și despre cum ar trebui să decurgă restul viitorului meu.

O relație romantică nu este doar un alt fel de a spune ”sclavie”. Nu sunt nici bucătăreasă, nici spălătoreasă, nici menajeră, nici chelneriță - și mai ales, nu ca hobby-uri. Și pe aceeași notă, nu tolerez să fiu desconsiderată - a critica constructiv nu este același lucru cu a jigni nemotivat tot ceea ce sunt, tot ceea ce fac, tot ceea ce știu, tot ceea ce îmi place, tot ceea ce scriu și așa mai departe.

În final, nu îmi place să fiu controlată. Și nu mai vreau abuzuri. Nu sunt ”sufletul-pereche” al niciunei persoane care crede că o ceartă este același lucru cu o discuție între doi oameni maturi și că agresivitatea este ceva natural.

(scris) deA

Cautari

2011-04-04T07:19:00.004+01:00

La multi ani de ziua mamei

M-am trezit in dimineata aceasta cu gandul la Cristinele lui Alecu Vaida Poenaru si a lui Ovidiu Zotta. Imediat mi-am amintit cum in copilarie sustineam insistent ca Romania nu a dat muzicieni sau scriitori de valoare - ceea ce in alte cuvinte insemna, la vremea aceea, ca nu a dat artisti pe gustul meu. Dar tot atunci citeam romancieri, dramarturgi, poeti pentru care acum am o dragoste netarmuita: Rebreanu, Petrescu, Bacovia, Minulescu, Zotta, Musatescu, Petriceicu-Hasdeu. Si tot acum as fi omniprezenta la concertele Urma, LunaAmara, OCS, daca mi-ar permite granitele. Iar ocazional ma gasesc fredonand Maria Tanase, Nicu Alifantis, Ducu Berti.

Privind in retrospectiva, probabil cautam inconstient o scuza, o explicatie pentru dorinta de a pleca, de a fugi, de a evada. Cliseic, dar a fugi de tine insati e imposibil. Insa cateodata, tot fugind, chiar daca nu ajungi la destinatie, ajungi sa intelegi. Sa inteleg ca pana la urma, au fost si lucruri bune. Lucruri nemaipomenite. Mama m-a invatat sa citesc cu mult inainte sa ajung la scoala - dar mai important, m-a invatat sa iubesc sa citesc. Am fost un copil crescut in permanenta cu un nou volum in mana. Din biblioteca mamei, din cele ale scolilor, din cele metropolitane. Proza, dramartugie, poezie, literatura din toate epocile si de toate genurile, intotdeauna necenzurata. Mi-am petrecut veri intregi asezata pe podea, sub fereastra, citind. Si pe fundal, intotdeauna muzica. Radioul functiona mereu in bucataria mea de copil. Iar atat de mult mi-a intrat in sange acea muzica incat acum ascult muzica cel putin 20ore/zi iar timpul liber mi-e planificat in functie de concerte. Am coloana sonora pentru fiecare moment important al vietii mele.

Asa ca, da, nu a fost niciun tata care sa ma priveasca absolvind liceul. Si mi-am petrecut mult timp incercand sa gasesc un vinovat pentru asta. Ca in final sa gasesc nu un tata, ci doi. Simbolic vorbind, sunt fiica adoptiva a lui Munteanu si Zotta. Si pentru fiecare tata, am cel putin alti cinci unchi.
Pana la urma, in castig sunt eu.

(scris) deA

Avril Lavigne - Innocence

Maine

2010-12-18T19:06:00.004Z

Daca m-as putea trezi oriunde in lume maine dimineata, as vrea sa ma trezesc pe o patura intinsa pe nisipul din Vama. Sa fiu imbracata doar in costumul de baie, cu ochii inca inchisi, cu soarele incalzindu-mi degetele si mangaindu-mi pielea. Sa ascult valurile imperechindu-se in larg si sfarsind izbindu-se de tarm.

Sa ma trezesc alaturi de sufletul-pereche. Sa mancam clatite cu fructe, luate de pe plaja si sa bem, eu - Red Bull, ea - cafea rece.

Sa ma intind inapoi sub soarele moale si sa raman asa. In nemiscare, in nemurire.

(Fata de Iad, Purgatoriul e Rai.)

(scris) deA

What's your poison?

2010-11-30T22:53:00.000Z

De ce ti-e teama? he whispered to my troubled mind and body.

Urma - What i am

Mi-e teama de minciuni. Mi-e teama de singuratate. Mi-e teama ca intr-o zi nu voi mai fi jucaria preferata. I'm scared one day I won't make you shiver anymore. I fear realizing I never actually have. Ma tem ca nu cumva sa nu fiu decat jucaria de rezerva, mantaua de vreme rea. Ma tem ca ei vor realiza ca nu sunt cu nimic mai mult decat o impostoare, ma tem ca se vor plictisi de surogat, ma tem ca originalul va deveni accesibil si ca nimeni nu va mai dori copia. I'm afraid you'll get bored, I'm afraid one day you'll discover I'm not what you really wanted. That one day somenone else will have more to offer you then I could possibly give you in my entire life, my entire life. I'm afraid I'm hardly enough. Mi-e teama ca ei se vor speria de spaima mea, ca nebunia mea ii va innebuni, ii va exaspera, ii va alunga. Si ma vor abandona. Pentru ca doar in basme ei se opresc sa te ajute; penru ca doar acolo au timp pentru durerea ta; pentru ca doar acolo le poate pasa, pentru ca doar acolo poti fi salvat. Pentru ca doar acolo as mai putea fi salvata...

(scris) deA
16/04/09

Ellie Goulding

2010-11-08T21:32:00.003Z

Ellie Goulding va concerta pe data de 15 Nov, in Birmingham, in cadrul turneului de promovare a albumului de debut.

Intamplarea face sa am un bilet in plus pentru acest concert. Stiu ca in general cititorii mei locuiesc in Romania, dar daca este cineva interesat sa o vada pe Ellie Goulding live si are posibilitatea sa mearga saptamana viitoare in Birmingham, va rog contactati-ma printr-un comentariu la articolul acesta si stabilim detaliile.

Concertul va avea loc in cadrul Academiei O2; sonorizarea este excelenta in oricare dintre incaperile lor. La bar se servesc bauturi alcoolice si non-alcoolice, intr-o atmosfera specifica de club britanic. Nu s-a anuntat oficial cine va canta in deschidere, insa cunoscand politica O2, Ellie Goulding va urca pe scena in jurul orei 8PM si va concerta cel putin pentru o ora. Pe site-ul oficial al evenimentului biletele sunt demult epuizate.

(scris) deA

De inchiriat cu ora

2010-11-01T16:19:00.001Z

Stiti cum sunteti voi? Voi vreti pe cineva pe care nu il puteti avea. Insa eu sunt accesibila, eu sunt aici, la indemana. Si atunci va multumiti cu mine, chiar daca nu sunt tot ceea ce va doriti.

Dar pana la urma nimeni nu stie cand sa se opreasca, nimeni nu poate sa spuna pur si simplu "Stop!". Cu totii vor mai mult. Si atunci realizeaza ca nu se pot multumi doar cu mine si pornesc intr-o misiune patetica de a ma transforma in ceea ce isi doreau cu adevarat de la bun inceput. Ma indoaie, ma rasucesc, ma oglindesc, ma sparg si ma remodeleaza, se straduiesc fiecare dintre ei sa ma transforme in altceva decat sunt. Cand nu ma conformez, ma lovesc, ma pedepsesc, ma arunca si ma cheama inapoi doar ca sa vada daca am inteles, in sfarsit, cine trebuie sa fiu. Isi satisfac fanteziile cu mine si vor mereu mai mult si mai mult sa seman cat mai bine cu imaginea persoanei pe care o iubesc ei de fapt. Iar despre mine nu se intreaba niciodata unde sunt. Nu ma aude nimeni plangand, nu stie nimeni ca m-am ratacit...

Pana la urma toti isi doresc sa fiu umbra cuiva care ii poate face fericiti. Toti isi doresc sa fiu oglinda dorintelor lor bolnave. Toti isi doresc sa fiu cea care ii poate satisface asa cum i-ar satisface cei pe care ii vor ei... si care nu ii vor pe ei. Si nimeni nu mai are timp sa se intrebe ce imi doresc eu. Iar eu imi doresc sa nu fie nevoie sa fiu diferita. Imi doresc ca ei sa ma poata iubi...nu! sa aleaga sa ma iubeasca asa cum sunt. Asa cum sunt eu, fara nicio asemanare cu iluziile lor. Sau sa ma lase. Sa accepte ca nu sunt ceea ce vor ei si sa renunte la mine. Da, poate ca voi ramane singura, dar si acum eu, adevarata eu, sunt la fel de singura.

Pana la urma, pentru ei nu sunt decat o curva. Ma metamorfozez, le indeplinesc fanteziile, ma prefac ca sunt ceea ce au ei nevoie sa fiu, iar apoi, daca cumva masca se zgarie si ei imi vad adevaratul chip, ma abandoneaza, dezamagiti. Aceasta, sau ma tortureaza pana ce redevin cine stiu ei ca trebuie sa fiu.

(scris) deA

20.04.09

O curva ieftina, in sfarsit. O cafea e de ajuns.

Urma - Buy Me With A Coffee

Mind the gap

2010-10-12T07:55:00.004+01:00

In momentul acesta, toate persoanele de care am fost indragostita vreodata, toti cei cu care mi-am dorit o idila la un moment dat, ei bine, toti acesti oameni se afla acum pe o alta bucata de uscat decat cea pe care ma aflu eu.

(scris) deA

Fata Morgana

2010-10-09T00:01:00.000+01:00

Cumva as vrea sa ma pot amagii ca daca incetez a respira, timpul se va opri in loc. Visez ca pentru fiecare inspiratie amanata, secundele se vor alungi. Ca cele trei nopti reci pe care le mai am se vor transforma in nopti polare, rabdatoare cu zbuciumul meu.

Stiu cand plec si spre ce, dar nu stiu unde voi ajunge. Stiu ca mi se vor invineti degetele pe manerul valizei bleumarin si ca in ceata acelui oras tacut, doar paltonul meu turcoaz va fi o pata de culoare intre strazile si cladirile gri. Stiu ca voi pasi grabita, ca mi se va zambi si mi se va spune "Bine ai revenit", ca voi astepta in tacere autocarul, tragandu-mi caciula mai bine peste urechile rosii de frig. Ma sperie faptul ca nu voi putea adormi si ca va trebui sa suport monotonia verde a drumului de doua ore.

Ca in orice sambata dimineata, orasul va fi aglomerat - mame si fiice plecate la cumparaturi si grupuri de adolescenti scunzi, cu tenul acoperit de cosuri, facand coada in fata McDonaldsului si a KFC-ului.

Imi va fi frig si valiza va fi grea. Iar tacerea din mine va acoperi zgomotul orasului.

Stiu. Tocmai de aceea ma tem.

(scris) deA
06.10.10

Pe drumul meu

2010-10-04T16:32:00.004+01:00

The Beatles - Ticket To Ride

Sambata dimineata plec din nou la facultate. E o perioada dificila acum dar incerc sa evit sa ma gandesc la ea - pana la urma nimeni nu ramane o vesnicie in casa in care se naste si in care creste dar eu totusi nu ma pot desprinde de acasa. Iubesc cum se aude Bucurestiul noaptea, iubesc aglomeratia de Duminica dimineata, iubesc magazinele deschise duminica seara sau cluburile in care poti bea o cafea sau un cocktail in orice noapte, la o ora oricat de tarzie, iubesc non-stopurile si farmaciile deschise aproape in fiecare zi a anului, iubesc trenurile in care ai timp sa citesti si sa visezi la calatoria in care ai pornit sau la cea din care tocmai te intorci, iubesc bagajele facute in graba si weekendurile petrecute oriunde - Constanta, Brasov, Ploiesti, pe Trotus, iubesc posibilitatea de a evada in orase in care nu am fost niciodata, precum Sibiu sau Bacau, iubesc festivalurile anonime, in camp deschis, sau faimoase, pe malul marii. Iubesc bisericile si cladirile-monument ce nu sunt inca acoperite de capcane macabre pentru porumbei, iubesc blocurile comuniste si strazile ce nu au fost inca invadate de porumbei sinucigasi. Iubesc faptul ca in Romania inca pot spune ca imi plac albii fara sa fiu considerata rasista. Iubesc libertatea de exprimare, curajul de a se revolta si spontaneitatea, sinceritatea si profunzimea romanilor. Iubesc Calea Victoriei, Bulevardul Unirii, plaja din Vama Veche si faptul ca in cateva ore si cu cativa zeci de lei in buzunar pot ajunge fie la mare, fie in varf de munte. Iubesc concertele marunte si minunate la care poti ajunge aproape in fiecare saptamana. Iubesc camera din care scriu acum, camera asta nici mica, nici mare dar in care incape o lume intreaga.

Iubesc toti oamenii pe care i-am cunoscut incepand dintr-o zi de vara si pana acum si care sunt in continuare in viata mea.

Dupa cum spuneam, este o perioada dificila asa ca daca vreti sa ma scoateti din aceasta stare si sa stam la o cana de conversatie, daca vreti sa fim nostalgici impreuna sau daca doar va era dor de mine, lasati un comentariu si aranjam o intalnire intr-un din serile acestei saptamani.

(scris) deA

Run and tell them

2010-08-10T19:31:00.001+01:00

I'm terrified.

d.

Respira

2010-08-02T23:44:00.008+01:00

Drown my fears into you, drown my worries, my goodbyes, my regrets, my past and the person I have become.

Despre schimbare si pustoaice goth

2010-05-07T14:03:00.005+01:00

Se vorbeste mult in prezent despre schimbare - despre teama de schimbare sau despre salvarea prin schimbare. Unii se resemneaza cu gandul ca nimic nu poate fi schimbat, altii se roaga ca lucrurile sa ramana neschimbate. Traim cu iluzia lumii lui Confucius, unde doar cei mai intelepti si cei mai prosti oameni nu se schimba vreodata. Eu cred ca schimbarea nu este o problema de alegere, ci este starea naturala a lucrurilor, este una dintre caracteristicile noastre definitorii. O poti respinge sau ti-o poti dori in secret, te poti schimba pe tine sau poti visa sa schimbi lumea. Dar nu ii poti rezista. Cumva, ceva, undeva se schimba. Constant. Si noi prin consecinta.

De multe ori m-am rugat ca ceva sa se schimbe. De multe ori am regretat asta. Am fost criticata pentru schimbarile facute in mine insami. Am dezamagit si am cucerit. Sunt dependenta de riscurile schimbarii dar in alte momente as vrea sa pot sparge clepsidra - sa ramanem in loc pentru un timp nesfarsit. Alteori mi-am reprosat ca totul se schimba, doar eu stagnez. Cu toate acestea, constientizez ca totul s-a schimbat, uneori incepand cu mine, alteori asimilandu-ma si fiind asimilata de mine pe parcurs.

Vorbind cu un prieten, am o revelatie. Totul pare a fi fost ciclic. Totul a decurs natural si pentru nicio clipa nu am avut senzatia ca tocmai am trecut printr-o situatie ce avea sa cauzeze o modificare semnificativa. Cu toate acestea, cei cu care nu am vrut sau nu am reusit sa pastrez o legatura, nu vor recunoaste in mine soricelul gri sau tipa zgomotoasa, voluntara si entuziasta care am fost in timp. Chiar si eu am perioade pe care mi le amintesc dar cu care cu greu ma identific. Spune-mi acum de Goth si voi zambi incantata, gandindu-ma la femei sexy. Nicidecum la mine insa, la cea care eram la 14 ani, cand de altfel nici nu ma consideram catusi de putin placuta. Pana la urma, nici nu prea erau multi oameni dispusi sa ma placa. Ceea ce nu realizam atunci este ca nu eram doar o pustoaica goth. Reuseam fara niciun efort aparent sa colectionez toate acele caracteristici care te fac de ne-agreat de comunitate.

Eram tocilara si eram un soarece de biblioteca. Socializam putin si citeam foarte mult. Rareori ieseam "in oras" si petreceam putine ore folosind Internetul. Vineri seara invatam geografie si duminica ma jucam jocuri pe PC. Nu stiam nimic despre nimic din ce era in trend, nu cumparam Cool Girl, dar colectionam Cosmo. Ma imbracam ciudat: nu ma interesa ce era la moda intre cei de varsta mea si nu imi pasa daca ma avantajau hainele purtate - imi auto-impuneam uniforma, intr-o scoala in care normalul era parca desprins din revistele pentru adolescenti, ii dispretuiam pe cei care purtau haine colorate, imi placea sa port camasi barbatesti si eram fascinata de hainele pe care nici mama sau bunica mea nu le mai purtau. Ascultam un gen de muzica pe care il mai ascultau doar alte doua persoane din scoala mea si impotriva caruia erau indreptate prea multe prejudecati. Fie nu ma fardam deloc, fie exageram cu creionul dermatograf. Parintii erau divortati si aveam un nume de familie ridicol. Credeam ca urasc barbatii si veneam dintr-o perioada in care imi petreceam timpul liber ascultand tATu. Eram pasionata de tulburarile psihice si criminalii in serie. Injuram si mi-am vopsit parul roscat, apoi brunet la o varsta la care niciuna dintre colegele mele de scoala nu ar fi indraznit sa faca asa ceva(!) (chiar daca fumau si faceau sex :) ). Aveam mereu parul in ochi, un fel de fetita din The Ring; exceptie face un an in care am fost tunsa baieteste. Cand nu citeam, scriam. Sustineam relatiile homosexuale la o varsta la care nici nu cred ca stiam ca exista bisexualitate. Cand nu scriam, visam. Visam la cluburi in care puteai bea si fuma si dansa si asculta muzica in intuneric pana reuseai sa uiti ca exista lume si dincolo de subsolul in care erai, visam la ocean si la drumuri cu trenul, visam la facultate in Anglia, visam o morbiditate si o sete de razbunare care acum mi se par ridicole si greu de inteles.

Daca as scrie un paragraf despre mine, cea din liceu, s-ar crede ca este vorba de sora mea geamana, despre care scriu in timp ce sunt inchisa in podul in care am fost uitata de mai bine de 5-6 ani. Imi amintesc cu tristete de mine de acum 6 ani. Si cu regrete nostalgice de mine, cea din urma cu doi ani. Dar cumva, uneori nesperat, alteori in ciuda vointei mele, reusesc periodic sa imi lepad pielea. Pastrez acelasi nume, dar sunt mereu mai aproape sau mai departe de masurile acestui pat de Procust din mansarda mintii mele, mereu alta. Chiar daca inca imi cumpar hainele bleumarin si negre, fara ca macar sa intentionez. Chiar daca in continuare am bretonul in ochi. Chiar daca in continuare nu reusesc sa respect legea modei cand ma imbrac. Chiar daca inca visez la camasi in carouri rosii barbatesti. Chiar daca sunt in continuare dependenta de muzica si mi-as petrece intreg timpul liber citind, plimbandu-ma in cautare de concerte, sau innoptand in cluburi sufocante. Chiar daca in continuare imi cresc unghiile mai lungi decat majoritatea barbatilor le prefera. Chiar daca sunt masochista, fascinata de tulburari de nutritie, studenta la criminologie si speriata de cat de fragil este psihicul nostru. Chiar daca in continuare vorbesc despre homosexualitate mai mult decat sunt ceilalti dispusi sa ma asculte. Chiar daca inca port dantela neagra si coliere choker. Chiar daca inca nu vreau sa ma casatoresc. Chiar daca inca in secret visez si acum la o eu la care visam si atunci. Mereu alta.

Pentru ca as putea sa ii alung pe unii si sa ii pierd pe altii. Dar cu mine voi trai mereu.

07.05.10

Just 'cause we say so

2010-03-01T14:55:00.005Z

deA

Pasiune si rutina

2010-02-08T16:21:00.004Z

Desi nu sunt mare admiratoare a "lepselor" ce nu incita la scris, la aceasta m-am hotarat sa raspund, nu doar pentru ca am primit-o de la Andrei Zahariade ci si pentru ca are potentialul de a ne ajuta sa ne cunoastem mai bine.

Zilele mele par sa semene destul de mult intre ele, dar cu toate aceastea nu sunt plictisitoare cat mai degraba prea scurte.

Dimineata, desi sunt o persoana matinala, ma trezesc foarte greu, am nevoie de doua alarme de ceas si uneori si de telefonul vreunui prieten ca sa reusesc sa ma conving ca da, chiar trebuie sa ma ridic din pat. Cel mai devreme plec din casa la 8.20AM, cel mai tarziu ma intorc candva dupa 6.00PM. Odata ajunsa in casa pornesc notebook-ul, imi pregatesc ceva usor de mancare si uneori o cafea. Imi verific e-mailurile primite si raspund celor urgente, interactionez cu prietenii pe cateva retele sociale sau pe IM, uneori pierd cateva jumatati de ora jucandu-ma pe Steam apoi ma intorc la munca. Daca reusesc sa termin ce am de facut fara sa adorm, incerc sa scriu si un text pe blog desi nu imi face placere sa scriu pentru norma. Daca nu sunt foarte obosita nu reusesc sa adorm fara sa vizionez macar un episod din vreun serial. Dimineata, in graba, in timp ce ma imbrac, verific din nou mesajele de pe retelele sociale si apoi o iau de la capat. Exceptie fac zilele de sambata si duminica, cand de obicei imi fac cumparaturile, ma vad cu prietenii si dorm mai mult. In rest, chiar si atunci am destul de multe lucruri de facut si petrec mult timp in fata notebook-ului.

Stiu ca ca cei ce au citit paragraful de mai sus l-au gasit plictisitor. Si eu il gasesc intocmai. Uneori ma plictisesc chiar si in realitate. Dar am mici doze de pasiune pe care le adaug la ceea ce fac si ele ajuta intotdeauna. Cand pasiunea nu este indeajuns, plusez cu cofeina si cu constientizarea faptului ca acea activitate in care sunt prinsa este ceva ce fie este nevoie ca eu sa finalizez cu succes, fie al carui rezultat este important pentru mine. Si plusez intotdeauna cu ganduri catre prieteni, cu lectura, chiar daca este vorba de un text scurt pe un blog sau cu capitolul vreunui volum ce ma asteapta rabdator sau doar de muzica din casti - aparente maruntisuri, adiuvante pentru motivatie, praf de pasiune.

Jocul continua cu link-uri catre Serban, Andrei si Daniela.

(scris) deA

Pas du tout

2010-02-04T22:08:00.003Z

Zilele acelea arata precum un monitor lipsit de imagine, un monitor izbindu-ma cu lumina alba si rece, din mijlocul unei incaperi largi si mirosind a morga. Nu am fost niciodata intr-o morga, dar asa trebuie sa miroasa ele, a calm, a tacere, a profesionalism si raceala, a tipat mut, a vointa de-a trai inchisa intr-un borcan plin cu cloroform si cazut de pe raft si spart pe podeaua imaculata si neputincioasa.

Zilele acelea arata ca un rendez-vous pentru care mi-am trimis singura biletul de confirmare. Este o intalnire nesabuita cu o doamna imbracata in negru, intr-o cafenea; ea ma asteapta cu ceaiul in fata, eu i-am promis ca vin si-acum rotesc margelele pe deget si nu ma pot oprii de la a ma duce sa o sorb din priviri. Zilele acelea nu miros a moarte, nici a impacare cu soarta, nici a revolta. Zilele acelea seamana cu o condamnare la moarte pe care mi-am semnat-o singura iar asteptarea mi-o petrec in coma. Trebuia sa mor ca sa ma nasc din nou. Cand te nasti din nou nu te nasti din nimic in lume, nici nu se intampla dupa un travaliu de 12 ore, nici dupa 9 luni de aparare si intuneric binecuvantat. Este un proces lung si costisitor, te consuma pe tine mai inainte de orice altceva. S-ar putea sa mori definitiv inainte sa apuci sa te sfarsesti din nasterea de-a doua.

Zilele acelea arata ca singuratatea. Arata ca o linie ce se leaga de o alta intr-o incercare nefireasca de-a sfida marile si continentele. As vrea sa scriu ca-mi amintesc de picioare albe, in tenisi roz ascunsi sub fuste largi de bumbac galben pal. Dar imi privesc palma, ma uit la peretele alb, citesc cuvintele de pe monitorul luminat si tot ce imi amintesc este tacere si neputinta si strigat si neputinta. Fraze ce nu pot fi rostite si carora tastele nu le pot da sens. Chipuri ce nu pot fi vazute. Teama de a nu cumva sa uiti trecutul cuiva dintre cei ce conteaza, teama de-a nu cumva sa pierzi o farama din prezentul vreunuia dintre cei a caror existenta au schimbat-o pe a ta. Caldura ce nu poate fi stransa la piept. Parca as cauta o lume acolo unde era pustiu. Nu un pustiu ascuns de ceata, nici unul ascuns de intuneric ci unul ce te goleste de pe dinauntru spre lume. Ca intr-o sala de baie unde esti singur cu ecoul vocii tale, singur cu miscarile apei, singur cu aburii. De unde nu poti pleca pentru ca de fapt nu ai unde - nu mai este nimeni dincolo de peretii imbracati in faianta alba si umeda, dincolo de oglinzi, nu mai este nimic.

Zilele acelea arata ca lacrimi cazute pe maini ce zac neputincioase pe tastatura alba.

Zilele acelea arata de parca toate trairile din lume nu ar mai fi putut naste vreun cuvant care sa se faca auzit vreodata.

(scris) deA

Bunny Suicides omorat in scutec

2010-02-01T23:28:00.003Z

Dupa cum probabil ca va amintiti, pe 3 decembrie, pe Chaospia, am initiat un mic concurs ce se lasa cu un calendar 2010, din seria benzilor desenate cu Bunny Suicides, drept premiu. Regulile au fost destul de simple, cerinta de baza constand in publicarea a minim 15 comentarii la articolele scrise pe acest blog - cel cu cele mai multe comentarii urmand sa castige calendarul.Termenul limita era intradevar 1 ianuarie dar dat fiind faptul ca am trecut eu insami prin doua luni foarte obositoare si frecventa articolelor a fost foarte mica, mi-am luat libertatea de a numara si comentariile publicate dupa acest termen limita.

Ei bine, desi Chaospia a primit nenumarate vizite in acest interval si in ciuda faptului ca multi dintre voi s-au oprit si sa ne impartaseasca parerea lor, nu doar sa o citeasca pe a noastra, niciunul dintre cititorii-comentatori nu a depasit numarul magic de 15 din pacate.

Cele mai multe comentarii au fost lasate de luluts (8 la numar) si sunt tentata sa ii ofer un premiu de consolare desi acest lucru va fi cel putin ciudat, tinand cont ca mai totdeauna sfarsesc prin a-i oferi un astfel de premiu.

Imi pare rau ca nu pot oferi nimanui adevaratul premiu menit pentru acest concurs insa va anunt de pe acum ca va exista o mica provocare pe Chaospia-mi si in aceasta primavara si va doresc tuturor mai mult noroc si mai ales, mai multa perseverenta data viitoare.

(scris)deA

Recunoasteti personajul/situatia?

2010-01-26T19:51:00.002Z

Kojeve, in corespondenta sa cu Strauss, definea tirania ca un fenomen ce se manifesta atunci cand un numar de cetateni, irelevant daca acesta intruneste o majoritate, sau dimpotriva doar o minoritate, isi impun ideile si actiunile asupra tuturor celorlalti cetateni, idei si actiuni ghidate de o autoritate ce este recunoscuta in mod spontan de catre acest grup de cetateni. In continuare ei isi impun vointa asupra celorlalti fara a exista posibilitatea vreunui consens intre cele doua grupuri, fara a se depune eforturi de a se realiza un compromis intre dorintele lor si fara sa se ia in considerare ideile sau necesitatile determinate de o alta autoritate pe care grupul supus actelor de tiranie, o recunoaste spontan.

Leo Strauss on Tyranny, including the Strauss-Kojeve Correspondence (1991) ed. rev. de Gourevitch, V. si Roth, M.S. New York: Free Press citat in Bauman, Zygmunt (2000) Liquid Modernity. Cambridge: Polity Press

Va suna cumva cunoscut in relatie cu un fenomen asa-zis net superior si favorabil noua prin comparatie cu un regim comunist, care era insa comunist doar prin prejudecatile unora dintre noi la adresa sa?

(scris) deA

Tu intri la apa?

2010-01-25T18:41:00.000Z

Venim dintr-o perioada in care europenii si americanii au fost laolalta fortati sa-si imbogateasca lexicul cu o noua sintagma: Credit Crunch/Criza financiara/Recession. Numarul de locuri de munca disponibile a intrat la apa, salariile au scazut sau au stagnat, fiecare a incercat sa-si reduca din cheltuieli, multi au renuntat la concedii si la mare parte din timpul lor liber, studentii nu au mai gasit fonduri pentru taxele de scolarizare si s-au vazut nevoiti sa abandoneze cursurile in favoarea unui loc de munca in care se simt limitati, altii au taiat alimentele interzise de pe lista si au slabit mai mult decat si-ar fi dorit sau s-au mutat in case din ce in ce mai mici si mai prost incalzite. Dar probabil ca cel mai dramatic este ca multi si-au pierdut aripile.

Daca in 2008, in Romania inca nici nu stiam ce inseamna expresia "recesiune economica", in UK corespondentul ei britanic simboliza cel mai la moda subiect de conversatie. Eclipsase de mult legendara "stare a vremii", cam de cand incepusera eforturile de a iesi din aceste nisipuri miscatoare. Adevarul este insa ca nu aveau resurse pentru aceasta scapare - inglodati in datorii, obisnuiti sa se imprumute de la banca pentru cele mai banale nevoi, fara niciun suport economic din partea statului catre omul de rand, cu mai toate institutiile traditional ale statului privatizate si deci expuse falimentului, reticenti la a angaja mai multi oameni decat este strict necesar sau la a avea filiale si birouri ale unii firme in mai multe orase dinte cele in care sunt oferite serviciile respectivei companii. 2008 nu a fost cel mai frumos an de petrecut de catre un roman intr-un orasel britanic. Dupa cum nici 2009 nu a fost un an bun pentru un roman sa isi reintalneasca unii prieteni sau membrii ai familiei. Pentru ca inevitabil, intre timp, multi dintre ei cunoscusera si ei acea sintagma trista si la fel de inevitabil, unii dintre ei intrasera la apa - din oameni mari, ajunsesera niste oameni micuti-micuti.

Oamenii se schimba constant, ii schimba lumea in care traiesc. Si chiar daca nu ar fi asa, fiecare dintre noi are alt sistem de evaluarea a fericirii - unii o masoara in cani de ceai fierbinte baute sub patura sau in orele petrecute jucand Counter Strike si mancand chipsuri in fata televizorului si nu in diplome si medalii olimpice atarnate in vitrina si pe pereti.

Dar tot nu pot accepta cum o femeie superba, de doar 25ani, cu o voce minunata, cu o diploma de absolventa a Conservatorului, avand concerte sustinute si premii stranse, o femeie pentru care scena si muzica sunt vitale, pleaca in Spania sa se angajeze ca vanzatoare intr-un supermarket. Nu pot intelege tanarul care depune efortul de a fi admis intr-un liceu bun, de a-l absolvi, de a fi admis la o facultate superioara mediei si de a o absolvi si pe aceea in ciuda tuturor obstacolelor pe care le intalneste doar pentru a se multumi cu o slujba banala si de rutina. Ma da peste cap ca o tanara care isi doreste sa schimbe lumea este dispusa intradevar sa se multumeasca sa devina secretara. Ma enerveaza ca cel care a muncit peste 10ani pentru visul de a lucra in armata se multumeste sa studieze finante la o facultate a carei diploma abia daca valoareaza cat hartia si cerneala investite in ea. Ma doare ca barbatul care candva spargea nuci si desfacea sticle de bere cu dintii, acum are dinti de acrilat. Ma doare ca oamenii acestia mareti din jurul meu se complac intr-o pozitie sub medie, indiferent daca recesiunea economica le este scuza sau nu.

