Tuesday, 29 December 2009

Intelege-ma!

Acum as vrea sa pot urla. Real, virtual, nu conteaza. Conteaza da, insa, faptul ca nu pot urla. Nu e frumos sa ne asezam turceste in mijlocul camerei si sa urlam la toti cei ce se hotarasc, ba nu, ma scuzati, se incumeta sa treaca pe langa noi. Nu, asa ceva ar fi o nesimtire crunta - sa iei in van tocmai miscarea aceea suprema de calm, tacere si pace interioara si exterioara!

Dar eu m-am saturat. M-am saturat sa trebuiasca sa ma explic unor persoane care au tot atata bunavointa sa ma inteleaga cum am eu sa culeg urzici. Si sunt convinsa ca noi toti cunoastem macar o astfel de persoana. Ba unii sunt chiar mai putin dispusi sa ne inteleaga decat sa spunem ca as putea fi eu convinsa sa dau dovada cand si daca as fi silita sa adun urzici vreodata.

Pana la urma, daca nu ne inteleg, este defectul lor. Intelegerea este un proces al gandirii si este un motiv de mandrie sa fii capabil de a procesa realitatea la un nivel atat de complex, asa ca nu este justificat sa ii judecam pe cei ce nu au atins acest nivel. De altfel, a ne intelege necesita si sa dea dovada de empatie ceea ce din nou nu putem pretinde de la cineva care fie nu are inteligenta emotionala dezvoltata, fie nu stapaneste instrumentul cel mai important al gandirii si al constiintei, limbajul. Si inainte de a-mi rastalmaci cuvintele, invocand ca si acesti oameni vorbesc, reflectati asupra faptului ca da, ei vorbesc, asa cum vorbeste si o papusa mecanica, dar nu comunica nimic, pentru ca nu receptioneaza nici continutul informational, nici pe cel emotional transmis de voi!

Inainte insa de a va napusti cu sacii de rosii pe post de munitie pentru a-i alunga pe acesti oameni imperfecti din existentele noastre aflati ca da, defectul este la ei, dar problema, problema este a noastra. Pentru ca ne este aproape imposibil sa scapam de acesti oameni in primul rand, fiindca sunt importanti pentru noi. Si stiu asta pentru ca de fapt, aceasta este premisa intregii situatii. Nu avem pretentia sa fim intelesi de la cei ce ne sunt indiferenti si nici nu asteptam bunavointa lor. Bariera relationala si de comunicare nu este situata intre Noi si Ceilalti, ci intre cei ce conteaza si cei ce nu o fac. Pana in zidul acela ne desfasuram noi sincer si asteptam sa fim intelesi si acceptati, nu doar tolerati, pentru ca pana in zidul acela ii regasim pe toti cei pe care fie ii intelegem si acceptam noi, fie, macar, suntem dispusi sa incercam sa o facem. Iar dezchilibrul se produce atunci cand cineva caruia noi i-am permis sa treaca dincoace de zid, cineva care deja a devenit important pentru noi si pe care ne straduim sa il intelegem, nu da dovada doar de inabilitatea de a ne intelege, dar si de bunavointa de a incerca.

Perspectiva zen si sushi este ca noi daruim - intelegere, bunavointa, acceptare, emotie, sinceritate, timp, pe noi insine. Si ca ei pierd - timp, idei, esentialul, emotie si da, pe noi. Perspectiva dureroasa a lumii de zgarie-nori si ceasuri pe baterie este ca de fapt, cu totii gresim, ei cand nu apreciaza ceea ce primesc de la noi si noi cand alegem sa ne pese de oameni ce nu apreciaza ce avem noi de oferit.

Poti cumpara orice in lumea noastra, chiar si ceasuri. Dar nu timp. Iar daca cineva ti se ofera cu tot cu ale sale timp si rabdare de a iti permite sa il cunosti si sa il intelegi atunci trebuie sa te hotarasti - ii multumesti prin efortul sa il intelegi si accepti sau refuzi politicos si cedezi locul altcuiva.

(scris) deA

Saturday, 26 December 2009

Craciun fericit tuturor!

De Craciunul acesta macar, sper sa ajungeti cu totii acolo unde va doriti sa fiti.

Pentru toti cei ce nu au reusit, va doresc sa il gasiti pe cel ce tine mereu o gutuie proaspata pentru voi, in fereastra.


