Pasiune si rutina

Desi nu sunt mare admiratoare a "lepselor" ce nu incita la scris, la aceasta m-am hotarat sa raspund, nu doar pentru ca am primit-o de la Andrei Zahariade ci si pentru ca are potentialul de a ne ajuta sa ne cunoastem mai bine.

Zilele mele par sa semene destul de mult intre ele, dar cu toate aceastea nu sunt plictisitoare cat mai degraba prea scurte.

Dimineata, desi sunt o persoana matinala, ma trezesc foarte greu, am nevoie de doua alarme de ceas si uneori si de telefonul vreunui prieten ca sa reusesc sa ma conving ca da, chiar trebuie sa ma ridic din pat. Cel mai devreme plec din casa la 8.20AM, cel mai tarziu ma intorc candva dupa 6.00PM. Odata ajunsa in casa pornesc notebook-ul, imi pregatesc ceva usor de mancare si uneori o cafea. Imi verific e-mailurile primite si raspund celor urgente, interactionez cu prietenii pe cateva retele sociale sau pe IM, uneori pierd cateva jumatati de ora jucandu-ma pe Steam apoi ma intorc la munca. Daca reusesc sa termin ce am de facut fara sa adorm, incerc sa scriu si un text pe blog desi nu imi face placere sa scriu pentru norma. Daca nu sunt foarte obosita nu reusesc sa adorm fara sa vizionez macar un episod din vreun serial. Dimineata, in graba, in timp ce ma imbrac, verific din nou mesajele de pe retelele sociale si apoi o iau de la capat. Exceptie fac zilele de sambata si duminica, cand de obicei imi fac cumparaturile, ma vad cu prietenii si dorm mai mult. In rest, chiar si atunci am destul de multe lucruri de facut si petrec mult timp in fata notebook-ului.

Stiu ca ca cei ce au citit paragraful de mai sus l-au gasit plictisitor. Si eu il gasesc intocmai. Uneori ma plictisesc chiar si in realitate. Dar am mici doze de pasiune pe care le adaug la ceea ce fac si ele ajuta intotdeauna. Cand pasiunea nu este indeajuns, plusez cu cofeina si cu constientizarea faptului ca acea activitate in care sunt prinsa este ceva ce fie este nevoie ca eu sa finalizez cu succes, fie al carui rezultat este important pentru mine. Si plusez intotdeauna cu ganduri catre prieteni, cu lectura, chiar daca este vorba de un text scurt pe un blog sau cu capitolul vreunui volum ce ma asteapta rabdator sau doar de muzica din casti - aparente maruntisuri, adiuvante pentru motivatie, praf de pasiune.

Jocul continua cu link-uri catre Serban, Andrei si Daniela.

(scris) deA

Pas du tout

Zilele acelea arata precum un monitor lipsit de imagine, un monitor izbindu-ma cu lumina alba si rece, din mijlocul unei incaperi largi si mirosind a morga. Nu am fost niciodata intr-o morga, dar asa trebuie sa miroasa ele, a calm, a tacere, a profesionalism si raceala, a tipat mut, a vointa de-a trai inchisa intr-un borcan plin cu cloroform si cazut de pe raft si spart pe podeaua imaculata si neputincioasa.

Zilele acelea arata ca un rendez-vous pentru care mi-am trimis singura biletul de confirmare. Este o intalnire nesabuita cu o doamna imbracata in negru, intr-o cafenea; ea ma asteapta cu ceaiul in fata, eu i-am promis ca vin si-acum rotesc margelele pe deget si nu ma pot oprii de la a ma duce sa o sorb din priviri. Zilele acelea nu miros a moarte, nici a impacare cu soarta, nici a revolta. Zilele acelea seamana cu o condamnare la moarte pe care mi-am semnat-o singura iar asteptarea mi-o petrec in coma. Trebuia sa mor ca sa ma nasc din nou. Cand te nasti din nou nu te nasti din nimic in lume, nici nu se intampla dupa un travaliu de 12 ore, nici dupa 9 luni de aparare si intuneric binecuvantat. Este un proces lung si costisitor, te consuma pe tine mai inainte de orice altceva. S-ar putea sa mori definitiv inainte sa apuci sa te sfarsesti din nasterea de-a doua.

Zilele acelea arata ca singuratatea. Arata ca o linie ce se leaga de o alta intr-o incercare nefireasca de-a sfida marile si continentele. As vrea sa scriu ca-mi amintesc de picioare albe, in tenisi roz ascunsi sub fuste largi de bumbac galben pal. Dar imi privesc palma, ma uit la peretele alb, citesc cuvintele de pe monitorul luminat si tot ce imi amintesc este tacere si neputinta si strigat si neputinta. Fraze ce nu pot fi rostite si carora tastele nu le pot da sens. Chipuri ce nu pot fi vazute. Teama de a nu cumva sa uiti trecutul cuiva dintre cei ce conteaza, teama de-a nu cumva sa pierzi o farama din prezentul vreunuia dintre cei a caror existenta au schimbat-o pe a ta. Caldura ce nu poate fi stransa la piept. Parca as cauta o lume acolo unde era pustiu. Nu un pustiu ascuns de ceata, nici unul ascuns de intuneric ci unul ce te goleste de pe dinauntru spre lume. Ca intr-o sala de baie unde esti singur cu ecoul vocii tale, singur cu miscarile apei, singur cu aburii. De unde nu poti pleca pentru ca de fapt nu ai unde - nu mai este nimeni dincolo de peretii imbracati in faianta alba si umeda, dincolo de oglinzi, nu mai este nimic.

Zilele acelea arata ca lacrimi cazute pe maini ce zac neputincioase pe tastatura alba.

Zilele acelea arata de parca toate trairile din lume nu ar mai fi putut naste vreun cuvant care sa se faca auzit vreodata.

(scris) deA

Bunny Suicides omorat in scutec

Dupa cum probabil ca va amintiti, pe 3 decembrie, pe Chaospia, am initiat un mic concurs ce se lasa cu un calendar 2010, din seria benzilor desenate cu Bunny Suicides, drept premiu. Regulile au fost destul de simple, cerinta de baza constand in publicarea a minim 15 comentarii la articolele scrise pe acest blog - cel cu cele mai multe comentarii urmand sa castige calendarul.Termenul limita era intradevar 1 ianuarie dar dat fiind faptul ca am trecut eu insami prin doua luni foarte obositoare si frecventa articolelor a fost foarte mica, mi-am luat libertatea de a numara si comentariile publicate dupa acest termen limita.

Ei bine, desi Chaospia a primit nenumarate vizite in acest interval si in ciuda faptului ca multi dintre voi s-au oprit si sa ne impartaseasca parerea lor, nu doar sa o citeasca pe a noastra, niciunul dintre cititorii-comentatori nu a depasit numarul magic de 15 din pacate.

Cele mai multe comentarii au fost lasate de luluts (8 la numar) si sunt tentata sa ii ofer un premiu de consolare desi acest lucru va fi cel putin ciudat, tinand cont ca mai totdeauna sfarsesc prin a-i oferi un astfel de premiu.

Imi pare rau ca nu pot oferi nimanui adevaratul premiu menit pentru acest concurs insa va anunt de pe acum ca va exista o mica provocare pe Chaospia-mi si in aceasta primavara si va doresc tuturor mai mult noroc si mai ales, mai multa perseverenta data viitoare.

(scris)deA