Pentru ca aceasta criza financiara i-a fortat pe multi sa renunte la angajatii lor, pe altii la pantofi si ciocolate si vacante exotice. Pe multi, la bijuterii, electrocasnice in rate si tigari. Iar pe unii, la visurile lor.

Eu am renuntat la exactitatea si credinta oarba in niste planuri facute din 5 in 5 ani si pentru intreaga-mi existenta in favoarea unor strazi cu nume precum Winchester si Westminster, in favoarea trandafirilor englezesti crescuti in curte si a insulelor de nu-ma-uita, in favoarea gazonului britanic si a multitudinii de posibilitati. Dar surprinzator sau nu, si criza mea personala si cea economica au avut si un aspect pozitiv. Mi-au zdruncinat fundatiile, m-au facut sa ma opresc si sa ma indoiesc de tot ceea ce credeam ca stiu, ca sunt, ca am. M-au facut sa-mi analizez planurile si sa le gasesc punctele slabe, sa le caut solutii si sa nu ma delas in baza sperantei nefondate. Mi-au subliniat limitele si m-au provocat sa le depasesc. M-au indepartat de prieteni ca sa ma pot convinge ca de fapt prietenii nu sunt articole de ziar pe care le decupam si le pastram intr-un album; prietenia este un proces activ - astazi iubesc un copil neajutorat, maine un fotomodel blond, poimaine un suflet razvratit si fara limite. Da, bineinteles ca as vrea sa fiu toata viata alaturi de aceeasi buni prieteni la care am ajuns sa tin mai mult decat as fi crezut ca e posibil, dar daca nu ne mai leaga nimic atunci nu ne mai leaga nimic, nu este un pacat sa mergi mai departe atata timp cat ai facut tot ce era posibil pentru a salva ce era de salvat. Viata este prea scurta pentru a ne complace in nefericire.

Recesiunea economica a fost un obstacol in existenta noastra a tuturor. Ne-a incetinit ritmul nebunesc in care traiam si probabil ca inca o face. Noi i-am raspuns prin plansete cand de fapt ar fi trebuit sa raspundem oprindu-ne din alergarea aceasta care are linia de finis marcata de o piatra funerara. Trebuia sa ne oprim si sa analizam cu ce am gresit de am ajuns unde am ajuns. Sa ne dezmeticim din lumea aceasta fantasmagorica in care poti plati cu bani pe care nu ii ai. Trebuia sa fii respirat adanc norul acesta de realitate in care intrasem si sa vedem limpede unde vrem sa ajungem si ce ne sta in cale, pentru ca nimeni nu este capabil sa se lupte cu inamici invizibili sau necunoscuti. Trebuia sa ne faca sa ne cunoastem mai bine si sa intelegem ca oricat de priceputi am fi in a-i manipula pe ceilalti, nu este bine sa depindem de nimeni altcineva in afara de noi insine.

Criza financiara trebuia sa ne aduca abilitati noi necesare in a supravietui. Trebuia sa ne faca mai buni. Mai mari. Dar pe altii i-a facut sa renunte. I-a facut mai mici.

I-a facut sa uite ca nu conteaza de cate ori cazi ci de cate ori te ridici.

(scris) deA

2010

2010-01-01T21:35:00.002Z

Nu va doresc multi multi ani pentru ca imi imaginez ca deja ati strans suficienti noaptea trecuta daca pana la ea, nu.

Va doresc insa sa gasiti si sa aveti langa voi oameni minunati alaturi de care sa petreceti acesti ani si va doresc sa descoperiti acele lucruri marunte sau marete care va fac viata interesanta, sa va clarificati prioritatile si sa descoperiti in voi insiva rabdarea si vointa de a persevera in a va atinge scopurile.

(scris) deA

Intelege-ma!

2009-12-29T10:54:00.003Z

Acum as vrea sa pot urla. Real, virtual, nu conteaza. Conteaza da, insa, faptul ca nu pot urla. Nu e frumos sa ne asezam turceste in mijlocul camerei si sa urlam la toti cei ce se hotarasc, ba nu, ma scuzati, se incumeta sa treaca pe langa noi. Nu, asa ceva ar fi o nesimtire crunta - sa iei in van tocmai miscarea aceea suprema de calm, tacere si pace interioara si exterioara!

Dar eu m-am saturat. M-am saturat sa trebuiasca sa ma explic unor persoane care au tot atata bunavointa sa ma inteleaga cum am eu sa culeg urzici. Si sunt convinsa ca noi toti cunoastem macar o astfel de persoana. Ba unii sunt chiar mai putin dispusi sa ne inteleaga decat sa spunem ca as putea fi eu convinsa sa dau dovada cand si daca as fi silita sa adun urzici vreodata.

Pana la urma, daca nu ne inteleg, este defectul lor. Intelegerea este un proces al gandirii si este un motiv de mandrie sa fii capabil de a procesa realitatea la un nivel atat de complex, asa ca nu este justificat sa ii judecam pe cei ce nu au atins acest nivel. De altfel, a ne intelege necesita si sa dea dovada de empatie ceea ce din nou nu putem pretinde de la cineva care fie nu are inteligenta emotionala dezvoltata, fie nu stapaneste instrumentul cel mai important al gandirii si al constiintei, limbajul. Si inainte de a-mi rastalmaci cuvintele, invocand ca si acesti oameni vorbesc, reflectati asupra faptului ca da, ei vorbesc, asa cum vorbeste si o papusa mecanica, dar nu comunica nimic, pentru ca nu receptioneaza nici continutul informational, nici pe cel emotional transmis de voi!

Inainte insa de a va napusti cu sacii de rosii pe post de munitie pentru a-i alunga pe acesti oameni imperfecti din existentele noastre aflati ca da, defectul este la ei, dar problema, problema este a noastra. Pentru ca ne este aproape imposibil sa scapam de acesti oameni in primul rand, fiindca sunt importanti pentru noi. Si stiu asta pentru ca de fapt, aceasta este premisa intregii situatii. Nu avem pretentia sa fim intelesi de la cei ce ne sunt indiferenti si nici nu asteptam bunavointa lor. Bariera relationala si de comunicare nu este situata intre Noi si Ceilalti, ci intre cei ce conteaza si cei ce nu o fac. Pana in zidul acela ne desfasuram noi sincer si asteptam sa fim intelesi si acceptati, nu doar tolerati, pentru ca pana in zidul acela ii regasim pe toti cei pe care fie ii intelegem si acceptam noi, fie, macar, suntem dispusi sa incercam sa o facem. Iar dezchilibrul se produce atunci cand cineva caruia noi i-am permis sa treaca dincoace de zid, cineva care deja a devenit important pentru noi si pe care ne straduim sa il intelegem, nu da dovada doar de inabilitatea de a ne intelege, dar si de bunavointa de a incerca.

Perspectiva zen si sushi este ca noi daruim - intelegere, bunavointa, acceptare, emotie, sinceritate, timp, pe noi insine. Si ca ei pierd - timp, idei, esentialul, emotie si da, pe noi. Perspectiva dureroasa a lumii de zgarie-nori si ceasuri pe baterie este ca de fapt, cu totii gresim, ei cand nu apreciaza ceea ce primesc de la noi si noi cand alegem sa ne pese de oameni ce nu apreciaza ce avem noi de oferit.

Poti cumpara orice in lumea noastra, chiar si ceasuri. Dar nu timp. Iar daca cineva ti se ofera cu tot cu ale sale timp si rabdare de a iti permite sa il cunosti si sa il intelegi atunci trebuie sa te hotarasti - ii multumesti prin efortul sa il intelegi si accepti sau refuzi politicos si cedezi locul altcuiva.

(scris) deA

Craciun fericit tuturor!

2009-12-26T13:37:00.002Z

De Craciunul acesta macar, sper sa ajungeti cu totii acolo unde va doriti sa fiti.

Pentru toti cei ce nu au reusit, va doresc sa il gasiti pe cel ce tine mereu o gutuie proaspata pentru voi, in fereastra.

Tatiana Stepa - Galbena gutuie

(scris) deA

Cupluri imperfecte si dorinte posibile

2009-12-17T04:20:00.005Z

Cu totii stim macar un cuplu de oameni meniti sa fie impreuna. Oameni care se inteleg prin suras, oameni care par sa nu se certe niciodata, care par la fel de indragostiti ca in prima zi cand s-au cunoscut chiar si la multi ani dupa aceea. Oameni implicati in relatii magice, parca binecuvantate de zanele de poveste. Dar macar ocazional tot ne oprim sa ne amintim ca de fapt nu avem nici cea mai vaga idee despre ce se petrece in spatele usilor inchise. Si nu ma refer doar la usile caminului celor doi, ci ma refer la ceea ce fiecare indragostit ascunde in sinea sa fata de lumea intreaga dar si fata de cel de langa el si fata de sine insusi. Fiecare ascunde dorinte grele, vise neimpartasite, regrete, taceri inoportune, reprosuri. Unii le marturisesc deschis macar din cand in cand... altii insa le colectioneaza inauntrul lor, continua sa zambeasca si sa spuna "Te iubesc"; dar este mai degraba un zambet Glasgow. Nu este expresia unei stari de bine, ci o cicatrice, un stigmat al nesinceritatii lor. Este crucea pe care aleg singuri sa o poarte.

Asa cum eu imi port acum neintelegerea. Nu fata de cei din jurul meu ci fata de conceptul de cuplu. Nu mai sunt copil sa cred in feti-frumosi si printese salvate cu un sarut iscat din iubire adevarata si da, vad rostul evolutionar si pe cel biologic al cuplurilor. Probabil ca l-as vedea si pe cel psihologic daca nu m-as incapatana sa il neg, daca nu as fi atat de razvratita impotriva sentimentului de singuratate dintr-un cuplu. Nu mi se pare acceptabil ca doi oameni ce se iubesc sa isi fie alaturi doar in aceeasi masura in care isi sunt doi copii parteneri de joaca. Daca aceasta este toata apropierea de care suntem capabili atunci cand ne implicam intr-o relatie romantica, atunci scuzati-mi cinismul, dar mai bine singuri sau pe la petreceri de swingeri. M-am saturat de justificarile bazate pe prejudecati de genul Nu te poti baza pe barbati sau Sa nu ai niciodata incredere in femei. Daca nu ma pot baza pe cel de langa mine atunci ce sens mai are sa ma implic intr-o relatie?!

Nu ma refer sa ma sprijine financiar, pentru asta exista banci si nici macar sa fie permanent la dispozitia mea, pentru asta exista pisoi si catei si papagali si porci de Guinea si orice alt animal de companie va mai trece acum voua prin cap. Nu, ma refer la faptul ca ma astept ca cel de langa mine sa fie capabil sa ma faca sa simt ca nu sunt singura. Si cred ca asta cautam noi toti, indiferent de sex, gen sau orientare sexuala, altfel pentru ce ne-am mai dori sa avem pe cineva al nostru? Nu cer sa mi se cumpere cabana in Sinaia sau sa mi se plateasca operatii de micsorare a sanilor si-a nasului. Nu pretind nici macar sa aiba masina personala cu care sa ma plimbe de la munca in timpul saptamanii sau pana pe malul oceanului in weekend. Dar da, vreau neaparat sa fie langa mine cand imi vine sa plang doar ptr ca nu reusesc sa lipesc un maner cu SuperCaliFragilisticExPialiGlue. Si da, vreau neaparat sa stie ce sa-mi spuna ca sa nu mai plang, fara sa ma ia peste picior si fara sa imi spuna absent ca totul va fi bine desi nici macar nu a fost atent la motivele pentru care plangeam.

Iar in ciuda protestelor unora, care vor sustine ca barbatii pur si simplu nu sunt capabili sa indeplineasca aceasta fantezie a mea, ca nu tine de vointa ci de felul lor de-a fi, de felul in care comunica si de felul in care relationeaza cu femeile si intr-un cuplu - aflati ca si asupra femeilor exista presiuni. Ca si de la noi se asteapta foarte multe lucruri - le asteapta parintii, le asteapta iubitul, socrii, seful, profesorii, colegii, vecinii, fratii mai mici, bunicii, pisicile, copiii... Cu toate acestea nu ne ascundem in canapeaua din fata televizorului ca sa ne petrecem vietile vizionand competitii de patinaj artistic si mancand portii imense de pizza si de cartofi prajiti, refuzand sa facem orice altceva doar pe motiv ca suntem femei. Nu. Ne incaltam cu pantofii cu toc, ne rujam cu rosu, mergem mai departe si ne dam silinta cat de mult putem.

Pentru ca pana la urma cu totii vrem sa ii facem fericiti pe cei pe care ii iubim.

(scris) deA

Terminus

2009-12-09T23:22:00.003Z

Lazy night you're here again
I've got nothing to say
The shadows come to me
And my trouble's fading away
The sign's point direction's home
Where I gotta go now
I do not know

Pardon me, forgive me, son,
Can you show me the door?
It seems I need a map
Cannot find the exit alone
The sign's point direction's out
Where I gotta go now
I do not know

One dream's all I need
I gotta go
I'm not from this world
One more for the road
I need to know
Where's the end of this world

Lady, please, excuse me now,
Can I play in your game?
I've lost my self-esteem in a bottle and the drinks in it
The sun is coming up
And I need to be on my way
Back (back) to my love

One dream's all I need
I gotta go
I'm not from this world
One more for the road
I need to know
Where's the end of this world (this world)

One dream's all I need
I gotta go
I'm not from this world
One more for the road
I need to know
Where's the end of this world (this world)

One dream's all I need
I gotta go
I'm not from this world
One more for the road
I need to know
Where's the end of this world

Not from this world

Autori si interpreti: URMA

Draga Mos Craciun

2009-12-05T16:30:00.013Z

Daca tot i-am scris ieri lui Mos Nicolae, m-am gandit sa ii scriu si lui Mos Craciun astazi dat fiind ca de la el ma astept sa fie mai generos si sper sa aiba astfel timp sa imi pregateasca toate pachetele:D.

N-am sa-mi scriu cele mai ascunse dorinte pentru ca pana la urma acelea n-au de fapt nimic de-a face cu ceea ce se poate cumpara...erh...fabrica de catre elfi.

Asa ca o sa ma multumesc cu cateva...fleacuri...
1.

Ma intereseaza bluza evident... Cred ca se gasesc prin multe magazine, nu vreau un anumit brand sau culoare (alb, mov, albastru sunt preferate insa), nici ambalaje pretentioase, marimea e cam de 8/36... Cadoul vorbeste destul de mult pentru sine!
2.

~~Stiu ca vintage-ul este la moda acum si stiu ca nu e nici argint si nici nu e decorat cu pietre semi-pretioase dar imi place destul de mult brosa aceasta.~~

3.

Da, sunt printre cele mai mari iubitoare de pisici, am doua si jumatate acasa si imi place sa port brose... prin urmare acesta ar fi un cadou ideal pentru mine.

4.

~~Mic pandativ sa se asorteze cu brosa de mai sus.~~

5.
si
6.

Sunt o mare iubitoare de modele cat mai aparte de cercei, sunt usor de cucerit cu orice pereche nu am mai intalnit pana acum, asa ca oricare dintre perechile de mai sus, de fapt orice pereche gasiti si vi se pare mai iesita din banal, este un cadou de Craciun minunat pentru mine.

7.
si
8.
si
9.

Daca preferati sa imi daruiti un cadou mai traditional, trei sugestii ar fi cele de mai sus.

10.

Cameele sunt o obsesie destul de recenta de-a mea, insa mai veche decat cea pentru cercei nascuta in compania lui Meri si a lui Luluts. Pandativul din imagine este foarte dragut insa de fapt ma entuziasmez in fata a absolut orice camee, mai ales ca sunt destul de dificil de gasit.

Lista nu este exhaustiva, bineinteles ca exista multe alte lucruri pe care mi le puteti darui de Craciun insa cu acestea mergeti la sigur; daca imi luati altceva si apoi ma vedeti stramband din nas cand desfac pachetul, n-aveti de ce sa va suparati, ati fost avertizati.

Nu in ultimul rand, lista nu se adreseaza doar prietenilor mei care imi citesc blogul, nu este nicio presiune asupra lor. Dimpotriva, oricine ma poate surprinde cu vreun ceva de pe lista, inclusiv comentatorii fanatici si urmaritorii obsedatii *de tip stalker sau peeping-tom/peeping-mary*.

Daca vreti ceva anume de Craciun si va simtiti indreptatiti sa-mi cereti mie, scrieti-mi cu drag. Daca nu, atunci va astept cu comentarii pentru calendar. Iar daca cumva imi cumparati ceva de pe lista, anuntati-ma de indata *Ma astept ca inainte de Craciun sa le fi bifat pe toate, asa ca grabiti-va, nu aveti mult timp la dispozitie*. Stiu ca strica surpriza, dar prefer sa primesc cate o bucata din fiecare, decat 10 exemplare al aceluiasi cadou, de la persoane diferite.

Sa ne vedem de Craciun, deci.

(scris) deA

*sursa imagine

Ultima data

2009-12-04T20:19:00.000Z

Vi s-a intamplat vreodata sa va spuneti: De-ajuns, daca o singura data ma mai jigneste, am terminat-o cu el! sau Gata, asta a fost ultima data cand i-am permis sa ma insele, de astazi nu mai vreau sa am de-a face cu ea! Dar asta doar in sinea voastra, niciodata cu voce tare, niciodata cu litere hotarate pe hartie, niciodata celui ce v-a ranit, niciodata celui de la care asteptati sa se indrepte, sa se schimbe, sa isi ceara iertare...

Sunt ultimatumuri mintale pe care le dam celor din jurul nostru, pe care le gandim atunci cand ni se pare ca mai departe nu mai putem merge dar cand vrem totusi sa mai dam inca o singura sansa. Sunt indicatoare a cat de mult suntem dispusi sa acceptam, sa primim, sa iertam, sa uitam, sa oferim... dar sunt inutile pentru ca sunt doar interne. Sunt o ultima sansa, care desi oferita, nu va fi niciodata acordata. Sunt ca niste semnalizatoare de directie in orbita noastra pentru cei ce ne viziteaza lumile, *Pe-aici STOP!... Tot inainte in directia aceea!... La stanga daca vrei sa ajungi la mine!* semnalizatoare devenite inutile insa pentru ca nu sunt luminate indeajuns de puternic. Cu toate acestea noi suntem constienti de ele si am vrea ca si cel de langa noi sa le priceapa, sa se adapteze, sa stie ce are de facut fara ca noi sa ii spunem vreodata. Iar daca acea persoana nu intelege, ne finalizam planurile si ne indeplinim promisiunile catre noi insine - alta sansa nu mai acordam. Daca ni se mai cere inca o sansa, nu mai avem resurse. Daca ni se cer explicatii, ne declaram nelamuriti: Cum, dar nu ti-ai dat seama ca mai mult de atat nu aveam de gand, nu pot sa accept? Cel de langa noi, la randul sau, nu isi da seama cand si-a epuizat toate incercarile.

Nu, nu o facem intentionat, nu stim ca atunci cand noua ni se pare ca facem un favor de fapt ne privam pe noi de libertatea de a spune clar si raspicat ce vrem de la noi insine si pe ceilalti de dreptul de a incerca sa ne fie alaturi. O facem din frica. Nu indraznim sa spunem cu voce tare ce vrem, ce ne raneste, de ce avem nevoie, ce am vrea sa fie diferit. Este mai usor sa ne spunem doar in sinea noastra ce asteptari avem, ceilalti ar putea fi deranjati de ele. Dar oare cand ii alungam fara niciun motiv evident, nu sunt deranjati? Daca nu sunt, nu ma intelegeti gresit, nu e nicio pierdere ca nu v-ati rostit gandurile, pana la urma oricum nu avea cine sa le asculte. Dar daca sunt... atunci ce am avea de pierdut?...

Este un obicei la care renunti cu greu. Eu mi-am spus de multe ori ca nu voi mai face greseala aceasta, ca nu voi mai da ultimaturi interne, ca nu voi mai fixa in mintea mea termene limita la care sa ii supun pe altii. Ca voi spune cu voce tare si intre oameni ce ma deranjeaza si ce vreau. Iar daca cineva nu este dispus sa ma asculte, macar nu mi-am irosit timpul asteptand expirarea acelei ultime sanse. Cu toate acestea, in urma cu cateva zile m-am regasit jucand acelasi joc frenetic si inutil. E un joc din care nu poti iesi doar pentru ca vrei, este rezultatul a ani de repetare obsesiva a aceleiasi idei - nu avem dreptul sa avem pretentii decat de la noi insine. Cu toate acestea le avem. Pentru ca avem nevoie de oameni, pentru ca traim alaturi de ei, pentru ca ne ciocnim cu ei, pentru ca ii alungam si ii cautam...pentru ca existenta noastra se raporteaza la cei din jurul nostru si este conditionata de ei. Prin urmare parintii, scoala, prietenii, media, societatea ne pot invata doar sa ne ascundem pretentiile nu si cum sa nu le mai avem. Asa ca daca vrei sa renunti la frustrare, la tacerile prelungi, la minciuni, la dorinte pe care nimeni nu stie sa ti le indeplineasca, la sanse pe care nimeni nu le acorda si nimeni nu le primeste niciodata, iti sugerez urmatorul joc:

Iti amintesti scrisorile catre Mos Nicolae scrise in urma cu cativa ani? Incearca sa scrii o astfel de scrisoare astazi unde sa notezi tot ceea ce iti doresti de la persoanele existente in viata ta. Apoi pastreaza scrisoarea sub perna, in agenda, in spatele borcanului cu zahar brun de pe raftul din bucatarie, intre paginile cartii din sertar si mergi la fiecare persoana pe care ai numit-o in scrisoare si spune-i ce te nemultumeste. Va fi greu asa ca incepe cu dorintele minore, cele la care stii ca ai reactiona pozitiv daca altcineva le-ar pretinde de la tine. Apoi revino la scrisoare si bifeaza toate dorintele pe care le-ai transmis mai departe in lumea larga. Nu conteaza cum va reactiona persoana careia i le-ai spus.

Conteaza ca tu esti liber acum. Liber sa mergi mai departe. Liber sa fii fericit.

Incep eu.

Draga Mos Nicolae...

(scris)deA

BUNNIES!!!

2009-12-03T00:01:00.005Z

Iepurasii... Cui nu ii plac aceste creaturi micute, dragalase, pufoase, eventual de ciocolata fina, cu lapte.... Mai ales cei asociati cu nuanta de magenta... si sinucigasi!!!

Daca mai este cineva care inca nu s-a lamurit despre ce scriu - ei bine, este vorba despre seria de benzi desenate The Bunny Suicides - iepurasii care pur si simplu nu mai vor sa traiasca si care s-au nascut pe planseta lui Andy Riley in 2003. In 2004, iepurasii sinucigasi s-au intors intr-o continuare a primului volum ce infatisa tentativele lor sinucigase iar in 2007, in Regatul Unit a fost lansata o editie speciala ce includea toate metodele de sinucidere incercate vreodata de micutii iepurasi.

Unele dintre episoade sunt usor de descifrat din prima privire, altele se desfasoara pe mai multe cadre, lasand cititorul sa descopere pe parcurs cam cum planuieste micutul blanos sa isi incheie tragic viata. Iar daca vreti sa va faceti o idee despre cat de amuzante sunt aceste episoade, sau despre cat de explicite sau sugestive sunt ele atunci faceti o vizita acestei pagini si ca sa va dau chiar eu un indiciu, aflati ca in 2008, o mama din Oregon a refuzat sa isi lase fiul sa inapoieze bibliotecii scolii cartea de benzi desenate, intentionand sa o arda.

De ce va scriu astazi despre acesti iepurasi sinucigasi dar totusi atat de simpatici *cum de altfel ii sta bine oricarui iepure sa fie, indiferent de cat de optimist sau de pesimist este el*? Pentru ca in mai putin de o luna intentionez sa daruiesc un calendar pe anul 2010, ilustrand macar o parte din incercarile de a se sinucide a acestor iepurasi. Destinatarul va fi evident un cititor al Chaospiei iar modul de selectie va fi numarul de comentarii. Prin urmare, cel care va posta cele mai multe comentarii, pana pe data de 30decembrie, la articolele de pe Chaospia va castiga calendarul infatisat mai jos. Vor fi numarate toate comentariile postate de-a lungul lunii decembrie cu conditia ca acestea sa nu contina injurii la adresa mea, a Chaospiei sau a celorlalti cititori ai acestui blog si nici adrese web de tip spam si sa fie mai mult sau mai putin ontopic; orice altceva este admis si va fi inclus in numaratoarea finala.

Post Scriptum: Numarul comentariilor castigatorului trebuie sa fie de minim 15.
Post Scriptum2: La sugestia lui Pixels se vor lua in calcul si reactiile la articole, de genul - propaganda pe Twitter sau trackback-uri. Deasemenea mi s-a atras atentia ca ar fi de bun-gust si rational ca totusi comentariile sa fie legate de subiectul articolului caruia ii sunt adresate, altfel nu vor fi luate in considerare.
Post Scriptum3: Data fiind tendinta, anunt ca nu voi lua in considerare comentariile consecutive ale aceleasi persoane, de genul "Ups, am uitat sa scriu ceva." Pentru ca nu am mentionat aceasta regula de la bun inceput, nu voi descalifica pe nimeni, dar 2-3-n comentarii consecutive ale aceleasi persoane vor fi numarate ca unul singur.

(scris) deA

*referinte
*sursa imagine
*via

Let's ask Santa for Urma

2009-12-02T19:06:00.006Z

Daca pe vreunul dintre voi l-a prins data de 2dec fara scrisoare scrisa si trimisa catre Mos Neculaie si nici nu stie inca ce sa ceara, ma ofer eu sa ii dau o idee.

Mai exact, de astazi intr-o saptamana Urma concerteaza in Silver Church in cadrul Galei Inspired 2009.

Concertul va incepe la ora 10.00PM, dupa cocktailul de bun venit oferit de Finlandia, desfasurarea concursului Inspired Craftmanship si decernarea premiilor acestora.

Intrarea se va face pe baza de invitatie insa acestea pot fi obtinute prin trimiterea unui e-mail catre gala@mmg.ro, mentionand numele complet si orasul din care veniti.

In cazul in care nu reusiti sa ajungeti pe 9dec in SC, mai puteti face o incercare sa (re)ascultati Urma live in 2009 urmandu-i pe membrii trupei in Cluj, pe data de 10dec. Concertul va avea loc in Diesel Club iar biletele au fost deja puse in vanzare in incinta acestuia(Piata Unirii, nr.17) inca de pe data de 20nov. Insa daca vreti sa ajungeti la acesta, rugati-va ca Mos Neculaie sa va fii ghicit gandurile si dorintele ascunse, pentru ca din pacate Diesel Club are o capacitate de doar 300 persoane, prin urmare la acest numar se va opri vanzarea biletelor...

Cat despre ce ii cer eu Mosului...Uhm... Well... One dream's all I need...

scris (deA)

Masochista

2009-11-24T22:47:00.004Z

Ma agat de oameni, acesta este unul dintre talentele mele speciale. Sunt innebunita dupa oameni, ei sunt drogul meu cuprinzator de care nu ma pot lipsi si nu ma pot atinge. Sunt serul meu. Nu pot adormi fara ei, refuz sa ma trezesc fara ei, ii respir si ii las sa imi curga prin vene. Ma agat de oricine, ma agat de cei ce nu ma vor, ma agat de cei ce ma ranesc, ma agat de cei ce nici nu ma cunosc. Ma agat de fiecare om ce imi surade cu aceeasi disperare cu care un copil se agata de fusta mamei. Ma agat. Asta fac eu.

De ani de zile tanjesc dupa persoane despre care nici nu stiu daca exista. Uneori am impresia ca le-am gasit. Le sorb cuprul din priviri si le daruiesc inocenta mea. Insa ele au deja cate un suflet-ideal, al meu nu e cel pe care il cauta, nu ma vad cum le vad eu.

Anul trecut am renuntat sa mai caut. Si m-a gasit o persoana. Apoi o alta. Si o alta. Si o alta. Si o alta. Si o alta. M-au readus in joc. Dar doar atat este. Doar un joc. Pentru ca fiecare dintre persoanele acestea este si a mea. Dar niciuna dintre ele nu este a mea.

Anul trecut o persoana m-a luat de mana si m-a tras inapoi pe terenul de joc. M-a palmuit, m-a imbatat, m-a sarutat, mi-a zis sa ma trezesc, m-a certat, m-a alinat. O persoana care acum nici macar nu isi recunoaste numele cand o strig. O persoana care miroase a cuvinte familiare. O persoana care viseaza la cu totul altcineva decat la mine.

Think of England

2009-11-22T19:18:00.001Z

De ce mi-e Anglia atat de urata? Si asta tocmai mie, cea care si-a petrecut cam jumatate din viata idolatrizand acest pamant de basm? In principal, tocmai din acest motiv. Pentru ca am urcat locusorul acesta izolat de lume pe un piedestal fantezist pe care niciun loc din lumea reala nu il poate egala. Nici macar Anglia la care visam eu.

Visurile sunt bune. Te fac ambitios, te fac sa vrei mai mult, sa muncesti mai mult, sa ajungi mai departe, sa fii mai bun, sa rezisti pana la capat. Te fac perseverent, te intaresc si te fac sa zambesti chiar si atunci cand esti ranit. Iar atunci cand se implinesc te pot arunca intr-o valtoare de senzatii ce te propulseaza chiar mai departe printre visuri. Vrei si mai mult, nu te poti oprii, esti altul decat cel care visa la inceput, esti unde vrei sa fii si totusi vrei sa mergi mai departe. Trebuie sa o faci. Visurile sunt un drog. Dar este unul pe care il consumam cu totii, indiferent de preferinte, de credinta, de moralitate, de venituri, de legislatie. Este al nostru si ne consuma. Nesfarsit.

Alteori, un vis implinit e ceva mai mult decat o senzatie de euforie, mai mult decat o doza de adrenalina. E un bobarnac. Nu ca cel dat de comunism, de treci inapoi in banca ta, nu mai visa! ci unul intern, menit sa te readuca cu picioarele pe pamant. Exact asta mi-a facut mie Anglia. Este visul implinit care nu mi-a deschis aripile ci perspectiva. Si uneori e mai bine sa ramai cu ochii inchisi. Ochii inchisi iti deschid sufletul - catre tine insuti, catre oameni, catre stele, catre visuri. Ai mei sunt larg deschisi. Dar nu toata informatia pe care o primim contribuie la starea noastra de bine, multa contribuie la acumularea de motive de nefericire. Poate ca Anglia mi-a dat multe. Dar mi-a luat posibilitatea de a visa la taramuri magice. M-a facut sa spun ceva ce niciodata inainte nu as fi indraznit macar sa gandesc - Peste tot este la fel. Si m-a facut sa o spun nu pentru ca am devenit soricelul temator ce se ascunde sub pat de frica durerii ci pentru ca o cred.

Critica cineva spitalele din Romania? Replica mea e ca peste tot este la fel. Critica cineva politicienii sau legislatia sau sistemul juridic din Romania? Peste tot e la fel. Se plange cineva de saracia din Romania? Peste tot e la fel. Se plange cineva de sistemul educational sau de nesimtirea unora din Romania? Peste tot e la fel. Poate ca intradevar chiar este peste tot la fel. Poate ca nu este. Poate ca tine de perspectiva individuala. Sigur tine de perspectiva individuala.

