Monday, 4 October 2010

Pe drumul meu


The Beatles - Ticket To Ride


Sambata dimineata plec din nou la facultate. E o perioada dificila acum dar incerc sa evit sa ma gandesc la ea - pana la urma nimeni nu ramane o vesnicie in casa in care se naste si in care creste dar eu totusi nu ma pot desprinde de acasa. Iubesc cum se aude Bucurestiul noaptea, iubesc aglomeratia de Duminica dimineata, iubesc magazinele deschise duminica seara sau cluburile in care poti bea o cafea sau un cocktail in orice noapte, la o ora oricat de tarzie, iubesc non-stopurile si farmaciile deschise aproape in fiecare zi a anului, iubesc trenurile in care ai timp sa citesti si sa visezi la calatoria in care ai pornit sau la cea din care tocmai te intorci, iubesc bagajele facute in graba si weekendurile petrecute oriunde - Constanta, Brasov, Ploiesti, pe Trotus, iubesc posibilitatea de a evada in orase in care nu am fost niciodata, precum Sibiu sau Bacau, iubesc festivalurile anonime, in camp deschis, sau faimoase, pe malul marii. Iubesc bisericile si cladirile-monument ce nu sunt inca acoperite de capcane macabre pentru porumbei, iubesc blocurile comuniste si strazile ce nu au fost inca invadate de porumbei sinucigasi. Iubesc faptul ca in Romania inca pot spune ca imi plac albii fara sa fiu considerata rasista. Iubesc libertatea de exprimare, curajul de a se revolta si spontaneitatea, sinceritatea si profunzimea romanilor. Iubesc Calea Victoriei, Bulevardul Unirii, plaja din Vama Veche si faptul ca in cateva ore si cu cativa zeci de lei in buzunar pot ajunge fie la mare, fie in varf de munte. Iubesc concertele marunte si minunate la care poti ajunge aproape in fiecare saptamana. Iubesc camera din care scriu acum, camera asta nici mica, nici mare dar in care incape o lume intreaga.

Iubesc toti oamenii pe care i-am cunoscut incepand dintr-o zi de vara si pana acum si care sunt in continuare in viata mea.

Dupa cum spuneam, este o perioada dificila asa ca daca vreti sa ma scoateti din aceasta stare si sa stam la o cana de conversatie, daca vreti sa fim nostalgici impreuna sau daca doar va era dor de mine, lasati un comentariu si aranjam o intalnire intr-un din serile acestei saptamani.

(scris) deA
blog comments powered by Disqus
Spune NU drogurilor!