Tatiana Stepa - Galbena gutuie


(scris) deA

Thursday, 17 December 2009

Cupluri imperfecte si dorinte posibile

Cu totii stim macar un cuplu de oameni meniti sa fie impreuna. Oameni care se inteleg prin suras, oameni care par sa nu se certe niciodata, care par la fel de indragostiti ca in prima zi cand s-au cunoscut chiar si la multi ani dupa aceea. Oameni implicati in relatii magice, parca binecuvantate de zanele de poveste. Dar macar ocazional tot ne oprim sa ne amintim ca de fapt nu avem nici cea mai vaga idee despre ce se petrece in spatele usilor inchise. Si nu ma refer doar la usile caminului celor doi, ci ma refer la ceea ce fiecare indragostit ascunde in sinea sa fata de lumea intreaga dar si fata de cel de langa el si fata de sine insusi. Fiecare ascunde dorinte grele, vise neimpartasite, regrete, taceri inoportune, reprosuri. Unii le marturisesc deschis macar din cand in cand... altii insa le colectioneaza inauntrul lor, continua sa zambeasca si sa spuna "Te iubesc"; dar este mai degraba un zambet Glasgow. Nu este expresia unei stari de bine, ci o cicatrice, un stigmat al nesinceritatii lor. Este crucea pe care aleg singuri sa o poarte.

Asa cum eu imi port acum neintelegerea. Nu fata de cei din jurul meu ci fata de conceptul de cuplu. Nu mai sunt copil sa cred in feti-frumosi si printese salvate cu un sarut iscat din iubire adevarata si da, vad rostul evolutionar si pe cel biologic al cuplurilor. Probabil ca l-as vedea si pe cel psihologic daca nu m-as incapatana sa il neg, daca nu as fi atat de razvratita impotriva sentimentului de singuratate dintr-un cuplu. Nu mi se pare acceptabil ca doi oameni ce se iubesc sa isi fie alaturi doar in aceeasi masura in care isi sunt doi copii parteneri de joaca. Daca aceasta este toata apropierea de care suntem capabili atunci cand ne implicam intr-o relatie romantica, atunci scuzati-mi cinismul, dar mai bine singuri sau pe la petreceri de swingeri. M-am saturat de justificarile bazate pe prejudecati de genul Nu te poti baza pe barbati sau Sa nu ai niciodata incredere in femei. Daca nu ma pot baza pe cel de langa mine atunci ce sens mai are sa ma implic intr-o relatie?!

Nu ma refer sa ma sprijine financiar, pentru asta exista banci si nici macar sa fie permanent la dispozitia mea, pentru asta exista pisoi si catei si papagali si porci de Guinea si orice alt animal de companie va mai trece acum voua prin cap. Nu, ma refer la faptul ca ma astept ca cel de langa mine sa fie capabil sa ma faca sa simt ca nu sunt singura. Si cred ca asta cautam noi toti, indiferent de sex, gen sau orientare sexuala, altfel pentru ce ne-am mai dori sa avem pe cineva al nostru? Nu cer sa mi se cumpere cabana in Sinaia sau sa mi se plateasca operatii de micsorare a sanilor si-a nasului. Nu pretind nici macar sa aiba masina personala cu care sa ma plimbe de la munca in timpul saptamanii sau pana pe malul oceanului in weekend. Dar da, vreau neaparat sa fie langa mine cand imi vine sa plang doar ptr ca nu reusesc sa lipesc un maner cu SuperCaliFragilisticExPialiGlue. Si da, vreau neaparat sa stie ce sa-mi spuna ca sa nu mai plang, fara sa ma ia peste picior si fara sa imi spuna absent ca totul va fi bine desi nici macar nu a fost atent la motivele pentru care plangeam.

Iar in ciuda protestelor unora, care vor sustine ca barbatii pur si simplu nu sunt capabili sa indeplineasca aceasta fantezie a mea, ca nu tine de vointa ci de felul lor de-a fi, de felul in care comunica si de felul in care relationeaza cu femeile si intr-un cuplu - aflati ca si asupra femeilor exista presiuni. Ca si de la noi se asteapta foarte multe lucruri - le asteapta parintii, le asteapta iubitul, socrii, seful, profesorii, colegii, vecinii, fratii mai mici, bunicii, pisicile, copiii... Cu toate acestea nu ne ascundem in canapeaua din fata televizorului ca sa ne petrecem vietile vizionand competitii de patinaj artistic si mancand portii imense de pizza si de cartofi prajiti, refuzand sa facem orice altceva doar pe motiv ca suntem femei. Nu. Ne incaltam cu pantofii cu toc, ne rujam cu rosu, mergem mai departe si ne dam silinta cat de mult putem.

Pentru ca pana la urma cu totii vrem sa ii facem fericiti pe cei pe care ii iubim.