Eu una nu mai pot visa la Anglia. Pentru ca fiecare vis implinit e un vis in minus pe care il avem. E un vis cu care suntem mai saraci. Un motiv de reverie de care suntem privati. Pentru ca fiecare vis implinit e un vis finalizat, un vis incheiat, o trezire, fie chiar si pentru o secunda, la realitate. Dar ne prind bine aceste dezmeticiri, ne ajuta sa vedem unde am ajuns, incotro putem merge, cum arata ceilalti, cum ne vad ei si mai ales ne incurajeaza sa continuam sa visam. Tocmai pentru ca abia atunci realizam ca visurile se implinesc - uneori asta ne face fericiti, alteori ne dam seama ca ne-am dorit tocmai ce ne putea fi mai rau - si cu fiecare vis implinit ceva se schimba in noi. Noi insine ne schimbam si odata cu noi intreaga lume. Fiecare vis e un pas inainte, e ca in jocurile FPS, visurile sunt portia de viata de care avem nevoie periodic, sunt combustibilul nostru, fara ele nu am reusi sa continuam sa traim. Iar varietatea de visuri disponibile noua nu se sfarseste niciodata, decat atunci cand renuntam sa le mai vedem in jurul nostru.

Inchei.
Plec sa visez ca schimb lumea.
deA

IAMX - Think of England

Lavern

2009-11-21T20:18:00.006Z

Cred ca singura data cand mi-a placut parul meu a fost in vara lui 2004, imediat dupa ce m-am vopsit prima data bruneta. Era o nuanta destul de falsa, nimic profesionist dar de fiecare data cand ma priveam in oglinda eram incantata de cum arata podoaba mea capilara. De atunci am trecut prin multe culori de par, prin destul de multe stiluri, predominant aceeasi lungime si mult prea multe maini inarmate cu forfecute.

La extrema opusa acelei veri se afla sfarsitul anului trecut si cam tot ce a trecut deja din acesta. Este prea lung, prea valvoi, prea drept, prea ondulat, prea inchis la culoare sau prea deschis. Pe scurt, nu il suport. Degeaba le place altora culoarea lui, textura sau frizura, eu le detest si rar trece vreo zi fara sa vreau sa o apuc pe urmele lui Britney Spears si sa arat mai multa piele lumii intregi...

Ce-i drept nu am nici foarte multa grija de parul meu. Nu sunt una dintre acele persoane care ar lua cu ea pe o insula pustie placa de indreptat parul/foenul/peria rotativa/etc. si nici nu folosesc balsam de par sau alte produse pretentioase. Vara aceasta cred ca a fost singura data cand mi-am cumparat in acelasi timp vopsea ptr par, un sampon special, balsam si fixativ.

Cu toate acestea exista oameni care chiar sunt dispusi sa faca nenumarate sacrificii de dragul unui aspect fizic cat mai apropiat de standardele autoimpuse sau impuse de societate. Cand am citit la nihasa despre cat de mult viseaza afro-americanii un par drept dupa standardele asiatico-europene, mi-am dat seama cate tinere afro-americane cu parul mult mai drept decat al meu am vazut in ultimul an. Mult mai multe decat va puteti imagina. Si intrega informatie m-a cutremurat chiar mai mult ieri, in timpul unui seminar de Psihologie Investigativa. Una dintre colege ii sugera unei alteia sa participe intr-un experiment ce consta intr-o electroencefalograma. Doar ca cea din urma a recunoscut ca ii este imposibil sa participe pentru ca poarta peruca. Ne-a zis-o soptit si ne-a zambit "Nu e nevoie sa mai stie nimeni altcineva". O tanara femeie, afro-americana, 20ani, crescuta in UK. Cu un par destul de drept, usor zburlit, cam cum arata al unor europence atunci cand se culca cu parul umed si nu il intind cu placa/peria rotativa. Cu un par cam ca al meu, daca este sa fiu sincera.

Mie imi vine sa ma tund la zero cam 75% din datile in care ma privesc in oglinda. Iar ea poarta o peruca ca sa arate ca mine. Mai observa si altcineva in afara de mine ceva in neregula aici?

(scris) deA

sursa imagine

1 an de ChaospiA

2009-11-20T00:56:00.006Z

Un an de haos in sunete. Coloana sonora interna a celui mai recent an din viata mea.

Noiembrie 2008 -
Anouk - Nobody's Wife

Decembrie 2008 -
Nelly Furtado - Say it right

Ianuarie 2009 -
The All American Rejects - Gives you hell

Februarie 2009 -
The Raconteurs - Steady As She Goes

Martie 2009 -
Vermillion Lies - I should Fly

Aprilie 2009 -
Placebo - Broken Promise

Mai 2009 -
Michelle Featherstone - Coffee and Cigarettes

Iunie 2009 -
Massive Attack - Dissolved Girl

Iulie 2009 -
La Roux - In for the kill

Amy Macdonald - Somebody New

August 2009 -
Urma - Perfect Spot

Sophie Ellis-Bextor - Today The Sun's On Us

Septembrie 2009 -
The Ting Tings - Great DJ

Octombrie 2009 -
IAMX & Imogen Heap - My Secret Friend Official Video

Straight ahead -
Reamonn - Supergirl

Pentru coloana sonora externa, ramaneti pe receptie, urmeaza spre sfarsitul anului 2009.

In curand, cu permisiunea voastra, schimbam si atmosfera - zugravim pereti, deschidem ferestre, incuiem usi, mutam mobila, servim cafele si Campari si mancam ciocolata.

Pentru urari de bine sau intrebari legate de vreo luna anume, va invit la un pahar de comentarii. Pragmaticii sa aiba rabdare pana in iarna cand ma declar disponibila pentru o cana de vin fiert si o doza din personalitatea mea fermecator de haotica.

(scris) deA

'Log me in' tutorial

2009-11-13T19:03:00.002Z

Log me in/tro

Mai mult...

Criminalizarea violului psihologic

2009-11-12T21:30:00.003Z

Majoritatea celor care scriu articole in blogosfera nu o fac atunci cand sunt raniti. Cand sunt nervosi. Cand sunt fericiti. Cand plang. Cand vor sa uite. Cand vor sa fie iertati. Scriu ca intr-o gazeta, articole de interes general care de fapt nu intereseaza pe nimeni. Scriu lucruri banale citite de oameni plictisiti dar care se cred ca mai speciali, mai buni daca citesc bloguri. Oameni care cred ca in sfarsit si-au gasit un curent de moda in care se pot incadra si ei confortabil. Oameni care nu stiu cum sa faca sa se adapteze mai bine lumii in care traiesc si oameni care nu stiu cum sa faca sa devina mai cunoscuti in lumea in care traiesc. Oameni care nici ei macar nu isi dau seama de ce urmaresc psihotic un blog, il citesc pe nerasuflate pe autor, il idolatrizeaza si ii sorb literele. Oameni peste care, din fericire, eu nu dau aici. Pentru ca nu scriu nimic pentru ei. Eu inca scriu cand sunt tradata. Eu inca scriu cand sunt lovita. Eu inca scriu cand nu sunt inteleasa... chiar daca si ceea ce scriu poate trece la fel de neinteles pe langa cei carora le este adresat...

Pentru ca daca ar intelege, ar fi in stare sa imi respecte alegerile. Fara sa mi le puna la indoiala. Pentru ca nu ar reusi sa ma faca sa ma simt ca un copil de gradinita. Un copil ascuns intr-un colt, pe care il vezi jucandu-se cu o papusa de carpa, genul acela de papusa atat de urata incat nimeni altul nu s-ar juca cu ea, dar pe care copilul acesta o ascunde totusi la piept. Si atunci in loc sa vrei sa il lasi in pace, te duci si ii smulgi jucaria din mana doar ca sa o poti arata tuturor.

Cat noroc avem noi, oamenii, cetatenii acestei lumi paradisiace, ca violul acesta psihologic inca nu este criminalizat nicaieri pe planeta noastra.

(scris)deA

Cu bune si cu rele

2009-11-05T19:46:00.011Z

Ca sa nu se creada ca am murit - pentru ca de-altfel nici nu am murit, doar ca, va vine sa credeti sau nu, dar ChaospiA chiar este prioritatea de imediat de dupa cele cu somnul si cu alimentatia... si cum de acelea nu am timp, de blog sarmanul ce sa mai zic - m-am gandit sa mai notez cateva dintre gandurile-mi recente.

Mai exact, astazi imi place mult grapefruits. Nu e prima data cand o citesc, banuiesc ca ati observat-o in lista de lectura doar ca astazi chiar o percep ca pe o stare de seninatate.

Pe de alta parte sunt satula de oamenii aceia care se incapataneaza sa iti spuna ca odata ce s-a terminat, s-a terminat. Referindu-se evident la relatiile altora. Da, ma rog, nu m-am nascut ieri, am auzit si eu de nenumarate ori intreaga lista aceea de clisee de genul "Pauzele sunt doar eufemisme pentru despartiri definitive."/"E vina mea, nu a ta este un mod finut de a te parasi dar de a pastra sansa de a mai face sex vreodata impreuna"/"Ciorba incalzita a doua oara nu mai are gust"/"Daca si-a gasit deja pe altul/alta inseamna ca nu te-a iubit niciodata"/"Daca te-a parasit dintr-odata inseamna ca si-a gasit pe altul/alta"/"Are iubit/iubita/sot/sotie, prin urmare este teritoriu interzis"/etc. . Nu spun ca niciodata nu este adevarat niciunul dintre aceste rationamente, insist insa sa va amintesc ca oamenii sunt unici. Da, ne asemanam prin specie, cultura si gene dar continua sa ne separe combinatiile dintre acestea dupa cum intotdeauna ne vor individualiza experientele personale.

Eu, spre exemplu, daca cer o pauza, o cer pentru ca nu fac fata unei relatii romantice in acel moment anume, nu pentru ca vreau sa incerc mai multi barbati simultan/consecutiv ca pe rochii in cabina de proba de la Dika. Iar daca cineva iti spune ca te paraseste din cauza problemelor lui si mai putin din cauza alor tale, atunci este posibil sa vrea sa scape de tine fara un scandal obositor dupa cum este la fel de posibil sa te iubeasca cu aceeasi pasiune dintotdeauna, cu bune si cu rele, dar totusi sa fie atat de stresat, deprimat, obosit, bolnav psihic/fizic incat sa nu mai reuseasca sa se implice in relatie asa cum si-ar dori sa o faca. Asa ca din motivele lui personale, alege sa renunte. In definitiv, el isi cunoaste motivele, cel parasit, la randul sau, poate le intelege, poate nu, dar cei mai enervanti sunt cei care vin cu lista lor de reguli pentru de-a iubirea si vocifereaza ca daca te-a parasit, te-a parasit si punct. Alb si negru. Pentru griuri colorate ai nevoie de ochelari speciali de care nu dispune oricine - nu majoritatea oamenilor, cu siguranta. Exact precum este si cu cei care sustin ca o impacare intre doi oameni care s-au despartit deja este un pacat capital, o cadere in dizgratie, o boala incurabila, o greseala de nereparat, o, o, O, O, O....

*Asta bineinteles, excluzand cazurile unde exista odrasle la mijloc, de dragul carora impacarea este esentiala, fie ea si cu un pedofil alcoolic abuziv fara loc de munca/o alcoolica abuziva neglijenta.*

Iar motivul cel mai des invocat pentru acest mod de perceptie a situatiei este ca, evident, daca v-ati despartit o data, ce rost mai are sa mai incercati din nou. Un rost ar fi ca vrei. Poate ca altora le este neclar de ce anume vrei asta, dar cu siguranta doi oameni stiu ceva mai precis decat restul omenirii ce au impreuna si ce nu au. Iar un altul ar fi ca daca ii spui unui copil sa nu alerge pentru ca va cadea si isi va julii genunchii, el totusi va alerga. Daca ii spui sa nu intre in apa marii pentru ca se va ineca, el totusi o va face. E in firea umana sa ne traim vietile, in loc sa le vizionam. Mereu exista un risc pe care ti-l asumi. Atunci cand alegi o cariera, atunci cand refuzi un anumit loc de munca, atunci cand cumperi o casa, cand semnezi un contract, cand te implici intr-o relatie, cand faci sex, cand iesi de sub dus, cand mananci, cand traversezi strada. Cand te trezesti.

Poate ca ma voi ineca. Poate ca voi deveni campion mondial la inot sincron. Poate ca voi reusi sa inot indeajuns incat sa fiu fericita.

Iar ca sa nu ramaneti cu impresia ca ati dat peste mine intr-o stare de nervozitate m-am hotarat sa va dau si un sfat foarte util oricarui om care locuieste in Europa/America/Australia/Canada:

daca aveti o melodie obsedanta dar legat de care v-ati hotarat ca este timpul sa nu va mai placa, puneti in aplicare urmatoarea schema:

Pasul 1: Se ia o zi de vara foarte senina si un scuar imens si aflat intr-o zona centrala a unui oras care va este drag.
Pasul 2: Se ia un om drag si interzis voua si un om nedrag si periculos dar drag celui drag voua.
Pasul 3: Se ia un mp3 pe care este stocata melodia cu pricina si o pereche de casti.
Pasul 4: Se vara cate o casca in cate o ureche a fiecaruia dintre cele doua persoane mentionate mai sus.
Functioneaza intotdeauna.

(scris) deA

My skin

2009-11-01T22:07:00.003Z

Ma sperie pielea trupului meu pentru ca ea e harta dinspre toti oamenii care m-au ranit. Pentru ca e ea e harta catre toate punctele mele slabe pentru toti cei care isi doresc sa ma raneasca. Pentru ca ea stie cand m-a durut. Pentru ca ea se strange peste oasele mele ori de cate ori ma arunc singura in bratele celor ce ma vor rani. Pentru ca se labarteaza si se desira si pluteste alaturi de mine in nestire ori de cate ori sufar prea mult ca sa imi mai amintesc ca este timpul sa ma opresc din plans si sa ma ridic.

(scris) deA

Menage-a-trois cu fantome

2009-10-30T07:51:00.000Z

Mereu m-am invinovatit ca fiind cea care a lasat fantomele sa intre in casa mea, intre doi oameni care se iubeau. Aveam impresia ca am spart ferestrele si ca am izbit usa de perete poftindu-le sa intre intre noi, chemandu-le sa isi faca culcus de vise in sufletele noastre. Ma simteam de parca m-am distantat de celalalt exact indeajuns incat sa incapa si ele, le-am ispitit sa ne ispiteasca, le-am rugat sa isi traiasca viata in vietile noastre, le-am folosit ca surogat pentru toate nevoile pe care nu ni le puteam satisface reciproc, le-am folosit drept compresa cu gheata pentru durerile nerostite, ca portavoce pentru toate conversatiile mute, ca minune senina pentru toate zilele innorate din cauza carora ne tineam departe de parc, departe unul de celalalt.

Pana cand, intr-o zi, am realizat ca, de fapt, nu am fost eu cea care le-a dat invitatie scrisa in patul meu. Da, eu am incetat sa mai pun un gard in jurul casei si sa tin poarta incuiata si da, eu insist sa nu le las sa ne paraseasca. Dar eu de fapt nu am adus nicio fantoma sa doarma cu noi. Si nici nu am impartit toate comorile noastre cu nimeni altcineva.

Scriam mai demult ca ma ranesc cei care duc cu ei bagaj dintr-o relatie trecuta intr-una prezenta si strang pe parcurs, din toate relatiile prin care trec material pentru toate relatiile viitoare. Aparent multi fac acest lucru. Nu toti. Nu eu. Eu nu ii voi cere nimanui sa imi sarute gatul doar pentru ca imi face placere atata timp cat am descoperit acest lucru alaturi de iubitul meu din adolescenta si nici nu voi mai chema pe vreunul altul vreodata cu numele de "copil". Dupa cum nici nu am nici cel mai mic interes sa port chilotii de dantela ai fostei iubite al actualului iubit sau sa vad impreuna cu el filmele vazute de el alaturi de ea. As putea sa o fac, bineinteles, doar ca sa chicotesc in sinea mea ca i l-am furat, dar atunci mi-as bate joc de cineva pe care cel pe care il iubesc a iubit. Spuneti voi insa daca nu ar fi absurd ca el sa imi permita sa fac acest lucru dat fiind ca a iubit-o, chiar si pentru o secunda, chiar si in urma cu prea mult timp. Si atunci pentru ce multi prefera sa isi alinte actuala iubita intocmai cum o alintau pe fosta. Pentru ce revad aceleasi filme, pentru ce merg in aceleasi cafenele si cluburi, pentru ce asculta aceeasi muzica, pentru ce se amuza cu aceleasi link-uri, pentru ce, pentru ce, pentru ce?!

Da, am inteles ca multi fac asta si tare as vrea sa invat sa ma acomodez. Dar nu prea am idee cum. Doar sa accept ca pe un fapt pe care nu il pot schimba nu pot, evident, pentru ca nu sunt astfel si atunci nu pot accepta ca ceilalti nu se pot abtine de la a fi asa. Sa nu mai ofer nimic din mine, doar din teama de a nu fi impartita cu urmatoarea iubita iar imi este imposibil pentru ca asta ar fi sfida rostul in sine al unei relatii. Si atunci ce ar trebui sa fac?

(scris) deA

Acum. Aici. In mine.

2009-10-24T19:18:00.006+01:00

Eu nu sunt eu. Eu sunt directia. Pe mine ma caut. La mine vreau sa ajung. In mine vreau sa traiesc, sa ma stiu, sa fiu. Catre mine alerg.

Urban Species and Imogen Heap-Blanket

Catre mine cea care sta pe covorul rosu din incaperea din mansarda, incaperea cu pereti de sticla unde miroase a caldura si a portocale. Cana cu supa e vie si balansoarul adoarme leganat. Podeaua cade in reverie pe sub lumanarile aprinse, hartiile de la munca si paharul de vin negolit.

Catre mine cea de sub patura groasa ce miroase a levantica, cu cana de cafea neagra si fierbinte indoita cu coniac in mainile prietenei dragi de langa mine. Cu notebook-ul pe brate, cu muzica stingand tacerea. Cu visurile noastre nesfarsite, neinchise, netacande, neingenunchiate.

Catre mine cu pielea mirosind a ploaie si a rau. Purtandu-mi sutienul mov si rujul rosu si dansand uitarile trecute. Caldura imi razbate pana la sange si ritmul muzicii ascunde trecutul de memoria pe care o voi avea atunci. Luminile noptii urbane se rasfrang prin fereastra, prin perdeaua dantelata si isi imprima povestile pe pielea trupului meu. Din cusca mintii mele de acum voi fi libera atunci. Iar durerea mea nu ma va mai implora in fiecare secunda sa o ascund. Cu fiecare pas de dans, cu fiecare mangaiere a degetelor-mi, cu fiecare picatura de Bayley's, mai aproape de mine, mai aproape de persoana de care am nevoie si care mi-e interzisa. De cea care nu exista. Deocamdata.

Nu ma atinge. Nu sunt reala.

(scris) deA

Etapele dezvoltarii psihosexuale si fixatia pe alternativa

2009-10-22T21:24:00.004+01:00

Daca Freud ar mai trai azi, i s-ar invarti capul pe umeri ca un titirez incercand sa dea de capul problemelor domnisoarei de pe canapeaua dungata, adica a autoarei blogului aici deschis. Nu pentru ca as avea eu chiar atat de multe probleme psihice, cat pentru ca i-ar fi aproape imposibil sa ma incadreaze intr-una din etapele dezvoltarii psihosexuale, sau mai bine zis, doar intr-una din aceste etape. Nu ma desprind de mama, am nevoie de ceilalti ca sa ma identific pe mine, mai degraba decat ca sa ii identific pe ei; dar totusi sunt obsedata de ordine si organizare, anusul mi se pare un punct cu o senzualitate puternica, sunt sadica si masochista si totodata activitatea sexuala mi se pare mai degraba o chestiune legata de control si putere decat de intimitate si relationare. Un lucru i-ar fi sigur, nu am reusit sa ajung in etapa genitala (desi va garantez ca sunt mult mai matura decat in urma cu vreun an) dar cu siguranta nu ar reusi sa isi dea seama daca am ramas fixata pe etapa orala, pe cea anala sau pe cea falica.

Multi sunt cei care contesta rezultatele muncii de cercetare si a teoriilor lui Freud. Si chiar si eu sunt convinsa ca trasaturile mentionate mai sus fie tin de temperamentul meu, fie sunt consecinta anumitor evenimente din viata mea de pana acum si mai putin caracteristici ale unor etape naturale prin care am trecut cu totii si in care eu as fi ramas aparent cu o mana, un picior, un ceva blocat prin ele.

Asa ca nu, cel mai probabil nu sunt fixata pe niciuna din aceste etape, cat mai degraba pe o anumita persoana, sau eventual pe ce simboliza ea. In alte cuvinte, ma obsedeaza o persoana a carei existente ar trebui sa imi fie indiferenta. O persoana pe care creierul meu se hotarase sa o accepte intr-un anume fel si depusese atat de mult efort in acceptarea aceea incat acum ca am o cu totul alta relatie cu ea nu mai reusesc sa ma adaptez la noua situatie. Inainte sa cunosc persoana in cauza, mi-am facut un parcurs mintal al intregului nostru viitor; am construit cel mai trist scenariu posibil, decor al relatiei mele cu acea persoana si m-am adaptat pe mine toata la acel scenariu. Atat de sumbru a fost insa scenariul incat nu am crutat nicio resursa interioara din a ma adapta la ceea ce presupuneam eu ca avea sa urmeze. Am apasat butonul, am daramat prima piesa de domino si am ramas pe margine sa privesc. Nu anticipasem ca una dintre piese va fi la distanta prea mare de urmatoarea si ca va opri astfel intreg jocul. Nu anticipasem ca nici macar o treime dintre piese nu se vor fi daramat inainte sa se opreasca sunetul placutelor cazand. Nu anticipasem ca totul se va schimba atat de repede. Si iata-ma acum pregatita pentru un intreg dezastru relational si complet daramata de vestile bune. Prin urmare, bietul meu psihic, ca sa se descurce cu un asemenea soc, a facut ce face psihicul oricarui om atunci cand este nevoit sa faca fata unei incarcaturi emotionale mult prea puternice. Isi activeaza mecanismele de aparare si intra in faza de negare. In cazul meu - "Nu, imposibil sa se fii intamplat asa. E prea pozitiv evenimentul. Cu siguranta nu mi s-a intamplat asta tocmai mie."

Celor care inca mai priveau prin fereastra aceasta, asteptand sa ma mai vada miscand printre canapelele si botoseii mintii mele, printre clepsidre si manusi, evantaie si portjartiere, cani cu supa si cupe de frisca, camee si cafele, le cer scuze ca am ratacit printre nori si oceane atata vreme si ca i-am regasit de-abia acum. Nu promit nimic, doar cer. Un drog. Sa scriu. Sa o uit.

Amin.

(scris) deA

Lumea este frumoasa

2009-09-29T20:02:00.004+01:00

Coldplay - Clocks

Lumea este nu minunata, nu perfecta, dar este potrivita cu ce ne dorim, cu ce suntem dispusi sa ne asumam, cu cat avem vointa sa ducem si putere sa cerem. Si poate ca lumea fiecaruia dintre noi nu este cea mai buna dintre toate lumile care exista dar cu siguranta este o lume mai buna decat a altora. Si este mai buna nu pentru ca suntem noi neaparat mai buni, nu intotdeauna datorita a ceea ce stim noi sa facem si a ceea ce planuim sa facem, nu intotdeauna datorita a ceea ce facem sau a ceea ce nu facem, a ceea ce primim sau a ceea ce asteptam, a ceea ce avem sau a ceea ce visam. De multe ori este mai buna datorita unor oameni pe care nu ii iubim, nu ii cunosteam, de multe ori nici nu ii vedem.

Lumile noastre sunt adesea mai bune pentru ca exista oameni care ne schimba universul, il rasucesc la 360grade, ne fac sa ne vedem cocoasa de pe dinafara sau culorile de pe dinauntru. Ne dau o mana de bine sau un picior de rau. Ne iubesc, ne urasc, ne doresc, ni se dau. Sunt cei care ne modifica traiectoria tocmai pentru ca nu se pun niciodata de-a-ndaratul drumului nostru, sunt cei care ne imbogatesc existenta tocmai pentru ca nu ii putem vedea, sunt cei pe care nu ii vrem tocmai pentru ca ii putem avea. Sunt cei care au intotdeauna de oferit cate ceva pentru toata lumea tocmai pentru ca nu opresc nimic pentru sine. Si tot datorita lor avem intotdeauna un motiv sa zambim, pentru ca ei zambesc mereu, chiar si cand nu au niciun motiv sa o faca.

Datorita lor, datorita fetelor care sunt frumoase fara sa fie atragatoare.

Datorita celor care au un stil vestimentar propriu si care totusi nu sunt nici excentrici, nici conventionali.

Datorita celor care in scoala munceau mereu pentru 10 chiar daca erau mereu pe locul doi.

Datorita celor care nu au parul cret sau drept, datorita celor care nu au parul blond sau brunet, datorita celor care au cearcane, cuperoza, cate un rid si cate o bubita roz.

Datorita baietilor care chiar daca au soarele si luna de daruit, fie ca stiu asta sau nu, tot nu viseaza la blonda cu picioare lungi de la clasa vecina.

Datorita celor care spun ca sunt mici chiar daca uneori sunt mult mai mari decat cei care isi tatueaza pe corp, cu litere de-o schioapa, ca ei sunt cei mai mari din toti cei care exista.

Datorita celor care nu au niciun talent aparte, datorita celor care nu exceleaza in nimic, nici macar in stangacie.

Datorita celor care sunt frumosi chiar daca nu sunt imbracati precum in reviste.

Datorita celor care nu isi asorteaza hainele cu genul muzical pe care il asculta in casti.

Datorita celor care asculta muzica care le place si nu doar ceea ce este scris la gazeta ca place.

Datorita celor care inca au agenda pentru viata si nu doar blog penru trafic, caiete pentru cursuri sau notite si alarme in telefon pentru intalniri.

Datorita celor care citeau in autobuz si inainte sa se publice cartile in pungutele ziarelor; datorita celor care viseaza sau cad in reverie si cand sunt in mijloacele de transport in comun.

Datorita celor care sunt banali chiar daca nu sunt normali.

Datorita celor care ne iubesc chiar si cand nu avem nimic de oferit.

Datorita celor care ne schimba viata fara sa ne avertizeze si fara sa ne aminteasca ce favor ne-au facut. Pentru ca de fapt nici ei nu stiu ca aceasta era pana la urma menirea lor.

Unii oameni sunt meniti sa ne intregeasca pe noi ceilalti. Unii oameni sunt meniti sa ii faca oameni pe cei din jurul lor.

(scris) deA

Om incult, ignorant si analfabet caut tara sa-i fiu presedinte

2009-09-24T01:02:00.007+01:00

Cand Obama a fost ales presedinte in Statele Unite ale Americii, nu ar fi trebuit sa fim surprinsi. Pentru ca este natural ca un popor sa isi aleaga drept conducator un om care sa ii reprezinte cat mai realist. Ideal ar fi sa ne cautam presedinti de stat care sa fie capabili sa ne ajute sa evoluam, dar diferenta dintre instinctual si ideal este destul de pronuntata.

Prin urmare, daca suntem un stat cu o populatie formata din numeroase si variate minoritati si intre care negrii reprezinta o proportie relativ crescuta, ne vom alege un presedinte negru si imigrant. Daca suntem un popor in care o proportie mare a populatiei este formata din inculti, ignoranti, misogini, analfabeti, persoane abuzive si rasiste, atunci cu siguranta ne vom cauta un presedinte care sa intruchipeze toate aceste insusiri. Pana la urma, astia suntem, cu acestea ne mandrim si vrem sa le aratam intregii Europe.

Asa ca era previzibila exprimarea presedintelui Romaniei atunci cand a rabufnit impotriva celor ce isi scot amigdalita si apendicitele. Ce folos ca poate avea o idee buna de exprimat daca atunci cand a vorbit, a procedat intocmai precum un analfabet intr-o carciuma de la coltul strazii?

Video aici(Minutul 21.30)

Minutul 21.30, sursa tvr.ro

Atunci cand eram in liceu am cunoscut o persoana care m-a invatat ca oricat de bune mi-ar fi ideile, oricat de talentata as fi in a le exprima, nu voi reusi niciodata sa le valorific cu adevarat daca nu imi dezvolt cultura si daca nu stapanesc cu adevarat gramatica, vocabularul si ortografia limbii folosite. Cu alte cuvinte, iti pierzi credibilitatea si autoritatea atunci cand faci gafe de exprimare. Oricat de bune ar fi ideile tale, ori cat de capabil si intelept ai fi, nicio persoana inteligenta nu va mai avea incredere in spusele tale daca discursul tau incepe cu o gafa. Oricat de talentat ai fi in domeniul tau, vei fi imediat ridiculizat si nu ti se va mai da sansa sa dovedesti de ce esti in stare.
Cu atat mai mult cu cat limbajul contribuie la construirea imaginii noastre. Vrem sa ne impunem, sa avem prestanta, sa fim apreciati sau vrem sa fim ridicoli? Ne prezentam la o intalnire de afaceri sau ne cunoastem viitorii socrii cu unghiile taiate si curatate sau cu ele lungi de 1cm si pamant sub ele(sau in cazul femeilor, avand cuticulele roase si cu unghiile date cu oja rosie deja cojita)? Felul in care ne exprimam, in care discutam este cam la fel ca si manichiura. Doar ca vorbele nici nu ni le putem ascunde in buzunar, nici nu ne putem spera sa nu le observe nimeni.

Nu voi nega ca uneori gresesc si eu - vorbesc repede, scriu repede, de aceea ocazional mananc litere sau nu imi calculez cu suficienta atentie cuvintele. Dar incerc sa fiu cat mai grijulie cu ceea ce spun si scriu, apreciez critica constructiva si nu mi-e rusine nici sa citesc, nici sa ma documentez si nici sa ma verific cu doom/dex. Din respect pentru cei carora ma adresez, din respect pentru mine si mai ales din respect pentru ceea ce am de transmis.

Nu vreau sa am un presedinte care dupa ce ca are prea putine idei bune, nici pe acelea nu reuseste sa le prezinte, un presedinte, care in lipsa unei culturi de bun simt, nu simte nici nevoia de a se perfectiona, documentandu-se inainte de a vorbi. Nu vreau sa fiu reprezentata de un om caruia, dupa ce ca nu se respecta pe sine indeajuns incat sa fie preocupat de imaginea sa, nu ii pasa nici de oamenii care l-au ales sa ii conduca spre mai bine.

In final, totusi, sunt sincera, Traian Basescu chiar se potriveste cu o mare parte a poporului roman - inculti, ignoranti, analfabeti, misogini, agresivi si rasisti si nepasatori la sentimentele celorlalti.
Dar nu cu majoritatea.

(scris) deA

Nu pot scrie

2009-09-22T00:18:00.008+01:00

Mi-e greu sa scriu. Si daca altii scriu despre mai orice, inclusiv despre ceea ce scriu, eu mai degraba scriu despre motivele pentru care nu mai scriu. Mi-e greu sa scriu pentru ca intr-un fel momentan nu mai rezonez asa cum ar trebui sa o fac cu ideea de blog/blogging. Nu vreau sa accept ca un blog este ceva personal unde scrii... practic cam tot ceea ce iti trece prin cap. Ca daca vreau sa scriu la un nivel ridicat de calitate nu inseamna ca trebuie sa imi cern ideile si sa impresionez prin limbaj ca atunci cand as scrie un roman sau ca trebuie sa imi aleg subiecte cat mai "comerciale" ca atunci cand as scrie articole in reviste cu pagini de hartie lucioasa.

