La multi ani de ziua mamei
M-am trezit in dimineata aceasta cu gandul la Cristinele lui Alecu Vaida Poenaru si a lui Ovidiu Zotta. Imediat mi-am amintit cum in copilarie sustineam insistent ca Romania nu a dat muzicieni sau scriitori de valoare - ceea ce in alte cuvinte insemna, la vremea aceea, ca nu a dat artisti pe gustul meu. Dar tot atunci citeam romancieri, dramarturgi, poeti pentru care acum am o dragoste netarmuita: Rebreanu, Petrescu, Bacovia, Minulescu, Zotta, Musatescu, Petriceicu-Hasdeu. Si tot acum as fi omniprezenta la concertele Urma, LunaAmara, OCS, daca mi-ar permite granitele. Iar ocazional ma gasesc fredonand Maria Tanase, Nicu Alifantis, Ducu Berti.
Privind in retrospectiva, probabil cautam inconstient o scuza, o explicatie pentru dorinta de a pleca, de a fugi, de a evada. Cliseic, dar a fugi de tine insati e imposibil. Insa cateodata, tot fugind, chiar daca nu ajungi la destinatie, ajungi sa intelegi. Sa inteleg ca pana la urma, au fost si lucruri bune. Lucruri nemaipomenite. Mama m-a invatat sa citesc cu mult inainte sa ajung la scoala - dar mai important, m-a invatat sa iubesc sa citesc. Am fost un copil crescut in permanenta cu un nou volum in mana. Din biblioteca mamei, din cele ale scolilor, din cele metropolitane. Proza, dramartugie, poezie, literatura din toate epocile si de toate genurile, intotdeauna necenzurata. Mi-am petrecut veri intregi asezata pe podea, sub fereastra, citind. Si pe fundal, intotdeauna muzica. Radioul functiona mereu in bucataria mea de copil. Iar atat de mult mi-a intrat in sange acea muzica incat acum ascult muzica cel putin 20ore/zi iar timpul liber mi-e planificat in functie de concerte. Am coloana sonora pentru fiecare moment important al vietii mele.
Asa ca, da, nu a fost niciun tata care sa ma priveasca absolvind liceul. Si mi-am petrecut mult timp incercand sa gasesc un vinovat pentru asta. Ca in final sa gasesc nu un tata, ci doi. Simbolic vorbind, sunt fiica adoptiva a lui Munteanu si Zotta. Si pentru fiecare tata, am cel putin alti cinci unchi.
Pana la urma, in castig sunt eu.
(scris) deA
Avril Lavigne - Innocence
