Venim dintr-o perioada in care europenii si americanii au fost laolalta fortati sa-si imbogateasca lexicul cu o noua sintagma:
Credit Crunch/Criza financiara/Recession. Numarul de locuri de munca disponibile a intrat la apa, salariile au scazut sau au stagnat, fiecare a incercat sa-si reduca din cheltuieli, multi au renuntat la concedii si la mare parte din timpul lor liber, studentii nu au mai gasit fonduri pentru taxele de scolarizare si s-au vazut nevoiti sa abandoneze cursurile in favoarea unui loc de munca in care se simt limitati, altii au taiat alimentele interzise de pe lista si au slabit mai mult decat si-ar fi dorit sau s-au mutat in case din ce in ce mai mici si mai prost incalzite. Dar probabil ca cel mai dramatic este ca multi si-au pierdut aripile.
Daca in 2008, in Romania inca nici nu stiam ce inseamna expresia "recesiune economica", in UK corespondentul ei britanic simboliza cel mai la moda subiect de conversatie. Eclipsase de mult legendara "stare a vremii", cam de cand incepusera eforturile de a iesi din aceste nisipuri miscatoare. Adevarul este insa ca nu aveau resurse pentru aceasta scapare - inglodati in datorii, obisnuiti sa se imprumute de la banca pentru cele mai banale nevoi, fara niciun suport economic din partea statului catre omul de rand, cu mai toate institutiile traditional ale statului privatizate si deci expuse falimentului, reticenti la a angaja mai multi oameni decat este
strict necesar sau la a avea filiale si birouri ale unii firme in mai multe orase dinte cele in care sunt oferite serviciile respectivei companii. 2008 nu a fost cel mai frumos an de petrecut de catre un roman intr-un orasel britanic. Dupa cum nici 2009 nu a fost un an bun pentru un roman sa isi reintalneasca unii prieteni sau membrii ai familiei. Pentru ca inevitabil, intre timp, multi dintre ei cunoscusera si ei acea sintagma trista si la fel de inevitabil, unii dintre ei intrasera la apa - din oameni mari, ajunsesera niste oameni micuti-micuti.
Oamenii se schimba constant, ii schimba lumea in care traiesc. Si chiar daca nu ar fi asa, fiecare dintre noi are alt sistem de evaluarea a fericirii - unii o masoara in cani de ceai fierbinte baute sub patura sau in orele petrecute jucand Counter Strike si mancand chipsuri in fata televizorului si nu in diplome si medalii olimpice atarnate in vitrina si pe pereti.
Dar tot nu pot accepta cum o femeie superba, de doar 25ani, cu o voce minunata, cu o diploma de absolventa a Conservatorului, avand concerte sustinute si premii stranse, o femeie pentru care scena si muzica sunt vitale, pleaca in Spania sa se angajeze ca vanzatoare intr-un supermarket. Nu pot intelege tanarul care depune efortul de a fi admis intr-un liceu bun, de a-l absolvi, de a fi admis la o facultate superioara mediei si de a o absolvi si pe aceea in ciuda tuturor obstacolelor pe care le intalneste doar pentru a se multumi cu o slujba banala si de rutina. Ma da peste cap ca o tanara care isi doreste sa schimbe lumea este dispusa intradevar sa se multumeasca sa devina secretara. Ma enerveaza ca cel care a muncit peste 10ani pentru visul de a lucra in armata se multumeste sa studieze finante la o facultate a carei diploma abia daca valoareaza cat hartia si cerneala investite in ea. Ma doare ca barbatul care candva spargea nuci si desfacea sticle de bere cu dintii, acum are dinti de acrilat. Ma doare ca oamenii acestia mareti din jurul meu se complac intr-o pozitie sub medie, indiferent daca recesiunea economica le este scuza sau nu.
Pentru ca aceasta criza financiara i-a fortat pe multi sa renunte la angajatii lor, pe altii la pantofi si ciocolate si vacante exotice. Pe multi, la bijuterii, electrocasnice in rate si tigari. Iar pe unii, la visurile lor.
Eu am renuntat la exactitatea si credinta oarba in niste planuri facute din 5 in 5 ani si pentru intreaga-mi existenta in favoarea unor strazi cu nume precum Winchester si Westminster, in favoarea trandafirilor englezesti crescuti in curte si a insulelor de
nu-ma-uita, in favoarea gazonului britanic si a multitudinii de posibilitati. Dar surprinzator sau nu, si criza mea personala si cea economica au avut si un aspect pozitiv. Mi-au zdruncinat fundatiile, m-au facut sa ma opresc si sa ma indoiesc de tot ceea ce credeam ca stiu, ca sunt, ca am. M-au facut sa-mi analizez planurile si sa le gasesc punctele slabe, sa le caut solutii si sa nu ma delas in baza sperantei nefondate. Mi-au subliniat limitele si m-au provocat sa le depasesc. M-au indepartat de prieteni ca sa ma pot convinge ca de fapt prietenii nu sunt articole de ziar pe care le decupam si le pastram intr-un album; prietenia este un proces activ - astazi iubesc un copil neajutorat, maine un fotomodel blond, poimaine un suflet razvratit si fara limite. Da, bineinteles ca as vrea sa fiu toata viata alaturi de aceeasi buni prieteni la care am ajuns sa tin mai mult decat as fi crezut ca e posibil, dar daca nu ne mai leaga nimic atunci nu ne mai leaga nimic, nu este un pacat sa mergi mai departe atata timp cat ai facut tot ce era posibil pentru a salva ce era de salvat. Viata este prea scurta pentru a ne complace in nefericire.
Recesiunea economica a fost un obstacol in existenta noastra a tuturor. Ne-a incetinit ritmul nebunesc in care traiam si probabil ca inca o face. Noi i-am raspuns prin plansete cand de fapt ar fi trebuit sa raspundem oprindu-ne din alergarea aceasta care are linia de finis marcata de o piatra funerara. Trebuia sa ne oprim si sa analizam cu ce am gresit de am ajuns unde am ajuns. Sa ne dezmeticim din lumea aceasta fantasmagorica in care poti plati cu bani pe care nu ii ai. Trebuia sa fii respirat adanc norul acesta de realitate in care intrasem si sa vedem limpede unde vrem sa ajungem si ce ne sta in cale, pentru ca nimeni nu este capabil sa se lupte cu inamici invizibili sau necunoscuti. Trebuia sa ne faca sa ne cunoastem mai bine si sa intelegem ca oricat de priceputi am fi in a-i manipula pe ceilalti, nu este bine sa depindem de nimeni altcineva in afara de noi insine.
Criza financiara trebuia sa ne aduca abilitati noi necesare in a supravietui. Trebuia sa ne faca mai buni. Mai mari. Dar pe altii i-a facut sa renunte. I-a facut mai mici.
I-a facut sa uite ca nu conteaza de cate ori cazi ci de cate ori te ridici.
(scris) deA