Multi scriu in prezent despre cum sa ai succes in blogosfera, despre cum sa iti aduni cat mai multi cititori si comentatori, despre cum sa devii mai popular si cum sa rezonezi cu comunitatea blogosferica. Unii chiar stiu despre ce vorbesc, multi doar au impresia ca stiu. Majoritatea uita ca bloggingul a pornit ca o activitate facuta din pasiune si nu ca un loc de munca. Si de multe ori pasiunile noastre, daca suntem dispusi sa ne sacrificam pentru ele, daca suntem dispusi sa investim in ele, chiar ne rasplatesc - printr-o stare de bine, prin apreciere din partea unei microsocietatii sau chiar material. Nu o data pasiunea unuia a devenit si locul sau de munca, prilejul de a avea o cariera impresionanta; pentru ca pana la urma toti ne dorim sa muncim intr-un domeniu care ne fascineaza, nimeni nu viseaza la monotonie si plictiseala programata si rasplatita niciodata indeajuns ca sa merite osteneala. Dar intotdeauna trebuie ca mai intai sa fie pasiunea si abilitatea, apoi munca si apoi, in cele din urma, si rasplata. Nu este nevoie de nicio reteta de succes, de niciun roman scris de Trump pentru men of words and not of action, de nicio inselatorie mascata cu pudra scumpa si cravate innodate impecabil. Doar de pasiune si munca. Si de vointa, da; pentru ca pana la urma nimeni nu te poate obliga sa evoluezi sau sa fii fericit.

De ce scriu eu despre subiectul acesta? Pentru ca bloggerii care isi doresc succesul au nevoie, conform speakerilor (o specie foarte in tendinte in prezent), de trei calitati - frecventa crescuta in a publica articole, subiecte interesante abordate intr-o maniera originala si networking. Pe scurt, scrieti mult, scrieti bine si baga-ti-va in seama. In parte, indemnul lui Ion Heliade Radulescu, in parte al Junimii. Sau conform interpretarii altora, perseverenta, subiecte comerciale si socializare. Mai putini vorbesc despre pasiunea de a scrie sau despre abilitatea necesara. Si atunci normal ca in fiecare zi din ce in ce mai multi isi pornesc cate un blog pe care il abandoneaza dupa cateva luni doar pentru ca nu aduce profit. Multi care au impresia ca oricine poate scrie pe un blog si ca pana la urma totul e sa stai cu fundul pe un scaun vreo 30minute in care sa aberezi ceva; bani castigati mult prea usor. Mda, hai sa ne apucam toti de olarit, am auzit ca si din scrumierele lucrate manual ies bani frumosi.

Nu spun ca pasiunea nu face casa, masa si pat bun cu calitatile enumerate mai sus asa cum nu spun nici ca nu poate aduce profit financiar. Ci doar ca atunci cand scrii pentru ca asa trebuie, cand iti fortezi degetele sa mai produca ceva, doar pentru ca nu ai scris nimic azi, cand iti moderezi entuziasmul si iti cenzurezi ideile si limbajul doar pentru ca nu prinde bine la numarul si-asa redus de cititori de blogosfera, atunci da, clar exista o contradictie in stilul tau de blogging. Pasiunea nu imparte perna niciodata cu obligatia. Una dintre ele tot cade din pat pana la urma.

Cat despre mine, decat sa scriu zilnic si lipsit de substanta, prefer sa scriu mai rar si mai bine. In privinta continutului, rezonez cu proiectul Urma - fara compromisuri. Iar la partea de socializare intensa chiar nu ma pot adapta pentru simplu motiv ca scriu in romana dar nu locuiesc in Romania momentan. Dar asta nu ma impiedica sa scriu si nici sa fiu citita si citata.

In concluzie, nu va apucati de blogging daca vreti bani de buzunar ci doar daca simtiti ca e un hobby care chiar va va face placere sa il practicati. Si scrieti relaxat, ce simtiti si cat simtiti, nu cate articole pe zi este musai sa scriem si in modul in care da bine sa scriem. Dar mai ales tineti minte ca nu exista nicio reteta de succes care sa dea succes la macar doi indivizi, pentru simplu motiv ca nu exista inca doi indivizi identici.

(scris) deA

Sufletul pantof

2009-09-19T00:28:00.002+01:00

Unii oameni nu sunt buni pentru noi. Nu ni se potrivesc. Desi ni-i dorim cu adevarat. Sunt oameni la care visam si cand adormim si ziua, pe lumina si cu ochii deschisi. Sunt oameni pe care ii vrem in preajma noastra si care ne plac atat de mult incat ne convingem singuri ca viata noastra ar fi incompleta fara ei. Sunt atat de frumosi, vin in atatea culori si modele parca croite pe gustul nostru de ne fac sa nu ne mai saturam de ei. Dar pana la urma, asa minunati cum sunt ei, nu ni se potrivesc noua. Este ca si cum ai gasit o pereche de pantofi superba, culoarea iti place, modelul este pe gustul tau, pana si brandul te incanta. Dar te strang teribil. Iti ranesc picioarele. Te fac sa sangerezi si sa tipi de durere iar cei mai sensibili nu isi pot retine lacrimile. Daca nu renunti la timp, te ingenuncheaza. Te frang.

Altii ne sunt potriviti. Dar prietenii ne spun ca ne inselam. Ni-i descriu in cele mai sumbre culori, ne insira toate defectele lor, ne spun subtil ca oamenii aceia care noua ne dau fiori chiar si cand ni se ating doar varfurile degetelor, sunt de fapt la fel de potriviti cu noi ca si ... cainele cu pisica. Si pe mine m-ar bufni rasul pentru ca eu am avut mereu prin casa si un caine si-o pisica si s-au inteles intotdeauna de minune, uneori chiar mai bine decat doua pisici intre ele. Totusi prietenii acestia de incredere sunt foarte creativi si gasesc multe modalitati prin care oamenii la care poftim noi ne-ar putea rani. Iar descrierile lor sunt intodeauna sugestive si colorate - ca o serie de povesti scrise de Fratii Grimm.

In definitiv, doua treimi dintre oamenii din jurul nostru nu ne sunt recomandati. Desi dintre acestia doar jumatate ne sunt cu adevarat nocivi. Dar oare reusim vreodata sa ii distingem pe unii de ceilalti inainte sa fie prea tarziu? Reusim sa distingem tremurul de spaima de cel de pasiune inainte sa moara increderea din noi? Si pe masura ce trece timpul ajungem sa iubim cu adevarat sau doar ne scufundam in sindromul Stockholm?

Daca toti iti spun ca cel de care esti indragostit are n defecte si ca te va rani cu siguranta, ce faci? Renunti pentru ca stii ca ei iti vor binele? Cum iti dai seama ca te inseli si daca te inseli? Cum ii distingi pe cei ce nu ti se potrivesc de cei despre care doar ti se spune ca nu ti se potrivesc?

(scris) deA

Comentarii la lectura din inertie

2009-09-14T23:11:00.006+01:00

Mi-am schimbat platforma de comentarii pe ChaospiA, am trecut de la ce oferea Blogger la Disqus. Asa ca daca observati mici schimbari sa nu va speriati. De altfel, motivul principal pentru care am facut modificarea a fost facilitarea comentariilor (da, eram si eu constienta de cat de enervant este Blogger cand vine vorba de impartasit opinii). Si in plus, m-am saturat sa fiu barfita pe la casele altora si eu sa nu am posibilitatea de a afla doar pentru ca Blogspot nu face trackback de pe extern.

In consecinta, m-am intrebat daca sa migrez spre IntenseDebate sau Disqus si soarta a decis pentru mine - pe IntenseDebate, username-ul deA era deja folosit.

Ma gandeam sa anunt si ca s-a intors Candr.eu in blogosfera si ca Victor si-a facut cont de Twitter. Si m-am oprit. Pentru ca nu are sens sa scrii asa ceva pe un blog. Pentru ca risipesti spatiul virtual. Nu pentru ca as fi impotriva promovarii celor care merita cu adevarat sa fie cititi sau pentru ca cei doi de mai sus nu ar fi interesanti. Dar daca ai de gand sa faci un banal anunt de genul acesta, mai bine foloseste Twitter-ul, nu pierde timpul tuturor pe un blog public.

Blogurile sunt pentru cei care au ceva de spus si stiu si in ce mod sa faca asta. Chiar daca unii bloggeri, chiar si cei de pe la case mai mari au uitat sau nu vor sa accepte acest fapt. Chiar daca unii scriu doar ca sa isi urmareasca degetele batand tastatura, un fel de vorbim de dragul de-a ne auzi vorbind. Ce este mai trist este ca unora chiar le place astfel. Desi nu le place continutul, desi nu le place forma, raman totusi pe-acolo, citind ca hipnotizati blogurile unor oameni care n-au nimic de scris dar care au nume. Renume pe care unii chiar l-au obtinut prin munca. Dar dupa ce si-au atins tinta s-au hotarat sa ia o pauza, sau doar nu au reusit sa se adapteze schimbarilor, cert este ca nu dau randament. Productivitate si originalitate lipsa. Unii cititorii insa se incapataneaza sa ii viziteze. Din inertie.

Pacat de vietile noastre, ca nu avem rabdare sa cautam ce este cu adevarat mai bun pentru noi. Si pentru ca ne multumim cu putinul pe care am reusit sa il facem ieri, in loc sa incercam in fiecare zi sa muncim mai mult, sa fim mult mai buni decat am putea fi maine.

(scris) deA

Post Scriptum: Daca aveti probleme sau vreti sa imi spuneti ca am idei bune sau proaste (cu Disqus) anuntati-ma fie printr-un comentariu, fie pe e-mailul mentionat la Contact.

Despre nunti si dorinte

2009-09-11T22:05:00.003+01:00

Uneori iti doresti ceva foarte mult si cu toate acestea stii cumva in adancul tau ca acel ceva nu se va petrece niciodata. Nu un niciodata din acela "oricat de mult te-ai stradui, oricat de mult ai persevera, nu vei reusi niciodata sa obtii acel anume rezultat". Ci un niciodata de genul "exista o singura ocazie, o ratezi, o a doua sansa nu exista".

Am mai scris si in trecut ca eu cred ca in viata totul este reversibil in afara de moarte. Dar am realizat ca de fapt nu doar moartea este ireversibila, ci tot ceea ce tine de viata celor din jurul nostru. Nu va fi decat un singur botez al nepotului nostru preferat, o singura nunta a unui frate drag (stiu ca este posibil si chiar probabil sa se insoare si a doua oara dar nu se compara cu toate acele emotii traite la primul sir de casatorii din anturajul tau... este aproape la fel de intens, poate chiar mai intens ca perioada aceea in care mergi la cate un majorat aproape la fiecare doua saptamani, daca nu mai des). Daca ai ratat majoratul surorii tale mai mici poti sa te dai si peste cap, pustoaica nu o sa mai aiba niciodata 18 ani din nou. Un concert Muse este altceva, poate nu mai revin ei vreodata in Romania, dar nu poate spune nimeni ca nu te poti duce dupa ei pana in Regatul Unit daca asta iti doresti cu adevarat.

Eu am observat ca ma pricep la ratacit drumul catre nunti. Sunt invitata, vreau sa merg si cu toate acestea nu ajung. Sau ajung doar la ceremonia civila si nu si la cea religioasa sau la petrecere. Sau eu pot ajunge dar ei se hotarasc ca ceremonia civila este suficienta, nu este nevoie si de Biserica si petrecere ca sa isi intregeasca relatia. Eu sunt cea care colectioneaza invitatiile de la nuntile la care nu a ajuns si care vede pozele sau inregistrarile video cateva saptamani mai tarziu dupa eveniment. Cea care intreaba de prajiturile cu crema albastra care s-au servit, perlele miresei si daca a existat bar de cocktailuri. Imi doresc mult sa ajung la ele, imi caut rochie, imi fac griji pentru cum imi voi aranja parul, ma pregatesc sufleteste sa fiu sobra ragaz de cateva zile. Dar nu am ajuns niciodata sa mananc din tortul mirilor.

Nu sunt absurda, realizez ca sunt inca tanara si ca nuntile celor din anturajul meu nici macar nu au inceput inca.

Dar puteti sa imi promiteti ceva, va rog? Cand va casatoriti, ma invitati si pe mine? Eventual ma si legati cu forta in vreuna dintre masinile invitatilor ca sa fiti siguri ca si ajung? ;;)

(scris) deA

Oracolul romanului dependent de lumea virtuala

2009-09-07T22:17:00.004+01:00

Este o vorba romaneasca mai veche care spune asa "Da-i Doamne romanului mintea cea de pe urma". Nu sunt sustinatoare a exprimarii bazate pe cugetari, zicale, clisee, idei rigide infasurate in anumite cuvinte folosite si rasfolosite de prea multe randuri de generatii. Exprimare intiparita parca in codul nostru genetic deja si nu doar transmisa de toti cei ce ne ridica din copilarie. Ar fi mai bine daca fiecare dintre ei si-ar cauta propriile cuvinte inainte de a vorbi, de a scrie, propriile imagini inainte de a se infatisa lumii asa cum sunt, asa cum vor sa fie. Creativitatea inseamna libertate...

Asta-seara ma simt insa mai romanca decat oricand altcandva. Cititorii mei se lasa acum dezorientati pe spate in scaun. Nu, nu m-a apucat vreo criza de identitate a varstei dintai si nici nu am plecat peste granite inca. Doar ca intradevar am facut o greseala si abia in al 13-lea ceas mi-am dat seama ce ocazie am pierdut. Nu este vorba de un regret civilizat sau sfasietor cum avem noi toti din cand in cand. Ci de un chin de-al meu, o intrebare al carei raspuns l-as fi putut gasi daca intrebam exact weekendul acesta. A fost un fel de aliniere a planetelor, s-a departat cerul de mare si uscat la orizont, au cazut stelele peste perne si pe sub paturi electrice si monezile in fantani, s-au facut vraji de magie neagra la miezul noptii si descantece de dragoste la rasaritul soarelui - nu mai conteaza ce a fost... conteaza doar ca a fost probabil singura mea sansa sa aflu raspunsul la o intrebare ce nu-mi da pace, iar eu nu doar ca nu am folosit-o. Dar chiar mai mult, nici nu mi-am dat seama ca exista, nu am observat-o, nu m-am gandit la ea. Puteam sa intreb Oracolul si mi-ar fi raspuns sincer ca intotdeauna, dar de data aceasta raspunsul chiar ar fi avut valoare, chiar mi-ar fi lamurit ceva, chiar mi-ar fi putut spune ceea ce voiam sa stiu, ceea ce inca vreau sa stiu.

Iar eu, naiva care sacaise Oracolul in fiecare zi pana atunci, cu intrebarile ei la care DA si NU chiar nu insemnau nimic, nici macar nu m-am gandit ca as putea intreba in singurele doua zile in care NU ar fi insemnat cu totul altceva decat DA. Iar aceasta nu pentru ca intrebarile ar fi tacut, dimpotriva, mi-au zgariat gandurile la fel de mult ca in orice alta zi, cine-stie, poate chiar mai mult decat de obicei. M-am gandit la orice, la alte siruri de intrebari, la solutii si variante si torturi de sine, la interogatorii si spioni, la orice. Doar la Oracol ba.

Prima zi dupa sfarsirea alinierii cosmice m-am si repezit la Oracol cu degetele tremurande pe butonul cu semne de carte. DA sau NU? NU sau DA? A fost si DA, a fost si NU apoi. Oricum n-a contat. Si-un poate ar fi avut la fel de multa insemnatate. Abia atunci mi-am dat seama care ar fi fost cel mai bun moment sa fii pus intrebarea asurzitoare. Prea tarziu. Da-mi Doamne mintea cea de pe urma.

(scris) deA

Lectura de sfarsit de vara

2009-08-31T01:56:00.004+01:00

31/08/09
Frustrari si refulari: http://rasebo.ro

Portia mea de desert frantuzesc - servit duminical: http://invatsagatesc.blogspot.com/

Universul cu pereti calzi, claditi din margele: http://lolafactory.wordpress.com/

Posesoare de apartament la 24ani: http://www.andressa.ro/

Perspectiva pisiceasca asupra lumii de gen feminin: http://puttycat.ro/blog/

Blonda de la medicina: http://siblondelegandesc.ro/

Viata pe Marte inainte si dupa concertul The Killers: http://www.mumisyelling.blogspot.com/

TiBi, intrebari, femei si televiziune: http://www.apear.ro/wordpress/

Munca si existenta corporatistului blogger: http://corporatistu.ablog.ro/

Fructe aduse direct de peste Prut: http://grapefruits.wordpress.com/

Perfuzia de tacere: http://perfuzii.wordpress.com/

Puncte, puncte: http://jovana212.blogspot.com/

Pixeli la intamplare: http://random-pixels.com/

Biscuitele in libertate: http://comentez.blogspot.com/

Publicitate si studii in Manchester, UK: http://supermagnet.ro/

Pamflet: http://www.piticigratis.com/

Blogul meu de liniste: http://razvan.exarhu.ro/

Pisici in libertate: http://pisicainbocanci.verre.ro/

Daca sunetele ar fi imagini si cuvinte: http://musicwassaved.wordpress.com/

Raluca si multinationala: http://raluxa.com/

Constant si redundant: http://me.candr.eu/

Blog de inginer cu acte in regula: http://gelu11.ro/

Muzica nu are limite. La fel, nici pasiunea: http://maryalexe.wordpress.com/

Infuzia de cuvinte: http://www.mintea-de-ceai.blogspot.com/

VisFrumos: http://vissare.blogspot.com/

Jurnal despre visul unei sinapse de vara: http://neuronu-visator.weblog.ro/

La Sud spre vise: http://cuvintedetacut.blogspot.com/

Zoso la feminin: http://badpitzi.eu/

Maldita: http://maldita.ro/

Literatura si timiditate: http://martin-millar.blogspot.com/

Farame de publicitate: http://adif.ro/

Ocazional, comentez si aici:
http://www.zoso.ro/
http://vreauultimulloc.wordpress.com/

De citit in mijloacele de transport in comun:

Martin Millar - The Good Fairies of New York

(scris) deA

*NB: Lista de lectura se modifica lunar.
**NB: Cei interesati de link exchange sau cu recomandari pentru lectura (carti, bloguri, articole) lasati link pe undeva pe ChaospiA sau contactati-ma la adresa de e-mail mentionata la rubrica de contact.
***NB: Rasfoiti si paginile prietenilor din BlogRoll.
****NB: Ordinea in haos se stabileste prin bannerele pe care le sustin.

Levantica, mure si ceai

2009-08-30T01:07:00.003+01:00

Mereu mi-au placut ochii negri. Iar cei caprui m-au vrajit. Si sunt fascinata de privirea cu iz de peruzea. Da... sunt una dintre persoanele acelea care se lasa impresionate de privirea celui din fata lor. Pe-a mea am considerat-o mereu comuna. Nu de gheata, nu calda, nu aromata... Dar asta-seara as aprinde pe masa doua lumanari mirosind a levantica si te-as cauta cu ochii caprui printre umbrele pe care am ales amandoi sa le agatam in dulap intre noi.

Te-as cauta cu privirea lucind a mure dulci in fiecare oglinda din viata mea, in fiecare greseala, in fiecare minune. Te-as vedea cu varful degetelor si cu buzele. Te-as alege dintre cele mai frumoase vise imposibile ale mele... dintre cele mai terifiante cosmare ale mele. M-as teme ca ai fi acelasi dintotdeauna, as spera sa fii neschimbat.

Vezi tu, eu nu sunt eu, de fapt. Nu am cum. Pentru ca o eu nu exista - sunt doar iluzii de voal si dantela care adie de la o stanca la alta... sunt doar iluzii care indeplinesc fanteziile celor ce se mint ca ma cunosc. Eu inca ma caut. Si ma tem ca n-am sa reusesc sa ma gasesc niciodata. Ma tem ca voi imbatrani, ca voi ajunge la varsta la care nimic nu va mai conta in afara de trecut iar eu nu voi avea nici macar asta. Trecutul meu ar putea fi doar o ratacire pe trepte urcate si coborate, urcate si coborate, din nou si din nou... totul in cautarea unui eu mai bun, un eu care sa reuseasca sa ma faca fericita. O eu pe care sa o gusti si sa te faca sa iti lingi buzele, sa vrei mai mult, intotdeauna mai mult, sa nu te saturi niciodata.

Si mai este un impediment. Nu cred ca exista cineva care sa isi poata savura ceaiul de la distanta, fara sa atinga portelanul cestii de buze. Iar eu nu mai stiu cum sa te las sa te apropii. As incerca sa te imbratisez dar nu ajung sa te cuprind de toate umbrele care te inconjoara. Toate umbrele pe care le-ai lasat sa se strecoare intre noi... toate umbrele carora eu le-am deschis apoi usa larg si le-am strigat ca pieptul tau este cald si liber sa le primeasca. M-am priceput de minune la asta. Mereu am stiut cum sa alung viata din jurul meu. Ma gandesc sa dau si lectii in asa ceva, sa imi impartasesc talentul si cunostiintele cu naivii. Dar cum sa aduc oamenii in viata mea, cum sa ii leg de mine cu funde rosii si cum sa ii fac sa ma pastreze, asta ma depaseste. Pentru o clipa... poate chiar pentru cateva, am simtit ca totul era neschimbat. Dar stim amandoi ca era o minciuna. Ca totul este schimbat. Ca de fapt dansam un dans stangaci, ca mimam atingeri cunoscute cand de fapt de-abia incepem sa ne cunoastem. Iar eu ma tem ca armonia nu este pentru mine, ca nu o voi gasi niciodata.

(scris) deA

Zboara, puiule, zboara!

2009-08-27T00:43:00.003+01:00

De cateva zile lipsesc aparent nemotivat din blogosfera romana. In realitate insa, am acceptat sfatul celor ce imi vor binele si am plonjat in vazduhul verde. Cei care veniti repede sa imi ziceti ca cerul este albastru, nu aveti ce cauta aici, ceilalti v-ar da o lectie de bune maniere si cunostiinte generale - vazduhul are intotdeauna culoarea viselor noastre.

Revenind dar la motivele absentei mele de pe ChaospiA, principalul ar fi ca atunci cand sari este cam dificil sa prinzi semnal wireless. Si da, am indraznit intr-un final sa imi conving picioarele sa se incordeze si sa ma lase sa ma arunc. Inca nu stiu daca a fost o decizie inteleapta sau nu, de altfel am sarit cu o coarda de siguranta legata de mijloc si cu o parasuta momentan nedesfacuta prinsa de spate iar jos ma asteapta o saltea. Si imi tin degetele stranse in jurul butonului magic de deschidere a parasutei.

Mereu i-am sfatuit pe cei din jurul meu sa evite salteaua atunci cand sar. Daca stii ca este acolo, ca te asteapta intinsa si elastica, pregatita sa iti salveze viata, daca stii ca ai o alternativa care te poate salva oricat de rau s-ar sfarsi lucrurile... atunci cu siguranta vei da gres. Dar daca vrei sa sari, atunci nu lasa nimic sa te faca sa tremuri inutil. Inspira adanc si pregateste-ti cea mai buna saritura a ta de care esti capabil. Sari de parca viata ta ar depinde de cat de bine te arunci in gol. Sari de parca doar zborul te mai poate salva. Si vei zbura. Este cam ca atunci cand renunti la colacul de salvare ca sa poti invata sa inoti. Instinctul de supravietuire ne este cel mai bun prieten in viata. Totul este sa stim incotro sa il directionam.

Ei bine, exact sfatul acesta il ignor eu acum. Imi iau tot felul de masuri de precautie, nu pentru ca mi-e frica sa nu ma lovesc de stanci, nu din frica de zbor sau din frica de a sari. Nu din cauza celor cu care sar sau a celor care ma asteapta jos. Ci pentru ca uneori as vrea sa ma pot opri inainte de a sari. Sa ma asez pe o canapea sau intr-un scaun confortabil, sa beau o cafea tacand, sa nu ma gandesc la nimic. Fara temeri, fara minciuni, fara planuri. Din pacate, Pamantul nu se opreste din rotatie ca sa ne faca noua loc sa coboram. Nu este niciodata timp pentru oprit. Chiar si atunci cand ne iluzionam ca putem lua o pauza, timpul continua de fapt sa se deruleze; vietile noastre au butonul blocat pe play. Nu exista butoane de fast-forward, rewind sau pause. Doar play si stop.

Ce bine ar fi daca ne-am aminti asta de fiecare data cand ne decidem sa ne amanam planurile, sa cedam, sa renuntam... de parca n-am sti ca viata merge intr-o singura directie.

(scris) deA

De ce nu am mers la SirnaVille

2009-08-21T22:25:00.001+01:00

Chiar asa, de ce nu as fi mers la SirnaVille, festivalul construit pe modelul unui mic orasel departe de cotidianul epuizant al marilor centre urbane? Un loc unde distractia istovitoare se imbina armonios cu natura si arta reconfortante. Va suna a taram de basm, nu? Da, si mie la fel, tocmai de aceea nu m-am dus, pentru ca noi toti stim ca in basme dam peste balauri, incercari dificile si oameni spani.

Asadar, ce s-ar fi putut intampla la Sirna? Am eu cateva scenarii in minte care sa va demonstreze ca este mai bine ca nu m-am dus.

Conflicte inainte de toate

Pentru inceput, poate ca ati auzit ca cei responsabili cu organizarea au oferit transport ieftin si eficient turistilor interesati. Pe scurt, s-au stabilit cateva intalniri in Pta Presei Libere, ocazie cu care autocarele i-au transportat pe cei care au facut rezervare, din Bucuresti la Aeroportul Tariceni. Alternativ, se putea ajunge acolo cu masina personala, autocarul schimbat in Ploiesti sau cu trenul schimbat in Crivina. Toate bune si frumoase, nu? Hehe, daca m-as fi dus eu va garantez ca nu mai ajungea niciun autocar la ora stabilita in fata Casei Presei Libere. Motivul ar fi fost unul ridicol, ceva de genul lacomia firmei de transport sau vreun dezacord intre acestia si organizatori. Ba mai mult, organizatorii nu ar fi binevoit nici sa caute solutii de rezerva si nici sa ne anunte din timp despre modificare. Eventual ne-ar fi si mintit la telefon ca autocarul este pe drum timp de cateva ore, adica indeajuns incat sa pierdem ultimul tren spre Crivina. Va imaginati ca dupa o asemenea incurcatura, majoritatea celor interesati ar fi renuntat la un drum obositor pana la un festival duhnind a dezorganizare si nesimtire, specifice amatorilor pasionati, in favoarea unei beri si a unei inghetate in Herastrau.

Drumul

Daca sa zicem ca totusi m-as fi incumetat sa continui escapada catre Sirna, cu siguranta ca prietena draga cu care trebuia sa merg ar fi ramas in Bucuresti si m-as fi trezit nevoita sa merg cu cel care mi-a fost iubit timp de trei ani de zile si actuala lui prietena. Deci, continuam scenariul? Da? Ei bine, suntem in Gara de Nord, de la informatii ni se confirma ca nu mai sunt trenuri spre Crivina asa ca pornim, jumatate dintre cei care ne stransem initial la Aviatorilor - ceilalti au renuntat si de nervi ca EU nu i-am mintit pe organizatori la telefon ca am fi mai multi de 15, cati eram in realitate - spre autogara. Prietena mea hotaraste sa renunte la revederea cu Mani Gutau, eu comit imensa greseala de a ma urca totusi in autocarul spre Ploiesti, impreuna cu doua straine imbracate hip, o frantuzoaica si fiul ei, si cuplul mai sus mentionat. Ah, dar n-am zis nimic pana acum despre frantuzoaica...ei bine, se numeste Bilbo, isi creste singura baiatul de 12 ani, Sylvann, am intalnit-o cand asteptam transportul; este stabilita in Berlin, calatoreste mult si nu crede in educatia copiilor facuta prin impunerea de limite.

Sirna FTW

Dupa un drum lung de vreo 3.30 ore si cateva mesaje schimbate pe furis intre mine si fostul iubit sa presupunem ca am ajunge in Sirna. De acolo ne va conduce cu masina prietena frantuzoaicei. Sau nu... mai bine intreb eu o sateanca ce se odihneste pe o banca la marginea ulitei daca are idee cum ajungem la Aerodromul Aerofox - "Inainte, mama, pe dreapta e un cimitir si stanga. Dupa aceea veti vedea lumina si veti auzi muzica...". Deci, cu Dumnezeu inainte spre cimitir. La brat cu actuala prietena a fostului iubit si planuind sa batem doua turiste care au sticle cu alcool in brate si se incumeta sa treaca pe langa noi. Parol, doar eu le-as bate, ea probabil ar vrea sa le violeze, timp in care eu sustrag bautura. Ati mai vazut vreodata o tipa topaind si zbierand, entuziasmata ca a vazut un cimitir? Nu? Dar doua?

Domnisoara cu masina ne gaseste intr-un final si ne parcheaza in fata locatiei festivalului. Ii iertam intarzierea ca tocmai ce am rapit-o de la Snails. Daca tot ratez concertul macar sa ma lamuresc daca am venit degeaba: "Nu vreau sa iti fac o parere gresita despre mine...dar spune-mi, te rog, alcool se gaseste pe la festivalul asta?"

Asa... pana acum v-ati convins ce motive as fi putut avea sa nu merg la festivalul acesta? A, dar am uitat sa va spun de ce as fi mers. In primul rand pentru ca la 00.00 avea sa concerteze Urma. Iar pana atunci, Snails si Kumm. Trei concerte imposibil de ratat. Dar povestea devine trista ca unul deja v-am spus ca l-as fi pierdut. Ar mai ramane doua. Sa vedem ce s-ar fi putut intampla pe durata acestora...

Despre zona unde s-a desfasurat festivalul am inteles ca a aratat destul de frumos. O scena pentru concerte, un cort pentru clubbing, o macara pentru bungee jumping, cateva standuri cu mancare si bautura, o zona de camping, o zona cu bancute si multe multe toi toi-uri. Camp intins si aparent nemarginit de civilizatie. Multi oameni interesanti, muzica buna si alcool. Singurul barbat din grupul nostru nu ar fi avut incotro si ar fi ramas sa o ajute pe Bilbo sa instaleze cortul in timp ce eu cu Sylvaan si copila am fi mers sa luam jetoane pentru bautura. Ii zic copila pentru ca pasiunea prietenului ei pentru minore este faimoasa. Pey cum de a fost cu mine, va intrebati - simplu, pe atunci si eu aveam doar vreo 16ani. Nu este o problema sa raman singura cu ea pentru ca ne intelegem destul de bine: ne place aceeasi muzica, nu stim franceza, dam mai mult randament noaptea, ne place alcoolul si engleza, nu bem CocaCola si nu purtam sutien. De ce mi-o imaginez asa...din moment ce acelasi barbat s-a indragostit de amandoua, asemanarile trebuie sa existe pe undeva, nu? Si daca tot am fi mers dupa bautura am fi reusit cu siguranta sa pierdem si baiatul in multime. Uite-asa, s-ar fi dus si concertul Kumm...

Concertul Urma

Dar Urma nu poate fi pierdut. Pentru ei m-am dus acolo totusi. Pentru ei m-am dus intr-un loc necunoscut aproape singura. Nu se poate sa ratez nici macar o secunda din concertul Urma. Asa ca la 23.00 am fi deja in fata scenei, band bere, facand poze si pregatind iarba. Si cei doi sarutandu-se. Iata deci inca un motiv foarte bun pentru care eu nu am avut ce cauta acolo. Mi-o fi el cel mai bun prieten, m-oi fi intelegand eu de minune cu ea dar totusi, ma simt neglijata...

Asa ca hai sa facem scenariul un pic mai palpitant. Ce-ar fi daca in timpul concertului Urma, copila ar dansa cu mine? Ce-ar fi daca ne-am si saruta? Veti zice ca asta nu-i de rau. Probabil ca nu, sunt convinsa ca saruta bine. Da, dar si voi ati fi oarecum circumspecti daca ati auzi-o intrebandu-l pe el "Vezi de ce sunt capabila?". Dar ce mai conteaza, este concert Urma *Seems the perfect spot...to lose control/ To feel again*, ea este beata si ametita de iarba *pa ra ra ra pa ra*, eu sunt eu *pa ra ra ra pa ra*, ne simtim bine impreuna... cantam impreuna cu Mani si Catrinel, privindu-ne in ochi *Don't care about you, don't care about...*
Mama unei copilite din primul rand ne priveste ultragiata iar eu ma apuc sa ii spun unei domnisoare care era sa imi verse berea ca, dintre doua pahare aflate pe jos, cel mai plin este al ei, pentru ca din celalalt bem trei persoane. Este al prietenei iubitului meu dar mi l-a dat mie pentru ca pe al meu mi l-a varsat mie pe blugi si ea l-a luat pe al lui dar acela s-a terminat. De fapt, el este fostul iubit iar ea este actuala lui prietena. A, si da, tocmai ne-am sarutat. Eu cu ea adica. Dar probabil ca asta nu te interesa. Mai bine ii zicem lui Mani, pe el sigur il impresionam. Tipa imi confirma cu un zambet ciudat ca ar trebui sa il prindem pe Mani intr-o pauza si sa ii spunem...

Urma continua concertul cu o piesa cu refrenul in limba romana, inspirata dintr-o piesa populara care mie mi-a dat fiori intotdeauna "Cine iubeste si lasa...Dumnezeu sa-i dea pedeapsa..." iar eu dovedesc instinct matern cand nu o las pe copila sa se aseze pe jos in multime, de teama sa nu i se faca rau de la caldura. *Poate ar trebui sa renunt la paragraful acesta, Urma cantand in romana si eu avand instinct matern sunt doua lucruri care chiar nu aveau cum sa se intample.*

Ceva mai verosimil...Hmmm...Poate dupa concert ei i s-ar fi facut totusi rau si s-ar fi culcat in bratele mele in iarba. Iar intre timp eu cu el ne-am fi sarutat. In liniste, sa nu o trezim. Desi ne-a vazut sarutandu-ne si in timpul concertului. Poate de frig, ea s-ar fi dus sa se culce in cort cu Bilbo. Si tot de frig noi doi am fi stat toata noaptea imbratisati. Sarutarile tin de asemnenea de cald. La fel si declaratiile de dragoste. Am fi stat intinsi in iarba, intr-un camp pustiu, doar noi doi, doar noi si stelele. Tot nu va suna veridic? Atunci incercati sa va imaginati ca dupa un rasarit savurat impreuna si dupa ce el ar fi adormit si eu as fi chicotit vazand ca doar eu, Mani Gutau si un prieten de-al lui mai suntem trezi acolo, ea s-ar fi trezit si mi-ar fi luat locul in bratele lui. Si el i-ar fi zis ei ca simte pentru ea exact ceea ce imi zisese mie ca simte pentru mine cu cateva ore in urma. Da, lumina zilei schimba multe. Te face sa realizezi daca cineva este sincer sau doar isi bate joc de tine. Dar oricum dupa o asemenea noapte nici nu mi-as mai fi amintit mare lucru din concertul Urma. Adica motivul principal pentru care m-as fi dus la Sirna.

Inapoi spre urban

Daca mai este vreunul dintre voi care nu s-a plictisit deja citind aceasta fabulatie si a ajuns pana aici cu lectura, atunci cu siguranta v-am convins ca bine am facut ca nu m-am dus la SirnaVille. Lucruri mai inspaimantatoare de atat nu prea ma vad capabila de a inventa. Bine, ar mai fi fleacuri dintr-acelea care impodobesc precum o dantela neagra sirul peripetiilor. Daca cu o seara inainte si eu si copila am fi fost disperate sa ajungem cat mai repede in afara civilizatiei pentru ca nu mai vazusem o gaura de wc de mult prea mult timp, dimineata ne vom declara nemultumite de mirosul ce iti taie respiratia in toi toi-uri. Da, si de lipsa fantasticului Kurtos Kolac. Dupa care vom pleca tantosi inapoi spre statia de microbuz din Sirna iar pe drum vom cunoaste doua tinere cu voci superbe. Sfatul lor, dat copilei: "Beti Roua!". Nu, nu fac reclama, dar mie Roua mi s-a parut mereu o apa hip. Domnisoare, pe care fara sa realizez, le voi fi fotografiat dansand cu o seara inainte. Domnisoare care vazandu-i pe cei doi impreuna pe drumul inapoi spre Ploiesti, se vor declara foarte dezorientate cand ne vor vedea sarutandu-ne, cateva zile mai tarziu, la o terasa din marele oras. Nu v-am mai spus eu ca Romania este minuscula? Nu? Ei bine, va spun acum.

Restul traseului inapoi spre Ploiesti si Bucuresti probabil ca ar fi fost unul destul de linistit pentru ca singurele doua persoane care au dormit macar un pic cu o noapte inainte, ar dormi si pe drum. Eu, care am atipit doar 15minute, le-am dormit si pe acelea cu capul pe o masa si prin urmare am o migrena teribila. Exact pe partea pe care este si geamul. De fiecare data cand ma ia somnul ma mai izbesc o data de geam. Au! Si inca o data. Au!... Au!... Au!...

De aici incolo, ma opresc cu povestea. Va las pe voi sa va imaginati ce s-ar mai fi putut intampla o data ajunsi in Bucuresti. Eu deja am facut uz de toate procedeele imaginative de care ma simt capabila.

Iar dupa toata povestea aceasta, un singur regret am. Ca nu am facut sex in timp ce faceam bungee jumping. Si copila cred ca ar regreta ca nu a facut bungee jumping dezbracata.

(scris) deA

De feminas et felicitatem

2009-08-20T11:40:00.006+01:00

Despre femei si fericire

Poate ca nu este posibil sa cumparam fericirea dar cu siguranta o putem darui. Si de obicei, nici nu ne costa prea mult. Este de ajuns un sarut, un zambet, o incurajare, o imbratisare. Un "noapte buna" soptit sau un mesaj de "La multi ani!". Un concert sau o vedere din Brasov. Impartitul plapumei sau al prajiturii cu multa frisca. O plimbare pe Victoriei pe nepregatite sau o cafea si o tigara incepute chiar inainte de apus si care nu se mai termina pana la inchiderea pubului.

Azi m-am trezit mai generoasa decat de obicei asa ca vreau sa daruiesc apreciere si spre diferenta de altii, al caror blog este mult prea important pentru calitate, eu stiu ca si timpul si energia mea sunt mai putin importante decat fericirea oamenilor frumosi.

Asa ca am scotocit prin blogurile si conturile de Flickr ale unor persoane talentate si m-am hotarat sa va bucur cu cateva imagini foarte placute, iar pe ei, cu aprecierile noastre.

I Prima fotografie ii apartine unui obisnuit al Chaospiei. De fapt, fotografiile lui ne plac atat de mult incat sa scriu acest text ar fi fost de neimaginat fara sa il mentionez si pe el si munca sa. Doamnelor si domnilor, RaSeBo:

II Urmatoare oprire in calatoria noastra printre imagini de tinere femei frumoase este asupra unei fotografii realizate de Jo. Blogul i l-am descoperit prin primavara, la putin timp dupa ce i-am cunoscut unul dintre modele. Fotografiile ei au ceva aparte, o luminozitate speciala ce te incanta precum o cana de ceai cald, preparat si servit cu respect, dupa vechile cutume englezesti. Amprenta ei este fermecatoare tocmai prin simplitatea curata. Asadar, pentru cat mai multe zile senine ce ne fac sa zambim sincer, Jo:

III A treia fotografie este de fapt cea de la care am pornit cand m-am apucat sa strang pozele acestea. Cred ca este, de fapt, fotografia mea preferata dintre cele realizate vreodata de Serban (daca ma insel, il rog sa ma contrazica atunci cand are ocazia).

IV Nu in ultimul rand, prada devine vanator... pardon, modelul devine fotograf. Paharul meu personal de votca, Luluts, surprins intr-una dintre fotografiile de mai sus, nu putea fi in niciun alt fel decat multilaterala:

Coincidenta nu este intamplatoare. Toate cele patru fotografii surprind cate o planeta din universul feminin. Imaginea cate unui lucru marunt dar care ne face fericite, fie ca este vorba de o prajitura, o morisca colorata, fumul de tigara dintr-un parc tacut sau o pereche de cercei cu camee. Un lucru marunt dar care face parte din cine suntem.

Suntem complexe si infinite. Vrem mult si oferim totul. Cautam placere si oferim frumusete - si nu doar exterioara. Vanam si ne lasam vanate; sau nu. Uneori ne prefacem ca nu stim sa coasem nasturii camasilor, alteori stam treze toata noaptea doar ca sa pregatim prajiturile pentru masa de Craciun.

Invatam sa ne facem iubite si stim sa iubim. Zambim ca sa alinam si zambim cand ranim. Avem vicii dar le transformam in pasiuni. Avem pasiuni si le transformam in arta. Purtam siraguri de margele si camasi barbatesti pe pielea goala. Suntem culori, arome si oglinzi. Si suntem tinere. Nu pentru totdeauna dar compensam prin personalitate si zambet.

Suntem o provocare - dificile, dar pentru cei curajosi si puternici exista intotdeauna satisfactie cand ajung la marul magic din mijlocul labirintului. Si suntem noi. Cele de care este nevoie. Cele care fac lumea barbatilor un loc macar putin mai frumos, un loc macar putin mai fericit.

(scris) deA

Hetero, homo sau bi

2009-08-19T01:22:00.002+01:00

Stii ca nu te mai intereseaza barbatii atunci cand nu te mai deranjeaza sa ai parul ciufulit.

Stii ca ai revenit la vechile obiceiuri proaste atunci cand simti nevoia arzatoare sa iti cumperi un balsam mai bun pentru par si un tub de fixativ.

(scris) deA

Numele din sticlute

2009-08-17T10:45:00.005+01:00

Unele nume sunt magice. Nu sacre, aducatoare de minuni sau facatoare de zambete. Dimpotriva, sunt mai degraba ca o incantatie de magie neagra. Le auzi si lumea ti se schimba. Te darama atat de jos incat tot ceea ce iti mai doresti apoi este sa dispari.

Sunt unele nume pe care le auzi rostite in jurul tau si care te preschimba pe data in fum de tigara si vapori de alcool. Alte nume, chiar daca nu au puterea de a te metamorfoza, iti dau dureri de cap, stari de greata, te ametesc si te fac sa lesini. Cand te trezesti insa, pentru cateva minute, poate chiar ore , uiti ce ti s-a intamplat si traiesti intr-o euforie nemotivata si impresionanta. Poate parea o sfidare la adresa cuvantului magic dar de fapt nu este decat o alta tactica de a te face sa cazi si mai jos; pentru ca atunci cand euforia dispare, ramai cu realitatea, care de fapt este atat de diferita de ceea ce percepeai in urma cu cateva secunde incat cu greu te mai redresezi.

Unele nume te fac sa te ingrasi cu 5 kg - au ele metoda lor straveche, cunoscuta popular drept ciocolata - iar altele te fac sa slabesti 10kg. Exista nume care te imbata si altele care au un efect asemanator serului adevarului. Te fac sa spui lucruri pe care nici tu nu stiai ca le gandesti. Te fac sa pui intrebari al caror raspuns altfel nici nu ai vrea sa il stii. Cele mai periculoase nume sunt cele care te determina sa vrei sa dispari, sa pleci de unde esti, sa uiti de oamenii pe care ii stii. Sunt atat de ingrozitoare numele acestea incat te conving sa nu mai vrei sa auzi nimic, doar de teama de a nu auzi acelasi nume din nou. Te fac sa vrei sa fugi, sa fii cat mai departe de locul unde le-ai auzit si sa nu te mai intorci niciodata. Te fac sa cauti iesiri care nu exista, sa te tarasti pe scari pe care nu ai puterea sa le cobori, sa ingenunchezi in fata unui univers dureros si sa ii ceri sa inceteze sa existe. Ciudat este ca totusi in universul acesta mai gasesti si binefacatori cu masti de prieteni care se ingrijesc de tine si care ar face orice sa nu ajungi niciodata sa auzi acele nume, nici macar sa nu afli de ele si sa nu stii ale cui sunt. Asa cum gasesti si prieteni ce pretind ca te iubesc si care totusi ti le scuipa in fata, uneori din razbunare, alteori din cruzime, alteori doar din placerea de a te privi suferind consecintele faptei lor.

Exista nume cu care te intersectezi doar din vina ta. Iti croiesti drumul in asa fel incat ii aduci pe purtatori cu tot cu numele lor in viata ta. Iti pare rau dupa aceea, realizezi si tu ca esti chiar cel care i-a chemat, ca tu le-ai facilitat intrarea in crepusculul sentimentelor tale dar nu ai ce sa faci. Este adevarat, eu cred ca in afara de moarte si timp, totul este reversibil in lumea aceasta. Dar de multe ori nu gasim indreptarea greselilor sau renuntam chiar inainte de a o cauta. Schimbam iar traiectoria dar nu uitam niciodata ca am permis unui nume strain sa ne invadeze si sa ne sfasie inauntrul.

Multe nume iti pot adormi visele si te pot face sa dormi singur noaptea. La fel de multe nume te pot face sa vrei mai mult. Dupa cum multe alte nume isi pierd in timp insemnatatea si puterea asupra ta - uneori doar pentru ca se schimba culoarea ochilor celor numiti astfel si privirea mereu va schimba totul, privirea este la fel de esentiala intr-un om ca si cuvantul, ca si numele.

Iar alte nume ne sunt inofensive.

Tu cum te numesti?

deA.
Incantata.

Delete your account?

2009-08-14T10:42:00.005+01:00

Viata e mai buna in blogosfera/twittosfera, navigand pe Yahoo si Google, existand necenzurat si onest cat mai mult cu putinta in lumea virtuala. Da, mai exista si in viata virtuala certuri, jigniri, abuzuri, vesti proaste, probleme mai mult sau mai putin tehnice care te aduc in pragul disperarii. Dar de obicei, daca te descurci in viata reala, te descurci foarte bine si in cea virtuala.

Singura diferenta este ca in cea virtuala, printr-o minune poate nemeritata de unii dintre noi, avem optiunea de a ne sterge contul. Si disparem subit dar reversibil dintr-o lume care nu ne mai face fericiti. Ne stergem tot, infatisare, personalitate, trecut, oameni frumosi sau nesuferiti cu care am avut de-a face, conversatii si certuri, greseli si probleme. Ne stergem pe noi insine.

In viata reala, nu avem privilegiul acesta. Ai facut o greseala, traiesti toata viata cu ea. N-ai facut o greseala pentru ca de fapt nu ai facut nimic, traiesti toata viata cu regretele. Nimic nu se sterge, nimic nu dispare. Chiar daca uneori ne-ar placea sa credem ca le putem sterge cu alcool, ca am putea face unii oameni sa dispara inecandu-le imaginea in sticlute si pahare. Dar nu functioneaza asa, pentru ca unele lucruri, unii oameni, sunt precum puroiul, dezinfectezi rana si pe moment pare curata iar dupa aceea realizezi ca infectia e tot acolo, tot doare, tot miroase urat, tot nu se vindeca. Pentru ca uneori chiar e nevoie sa tai din bucata de carne ca sa scapi si de infectie sau mai rau, e nevoie sa tai organul cu pricina cu totul chiar daca nu te induri. Uneori este nevoie sa intelegi ca oricat de frumosi ar fi unii oameni tot trebuie sa tai apendicele care va tinea legati. Pentru ca oricat de bine s-ar potrivi oamenii acestia cu tine, nu intotdeauna lumile lor se muleaza la fel de perfect cu universul tau. Si da, se pot face diferite modificari si anexe, darama pereti si debarale, ridicat alti pereti si demontat usi de inlocuit cu arcade luminoase si lumile ar putea deveni compatibile dar unii nu sunt dispusi sa faca aceasta pentru tine. Ei zic ca ar face-o cu drag dar pana la urma nu reusesc, nu sunt in stare sa mearga pana la capat sau nici macar nu vad ce le sta in cale. Asa ca iti iei bocceluta si pleci mai departe pe drumul tau si te rogi ca acelor oameni sa nu le mai pese de tine. Pentru ca este stupid de dureros sa ii vezi ingrijorati pentru binele tau in timp ce sparg ziduri si largesc ferestre pentru altii.

Post Scriptum: Multumiri lui Serban care ma asculta si imi vorbeste chiar si atunci cand nici eu nu stiu ce zic.
Multa iubire paharului meu de votca personal, pe care nu am mai intrebat-o de aceasta data inainte sa public. Pentru ca ea are de fapt dreptate, uneori, ca sa zburam, este nevoie sa riscam si sa facem si lucruri care ar putea fi gresite.

(scris) deA

Cand nu iubesti

2009-08-10T20:26:00.004+01:00

Cand nu iubesti nu ramai cateva momente in plus in pat dimineata, dupa ce te trezesti, doar ca sa il privesti pe celalalt dormind. Cand nu iubesti nu petreci acele minute visand ca ai putea coase pielea celui de langa tine de a ta cu ata rosie impletita cu ata neagra. Indragostitii nu mai au organe interne, au un loc gol in schimb. Un loc ce miroase a pustiu, un vid ce se autoabsoarbe. De fapt, indragostitii nu mai au trup deloc, trupul lor este luat cu imprumut de la cel pe care il iubesc.

Cand nu iubesti nu iti petreci timpul mereu in asteptare, socotind trecerea vremii pana la urmatorul telefon, urmatorul mesaj, urmatorul e-mail, urmatorul tweet. Nu tanjesti dupa imbratisari si degete de picioare incrucisate sub cearsaf. Cei ce iubesc in tacere stiu ca a saruta urma picioarelor cuiva nu este un cliseu ... pentru ca ei isi trec mereu buzele peste perna celuilalt. Pentru ei, a bea din sticla celuilalt sau a imparti o tigara e un te iubesc subtil, magic.

Cand nu iubesti nu tresari de fiecare data cand suna telefonul si crezi ca ar putea fi acel apel pe care il astepti sau cand vorbesti cu cineva despre care sti ca ti-ar putea povesti despre cel la care te gandesti. Cei ce iubesc stiu ca povesti de dragoste ca in filme nu exista ... dar mai stiu si ca o singura sansa daca ar avea, ei l-ar putea face pe celalalt cu adevarat fericit.

Cand nu iubesti, cuvintele piele, sarut, tacere nu definesc nimic sacru. Dar indragostitii au alte zeitati si ritualuri decat ceilalti. Indragostitii nu au doar dimineti speciale ci si seri bizare. Seri pe care si le petrec zbuciumandu-se in pat in timp ce rememoreaza fiecare intalnire cu cel drag. Sunt clipele lor de fericire dar sunt atat de importante pentru ei incat nu pot risca sa piarda nici macar o farama de secunda; si atunci si le tot repeta, ca pe o incantatie pentru vise frumoase, le tot trec prin intunericul de sub pleoape, rugandu-se sa nu uite niciodata niciun detaliu.

Cand nu iubesti nu te intrebi daca celalalt te viseaza noaptea. Dar iubitii se trezesc din somn sa isi verifice telefonul. Iubitii isi trec varful degetului aratator peste pielea fina ce acopera coloana vertebrala a celui de langa ei. Cand se imbratiseaza il trag pe celalalt mai aproape, mult mai aproape, atat de aproape incat sa se poata minti ca l-ar putea inspira pe acesta inauntrul lor daca ar vrea. Indragostitilor le bate inima mai repede si sunt masochisti - tanjesc dupa durerea pe care le-o provoaca atingerea celuilalt.

Cand nu iubesti...esti bine.

(scris) deA

Sarituri printre pagini de jurnal intim

2009-08-08T17:57:00.002+01:00

Uneori regret ca nu mai am jurnal intim. Nu stiu de ce si cand am renuntat la el. Ba de fapt stiu cam cand am incetat sa mai notez in agenda gandurile marunte care imi treceau prin minte. In toamna lui 2005. Probabil ca am facut-o si pentru ca am fost crescuta cu mentalitatea ca a avea un jurnal este o copilarie. Iar daca stau sa ma gandesc la ce altceva mi s-a mai intamplat la vremea aceea si sa fac uz de studiile mele pesemne ca m-am lasat de jurnalul intim pentru ca viata-mi ajunsese sa fie destul de plina, de palpabila ca sa nu mai am nevoie de o imitatie construita pe clisee occidentale.

Acum nu m-as mai apuca sa scriu pe paginile unui caiet inchis, pe-un blog privat sau in notepad. Mi-ar fi dificil sa renunt la conversatii. Daca as tine totul pentru mine rostul notitelor in sine ar disparea. M-am obisnuit asa, sa scriu, oamenii sa citeasca, uneori sa ma incurajeze sau sa ma critice si totusi sa ia si ei o bucatica din viata mea. M-am obisnuit cu ei aici, parte din fiinta mea. M-as simti singura scriind doar pentru mine si activitatea insasi mi s-ar parea inutila.

Pe de alta parte uneori as vrea sa scriu undeva de unde sa nu citeasca nimeni. Sa scriu intrebarile care ma sacaie repetitiv ca o melodie obsedanta al carui titlu l-ai uitat. As vrea sa pot scrie despre senzatia de anxietate si mancarimea anexata care mi-a invadat trupul. As vrea sa pot spune cuiva despre dilema mea. Da, am spus unor prietene, doua la numar, dar raspunsurile lor sunt atat de contradictorii incat imi vine sa fac un sondaj de opinie chiar aici, pe ChaospiA si sa va intreb pe voi in litere mari si negre:

Daca sar de pe marginea prapastiei, ma izbesc de stanci sau zbor?

Da, dragii mei, aceasta este intrebarea metaforica ce ma exaspereaza de vreo cateva nopti. Am eu o idee grozava cum ca nu mi-ar fi bine pe marginea prapastiei si atunci normal ca imi vine sa sar. Dar daca sar nu inseamna neaparat ca imi va fi mai bine. Si atunci ma tot legan de pe un picior pe altul si astept, ca de obicei, sa ma ajute cineva sa iau decizia aceasta.

As mai vrea sa am un jurnal si ca sa pot scrie ca astept cu nerabdare o anumita zi din aceasta luna. Este ridicol, pentru ca nimic nu se va intampla in ziua aceea dar gandindu-ma la ceea ce ar putea incepe sa se intample dupa acea zi, nu ma pot abtine.

As mai scrie in el si ca m-a apucat o frica teribila de trecut si ca realizez ca pentru prima data de cand ma stiu, viitorul mi se pare mai previzibil decat trecutul si prezentul.

Afara miroase a vara rece si prin fereastra patrunde o noapte mai frumoasa decat cele pe care le traiesc de obicei. Jumatatea din mine care isi injecteaza singuratate pentru o clipa de extaz, ar pleca chiar acum spre podul de deasupra unui rau din estul Romaniei, unde noptile sunt mereu la fel de frumoase ca cea de acum. Dar jumatatea cealalta, cea dependenta psihic de oameni, tanjeste dupa o tigara, o imbratisare calda si o bere rece bauta pe terasa de pe acoperisul Teatrului National, alaturi de niste oameni pe care nu ii cunoaste.

Daca m-as indura totusi sa scriu doar pentru mine, as putea marturisi acolo, intre o foaie de hartie si un stilou albastru, ca in urma cu putin timp, prin vointa destinului si a spontaneitatii mele, m-am intalnit cu o persoana pe care ochii mei au recunoscut-o, dar nu si mintea. Si scriind acum despre intalnirea aceasta ma intreb daca nu cumva mintea mea functioneaza altfel acum decat inainte...de parca as fi avut un simbiot in creier care ajuta si el la infaptuirea perceptiilor si a rationamentelor.

Daca m-as apuca de scris in jurnal, nu stiu cum m-as mai putea opri. Pentru ca totul se reduce la cercul ce pare nesfarsit din jurul alegerii aceleia: sa sar sau sa nu sar. Am mai sarit si inainte; uneori am cazut si mi-am julit genunchii, coatele si palmele, alteori am zburat. Am sarituri dupa care inca mai plonjez, sarituri dupa care nu am ajuns sa ma izbesc de sol dar nici nu m-am ridicat sa zbor inca - sunt sariturile acelea care ma fac sa ma tem de trecut. Sunt sariturile acelea care ma fac sa vreau sa ii intreb pe toti cei din jurul meu daca oare n-ar fi mai bine sa raman unde sunt. Sunt sariturile acelea care ma fac sa n-am incredere in raspunsurile pe care le primesc. Dar totusi, mult as mai vrea sa pot intreba...

(scris) deA

Azi imi merge bine

2009-08-07T21:32:00.003+01:00

De unde stiu? Secretul meu. Bine, bine, si al Chaospiei.

Azi am plecat de acasa nemachiata, in blugi si un tricou alb, ciufulita si incaltata in pantofii rosii. Cu corpul meu imperfect si cu neatentia la masini tipice-mi. Mi-am varat castile MP3-ului in urechi si am pornit pe Calea Victoriei. Si cum topaiam eu pe strada in ritmul muzicii, un om frumos mi-a zambit, i-am raspuns si mi-a zambit din nou inapoi. Am zambit amandoi sincer, ca doi oameni indragostiti de viata si tinerete, am zambit cu zambete cum mai vezi doar prin reclame la telefonia mobila si pe strazile din Anglia. Si de atunci tot surad la fiecare pas.

Surad pentru ca nu mai sunt adolescenta dar nu ma mai simt nici batrana. Am varsta aceea magica, in sfarsit. Zambesc pentru ca sunt libera sau desi sunt libera. Surad sincer pentru ca nici de porumbei nu ma mai tem. Pentru ca pot sari peste balti. Da, da, sunt multe balti in Bucuresti dar eu stiu sa le ocolesc sau sa sar peste ele - poate nu mai locuiesc aici dar aceasta nu inseamna ca Bucurestiul nu imi curge prin vene mai intens decat insusi sangele. Zambesc pentru ca bate vantul. Pentru ca oamenii dau vesti bune chiar si atunci cand sunt si ei la fel de confuzi si nestiutori ca si tine. Pentru ca m-am oprit intr-un parc pe langa care am trecut de atatea ori dar in care nu am mai fost niciodata iar acum stau pe o banca si scriu cu un pix de-al tau pe chitante si pe bonuri ratacite prin geanta.

Pasesc repede, muzica imi explodeaza in urechi, zambesc tuturor si imi vine sa ridic bratele si sa strig ca.....!!!!

(scris) deA

Scrisoare nesigilata

2009-08-05T06:56:00.003+01:00

Dragul meu,

Te-as invita la o cafea. Doar noi doi. Tu si eu. As vrea sa ma privesti in ochi si sa te intrebi unde sunt. Mi-as desena o harta in talpa dar ma tem ca nu m-ai gasi. Ma tem ca nu mi-ai cerceta in fiecare dimineata urmele imprimate in nisip. Si-atunci ce folos?...

Ma tem ca nu ti-ai recunoaste cicatricea lasata de arsura buzelor tale pe soldul meu stang. Si-atunci ce sens ar avea? Atunci ce ai face? Ai continua sa cauti printre strigoii cu chip dulce de femeie sau te-ai mai opri pentru inca o noapte cu privirea asupra mea? Cu gandul. Cu trupul.

Te-as intreba ce aroma de cafea preferi dar tu deja ai adormit langa ea in nisip. Exista femei dulci ca zaharul brun si femei inocente ca frisca. Exista femei calde dar amare si femei de gheata. Exista femei plapande precum laptele. Iar eu sunt precum stropul acela in plus de whisky pe care il scapi in ceasca. Te-as intreba ce cafea ai bea cand ai sta in fata mea, pe leaganul albastru de pe faleza. Dar tu dormi deja... iar in timpul acesta eu caut stele de mare sa imi pun in par. Si cuvinte care nu mai exista si cuvinte despre care ma intreb daca inca mai traiesc. Caut sa-ti scriu chiar daca pelicanii nu vor sa-ti aduca scrisorile mele. Caut sa-ti scriu desi porumbeii au murit incercand sa te ajunga. Si-atunci de ce iti mai scriu totusi? De ce ma mai las sa ratacesc printre cuvinte, printre paragrafe neuniforme si fara legatura intre ele?

Trebuie sa plec acum; nu vreau sa o trezeasca valurile si sa te intrebe cine sunt. Nu vreau sa o minti. Nu inca, cel putin.

Asadar, sa te scot la o cafea?

Cu drag,
deA

Neinramata

2009-08-03T20:53:00.003+01:00

Noi avem o icoana pe sticla care nu e inramata.

Unii au o viata intreaga neinramata. O viata facuta din lucruri marunte si desirate, fara cadru si fara context. O viata din lucruri pe care le strang pentru ca si le doresc. Le privesc, le saruta si le pun la loc. Isi ridica castele din ele, le lipesc cu apa de mare si se roaga sa reziste cat mai mult. Sa traiasca macar atat cat vor trai ei insisi. Castelele acestea nu au nicio fundatie, sunt sortite sa cada si ei totusi continua sa le iubeasca, le iubesc cu disperare pentru ca gandul la ele le intretine iluzia cum ca de fapt, au totul, au si contextul si lumea la care au visat dintotdeauna.

Eu insa nu imi doresc nici cadru, nici context, nici fleacuri. Fara mare si fara nisip, fara vise facute din picaturi de ploaie si fulgi de nea, fara amintiri inscrise pe frunze cazute sau pe fluturi aurii.
Eu vreau imposibilul. Vreau garantia ca ma vei tine mereu de mana, ca nu ai sa ma lasi sa cad niciodata.

Noi avem o icoana pe sticla care nu e inramata.

(scris) deA

Din spatele vietii

2009-08-02T22:42:00.004+01:00

Astazi tac. Pana la 23.30. Pentru ca sunt femeie si uneori nu vreau sa am nimic de-a face cu barbatii iar alteori imi vine sa intreb "Did you enjoy me?" Pentru ca sunt precum o bautura tare, dar dulce.

Prietene, sa nu ma intelegi gresit, iubesc trupul acesta si il vreau adesea doar pentru mine dar aceasta nu inseamna ca nu imi dau seama ca, asa cum ma bucur eu de el, si altii s-ar putea simti la fel de bine in el. Realizez, dragul meu, asa cum pricep si ca imi place sa fug si ca nu vreau sa o fac. Imi traiesc libertatea cu disperare dar nu vreau sa salut pe cineva doar ca sa am cui sa ii spun "la revedere".

Si totusi asta stiu cel mai bine sa fac. Nu stiu sa brodez destine sau sa pictez istorii. Stiu doar sa scriu dureri si zambete. Si pana cand voi invata sa fac si altceva, raman inchisa in globul meu de cristal din care caut adevarul. Dar nu gasesc decat minciuni, jocuri si tertipuri. Nu conteaza, acestea sunt pana la urma normale. Eu sunt cea care nu intelege, cea care se baricadeaza in spatele cuvintelor, care asteapta, care cerceteaza. Eu sunt cea care greseste atunci cand alege gresit. Cea care probabil si-a ales facultatea si dupa nevoia pe care o avea de un amic licentiat in prietenie. Sunt cea care nu mai seamana nimic, de frica sa nu culeaga durere. Sunt cea care se teme de viata si care se teme de teama.

Cea care cauta leac de frica. Cauta-ma cand il gasesti.

(scris) deA

Cine vrea sa fie eroul meu?

2009-08-01T20:51:00.005+01:00

Cine vrea sa ma salveze de la o mare dilema? De ceva timp este o reclama in televiziune cu o melodie de voie buna drept coloana sonora. Ati ghicit deja despre ce melodie este vorba? Nu? Atunci va mai dau un indiciu - reclama este pentru Nescafe Brasero. Se difuzeaza de putin timp pe canalele de televiziune din Romania si are o melodie ale carei versuri nu le stiu, dar care ma obsedeaza.

Recompensa? Ii dau o bere/*insert random favourite drink* primului sau primei comentator/comentatoare care imi spune cum se numeste cantecul cu pricina si de cine este interpretat.

Puteti sa va folositi de google sau orice altceva va satisface, atata timp cat raspunsul este corect si este primul sosit. Eu insami nu stiu cum se numeste dar daca aveti dreptate, pot ulterior verifica pe youtube.com. Pana la urma, acesta nu este un concurs cu acte in regula ci doar incerc sa gasesc un cantec care imi place foarte mult.

(scris) deA
aka D.I.D. but just for the day

P.S.: Mai sunt doua mici provocari in text, una consta in partea neconventionala a semnaturii mele de azi. Prajituri pentru cei care isi dau seama despre ce este vorba.

Later edit: sdr a aflat cum se numeste melodia din reclama Nescafe Brasero si de cine este interpretata. Pentru cine mai vrea sa o asculte cu mine, sa pofteasca de aici . Intre timp eu astept un e-mail de la sdr, ca sa stabilim cand si unde ne intalnim un mini grupulet pentru conversatie cu tenta blogosferica si bauturi.
Pentru cei care mai sunt interesati de prajituri si evident, intalnire, sa reciteasca textul de mai sus.

Friendfull

2009-08-01T00:42:00.001+01:00

Este fantastic sa ai prieteni.

Pentru ca de la ei afli ca daca este sa fie, va fi. Nu conteaza despre ce este vorba - locul acela de munca grozav de la Microsoft, popularitatea blogului sau relatia romantica cu persoana aceea draguta de al carei zambet nu te mai poti satura. Ca este bine sa te implici in constructia viitorului tau, dar ca pana la urma viitorul se intampla oricum. Ca traim maine datorita lui azi, dar nu azi pentru maine. Ca este posibil sa stricam totul, chiar si ceea ce credeam ca nu poate fi stricat, dar ca avem si sanse sa reparam tot ceea ce am stricat. Ca viata trebuie traita, indiferent de cat de departe ne-am simti de tot ceea ce inseamna viata - sociala, profesionala, romantica, familiala. Si ca trebuie nu este un imperativ, o regula externa stabilita de un strain, o situatie impusa de lipsa de alternative cat mai degraba ceva ce nu poate fi ratat, ceva ce merita atentia noastra, ceva ce oricine are dreptul sa savureze din varful degetelor si pana in adancul stomacului.

Si mai este minunat ca exista prieteni care sa te invete ca cel mai important este ceea ce vrei tu. Care sa iti explice ca abia atunci cand tu esti fericit esti capabil sa ii faci pe cei dragi fericiti. Prieteni care stiu sa iti spuna ca daca stai inchis intr-o coaja de ou nu esti mai in siguranta decat ceilalti, mai putin vulnerabil, ci doar mai mult in pericol de a pierde o multime de imagini nemaipomenite pe langa care treci in viata asta scurta. Si stiu sa iti spuna ca cei dragi oricum se vor rani la un moment dat sau altul, dar este mai bine daca ii ranesti tu, daca totusi ramai pe-acolo sa ii bandajezi dupa aceea si sa le saruti bataturile. Unele ceaiuri sunt amare la gust, dar parca este mai bine sa stii asta pentru ca ai baut o inghititura, decat sa te intrebi mereu daca chiar erau amare sau daca nu cumva se gasea vreo cale sa le adaugi o lingurita mica de zahar. Unii prieteni au raze de soare in par si nu uita sa iti aduca aminte ca daca iti place un barbat suficient de mult il poti face sa te vrea. Si daca te vrea, te va avea, sau macar va incerca. Sunt prietenii aceia care iti pot aduce linistea atunci cand ai mintea involburata de intrebari. Care te fac din nou sa zambesti, desi cu cateva clipe in urme erai convins ca nu ai motive decat sa plangi.

Acesti prieteni sunt cei care sunt acolo cand adormi dar care totusi nu dispar pana sa te trezesti. Sunt prietenii care iti amintesc ca ai totusi motive sa te trezesti.

(scris) deA

Singura si singurul

2009-07-30T23:50:00.004+01:00

Oare ce simti atunci cand dintr-o data, dupa ani de rasfat si pozitie privilegiata, nu mai esti singur la parinti? Ai un nod in stomac? Privesti nou-nascutul cu ochi mari, mirati iar angoasa din tine este atat de mare, atat de acuta, incat e ca un reflux, se intoarce in tine, spre tine, din tine. Iti mesteci obrazul interior si te intrebi unde ai fost si unde vei ajunge. Evident, vei fi mereu copilul parintilor tai, dar nu vei mai fi unicul lor copil. Te vor iubi in continuare, vor continua sa iti vorbeasca, sa te asculte si sa te certe. Dar nu vei mai fi niciodata copilul lor, ci unul dintre copiii lor. Simti ca lumea se sfarseste si intr-un fel chiar asa si este. Lumea ta, asa cum obisnuiai sa o stii, este pe cale sa inceteze a mai exista.

Varsta iti determina reactia la o asemenea inlocuire. Simtirea e aceeasi, dar totusi, ratiunea, indoctrinata de cutumele societatii, te va impiedica sa iti plangi rana intocmai cum ar face un copil. Dar orice fata, orice femeie isi aminteste cand prima colega de banca a plecat la joaca cu altcineva. Intri cu ea pe usa scolii in prima zi departe de mama, de acasa si de papusi. Parintii zambitori va impreuneaza manutele inca din curte si intr-un fel inca te mai simti in siguranta cu ea, chiar si dupa ce parintii au ramas in afara necunoscutului. Doar ca intr-o zi ea se joaca cu altcineva sau ii povesteste unei alte colege cat de mult ii place ei de baiatul brunet pe care l-a cunoscut de curand. Esti geloasa, dar nu mai poti face nimic. Ea nu mai este a ta asa cum obisnuia a fi. O cearta, un zvon, o invidie, o julitura pe genunchi. Si gata, ea nu mai e a ta iar tu nu mai esti a ei. Este ciudat. Vei fi mereu fetita cu care se tinea de mana cand a intrat prima data intr-o sala de curs, fetita cu care impartea hainutele papusilor si care ii repara ursuletul de prins in piept, pe uniforma. Dar nu mai esti prietena ei cea mai buna de acum. Esti precum perechea aceea superba de pantofiori negri, de lac, cu inimioare albe pe varf, micuti, ca de balerina, dar care nu i se mai potrivesc acum. Si cu o lacrima in coltul ochiului recunosti ca este dureros sa porti asa ceva.

La fel de dureros ca zambetul amar pe care un tanar il are, realizand ca iubita sa il neglijeaza cand sunt la aceeasi masa, pentru ca vorbeste cu cel de langa ea. Fosta iubita, de fapt. Iti povesteste zambitoare nimicuri si te asculta fascinata, dar cand el ia loc langa ea, isi pune mana stanga pe piciorul lui si ii surade cald. Din cand in cand ii mai scapa cate o privire si catre tine, iti zambeste fugar si iti raspunde la vreo intrebare auzita in treacat. Dar si cuvintele si zambetele sunt mai putine acum ca el este langa ea. Zambesti din nou si incerci sa te convingi ca ea este a lui acum asa cum si tu esti sau vei fi al alteia. Chiar daca amandoi v-ati oferit virginitatea unul altuia, demult, cand inca erati inocenti si credeati in fluturi si scoici si ochii albastrii. Taci prelung si te consolezi cu faptul ca ai fost primul ei iubit, prima ei iubire adevarata. Vei fi mereu primul ei iubit doar ca niciodata din nou, cel de acum. Te va iubi in continuare, va continua sa iti zambeasca, sa iti vorbeasca, sa te admire. Primul ei iubit, dar nu cel de acum...gandul acesta te urmareste dar ti se pare absurd pentru ca, de fapt, nu te consoleaza cu nimic. Faptul ca ai fost candva cel caruia ii tinea mana stanga pe picior nu schimba tabloul de acum, tablou in care, desi ii face placere sa vorbeasca cu tine, te va ignora incepand din momentul in care va ajunge si el la masa. Si simti un gol in stomac, un gol care te inghite, te soarbe, te arde mocnit. Il simti de fiecare data cand o vezi raspunzand la telefon si te intrebi daca o suna el. Cand stii ca este la o petrecere si te intrebi daca este cu el. Cand va intalniti in strada si ea pleaca grabita si te intrebi daca se intalneste cu el. Universul intradevar moare, absorbit de gaura aceea neagra din tine. Universul tau si al ei impreuna.

(scris) deA

Drept de proprietate asupra celor de langa noi

2009-07-27T10:00:00.001+01:00

Cel mai usor este sa uitam ca noi toti avem trecut si viitor. Indiferent in ce relatii ne-am implica, romantice sau nu, au mai fost si altii pe acolo inainte, si probabil vor mai fi si in viitor.

Nu avem drept de proprietate asupra nimanui, nici asupra copiilor nostri, nici asupra iubitilor, nici asupra surorilor de sange. Dar ne este greu sa acceptam ca noi toti suntem independenti si ca oricat de bine ne-am simti impreuna cu cineva, in definitiv suntem mereu singuri. Din a doua zi de viata si pana cand murim. Indiferent de cat apropiati, de legati ne-am simti, ne-am crede.

Cred ca la nastere, cel mai dureros moment este, de fapt, cel in care cordonul ombilical este taiat. Brusc singuratatea se instaleaza necrutatoare peste doi oameni care nu vor mai fi niciodata atat de aproape precum au fost noua luni pana atunci. Atat de dureroasa este aceasta clipa incat dupa aceea toata viata ne-o traim incercand sa recladim acea legatura. Incercam sa ne legam de toti cei ce ne dau o sansa, un zambet, o imbratisare. De parinti, de prieteni, de frati, de iubiti, de soti si sotii, de copii si nepoti. Cautam legaturi indeajuns de stranse incat niciun instrument chirurgical sa nu le mai poata sfasia. Dar nu le mai gasim. Unele femei sunt mai norocoase si pentru macar 9 luni din viata au din nou acea conexiune perfecta. Insa ceilalti traiesc iluzii, mimeaza relatii fara de care sustin ca nu ar putea trai, iar in realitate sunt in continuare in cautarea acelei senzatii ideale cum ca nu ar fi singuri.

Avem nevoie de societate si de apropiere, de sprijin si legaturi. Dar este pacat ca nu reusim sa intelegem ca cei de langa noi au si trecut si viitor. Si de multe ori noi nu facem parte din amandoua aceste elemente, uneori nici macar din una dintre ele. Poate daca am digera mai senini truismul acesta ne-am trai mai linistiti prezentul. In prezent, cel de langa noi este exact acolo - alaturi de noi. Unde a fost ieri sau unde va fi maine, conteaza prea putin. Conteaza pentru ca acestea il fac cine este acum si nu prea conteaza pentru ca nu sunt ale noastre, sunt doar ale lui.

Nu stiu cum as putea incheia acest text. Risc sa ma afund ori in amintiri, ori in reverie. Si nu aceasta imi doresc - vreau doar sa scriu cum ma simt acum, numai acum.

(scris) deA

CitesC

2009-07-26T20:20:00.001+01:00

26/06/09
Frustrari si refulari: http://rasebo.ro

Nu plange ca s-a intamplat, bucura-te ca s-a intamplat: http://www.visurat.ro/

Sotie de blogger faimos si talentat: http://denisuca.com/

Portia mea de desert frantuzesc - servit duminical: http://invatsagatesc.blogspot.com/

Universul cu pereti calzi, claditi din margele: http://lolafactory.wordpress.com/

Posesoare de apartament la 24ani: http://www.andressa.ro/

Perspectiva pisiceasca asupra lumii de gen feminin: http://puttycat.ro/blog/

Blonda de la medicina: http://siblondelegandesc.ro/

Viata pe Marte inainte si dupa concertul The Killers: http://www.mumisyelling.blogspot.com/

TiBi, intrebari, femei si televiziune: http://www.apear.ro/wordpress/

Munca si existenta corporatistului blogger: http://corporatistu.ablog.ro/

Fructe aduse direct de peste Prut: http://grapefruits.wordpress.com/

Perfuzia de tacere: http://perfuzii.wordpress.com/

Puncte, puncte: http://jovana212.blogspot.com/

Pixeli la intamplare: http://random-pixels.com/

Alta insula, alte minunatii: http://anestiti.wordpress.com/

Biscuitele in libertate: http://comentez.blogspot.com/

Publicitate si studii in Manchester, UK: http://supermagnet.ro/

Pamflet: http://www.piticigratis.com/

Blogul meu de liniste: http://razvan.exarhu.ro/

Pisici in libertate: http://pisicainbocanci.verre.ro/

Daca sunetele ar fi imagini si cuvinte: http://musicwassaved.wordpress.com/

Raluca si multinationala: http://raluxa.com/

Constant si redundant: http://me.candr.eu/

Blog de inginer cu acte in regula: http://gelu11.ro/

Muzica nu are limite. La fel, nici pasiunea: http://maryalexe.wordpress.com/

Infuzia de cuvinte: http://www.mintea-de-ceai.blogspot.com/

Sara pe deal, sara sub deal: http://sarapedeal.wordpress.com/

VisFrumos: http://vissare.blogspot.com/

Jurnal despre visul unei sinapse de vara: http://neuronu-visator.weblog.ro/

Ocazional, comentez si aici:
http://www.zoso.ro/
http://vreauultimulloc.wordpress.com/

De citit in mijloacele de transport in comun:

Martin Millar - The Good Fairies of New York
*** - Antologia Cartea cu Himere
Ruthanne Lum McGunn - O mie de monede de aur
Gore Vidal - Orasul si stalpul
Julian Barnes - Papagalul lui Flaubert (mersi luluts)
Gabriel Garcia Marquez - Love in the Time of Cholera

(scris) deA

*NB: Lista de lectura se modifica lunar.
**NB: Cei interesati de link exchange sau cu recomandari pentru lectura (carti, bloguri, articole) lasati link pe undeva pe ChaospiA.
***NB: Rasfoiti si paginile prietenilor din BlogRoll.
****NB: Ordinea in haos se stabileste prin bannerele pe care le sustin.

Ce isi (mai) doresc barbatii

2009-07-23T23:54:00.001+01:00

Mic Dictionar Urban de Interpretare a Teoriei Evolutionare

Cum spuneam mai devreme, sa continuam cu disecarea calitatilor necesare unei femei ce isi doreste sa fie considerata atractiva de catre barbati.

4. Un indice de masa corporal de 19. In sfarsit, ceva cu care presupun ca suntem cu totii de acord. Nu multora le plac obezii si cu atat mai putin anorexicii. Ne inspira lipsa sanatatii, iar unora chiar dezgustul dar cu siguranta nu sugereaza atractivitate. Echilibrul insa este mereu apreciat. Asa ca doamnelor, lasati jos hamburgerul si cartofii prajiti, sau renuntati sa numarati caloriile din salata si cautati-va o activitate mai constructiva, cum ar fi sa faceti un pic de miscare. Un IMC de 19 nici macar nu este chiar atat de greu de obtinut, trebuie doar sa mentii greutatea in kilograme la valori cam cu 110-115 mai mici decat inaltimea in centimetrii. Sa zicem 55kg la 1.70m sau 49kg la 1.60m. IMC-ul poate fi calculat cu usurinta aici.
Iar daca vreun barbat mi-ar spune ca o femeie poate fi atragatoare indiferent de greutate, i-as rade in nas. Pentru ca voi sunteti mult mai sensibili la acest subiect decat sunt femeile. Stim ca nu va place ca femeia "sa faca valuri" sau sa va loviti de oase. Iar greutatea si obiceiurile alimentare va spun si ceva despre personalitatea ei - daca mananca mult este o "vaca" grasa si lacoma, daca se joaca cu mancarea in farfurie, va este rusine sa o prezentati parintilor, ca nu cumva sa va intrebe tematori daca fata nu e bolnava de ceva, doamne fereste.

5. O reputatie de femeie casta. Adica sa nu fie curva. Sau cel putin sa fie una foarte discreta. Barbatii se bucura de cunostiintele unei femei in pat dar acestea trebuie sa fie neaparat insusite din Cosmo. Intradevar, cu aceasta trasatura s-ar putea sa fie o problema. Pentru ca daca unei femei ii place sexul, atunci il practica, iar daca nu ii place, atunci nu o face. Pana la urma aveau dreptate bunicile si mamele noastre cand ne spuneau sa ne pastram reputatia intacta pentru barbatul pe care ni-l doream. Dar sa nu disperam. O reputatie casta nu inseamna neaparat abstinenta, cat mai ales discretie. Iar la capatul opus, lipsa de experienta poate fi compensata prin candoare.
Evident ca important este ca si barbatii sa inteleaga ca pana si in cazul partenerelor virgine se pot gasi fosti iubiti care sa se laude ca au facut sex cu ele si ca trecut avem cu totii, indiferent de gen si sex. Iar ca sexul este ceva instinctiv, pe care oricine poate invata diferite trucuri, alaturi de un "profesor" rabdator si cu putina imaginatie.

6. Femei mai tinere decat ei insisi - Cea mai simplu de indeplinit conditie atata timp cat avem grija sa ne alegem parteneri macar cu putin mai in varsta decat noi.

7.O stare buna de sanatate. Nu este foarte greu de indeplinit, mai ales ca facem acest lucru in primul rand pentru binele propriu si abia in al doilea rand pentru a fi atragatoare. Suntem oameni, mai si racim, mai patim si accidente, in unele cazuri suferim chiar si de boli cronice dar in definitiv, oricum facem tot posibilul pentru a fi cat mai sanatosi, pentru ca pana la urma, asa ne si simtim bine.
Asa ca din moment ce aceasta caracteristica nu este chiar atat de greu de obtinut de o femeie, atunci cu siguranta nici barbatilor nu le va fi dificil sa gaseasca o femeie sanatoasa. Aceasta nu inseamna ca iti parasesti iubita de indata ce capata o pneumonie dar nici sa te multumesti cu una care accepta boala ca pe o stare de normalitate nu iti va fi niciodata benefic - este obositor, deprimant, ca sa nu mai mentionam, absurd si inutil.

8. Atitudine altruista, iubitoare si instinct matern. Nimeni nu este mereu doar lapte si miere, cu totii mai si gresim, cu totii avem momente in care suntem agasati si rautaciosi. Dar in general este un lucru stiut, ca o personalitate placuta apartine persoanelor care incearca sa se faca placute.
Daca vreun barbat imi va scrie ca prefera o nesuferita in locul unei femei incantatoare, atunci, domnilor, sa ne inclinam in fata sa, pentru ca avem de-a face cu un veritabil sadic. Iar daca cineva se indoieste ca ar putea gasi o iubita adorabila, atunci il asigur ca femeile au tendinta de a se purta frumos cu cei la care tin si ca si pana cele mai diabolice scorpii sunt pana la urma, tot femei.

In loc de concluzie, as vrea sa amintesc tuturor ca teoria evolutionara nu stabileste niste criterii care trebuie neaparat indeplinite daca vrei sa ai o relatie cu un barbat, ci mai degraba observa ceea ce ii atrage pe barbatii heterosexuali la femei. Si sper si ca acum este evident cat de usor este sa ai aceste calitati precum si sa le gasesti in majoritatea femeilor pe care le intalnesti in viata.

(scris) deA

Ce isi doresc barbatii

2009-07-23T09:26:00.005+01:00

Sau mic Dictionar Urban de Interpretare a Teoriei Evolutionare

Avem tendinta de a da inapoi din calea a ceva ceea ce ni se pare dificil de obtinut. Putini dintre noi sunt ambitiosi si indraznesc sa viseze mereu, la mai mult, la mai bine. Atat cand am scris despre ceea ce vor barbatii, cat si cand am scris despre ceea ce vor femeile am intalnit reactii negative. Nu neaparat pentru ca negau ca si-ar dorii acele trasaturi la un/o partener(s) ci pentru ca erau majoritatea convinsi ca nicaieri pe lumea aceasta nu ar putea gasii pe cineva care sa se incadreze in tipar. Sau pentru ca nu credeau ca ar putea atinge acele "exigente". Preferam sa negam teoria evolutionara pentru ca nu ne convine cum suna ea. Decat sa incercam sa fim mai buni, mai degraba respingem o teorie care are si logica, si sustinatori profesionisti, si o autoritate prin fenomenele si procesele psihologic-biologice studiate, cercetate si sprijinite prin dovezi.

Nu sustin ipoteza cum ca fiecare dintre noi are un suflet-pereche. Insa noi toti avem dreptul la fericire - ne este asigurat de toate autoritatile in care ne incredem - Dumnezeu, constitutie si noi insine. Doar ca in loc sa ne mobilizam si sa ne luptam pentru acest drept, noi ne zbatem sa renuntam la el. Nu exista/Nu se poate/Nu-i de nasul meu - si ne varam capul in asfalt. Punem semn de egalitate intre optimizare si imposibil. Intre ambitie si idealism, intre realism si frica. Sa dam un exemplu concret: o femeie isi doreste un barbat fara par pe piept. Asta ar face-o pe ea fericita. Intr-o zi intalneste un barbat minunat care o face atat de fericita incat nici nu mai conteaza ca are par pe piept. Nu e acelasi lucru cu a te multumi cu primul paros care iti iese in cale, un nesimtit care te raneste frecvent, intentionat sau doar din ignoranta si nepasare si asta doar pentru ca nu crezi ca esti capabila sa gasesti pe cineva mai bun. Si ii rog pe barbati sa faca un exercitiu de imaginatie si sa isi gaseasca propriul scenariu iar daca ei cred ca este posibil, chiar sa ma contrazica.

Asadar, decat sa luam teoria evolutionara ca pe o asigurare catre fericire, preferam sa o tratam ca pe o piedica, prin urmare ne temem de ea si ne incapatanam sa o respingem. Asa ca propun sa luam fiecare criteriu inspaimantator al acestei teorii si sa il analizam pana ce ne convingem ca imposibilul nu este de fapt chiar atat de imposibil - nici de realizat, nici de gasit - cum ne este usor sa credem.

1. Trasaturi faciale simetrice - recunosc, este ceva cu care daca nu ai fost inzestrata de mama-natura, este mai dificil de reprodus. Si totusi se pot realiza, fie prin operatii cosmetice costisitoare, fie prin banalele machiaj si vizita la frizerie/coafor.

2. Ten neted, neridat, lipsit de cosuri si pilozitate faciala - Foarte usor de rezolvat, cu numeroasele creme si lotiuni anti-rid si anti-acneice si fond de ten. Poate ca smulsul mustatei nu este cea mai placuta activitate pe care o poti intreprinde si totusi este un sacrificiu mic pentru o rasplata mare - ca si folosirea deodorantului, este un obicei vomit-proof.
Iar pe domnii care citesc acest text, va asigur ca femeile sunt cochete innascute asa ca daca dati peste o individa care nu indeplineste acest criteriu, in niciun caz nu va multumiti cu ea, pentru ca evident are o problema si cu igiena, lasa o dara verde pe unde trece iar locuinta ei seamana in mod izbitor cu cea din curtea bunicilor, unde locuieste cina de Craciun.

3. Ochi luminosi, buze mari si rosii si par lucios. Din nou, nici acest criteriu nu ar trebui sa fie un motiv de ingrijorare, cel putin nu pentru europeni, americani, australieni, canadieni (am omis pe cineva?). De ce? Pentru ca trisam cu usurinta si ni se iarta negresit. Exista fard de pleoape si exista rujuri. Exista si metode mai radicale de a ne face atractive cum ar fi tatuajul permanent al conturului buzelor, injectiile cu colagen si introducerea sucului de portocala in ochi. Aha, si acum realizez si eu de ce se vand atat de bine sampoanele cu "proteina de perla", placile de intins podoaba capilara si fixativele care iti fac parul sa straluceasca. Nenorocirea mea ca am parul cret:|.
Din nou, dragi barbati, nu aveti motiv de ingrijorare intrucat vanzarile la produsele si serviciile de mai sus scad doar in vreme de razboi si atunci sunt inlocuite cu cosmetice naturale, preparate in casa, mai ieftine dar cu acelasi efect.
Iar daca acest criteriu nu este credibil, atunci de ce atunci cand un barbat complimenteaza o femeie si nu indrazneste sa se refere la sanii, fundul, coapsele sau abilitatile ei in pat, se refera la privire si buze?

Celelalte trasaturi le discutam mai incolo, ca sa nu ne plictisim...

(scris) deA

Salata mov - sau Vraja pentru racoare

2009-07-21T20:04:00.002+01:00

De ceva timp, moda ne-a sugerat o culoare indrazneata, o culoare a carei nuante - mov, lila, violet - ne rasplatesc intotdeauna curajul prin vitalitate si priviri intoarse spre noi, priviri pline de invidie sau admiratie. Ei bine, cand movul se muta si in farfuriile noastre, ia forma unei salate racoritoare, delicioase, hranitoare si usor de realizat, remediu garantat impotriva caniculei.

Ingrediente:

6 linguri de esenta fructului copacului pacii;
zeama unui fruct auriu (dupa preferinta, poate fi inlocuita cu potiunea magica de slabit a lui Madame Bovary);
175gr. iaurt;
75gr. branza topita la foc incins;
doua feliute de branza adusa din Muntele Olimp;
500gr. cartofi noi;
diamante de mare maruntite fin si perle negre de viteza tocate marunt;
o gramajoara de legume imbracate in culori la moda, feliate subtire;
o gramajoara de arpagic, tocat marunt;
frunzulite de patrunjel, marar si prospetime verde.

Cartofii nou-nouti se curata si se taie la dimensiunea unei imbucaturi sanatoase. Se pun apoi la fiert in lichidul vietii cat sa fie bine acoperiti si deasupra se presoara praf de diamant (ajuta la conservarea formei legumelor).

Intre timp, esenta de fruct impaciuitor, zeama de fruct auriu sau potiunea magica de slabit si iaurtul se amesteca cu branza topita. Branza din Olimp se farama direct in castronul cu amestecul de mai dinainte si se integreaza in compozitie. Frunzulitele si perlele negre se toaca fin si se presara peste amestecul cremos. Legumele colorate dupa trend se feliaza subtire (pentru mai multa usurinta pot fi date pe razatoare) si se amesteca cu crema alba si condimentata.

Dupa ce cartofii au fiert (pentru incepatori, cartofii se incearca cu o intepatura de furculita - daca leguma este moale, atunci a fiert indeajuns) se scurg de apa si se integreaza in crema de mai sus. La final, dupa gust, se mai poate plusa cu un praf de mirodenii.

Se lasa aproximativ 30minute pentru uniformizarea temperaturii iar apoi se serveste cu drag.

Dictionar Culinar Explicativ pentru Vrajitoare Incepatoare (2):

6 linguri de ulei de masline extra virgin;
zeama unei lamai sau otet (il recomand pe cel de mere);
175 gr iaurt
75 gr branza topita
doua felii de branza feta
500 gr cartofi noi
sare de mare si boabe de piper negru proaspat maruntit
o gramajoara de ridichi
o gramajoara de arpagic, tocat marunt
frunzulite de marar, patrunjel si menta

(scris) deA

Referinte:

Oliver, Jamie (2002) Jamie's kitchen. London: Penguin Group

Ce vor barbatii

2009-07-20T07:51:00.003+01:00

In vreme ce alti bloggeri se intreaba ce isi doresc femeile, eu ma gandesc la ceea ce cauta barbatii. Nu de alta, dar desi la prima intrebare mi-ar fi mai usor sa raspund, cea de a doua s-ar putea chiar sa ma stimuleze sa ma schimb in bine. Si in plus, daca va amintiti, deja am scris in urma cu ceva timp despre ce trasaturi masculine le atrag pe femei.

Ca barbatii viseaza la femei atragatoare si loiale nu mai este de mult un mister. Deasemenea se stie ca o femeie care pare fertila este considerata si atragatoare. Insa care sunt semnalele care ii determina pe barbati sa creada ca si-au gasit aleasa? Domnisoarelor, luati aminte, iata ce anume ii impresioneaza pe barbati:

1. Trasaturi faciale simetrice in combinatie cu un aspect tineresc (spre exemplu nas micut si ochi mari);

2. Un ten neted, neridat, lipsit de cosuri sau par facial;

3. Ochi luminosi, buze mari si rosii si par lucios;

4. Un indice de masa corporala de aproximativ 19;

5. O reputatie "buna", de femeie casta, loiala;

6. Femei mai tinere decat ei insisi;

7. O stare buna de sanatate;

8. Un comportament care sa sugereze trasaturi precum iubitoare si altruista si instinct matern.

Daca va intereseaza si ce isi doresc femeile, gasiti un mic indrumar pe acest subiect chiar aici.

(scris) deA

Peste 20ani

2009-07-11T09:55:00.003+01:00

*De la stanga la dreapta: Andreea Sarbu, Ana Petre si deA, 11iunie 2008

Pentru ca mereu iti vei aminti mai clar colegii de liceu decat materia invatata dintr-a 9-a si pana intr-a 12-a. La multi ani, Andreea:)

(scris) deA

So let's do it like they do it on Discovery Channel

2009-07-11T09:22:00.002+01:00

In curtea unui institut dinntr-un oras important punct turistic, undeva in zona de campie a Romaniei. Companionul de drum ma vede holbandu-ma la o surpare in pamant - "Ce faci?" Raspunsul meu: "Ma uit pe Discovery Channel."

(scris si surprins) deA

O viata perfect normala

2009-07-10T10:58:00.007+01:00

Sau ce as fi scris sambata, 04.07, daca aveam acces la WWW

Ma enerveaza sintagma prin care se incearca minimalizarea gravitatii unei boli sau alteia - prin tratamentul corect, orice suferind de introduceti un nume de boala la intamplare aici poate duce o viata perfect normala.

In primul rand, un om dependent de un tratament, indiferent cat de usor, de ieftin sau de eficient ar fi acest tratament minune, este pana la urma un dependent. Nu duce o viata normala, pentru ca intocmai ca si un drogat, este dependent fizic si psihic de o substanta straina. Existenta sa depinde de niste chimicale care il fac mai mult sau mai putin fericit. Unii nu se pot misca, nu se pot ridica din pat, nu isi pot desfasura activitatile cotidiene, multi nu pot traii pana ce nu isi inghit otravurile. Sunt eliberati de boala dar sunt prizonierii medicamentelor. Si atunci cum poate fi viata lor considerata intocmai la fel cu cea a celor care nu au luat niciodata mai mult de banalele paracetamol, smecta sau vitamina C. Cu ce este viata lor mai buna, decat cea a dependentilor de droguri, persoane pe care le compatuim si pe care incercam constant sa le salvam de la viciul in care s-a transformat existenta lor.

In al doilea rand, cine stabileste normalitatea? Evident, majoritatea stabileste normele in care societatea trebuie sa se incadreze. Orice depasire a acestor limite impuse si auto-impuse este vazuta ca o devianta si este blamata. Nu e neaparat sa fie o infractiune si nu e neaparat sa fie ceva cu adevarat gresit, insa aceasta nu inseamna ca va fi mai usor acceptata. Dar pana la urma bolile exista dintotdeauna. Sunt la fel de naturale ca nasterea si moartea. Ne temem de ele, nu ni le dorim, dar sunt departe de a fi abateri de la normal. Fac parte din vietile noastre. Nu sunt pedepse divine si uneori nici macar consecinte a faptelor noastre. Poate ca nu toti vor suferi de o boala de care macar sa isi aminteasca darmite ceva grav, insa cu siguranta cu totii avem parte si de momente dificile. Unul sufera de diabet, altul de faptul ca parintii nu au avut bani sa il lase sa isi termine scolarizarea, care dintre ei este normal, care anormal?

Nu in ultimul rand, de cand este normalitatea ceva masurabil? Poate normalitatea fi perfecta sau imperfecta? Poate cineva fi mai normal decat altcineva? Pana la urma, esti normal sau anormal. Iar daca un tratament corect iti aduce o viata normala, inseamna ca pana la el erai anormal, chestiune de logica. Iar daca pui un asemenea stigmat pe fruntea astmaticilor sau diabeticilor, cu ce esti tu mai bun decat calaii de la Auschwitz?

(scris) deA

In loc de articol despre sesiune

2009-07-03T11:36:00.000+01:00

Pentru ca vuieste blogosfera tanara despre sesiune si examene si proiecte nepredate dar care trebuie predate si "sfantul 5" care de fapt e vreun sfantul 9 si ceva (daca vrei sa mai ramai fara taxa sau sa ajungi la fara taxa). Si tocmai eu sa nu scriu despre asa ceva; nu, nu se poate.

In urma cu cateva zile, imi fugaream tutorele prin campus si il hartuiam cu intrebari despre Add+Vantage-ul meu. Voiam eu sa stiu neaparat si neaparat de ce nu mi-au fost afisate creditele de la modulul cu pricina. Eroare de sistem? L-am picat cu nota cea mai mare din istoria picatilor adica cu o nota cu care nici nu aveai cum sa pici ca era cam de doua ori cat nota minima ca sa treci? Au uitat sa mi le afiseze doar mie? Dar la ceilalti au afisat? Dar ce se intampla daca nu mi le afiseaza? Si cine e responsabil cu afisarea? Sa fac scandal in holul de la Add+Vantage Team, sa zbier la cei de la Psiho sau sa scriu iar cu ura pe ChaospiA despre cei din IT? Si cum tutorele meu mai are si nefericirea de a locui in apropiere de locuinta mea si-a dat seama ca nu mai scapa pana nu verifica personal daca am trecut sau nu modulul cu pricina plus alte module despre care nu stie nimeni altcineva inca daca le-au trecut sau nu.

Satisfacuta, m-am linistit si pe masura ce imi relaxam neuronii pe cai naturale si catusi de putin toxice, am realizat ca sunt formata in Romania. Ca un sistem jenant in care notele conteaza mai mult decat cunostiintele evaluate si-a pus amprenta stramba asupra personalitatii mele. Da, stiu ca au si evaluarile utilitatea lor si notele la fel. Te fac sa inveti si sa muncesti din ce in ce mai mult, ii diferenteaza pe cei mai performanti de cei mediocri si de cei inutili si te ajuta sa distingi unde mai ai de muncit si ce anume credeai ca stii si de fapt, te inselai. Te fac sa vrei sa ii depasesti pe altii dar mai ales sa te autodepasesti. Dar in final notele si evaluarea nu sunt scopul - sunt doar motivarea externa care duc la atingerea scopului, si anume dobandirea anumitor cunostiinte. Dar eu deja parcursesem materia cu pricina, stiam si ce nu stiam si unde mai aveam de muncit, stiam si cat de pregatita sunt in domeniul respectiv. Problema mea nu era cat de multe stiu eu despre psihologia la locul de munca si nici ce nota am luat sau nu in examen. Problema mea era ca cineva uitase sa afiseze creditele de la modulul respectiv pe pagina web. Si de aici se vede unde este greseala din sistemul meu de fapt, greseala din sistemul in care traiesc. Pentru ca suntem atat de preocupati de fleacurile de care ne izbim zilnic si peste care ne incapatanam sa trecem cu dificultate, incat nu mai avem timp sa constientizam ceea ce conteaza cu adevarat.

(scris) deA

Ca o mica paranteza

2009-07-02T12:08:00.000+01:00

Sabin, anunta-ma te rog cand esti in Bucuresti, lasa un comentariu aici sau trimite-mi un e-mail.

Mersi

deA

Frigiditate si perversiune

2009-07-02T11:47:00.000+01:00

Exista numerosi bloggeri in blogosfera romana care aleg sa aiba mai mult de un singur blog. Insa dintre cei pe care ii citesc eu, unul singur are in spatele acestei alegeri un motiv similar cu cel care m-ar putea determina si pe mine spre aceasta duplicitate.

In termeni medicali, i-am putea spune acestei cauze schizofrenie. Dar parca este prea dura denumirea. Pentru ca oarecum unele cuvinte sunt prea speciale ca sa se amestece cu cele de zi cu zi. Si pentru ca alte cuvinte simti nevoia sa le scrii neaparat, chiar daca nu te simti in stare sa le cizelezi, chiar daca nu sunt speciale, chiar daca nu spun prea mult celorlalti. Sau dimpotriva, ii intereseaza pe ceilalti dar pentru tine, sunt banalitati, sunt fara farmec si fara magie. Pe de alta parte, este mai mult decat complexitate, este ceva din simptomatologia personalitatilor multiple.

Pentru ca o "Eu" se intelege de minune cu barbatii si este agasata de femei, o "Eu" adora femeile si detesta barbatii, iar o alta "Eu" este narcisista. Si toate trei co-existam, sub umbrela unui temperament dificil de persoana care iubeste oamenii cu disperare si totusi nu are incredere in ei si nu ii vrea in preajma. Toate trei suntem, cand pe rand, cand simultan, nimfomane si plictisite de sex. Nu ne plac relatiile serioase si totusi nu vrem sa avem de-a face cu cele pasagere. Una viseaza la carti si muzica, una la corporatii si una la tacere. Una iubeste timid, una se sacrifica iar o alta nici nu crede in asa ceva. In iubire. Si toate trei traim intr-o lipsa desavarsita de armonie intr-un trup sec, frigid si uscat dar care adaposteste o minte impresionabila de perversiuni. Iar in dulap am doar haine de persoana matura, serioasa si responsabila, persoana care traieste doar prin birouri, sali de curs si biblioteci, care socializeaza doar la sedinte si evenimente oficiale; desi mie imi place moda hipsteritelor.

Complexitatea aceasta ma sufoca, ma trage inapoi cand vreau sa inaintez. Este ca un dezacord intre organele mele interne, fiecare cu pulsul sau propriu, fiecare cu tacerea sa si cu bataile sale. Iar eu nu pot alege intre ele, nu o pot reduce la tacere pe niciuna dintre ele si sa ascult doar de una.

In definitiv, eu nu stiu sa traiesc viata aceasta...

(scris) deA

Mar verde

2009-07-01T11:41:00.004+01:00

Cum se numeste o femeie care bea singura intr-un bar?

O femeie fara prieteni.

Nu vreau sa ma plafonez. Voi trai vieti noi. Voi pasi singura in cluburi care mi-au placut dintotdeauna. Care mi-au placut dinainte de a le stii. Dinainte de a stii ca ele exista. Voi bea singura. Voi incerca Smirnoff Apple. Voi fotografia intunericul si fumul. Voi sorbi viata prin paie subtiri si negre.

Ma voi scufunda in tine si imi voi tine mintea ascunsa in mintea ta, sanul in palma ta, vocea in gura ta, degetele sub patura ta, nervii sub tacerea ta.

Aroma tare de mar verde imi musca limba si mi-o tine strans intr-un fior prelung. Gheata devine efervescenta pe pielea ta. Iar sangele straluceste in vene. Voi renaste din propria aroma. Voi avea acelasi gust si aceeasi infatisare dar intr-o multime intreaga doar tu ma vei recunoaste. Doar tu vei stii ca bomboanele mele preferate sunt fulgii de gheata cu aroma de mar proaspat. Si cand te vei ridica din bratele ei, ma vei astepta zambind cu un pahar plin de cuburi de gheata faramate, plutind in Smirnoff Apple si ganduri de taceri. Si sarutari - sufletele-pereche se inteleg din priviri; sufletele perfecte din sarutari.

Aveam nevoie de asta: gheata sa imi arda buzele, Placebo sa imi lege mintile, stiloul sa scrie singur, tacerea sa se ridice din rasete, fum si vorbe uitate pana la urmatoarea zi. Hai sa nu plecam de aici. Hai sa mergem.

(scris) deA

Orange pidjins on the wall

2009-06-30T20:28:00.006+01:00

Lista neagra a castigatorilor - doar de ar fi si Zelistul la fel de lung.

Dupa cum ne-au promis cei de la pidjin.net sau Porumbeii Apocalipsei, astazi s-au impartit tricourile celor care au castigat/participat la concursul aniversar de anul acesta.

Nu au lipsit dragii organizatori, Tudor si Eugen, partea masculina a juriului, Exarhu si eCostin, tricourile in editie limitata, vreo 10% dintre castigatori si, bineinteles, haosul. Cei care au avut nefericirea de a ajunge in Orange Concept Store inainte de ora 7 au fost intampinati cu o mare confuzie, intretinuta de ingamfarea angajatilor de acolo. De la intrare erai trimis in spate, domnisoarele din spate te trimiteau sus pe scari, pe scari erai oprit de alte domnisoare care te trimiteau la receptie, de la receptie erai trimis din nou in spate. Cand rosteai numele evenimentului si al organizatorilor te loveai de ridicaturi din umeri si atitudinea aceea de "Esti sigur ca ai nimerit unde trebuie?"/"Ma indoiesc ca un asemenea eveniment este gazduit de noi...". Atata dezorganizare si dispret catre clienti nu am mai intalnit de cand Orange Concept Store a gazduit lansarea celui de al treilea album Urma, in urma cu doi ani.

Cum totul este bine cand se termina cu bine, am fost gasiti de parintii diabolicilor porumbei, care ne-au impartit tricourile, ne-au servit cu "gustarici" si bauturi, s-au pozat cu noi si au incercat sa ne amuze. Ar fi un cliseu sa scriu ca a fost un bun prilej de socializare si nici nu a fost intocmai asa dar intradevar lumea s-a simtit bine. Am facut cunostiinta cu Tudor si Eugen cei care nu ii cunosteam deja, iar ceilalti s-au bucurat sa ii revada. Cei mai multi dintre premiati nu au venit sa isi revendice tricoul nici pana la 7.45, iar dintre cei care au venit, majoritatea nu au stat mai mult de cateva minute. Nu s-a stat jos la o conversatie lejera, desi si Eugen si Tudor au incercat sa ne convinga sa ne servim de la bar si sa destinda atmosfera incordata de aglomeratia obositoare si stanjenitoare din locatie. Autorii de bloguri si recenzii nu au facut nici cunostiinta, darmite schimb de URL sau legat prietenii. Eu m-am bucurat insa, nu doar pentru ca i-am cunoscut pe Erhan si Muscalu si juriul lor ci si pentru ca m-am intalnit cu juriul de la concursul organizat de ChaospiA, Andrew si TiBi.

In prim plan, cele doua minti umane din spatele porumbeilor diabolici, Tudor si Eugen.

(scris) deA

Dilema barbatului de 60 ani

2009-06-29T09:40:00.003+01:00

Q: Vrei sa vin sus si sa fac dragoste cu tine?
A: Va trebui sa fie doar una dintre acestea doua...

*Vazuta in Coventry, pe biroul unui barbat care tocmai implinise 60 ani...

(scris) deA

CitesC

2009-06-26T10:32:00.004+01:00

26/06/09

Jurnal intrerupt: http://rasebo.ro

Nu plange ca s-a intamplat, bucura-te ca s-a intamplat: http://www.visurat.ro/

Sotie de blogger faimos si talentat: http://denisuca.com/

Portia mea de desert frantuzesc - servit duminical: http://invatsagatesc.blogspot.com/

Universul cu pereti calzi, claditi din margele: http://lolafactory.wordpress.com/

Posesoare de apartament la 24ani: http://www.andressa.ro/

Perspectiva pisiceasca asupra lumii de gen feminin: http://puttycat.ro/blog/

Blonda de la medicina: http://siblondelegandesc.ro/

Viata pe Marte inainte si dupa concertul The Killers: http://www.mumisyelling.blogspot.com/

http://www.etherfast.ro/

TiBi, intrebari, femei si televiziune: http://www.apear.ro/wordpress/

Munca si existenta corporatistului blogger: http://corporatistu.ablog.ro/

Exhibitionismul la puterea a doua: http://joschilotii.wordpress.com/

Fructe aduse direct de peste Prut: http://grapefruits.wordpress.com/

Perfuzia de tacere: http://perfuzii.wordpress.com/

Puncte, puncte: http://jovana212.blogspot.com/

Pixeli la intamplare: http://random-pixels.com/

Alta insula, alte minunatii: http://anestiti.wordpress.com/

Luluts, sinonim cu "comentez": http://comentez.blogspot.com/

Publicitate si studii in Manchester, UK: http://supermagnet.ro/

Pamflet: http://www.piticigratis.com/

Blogul meu de liniste: http://razvan.exarhu.ro/

Pisici in libertate: http://pisicainbocanci.verre.ro/

Daca sunetele ar fi imagini si cuvinte: http://musicwassaved.wordpress.com/

Raluca si multinationala: http://raluxa.com/

Constant si redundant: http://me.candr.eu/

Blog de inginer cu acte in regula: http://gelu11.ro/

Muzica nu are limite. La fel, nici pasiunea: http://maryalexe.wordpress.com/

Infuzia de cuvinte: http://www.mintea-de-ceai.blogspot.com/

Ocazional, comentez si aici:
http://www.zoso.ro/

De seara:
Gabriel Garcia Marquez - Love in the Time of Cholera (inca)

(scris) deA

*NB: Lista de lectura se modifica lunar.
**NB: Cei interesati de link exchange sau cu recomandari pentru lectura (carti, bloguri, articole) lasati link pe undeva pe ChaospiA.
***NB: Rasfoiti si paginile prietenilor din BlogRoll.
****NB: Am facut si mici modificari in sectiunea de bannere.

Sa nu ne impiedicam de lipsa de timp

2009-06-26T09:17:00.004+01:00

Cum mergeam ieri noapte pe 11 iunie, grabita sa ajung acasa fara sa daruiesc tot continutul gentii vreunui pseudoindian, mi-am imaginat cat de artistic mi s-ar putea agata mie balerinii in sinele tramvaiului. As fi putut cadea ditamai lungana, in fata masinilor ce trec in miez de noapte pe langa Patriarhia Romana si as fi fost la mila pseudoindiencelor ce matura strazile in centrul capitalei si a soferilor de taxi nervosi ca nu doresc sa ma duca o limuzina galbena ca a lor pana acasa.

Perspectiva dependentei de compasiunea copatriotilor mei m-a ingrozit. In primul rand, pentru ca fiind un copil anemic si solitar, mi s-a intamplat de vreo doua ori sa lesin pe strada si sa nu se opreasca nimeni sa ma ridice. In al doilea rand, pentru ca mata curioasa fiind, am vazut de foarte multe ori oameni cazand pe strada langa care abia daca s-au oprit o persoana sau doua si asta la cateva minute dupa incident. Nu in ultimul rand, pentru ca stiu cum obisnuiam si eu sa fiu, m-am privit in oglinda cu nu prea mult timp in urma:

Ma intorceam de la facultate si traversand o straduta am vazut cum cel care traversa de pe trotuarul opus a pasit gresit si a cazut. Probabil am fost singura care a putut anticipa cazatura sa chiar inainte de a se petrece desi nu as fi putut face nimic. Imediat dupa ce omul s-a prabusit, cel putin cinci indivizi i-au sarit in ajutor - sa il ridice, sa il mute de pe strada, sa ii stearga zgarietura de sange si praf, sa ii scuture pantalonii, sa ii adune cumparaturile de pe asfalt inapoi in punga, sa ii dea sa bea apa, sa il consoleze si linisteasca, sa il intrebe daca este nevoie sa cheme o ambulanta sau sa il duca la spital sau acasa. De fapt, toti cei aflati pe cele doua trotuare la acel moment, s-au oprit din drumul lor, au uitat de problemele si gandurile lor, au renuntat la preocuparile lor mai mult sau mai putin importante si cu un altruism natural si-au transformat in unica prioritate binele unui strain care se impiedicase in strada. Toti, mai putin unul singur. Mai bine scris, una singura - eu, ca orice roman care nu se dezice de epoca in care traieste, sunt mereu ocupata, mereu grabita, mereu in lipsa de timp pentru o viata traita in graba. Am mereu un loc unde trebuie neaparat sa ajung si unde sunt mereu in intarziere, am intotdeauna ceva de facut pentru care termenul limita este palpabil, atat de dureros de apropiat este. Am intotdeauna ceva de terminat inainte de un anumit punct in timp. Nouazeci la suta din vremea mea, mi-o petrec suferind ca viata mea se contracta, nervoasa, agitata, lipsita de ore suficiente in zi pentru tot ceea ce am de facut. Rasuflarile imi sunt numarate si cronometrate si trupul se subtiaza cu aceleasi cuvinte scrijelite constant pe piele - Nu am timp sa traiesc viata aceasta.

Nu regret ca nu m-am oprit sa il ajut pe omul acela. Stiu ca ar fi trebuit sa o fac; stiam si atunci. Dar stiam ca nu am timp; stiu si acum ca nu as fi avut. Dar regret ca nu m-am intors un minut mai tarziu cand am vrut sa o fac. Acum mi-as face timp. Pentru ca timpul nostru este doar al nostru spre folosire. Pentru ca vietile noastre sunt doar ale noastre, indiferent daca stim aceasta sau nu. Si de obicei aflam mult prea tarziu. Aflam abia cand nu mai conteaza.

(scris) deA

P.S. : Si nu, nu am timp sa scriu despre moartea lui Michael Jackson(26 iunie 2009), dupa cum nici altii nu au timp sa scrie despre moarte lui Farrah Fawcett (25 iunie 2009), pentru ca a ei aduce mai putin trafic. Si nu am timp sa scriu despre moartea lui pentru ca adevarul este ca imi pasa de aceasta exact cat i-a pasat lui de nasterea mea.

Poveste cu psihopatologie

2009-06-24T11:05:00.002+01:00

Pentru cei care au locuit mereu cu familia sau cu partenerul de viata, povestea asta s-ar putea sa para scorneala.

Cei precum RaSeBo sau VisUrat stiu insa la ce ma refer. Si anume la situatia urmatoare-anii studentiei, locuiesti cu chirie, cu diversi indivizi. Asta fac si eu in prezent, platesc chirie unui pakistanez, ca sa locuiesc in aceeasi casa cu o copatrioata, de aceeasi varsta cu mine, si spre rusinea mea, avand si acelasi nume. Cand m-am mutat cu ea, nu mi-am facut iluzii ca imi voi descoperi cea mai buna prietena a vietii mele. Mi-am zis ca suntem oameni civilizati, aflati in contexte similare si ca in cel mai bun caz ne vom intelege reciproc. In cel mai rau, ne vom ignora. La urma urmei, fiecare are dormitorul ei, iar in camerele comune doar nu vom petrece prea mult timp. Poate ca nu avem nimic in comun, dar nu conteaza, nu ne casatorim, prin urmare putem face gesturi marunte de genul-eu nu ascult Metallica la maxim, tu nu asculti Guta. Marunte, dar vitale. Nu-i asa? Ei bine, nu, nu-i asa! Pentru ca unii oameni au impresia ca a plati chiria pe jumatate dintr-o casa iti da drumul sa te instapanesti peste intreaga casa si peste ceilalti colocatari.

Cand a inceput sa se comporte de parca era casa aceea proprietatea personala iar eu o matza pribeaga si tolerata, nu am zis nimic. Mi-am zis ca uneori e mai bine sa faci unele compromisuri de dragul pacii. Adica poate a fi civilizat are sensuri diferite in anumite orase ale aceleasi tari. Poate ca prin unele locuri e normal sa nu aerisesti, sa lasi vasele murdare in chiuveta comuna, sa imputi frigiderul, sa ocupi mai multe dulapuri decat cele pentru care platesti si sa insiri prin spatiile de folosinta comuna(bucatarie, baie) obiecte personale(voi va tineti foenul pe masa din bucatarie?!), sa nu iti platesti facturile, sa nu iti platesti nici macar chiria, sa iti tii gunoiul in mijlocul bucatariei, sa nu scoti niciodata tomberonul de gunoi, sa nu iti strangi niciodata parul imprastiat pe toata podeaua din bucatarie ...

Cand a inceput sa ma jigneasca si sa ma injure, mi-am zis ca e lipsita de educatie si de bun-simt si ca oricum nu va mai trece mult pana ma voi muta. Prin urmare, nu, nu i-am raspuns cu aceeasi moneda ci doar am lasat-o sa traiasca, in ideea ca si ea ma va lasa pe mine sa traiesc.

Dar cand vi se fura lucrurile din casa cu nonsalanta si sunteti amenintati cu moartea din senin, voi ce credeti? E scuzabil, e normal, e acceptabil? E dovada tot de nepotrivire sau de lipsa de bun-simt? Sincer, in termeni medicali, se numeste cleptomanie si psihoza deliranta.

(scris) deA

Post Scriptum: Si da, pofta arzatoare de a manca castraveciori murati dimineata, la cafea, sunt un semn evident de iminenta diviziune celulara(de parca un astfel de specimen nu era suficient pe pamant). ;)

La ora de vineri

2009-06-19T20:17:00.000+01:00

Cum stateam eu ghemuita in patura, cu sticla de VK Orange in brate si rontaind dintr-un baton Mars mi-am adus aminte ca saptamana aceasta banala a fost una dintre cele mai pline din viata mea: vesti neplacute, oameni prosti, temeri, oameni invidiosi, emotii placute, lacrimi, poze, locuri nebanuit de impresionante, amenintari, stari de bine venite dintr-o atmosfera noua, stari de bine venite dintr-o atmosfera prea bine cunoscuta, manii lasate cu hemoragii interne, stress, angoasa si anxietate, stare de veghe de 24 ore.

Una peste alta, nu am mai salutat cunoscutii din lumea virtuala inca de vinerea trecuta. Aproape o saptamana. Asa ca profit de ora aceasta de zi de vineri sa anunt ca jur iul a deliberat indelung si a hotarat ca asaseya.wordpress.com merita premiul cel mare - un costum de baie importat special pentru castigator din UK. Eu ma conformez, cu mare bucurie de altfel, pentru ca si eu am fost placut impresionata de raspuns, si il/o rog sa ma anunte urgent prin e-mail la adresa dea_chaospia[at]yahoo.co.uk ce marime, culoare si model de costum de baie prefera.

Una sub alta, le multumesc tuturor celor care au promovat concursul organizat de mine si ChaospiA:

Lulu

TiBi

Andrew

(scris) deA

Un picior de univers

2009-06-11T21:24:00.004+01:00

12iunie
Aproape.

Nu am rabdare sa scriu, nu am rabdare sa ascult si ma grabesc sa traiesc ceva pentru care nu am timp. Nu am timp sa nu am timp.

Unele vesti te darama, iti iau universul de un picior si ti-l intorc cu capul in jos si il scutura bine. Stai blocat in fata lor si te gandesti ca te asteptai la asa ceva si ca era logic. Si apoi zambesti ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat si iti spui ca nici nu s-a intamplat, ca asa ceva este imposibil, ca de fapt se mai poate face ceva, altceva. Ca totul se poate rezolva, ca este imposibil ca universul tau sa fi plecat pe un asemenea drum, un drum pe care nu il vrei si nu il vrei cu toata incapatanarea de care esti capabil. Zambesti cretin pentru ca ai impresia ca nu se intampla nimic rau, ca tu de fapt poti gasi o solutie si ca totul va fi pana la urma asa cum iti doresti tu sa fie. Nu accepti ca nu tu scrii toate povestile care sunt citite si al caror personaj esti. Esti atat de naiv ca nici macar nu te mai revolti, ai undeva in tine convingerea ca se va rezolva pana la urma si nu are sens sa iti consumi energia. Energia pe care o folosesti mult mai constructiv sperand si visand si fabuland si vaslind printre nori.

Dar nu esti tot acid. Esti si baza. Si baza se concretizeaza intr-o tabla de sah pe care scrie calm ca ai pierdut. Ca de fapt nu se poate face nimic. Ca vestea rea ramane rea. Parca notiunea de "veste" poarta ceva in ea din ireversibilul temporar al unui munte. Aflii de ea tocmai pentru ca ceea ce transmite ea s-a intamplat deja. Nu e ceva in care sa intervii tu si nici macar nu aflii de ea pentru ca exista loc de alterare al prezentului. La un moment dat se va schimba totul - intai momentul, apoi oamenii, contextul, chiar si locul. Pana cand muntele nici nu va mai fi acolo. Sau va ramane o urma din el, dar nu va fi ce obisnuia sa fie. Dar in ragazul acesta si tu esti schimbat de timp, de oameni, context si loc si ele se schimba in jurul lor la randul lor. Si atunci vestea aceea nu mai are valoare decat in trecut. Iar trecutul nu poate fi alterat decat in mintile noastre.

Atat.

(scris) deA

Concurs: perversiune si frigiditate

2009-06-08T19:45:00.001+01:00

Ce trebuie sa faci daca a venit vara peste tine si inca nu ai costum de baie nou: scrieti punctul de vedere cu privire la urmatoarele intrebari:

Poate o aceeasi femeie sa fie si frigida si perversa?
Este posibil ca o femeie sa fie frigida dar sa manifeste un comportament pervers atunci cand este implicata in relatii homosexuale?
Sau este mai probabil sa fie frigida dar sa afiseze un comportament pervers doar ca sa isi mascheze adevarata personalitate?

Raspunsul poate fi unul bine informat din punct de vedere psihologic, poate fi amuzant, poate sa impartaseasca cunostiinte dobandite din experienta personala, poate sa exprime parerile participantului, poate fi traznit sau rautacios. Va fi premiat cel mai interesant din punctul de vedere al juriului, iar premiul consta intr-un costum de baie special importat pentru castigator din UK, marca Ocean Club. Marimea, modelul si culoarea vor fi alese de castigator; acesta va trebui sa aleaga si daca doreste unul barbatesc sau unul de dama; nu se accepta oferirea contravalorii in bani a premiului.

Juriul este format de TiBi si Andrew C. (dar cel mai probabil imi bag si eu clestii printre participanti, sa mai pun cate o vorba buna la fiecare dintre ei). Originalitatea si coerenta sunt esentiale.

Raspunsurile trebuie sa fie scrise pe blogurile participantilor si trebuie sa contina minim un link catre http://chaospia.blogspot.com. Deasemenea sunt acceptate fotografii cu referire la acest subiect, dar doar daca acestea sunt creatia personala a participantului. In cazul fotografiilor, acestea pot fi publicate oriunde, cu conditia sa aiba totusi acel link. Participantii trebuie deasemenea sa lase un comentariu la acest articol cu link catre articolul lor.

Termen limita: 16 iunie 2009, ora 23.59.

Castigatorul va fi anuntat pe data pe 17 iunie si are 24ore la dispozitie sa imi trimita un e-mail cu datele sale. Primii 3 participanti vor avea si un banner/link pe ChaospiA, timp de o luna de zile.

(scris) deA

Cum va place URMA

2009-06-06T16:53:00.007+01:00

Am frunzarit forumul Urma si cateva video-uri facute la concertul de pe 4 iunie, in Silver Church. Si mi-au sarit sub privire mult prea multe plangeri. Ma asteptam sa dau de oameni extaziati: "Primul concert Urma de la noi dupa 3 ani de zile" sau "Din nou Urma live, chiar cand credeam ca nu mai este loc de speranta pentru asa ceva". Recunosc, erau si oameni care gandeau si scriau si astfel. Dar erau multi cei care gaseau pretutindeni un motiv sa se planga.

Hai sa ne plangem ca un bilet de intrare la un concert al unei trupe despre care spunem ca ne place foarte mult a costat 35 lei. Asa, si? Pentru orice te face fericit platesti un pret, uneori in bani, alteori, nu. Dar costurile exista intotdeauna, indiferent daca noi ne permitem sa le acoperim sau nu. Si chiar daca nu ar fi problema aceasta, intrebati-va altfel - daca componentii trupei ar trebui sa munceasca 8 ore pe zi, 5 zile pe saptamana, intr-un loc de munca lipsit de orice legatura cu proiectul Urma, chiar credeti ca Urma ar mai putea exista? Si mai ales, la nivelul calitativ la care exista acum? Altii s-au plans de existenta sponsorilor sau de faptul ca evenimentul a fost promovat excesiv. Din nou, nu este aici niciun compromis, doar o necesitate ca in continuare concertele sa poata fi organizate, ca in continuare albumele sa poata fi inregistrate si vandute, ca in continuare Urma sa existe, ca in continuare sa ne bucuram noi de starea aceea pe care ne-o da muzica lor.

Altii au observat ca de la 4 membrii ai trupei s-a ajuns la 7 si aparent acest lucru este unul negativ. Dar pana la urma, cineva uita ca pe albumul Trend Off au fost prezenti nu 4, nici 7, ci 11 muzicieni. Iar dupa aceea plangeam ca vrem mai mult si nu mai este de unde. Recunosc, si mie imi lipseste sunetul Urma, cu vocea lui Mani Gutau insotita de cea a lui Dan Byron. Si nu sunt cea mai mare sustinatoare a lui Catrinel, dar vocea ei suna bine. Da, se balangane pe scena, da, isi invarte parul pe deget, da, pare in plus pe scena, dar mai ales, da, abia se acomodeaza alaturi de trupa si probabil ca emotia era destul de mare. Daca ar fi stiut cat de mult ne vom grabi sa criticam ma indoiesc ca ar mai fi reusit sa ingaime vreun vers. Ea pare in plus acolo, nu pentru ca ar fi cu adevarat ci pentru ca noi suntem deja obisnuiti cu Byron. Ne vom obisnui si cu prezenta ei. Iar cei care nu vor reusi, n-au decat sa nu mai dea pe la concerte, pentru ca oricum vocea i se potriveste de minune in context.

Nu am fost acolo, dar din video-urile care circula pe www locatia mi s-a parut bine aleasa. La fel si mijloacele de sponsorizare si promovare iar pretul biletului acceptabil. Vocea lui Catrinel se integreaza placut, chiar daca nu e ea Byron (nu m-am putut abtine, imi cer scuze). Melodiile sunt minunate, atat cele ale caror versuri le stim pe de rost cat si cele pe care le ascultam pentru prima data. Overall, Urma si Mani Gutau sunt la fel de impresionanti ca intotdeauna.

Da, era loc de mai bine. Mereu este loc de mai bine. Si din cate il cunoastem cu totii pe Mani Gutau, el stie chiar mai bine decat noi ca este loc de mai bine.

Mie mi-e un dor de Urma... Asa cum te simti cand iti tii respiratia si esti in asteptare. Dar nu indraznesti sa respiri, nu inca, iar mintea ti-e goala si trupul plin, insa plin de vid. Si ii invidiez pe cei care au ajuns joi seara la concert si mi-e mila de cei care nu stiu sa aprecieze momentele de care au avut parte.

(scris) deA

Post Scriptum: Multumim, MaryAlexe, pentru link-uri. Iar in continuare, drum liber catre melodiile de pe Lost End Found care au fost interpretate in concert:
Terminus
All wrong
Daca gasesc si To love and forget, va anunt.

Bucurati-va si de celelalte 16 piese interpretate.

Intre timp, stie cineva cu siguranta daca exista sau nu o melodie numita "So long"?

Urma, 4 iunie

2009-06-05T18:33:00.003+01:00

Daca dintre cei care ati ajuns totusi la concertul Urma de ieri din Silver Church, aveti careva chef de facut o recenzie dar duceti lipsa de blog, trimiteti-mi pe e-mail si vi-o public, cu numele vostru mentionat ca autor, bineinteles.

Daca aveti doar cateva impresii pe care vreti sa le impartasiti, la fel, trimiteti-mi un e-mail sau lasati un comentariu si va mentionez ca sursa.

Daca ati scris deja o recenzie si ati publicat-o pe undeva, lasati un comentariu cu link-ul. Va fac reclama :P.

(scris) deA

Despre diferente majore si alcoolici minori

2009-06-05T17:36:00.007+01:00

In urma cu nu foarte mult timp, cand inca nu implinisem varsta legala pentru a consuma alcool dar cand deja frecventam nenumarate cluburi , existau si baruri unde trebuia sa comand si sa platesc eu consumatia. Nu din feminism si nu pentru ca as fi aratat mai matura decat cei cu care imi petreceam timpul. Ci pentru ca ceilalti desi erau mai in varsta decat mine, desi erau de obicei baieti, desi aratau mult mai in varsta decat mine, erau refuzati din start de anumiti barmani. Era la fel de ilegal sa le vinzi lor alcool cum era sa imi vinzi si mie. Dar ei erau baieti. Iar barmanii romani din cluburile preferate de mine rareori sunt homosexuali. Mi se mai intampla sa ma intrebe vreo barmanita cati ani am sau cand sunt nascuta, eu minteam cu ~~nerusinare~~ seninatate iar barmanul de langa ea intervenea mereu, cu un ton blajin "las-o mah in pace, ca pe ea o stim". Eu zambeam fermecator, insfacam berile pentru toata garda de alcoolici liceeni si lasam fix suma de bani ceruta (asta ca sa nu va imaginati ca bacsisul era cel care ma facea sa par majora).

Am fost recent intr-un supermarket din Cov sa cumpar o sticla de whisky impreuna cu acelasi Serban care nu reusea niciodata sa cumpere alcool din Underworld pe vremea cand era minor (ocazional nici din alte cluburi, dar na!, omul nu are vagin, macar orgoliul sa i-l lasam intact). Omul arata la fel de imatur ca pe vremea cand nu avea inca 18 ani - chiar este - ba noua tunsoare il mai si intinereste. Cu toate acestea nu l-a legitimat nimeni, am platit si am plecat cu cadoul . Chiar mai recent, am fost in acelasi supermarket, de data aceasta singura-singurica, sa cumpar Bailey's. Si ghiciti ce mi-a zis vanzatoarea: 'Could I please see your ID?'. Dupa ce am comentat vreo 5-10 minute, fluturandu-mi legitimatia de student, ca este imposibil sa fiu studenta si sa am sub 18ani - desi am o prietena de o varsta cu mine care acum este in ultimul an de facultate, deci pe vremea cand era in primul an de facultate cu siguranta era prea tanara ca sa consume alcool in public, in lipsa parintilor - i s-a facut femeii mila de fata mea de copil natang si mi-a bagat sticlutele in punga, nu fara sa imi atraga atentia: 'Next time make sure you have your ID on you - you look very young, you know...'

Prin urmare - daca esti minor si vrei sa consumi alcool in Bucuresti, roaga-te sa fii fata si sa intalnesti cat mai multi barmani in cluburile care iti plac. Daca esti major si vrei sa consumi alcool in Coventry, roaga-te sa nu fii femeie.

(scris) deA

Ultima concluzie pe ziua de azi

2009-05-31T23:58:00.004+01:00

In clipa aceasta nu ma plac. Si m-as ascunde si mi-as apasa butonul de inchidere doar ca sa nu ma mai aud criticandu-ma. Si nu vreau sa fiu aici. Nu vreau sa fiu unde sunt eu.

Dar nu am sa fac asta. Am sa ignor sentimentul. Am sa ascult Urma in tacere si voi continua sa privesc fereastra larga prin fata careia nu trece nimeni duminica noaptea. Si nu ma voi gandi la ura si la mine. Am sa-mi zic ca ma plac si ca ma descurc. Am sa imi zic ca ma iubesc si ca mai pot inca dormi in acelasi pat cu mine. Ca merit ciocolata aerata. Ca lucrurile care imi plac si pe care le vreau nu sunt rele si ca am dreptul sa le plac si sa le vreau.

...

(scris) deA

Poveste despre nescris

2009-05-31T23:07:00.004+01:00

Am observat recent ca ChaospiA a intrat in a treia faza din existenta sa. Si anume dupa cea a trairilor haotice dar intense si scrise din necesitatea exprimarii si dupa cea a scrierii din placere, de dragul socializarii, a ajuns intr-o faza pe care nu reusesc inca sa o definesc foarte clar dar care se vede cu usurinta. Si anume nu pot scrie. Explicatii ar fi vreo patru la numar.

1. Chiar inainte sa ma intorc de acasa am scris cateva randuri fara intentia clara de a le publica. Erau scrise pe vreo 2 foi A4, iar inainte de a le transcrie pe Chasp, le-am trecut pe sub un ochi frumos. Si degetele ce insoteau ochiul acesta pretudeni, mi-au transmis ca desi mai sus-semnatul si perechea sa au fost incantati de randuri, ei nu gasesc ca ar fi potrivit sa le public pe blog. Le-am dat dreptate si mi-am vazut de vieti, cea virtuala si cea din afara online-ului. Insa nici prin cap nu mi-ar fi data la momentul acela ca voi ajunge sa ma indoiesc de orice gand legat de blog as putea avea, ca voi ajunge sa ma intreb despre fiecare cuvant daca poate fi publicat sau nu, ca voi ajunge sa anulez orice idee. Dar simptomele acestea ma duc la posibila cauza nr. 2.

2. Cum nu am mai scris de mult timp pe blog, asa cum obisnuiam sa scriu, as putea da impresia ca duc lipsa de inspiratie. Adevarul este insa ca desi am multe idei, nu reusesc sa ma opresc asupra niciuneia dintre ele. Conturez un prim paragraf si atat. Nu pot continua. Se naste imediat o alta idee, care la randul ei isi cere un prim paragraf, doar ca sa imi paraseasca mintea, lasand loc urmatoarei idei pasagere. Si mie imi suna sincer a stare de manie, specifica sindromului bipolar. Pe de alta parte, se presupune ca aceste stari alterneaza cu cele de depresie, pe care eu nu le experimentez niciodata indeajuns cat sa am mintea limpede si sa pot scrie ceva pana la capat.

3. In blogosfera romana sunt multi andrei si andree. Eu personal nu citesc decat vreo 4, cu mine cu tot, si ceilalti trei nu obisnuiau sa scrie foarte des. Dar doi dintre acestia au inceput sa scrie cu multa pofta cam de cand am eu mintea tulbure. Mi-or fi facut vraji:P.

4. S-ar putea sa fie doar o alta faza in parcursul meu ca blogger. S-ar putea sa imi treaca.

Cam acestea ar fi posibilele motive din pricina carora mi-ati simtit lipsa in ultima vreme. Nu, n-am murit, nu sunt bolnava, nu sunt din cale-afara de ocupata sau obosita, nu duc lipsa de internet, nu ma distrez, nu calatoresc si nu ma odihnesc departe de blogosfera.

Cu drag si dor,
deA

Barbatii si bataia

2009-05-29T18:54:00.000+01:00

Nu imi plac barbatii care isi dau palme. Daca as avea pagina pe blog cu informatii vitale despre mine, pe asta as trece-o in fruncea listei. In primul rand, ca sa scap cam de 3 sferturi dintre admiratorii mei secreti; in al doilea rand, ca sa ma cunoasca mai bine cei ce mai dau buna-ziua pe aici. De fapt nu, doar ca sa descurajez aia trei sferturi.

Purtatoare de vagin fiind, sunt inchisa intr-o stereotipie care sustine ca trebuie sa resping violenta de orice forma si in orice context. Si in general nici nu o accept. Dar in anumite situatii o tolerez. Mi se pare normal ca un barbat sa fie in stare sa isi apere familia, iubita sau fie si orgoliul. De obicei , orice se poate rezolva cu diplomatie, daca dispui de inteligenta macar medie. Alteori insa, un pumn directionat strategic si bine justificat, catre un idiot, poate rezolva mult mai mult decat o sedinta intreaga de discutii si negocieri, lunga de un deceniu. Pentru ca uneori nu ai cu cine. Iar pentru ca alteori nu ai cand. Si de cat sa o iei la fuga, pe principiul scapa cine poate, mai bine dai un pumn unde apuci si te rogi scurt si la obiect sa fii mai tare in brat si pumn decat celalalt in craniu (de aceea e mai sigur sa dai la ficat, acolo sigur e mai slab decat bratul tau). Insa mi se pare ridicol sa vad doi barbati dandu-si palme sau sa aud o plesnitura amuzanta acolo unde ar trebui sa se auda macar o bufnitura usoara.

Dar societatea noastra a evoluat aparent. Si de la barbatii care si-ar fi aparat onoarea si familia cu pretul vietii, s-a ajuns la unii care nu risca nici macar un ochi vanat. Mai mult chiar, parca ar exista o intelegere tacita intre ei. Ceva in genul: "Eu nu te fac de ras in fata iubitei, aruncandu-te doi metri in spate, tu nu ma faci de ras rupandu-mi coastele in fata gastii." Sau: "Da si tu doar o palma ca eu nu am bani de dentist iar tie nu iti sta bine cu ochii machiati". "Nu prea are sens tu sa sfarsesti cu capul spart si eu dormind o noapte in puscarie".

Ceva imi spune insa ca exista mai mult in spatele palmelor pe care si le trantesc barbatii intre ei. Pe de o parte imi inspira un sentiment ca nu ar stii sa se bata. O palma stie oricine sa arda, chiar si un tanc de 5 ani - ca de! doar asta e printre primele lucruri care au grija unii parinti si pedagogi sa ne invete. Dar la pumni, cu aparare si ofensiva simultane, cu croseu de dreapta, croseu de stanga, lovitura sub coaste, la astea nu se baga oricine. Pe de alta parte, imi seamana destul de mult si a reactie feminina. Multor femei le este teama de violenta, tocmai din frica de a nu fi ranite - prin urmare evita orice ocazie prin care s-ar putea ajunge la asa ceva. Nu veti vedea multe femei pocnind pe cineva. Nu pentru ca ar fi vreo miscare calculata, care necesita cine-stie-ce strategie, ci pentru ca se tem de reciproca.

Nu toti barbatii apeleaza la palme cand negocierile diplomate esueaza. Sunt multi care o vad ca pe o jignire - si sa fie plesniti si sa plesneasca. Unii misoginii o vad ca pe o treaba pur feminina - doar femeile se plesnesc sau merita plesnite. Si nu intotdeauna un schimb de palmuiri rezolva un conflict (dupa parerea mea, cam niciodata, dupa a unor barbati, aparent, macar uneori). Recent am auzit un pleosc! cu ecou, iar apoi un om s-a trezit pe asfalt cu tampla sangerand. N-a stat mult pe ganduri si s-a ridicat din pozitia nu tocmai favorabila lui. Din fericire pentru el, au intervenit multi altii in bataie. Din nefericire pentru un altul, care a fost daramat de un pumn iar dupa aceea a ajuns la spital pentru ca initial nu s-a mai putut ridica iar apoi a si ramas in stare de inconstienta. Ciudat este ca secventa aceasta nu mi-a ramas intiparita in memorie datorita celui care a fost luat cu ambulanta si care a facut senzationalul intregului conflict prin cele cateva minute in care toti cei stransi in jurul sau se intrebau daca sa cheme salvarea sau politia si datorita caruia de alftel si conflictul s-a stins (cel putin temporar). Ci m-a marcat pentru ca in clipa in care l-am vazut pe cel cu tampla sangerand am vazut cel putin o persoana draga mie in aceeasi ipostaza. Da, nu imi plac barbatii care se plesnesc. Dar nu imi place nici faptul ca doar oamenii urati pe dinauntru mai stiu sa se bata in zilele noastre. Si nu imi place nici faptul ca multi parinti nu au uitat sa isi invete copiii sa primeasca bataie insa refuza sa ii invete sa se apere.

(scris) deA

2009-05-27T21:01:00.004+01:00

I just feel I'm safe...

Nu, acesta nu este un text de calitate, nu este unul de divertisment, care sa va incante sau care sa va faca sa va simtiti mai bine. Nu este nici macar un text de citit. Este un text pe care eu sa il scriu si eu sa il citesc.

Pentru ca ma simt atat de singura incat trebuie sa vorbesc , sa imi aud vocea ca nu cumva sa cred ca linistea din jur inseamna ca am surzit. Cateodata as vrea sa surzesc. De aceea dau mereu muzica mai tare, si mai tare si mai tare! Ca sa nu imi mai aud plansetul, ca sa nu imi mai aud gandurile, ca sa nu imi mai aud ura, ca sa nu imi mai aud tipatul, ca sa nu imi mai aud tacerea. Dar ar fi in zadar. Si daca as orbi si tot as stii cum arat. Pentru ca fructul asta e putred pe dinauntru. Pentru ca toata apa si tot focul din lume nu pot curata aici.

Dedicatie pentru cine o merita: multumesc pentru dezlegarea de ea, chiar daca nici nu stii cum ai reusit asta.

(scris) deA

In italic: vers din piesa "In your arms", Urma, 2005

2009-05-27T20:31:00.002+01:00

A mai murit o jucarie. In curand o ingropam si gata. Ramanem si mai singure , asa cum meritam.

Femeile si slabiciunile lor

2009-05-25T01:26:00.004+01:00

Barbatii s-au plans de nenumarate ori ca femeile raman un mister pentru ei, asa cum si ele nu rateaza nicio ocazie de a suspina si a ingaima cat de neintelese se simt.

Aparent astfel de tragedii nu se intampla doar in randul oamenilor ci si in randul porumbeilor cu dorinte de distrugere a Pamantului. Cum am ajuns sa aflam asta? Ei bine, in 2007, cercetatorii de la pidjin.net au studiat cu atentie ce se intampla atunci cand o femela porumbel ii spune faimosului PID'JIN ca seamana cu un pantof. Consecintele sunt dezastroase si, din fericire pentru PID'JIN si FREDO, orgoliul ranit al lui PID'JIN si reactia sa la vorbele femelei nu fac decat sa ii duca cu un pas mai aproape de sfarsitul mult dorit al lumii.

Daca vreti sa vedeti exact cat de usor este pentru PID'JIN sa distruga lumea atunci cand se simte jignit, diferenta fundamentala dintre barbati si femei si ce poate cauza ea, dar mai ales sa va amuzati citind un episod mai vechi din Fredo&Pid'Jin, atunci petreceti cateva secunde pe pagina aceasta.

Si daca tot sunteti acolo, nu uitati sa le urati porumbeilor si echipei malefice din spatele lor un bine-meritat "La multi ani!" cu ocazia aniversarii a 4 ani de tentative de distrugere a lumii. Si la cat mai multe hohote de ras si cititori fideli.

Iar acum cu totii in cor: For they're 2 jolly good fellows,
For they're 2 jolly good fellows,
For they're 2 jolly good fellows,
And so say all of us,
And so say all of us,
And so say all of us!

(scris) deA

P.S.: In lipsa de bomboane si bere, PID'JIN si FREDO s-au gandit sa ne faca cinste cu cate un tricou. Nu ratati ocazia:)

Cofeina noastra cea de toate zilele

2009-05-23T19:16:00.007+01:00

Cafea la filtru.........(100ml): 50-100mg
Cafea instant..........(--"--): 20- 73mg
Ceai.......................(--"--): 20- 73mg
Bauturi energizante(--"--): 30mg
CocaCola/Pepsi......(--"--): pana la 20mg
Ciocolata...............(100mg): 5- 20mg

(scris) deA

Unde merg pe 4iunie

2009-05-22T16:53:00.006+01:00

Urma - Slide

Dupa trei ani de absenta totala de pe scena muzicala romaneasca, Urma revine in Bucuresti.

Trei ani de absenta, trei albume fara de care vietile noastre ar fi mai sarace in farmec si doar trei membrii ramasi in trupa resuscitata.

Insa muzica nu se opreste aici, ci dimpotriva, abia incepe.

In data de 4 iunie, in clubul The Silver Church, are loc cel de al doilea concert Urma de la relansarea formatiei dar si cel de al doilea concert Urma pe anul 2009, primul fiind sustinut in Ungaria, pe 10 aprilie, in memoria lui Marian Cozma.

Biletele pot fi cumparate de pe myticket.ro si din magazinele Diverta iar pretul unui bilet este de 35ron. Vorbitorii de grai Urma vor putea asculta live, dupa mult prea mult timp, melodii atat de pe primele 3 albume ale trupei cat si de pe albumul "Lost End Found", ce urmeaza a fi lansat pe parcursul acestui an. Deasemenea, cei pentru care Urma inseamna mai mult decat muzica au ocazia sa castige o zi Urma, adica o zi in care se vor afla in compania membrilor Urma si a altor muzicieni ce colaboreaza la noul album, se vor urca la bordul noului BMW Z4 pentru un testdrive, vor asculta un concert Urma doar pentru ei in studioul de repetitii al trupei si vor primi un telefon Nokia 5800 XpressMusic, oferit de Orange. Trecand peste aceasta strategie de relansare a trupei, concertul este pana la urma un prilej bun de a promova misteriosul nou album Urma.

Totodata, sunt convinsa ca cei pentru care Urma este mai mult decat muzica, este o stare de spirit, tanjeau de mult dupa un astfel de concert. Pe scurt, ne vedem pe 4 iunie, ora 22.00, In The Silver Church (Calea Plevnei, nr.60), Bucuresti pentru relansarea oficiala a trupei Urma, un concert live dupa trei ani de asteptare si inceputul calatoriei spre sfarsitul puzzle-ului care va constitui cel de al patrulea album Urma.

So, do YOU speak Urma?

(scris) deA

Detalii si aici.

2009-05-21T16:42:00.000+01:00

Cand ai totul si vrei mai mult, ramai cu nimic.

Lista de lectura

2009-05-18T16:59:00.001+01:00

CitesC

18/05/09

http://rasebo.ro

http://www.visurat.ro/

http://denisuca.com/

http://lucianstanciu.ro/

http://invatsagatesc.blogspot.com/

http://lolafactory.wordpress.com/

http://www.andressa.ro/

http://puttycat.ro/blog/

http://siblondelegandesc.ro/

http://www.mumisyelling.blogspot.com/

http://www.etherfast.ro/

http://www.apear.ro/wordpress/

http://corporatistu.ablog.ro/

http://joschilotii.wordpress.com/

http://grapefruits.wordpress.com/

http://perfuzii.wordpress.com/

http://jovana212.blogspot.com/

http://random-pixels.com/

http://spi-oana.blogspot.com/

http://anestiti.wordpress.com/

http://comentez.blogspot.com/

http://supermagnet.ro/

http://www.piticigratis.com/

http://razvan.exarhu.ro/

http://pisicainbocanci.verre.ro/

Ocazional, comentez si aici:
http://www.zoso.ro/

De seara:
Gabriel Garcia Marquez - Love in the Time of Cholera

(scris) [evident] deA

*NB: Lista de lectura se modifica frecvent.
**NB: Cei interesati de link exchange sau cu recomandari pentru lectura (carti, bloguri, articole) lasati link pe undeva pe ChaospiA.
***NB: Rasfoiti si paginile prietenilor din BlogRoll.

Cu ochii albastrii

2009-05-17T18:24:00.004+01:00

Michelle Featherstone - Coffee and Cigarettes

Este pe inserate. Cerul e gri murdar iar casa de visavis e mai rosie ca oricand altcandva. In curand voi incheia cu un "A" mare si sub forma de stea si scrisoarea de azi. Si ma voi intinde pe pat si voi adormi. Nu vreau sa ma trezesc maine. Vreau sa ma trezesc intr-o dimineata cu soare sau ploaie, nu conteaza. Cu miros de cirese si pepene verde sau de zapada. Sau de iarba proaspat tunsa; nici asta nu conteaza. Conteaza doar sa ma iubesc. Sa ma iubesc nu mult, nu cu disperare egoista si narcisista. Sa ma iubesc macar atat cat sa ma accept. Sa ma pot uita in oglinda si sa nu imi mai vina sa fug.

Mai demult am fugit. Mi-am impachetat visurile si visele si fulgii de zapada si firele de nisip, le-am cantarit cu grija iar apoi mi-am luat zborul catre ocean. Credeam ca pot scapa de fiinta aceasta groaznica cu care traiam de ani de zile, credeam ca o pot lasa in urma... desi nici nu stiam pe atunci cat de mult imi doresc sa nu mai existe. Sa nu ii mai simt mirosul in pielea mea. Sa nu ii mai vad privirea pironita in oglinda din fata mea. Sa nu ii mai aud gandurile, sa nu o mai ascult tipand la mine. Sa nu ii mai strig cat de mult o urasc. Inocenta de mine nu stia ca de o singura persoana pe lumea asta nu poti scapa nicioadata. De tine insuti *You're stuck with yourself. For ever and ever and ever and ever and ever and....*. Dar nu m-am mirat cand, in mijlocul oceanului plutind, m-am trezit tot langa mine. In fiecare seara adorm blestemand fiinta aceasta urata langa care ma trezesc in fiecare dimineata.

Vreau ca atunci cand ma voi trezi sa ma accept. Sa imi spun "Bine-ai venit", sa imi sarut tampla stanga si sa ma servesc cu prajituri cu glazura de cafea. Vreau sa ma plac. Vreau sa ma iert. Vreau sa ma cred. Vreau sa imi zambesc. Sa imi tac dulce si sa imi spun doar cuvinte de iubire. Nu mai vreau sa ma ranesc. Nu mai vreau sa am o pasiune din a ma face sa sufar, din a ma jigni si din a ma ura. Vreau sa ma iubesc frenetic; sa ma iubesc pe mine cu trupul meu, cu gandurile mele, cu munca mea, cu chipul meu, cu ochii mei, cu parul meu, cu tacerile si cuvintele mele.

Maine dimineata parul meu va fi tot brunet, ochii tot caprui, pielea tot imperfecta; voi avea aceeasi inaltime si greutate ca si azi. Maine dimineata voi purta dupa mine aceleasi pacate si aceleasi lipsuri ca si astazi. Maine dimineata voi avea aceleasi ganduri ca si azi, aceleasi taceri ma vor bantui, aceleasi sunete ma vor orbii.

Maine dimineata nu vreau sa ma trezesc.

Nu inca. E prea devreme.

(scris) deA

Goana dupa vrajitoare

2009-05-15T21:39:00.006+01:00

Pregatiti-va sufletele, ascundeti-va nu alunitele si semnele din nastere, ci batistele si servetele, picaturile nazale iar daca va vine sa tusiti - prefaceti-va ca izbucniti in hohote de ras, sau de plans, dupa caz. Pentru ca daca intradevar va izbucni anul acesta o pandemie, nu ea va fi cea care va face cele mai multe victime ci noi insine vom fi cei care vor porni spre exterminarea celor ce prezinta simptomele gripei porcine (febra, nas infundat, tuse, dureri in gat, dureri de cap, dureri musculare, frisoane, stare de oboseala/extenuare, diaree, stare de greata, dispnee, deshidratare, o nuanta gri a pielii).

Cand m-am pricopsit eu cu un virus gripal in urma cu vreo luna, nu auzisem in viata mea de gripa porcina si nici nu stiam ca pandemiile sunt ceva macar posibil in zilele noastre, mai ales in lipsa unei bombe biologice. Am zburat cu avionul si am trecut si de granita Romaniei desi aveam febra, eram franta de oboseala, ma dureau tot corpul si dintii si toate acestea intr-o stare atat de grava, incat ma mir ca eram inca lucida cand am revazut Bucurestiul. M-am tratat cu paracetamol cu cofeina, Augmentin, Eurespal si Clorzoxazona (pentru durerile musculare) si apoi, cand am auzit la televizor despre gripa porcina, nici nu mai stiam ca am fost bolnava. Doar ma amuzam, ca iata ca pot venii si lucruri urate din Vest.

Mi-am reamintit insa atunci cand, in zborul spre Londra, si eu si pasagera de langa mine, am indraznit sa tusim si sa stranutam in momente strategic alese dupa decolarea avionului WizzAir. Stiti cum este atunci cand cateva zeci de oameni se opresc din activitatea intreprinsa si intorc privirea suspicioasa spre tine? Si acum imaginati-va aceeasi situatie, petrecandu-se insa intr-un spatiu inchis, de unde nu poti fugi si unde nu te poti ascunde...

Ajunsa in spatiul britanic, mi-am propus sa mor sufocata decat sa mai tusesc, cel putin pana la urcarea in autocar.

Toate bune si frumoase pana in urma cu o saptamana cand o prietena isi aminteste ca am fost plecata acasa, in Romania. Si din vorba in vorba, foarte diplomat, ma intreaba: "A ajuns ... gripa porcina ... si in Romania?" Ii raspund suav ca nu, inca nu au fost raportate cazuri in Europa de Est si Centrala iar tarile cele mai afectate de gripa din Europa sunt chiar Regatul Unit si Spania (UAU!!! Prima data cand chiar ne putem mandrii cu ceva ce noi nu avem si ei au!). Rasufla usurata si apoi incepe sa mi se planga despre cei 50 de colegi ai ei, care au fost plecati in New York sa faca documentare pentru un eseu iar acum s-au intors in Regat si nu au respectat regula carantinei de sapte zile iar acum umbla breambura prin campus. Ascultand-o vorbind, imi dau seama ca nu este indiferenta cu privire la virusul A H1N1, asa cum suntem eu si aproximativ 70% din populatia de nationalitate sau origine romana. Nu este nici macar ingrijorata, cum mi s-ar parea normal sa fie. Este speriata. O privesc cum isi freaca nervoasa mainile cu solutie antibacteriana si imi dau seama ca este atat de panicata incat mai degraba le-ar da foc celor 50 de colegi, rudelor si colegilor/prietenilor acestora cu care au venit ei in contact decat sa riste sa urmeze ea insasi un tratament de 7 zile.

Administratia universitatii Coventry insasi a impus o regula negandita cu adevarat si catusi de putin practica, ce presupune izolarea timp de 7zile a celor care s-au intors din vacanta din SUA sau Mexic, desi acum este o perioada intensa de predare de lucrari si examene. Examene care insa, daca nu sunt trecute acum, trebuie date in august.

Astazi, o colega care tusea usor si tot stranuta, trece pe langa mine. O intreb daca se simte bine, asa cum este la ei obiceiul si in loc sa imi raspunda prin aceeasi intrebare asa cum face de obicei, ma repede: "Da, sunt bine, sunt foarte bine, de ce nu as fi bine?!" Incerc sa ii zambesc si nu stiu ce i-as putea spune. "Sunt bine, nu sunt racita, doar... ma inecasem putin. De la cafea." Zambesc din nou, facand abstractie de faptul ca nu are cana cu cafea in mana.

Asadar, vanatoarea a inceput deja. Prima etapa, cea a fricii se desfasoara de ceva timp. Cei sanatosi se tem ca s-ar putea imbolnavii si implicit de cei bolnavi. Cei bolnavi se tem la randul lor de boala dar intr-un fel si de cei sanatosi.

Cei bolnavi sunt recunoscuti usor, dupa simptomele enumerate mai sus si in baza lor pot fi si ostracizati. Cei sanatosi la randul lor pot alege sa se diferentieze, tocmai pentru a fi in siguranta, purtand o masca alba. In aparenta, se feresc de cei bolnavi. In realitate, se feresc la randul lor de ceilalti sanatosi, asigurandu-i pe acestia din urma ca inca fac parte din grupul lor.

A doua etapa, cea a izolarii, a inceput la randul ei. Cei bolnavi sau cu risc crescut de imbolnavire sunt izolati de cei sanatosi pentru minim 7 zile. Teoretic pentru binele lor. Practic, pentru protectia celor sanatosi. Asa s-a procedat si in vremea leprei. Si in vremea ciumei. Si nimeni nu se atingea de vrajitoare.

Cat credeti ca mai dureaza pana la urmatoarea etapa? Cat credeti ca mai dureaza pana cand cei bolnavi de gripa vor fi scosi din orase? Sau pana cand, dimpotriva, li se va da foc de vii? In asa fel incat sa nu apuce sa imprastie virusul printre cei inca sanatosi. Depinde de amploarea raspandirii virusului - va izbucni cu adevarat o pandemie, sau vor mai fi doar cateva cazuri episodice.

Dar daca va izbucni cu adevarat la nivel global, mai teama decat de virus ar trebui sa ne fie de cei ce se tem de cei ce poarta virusul.

(scris) deA

For the love of Jazz

2009-05-14T22:22:00.001+01:00

Doar un zeu poate sa aiba vocea aceasta, gandea ea, pe masura ce isi indeparta privirea de la teancul de foi de pe masa. Privi in fereastra din fata ei asteptand parca sa zareasca o umbra in spatele ei, desi stia ca nimeni nu ii privea peste umar cifrele de pe monitor, ca nimeni nu fuma tacut in spatele ei, ca nimeni nu avea sa o sarute pe ceafa dezgolita ca apoi sa se bage sub patura bej de pe pat. Stia. Da, stia aceste lucruri, dar nu voia sa le accepte. Cine ar vrea sa accepte ca la 27 ani este tot singura, ca nu a iubit niciodata un barbat cu adevarat, ca niciun barbat nu a luptat niciodata pentru ea? Cum ar putea sa accepte ca avea sa fie mereu doar ea, impreuna cu dosarele ei, notebook-ul, cafeau rece si vocea aceea de zeu cazut.

Jazz...multe jazz si o cafea cu mult Amaretti. Si pricomigdale lasate pe marginea farfuriutei de cafea. Dar o asemenea seara ar fi costat-o prea mult. Mult mai mult decat isi permitea ea sa plateasca. NU se punea problema de bani sau de timp. Nici macar de dosarele care nu se epuizau niciodata ci aveau acest efect doar asupra omului din spatele lor. Nu... problema era ca intre toate acele cupluri indragostite si acele grupuri de prieteni extatici, ea avea sa fie singura. O femeie de 27 ani, singura printre straini, inghitind cu noduri dintr-o cafea amaruie, singura la masa, singura pe lume, batand cu piciorul ritmul senzual al muzicii. Iar pentru tot acest chin alt chin sa faca fata procesului de "nu am cu ce ma imbraca ca sa nu arat ca o scapata de la azilul de batrani".

ChaospiA

I'm a mess

Zece lucruri nu imi plac la o relație *romantică*

Cautari

Maine

What's your poison?

Ellie Goulding

De inchiriat cu ora

Mind the gap

Fata Morgana

Pe drumul meu

Run and tell them

Respira

Despre schimbare si pustoaice goth

Just 'cause we say so

Pasiune si rutina

Pas du tout

Bunny Suicides omorat in scutec

Recunoasteti personajul/situatia?

Tu intri la apa?

2010

Intelege-ma!

Craciun fericit tuturor!

Cupluri imperfecte si dorinte posibile

Terminus

Draga Mos Craciun

Ultima data

BUNNIES!!!

Let's ask Santa for Urma

Masochista

Think of England

Lavern

1 an de ChaospiA

'Log me in' tutorial

Criminalizarea violului psihologic

Cu bune si cu rele

My skin

Menage-a-trois cu fantome

Acum. Aici. In mine.

Etapele dezvoltarii psihosexuale si fixatia pe alternativa

Lumea este frumoasa

Om incult, ignorant si analfabet caut tara sa-i fiu presedinte

Nu pot scrie

Sufletul pantof

Comentarii la lectura din inertie

Despre nunti si dorinte

Oracolul romanului dependent de lumea virtuala

Lectura de sfarsit de vara

Levantica, mure si ceai

Zboara, puiule, zboara!

De ce nu am mers la SirnaVille

De feminas et felicitatem

Hetero, homo sau bi

Numele din sticlute

Delete your account?

Cand nu iubesti

Sarituri printre pagini de jurnal intim

Azi imi merge bine

Scrisoare nesigilata

Neinramata

Din spatele vietii

Cine vrea sa fie eroul meu?

Friendfull

Singura si singurul

Drept de proprietate asupra celor de langa noi

CitesC

Ce isi (mai) doresc barbatii

Ce isi doresc barbatii

Salata mov - sau Vraja pentru racoare

Ce vor barbatii

Peste 20ani

So let's do it like they do it on Discovery Channel

O viata perfect normala

In loc de articol despre sesiune

Ca o mica paranteza

Frigiditate si perversiune

Mar verde

Orange pidjins on the wall

Dilema barbatului de 60 ani

CitesC

Zece lucruri nu imi plac la o relație romantică