(scris) deA

Wednesday, 9 December 2009

Terminus

Lazy night you're here again
I've got nothing to say
The shadows come to me
And my trouble's fading away
The sign's point direction's home
Where I gotta go now
I do not know

Pardon me, forgive me, son,
Can you show me the door?
It seems I need a map
Cannot find the exit alone
The sign's point direction's out
Where I gotta go now
I do not know

One dream's all I need
I gotta go
I'm not from this world
One more for the road
I need to know
Where's the end of this world

Lady, please, excuse me now,
Can I play in your game?
I've lost my self-esteem in a bottle and the drinks in it
The sun is coming up
And I need to be on my way
Back (back) to my love

One dream's all I need
I gotta go
I'm not from this world
One more for the road
I need to know
Where's the end of this world (this world)

One dream's all I need
I gotta go
I'm not from this world
One more for the road
I need to know
Where's the end of this world (this world)

One dream's all I need
I gotta go
I'm not from this world
One more for the road
I need to know
Where's the end of this world

Not from this world


Autori si interpreti: URMA

Saturday, 5 December 2009

Draga Mos Craciun

Daca tot i-am scris ieri lui Mos Nicolae, m-am gandit sa ii scriu si lui Mos Craciun astazi dat fiind ca de la el ma astept sa fie mai generos si sper sa aiba astfel timp sa imi pregateasca toate pachetele:D.

N-am sa-mi scriu cele mai ascunse dorinte pentru ca pana la urma acelea n-au de fapt nimic de-a face cu ceea ce se poate cumpara...erh...fabrica de catre elfi.

Asa ca o sa ma multumesc cu cateva...fleacuri...
1.

Ma intereseaza bluza evident... Cred ca se gasesc prin multe magazine, nu vreau un anumit brand sau culoare (alb, mov, albastru sunt preferate insa), nici ambalaje pretentioase, marimea e cam de 8/36... Cadoul vorbeste destul de mult pentru sine!
2.

Stiu ca vintage-ul este la moda acum si stiu ca nu e nici argint si nici nu e decorat cu pietre semi-pretioase dar imi place destul de mult brosa aceasta.

3.

Da, sunt printre cele mai mari iubitoare de pisici, am doua si jumatate acasa si imi place sa port brose... prin urmare acesta ar fi un cadou ideal pentru mine.

4.

Mic pandativ sa se asorteze cu brosa de mai sus.

5.
si
6.

Sunt o mare iubitoare de modele cat mai aparte de cercei, sunt usor de cucerit cu orice pereche nu am mai intalnit pana acum, asa ca oricare dintre perechile de mai sus, de fapt orice pereche gasiti si vi se pare mai iesita din banal, este un cadou de Craciun minunat pentru mine.

7.
si
8.
si
9.

Daca preferati sa imi daruiti un cadou mai traditional, trei sugestii ar fi cele de mai sus.

10.

Cameele sunt o obsesie destul de recenta de-a mea, insa mai veche decat cea pentru cercei nascuta in compania lui Meri si a lui Luluts. Pandativul din imagine este foarte dragut insa de fapt ma entuziasmez in fata a absolut orice camee, mai ales ca sunt destul de dificil de gasit.

Lista nu este exhaustiva, bineinteles ca exista multe alte lucruri pe care mi le puteti darui de Craciun insa cu acestea mergeti la sigur; daca imi luati altceva si apoi ma vedeti stramband din nas cand desfac pachetul, n-aveti de ce sa va suparati, ati fost avertizati.

Nu in ultimul rand, lista nu se adreseaza doar prietenilor mei care imi citesc blogul, nu este nicio presiune asupra lor. Dimpotriva, oricine ma poate surprinde cu vreun ceva de pe lista, inclusiv comentatorii fanatici si urmaritorii obsedatii *de tip stalker sau peeping-tom/peeping-mary*.

Daca vreti ceva anume de Craciun si va simtiti indreptatiti sa-mi cereti mie, scrieti-mi cu drag. Daca nu, atunci va astept cu comentarii pentru calendar. Iar daca cumva imi cumparati ceva de pe lista, anuntati-ma de indata *Ma astept ca inainte de Craciun sa le fi bifat pe toate, asa ca grabiti-va, nu aveti mult timp la dispozitie*. Stiu ca strica surpriza, dar prefer sa primesc cate o bucata din fiecare, decat 10 exemplare al aceluiasi cadou, de la persoane diferite.

Sa ne vedem de Craciun, deci.

(scris) deA



Friday, 4 December 2009

Ultima data

Vi s-a intamplat vreodata sa va spuneti: De-ajuns, daca o singura data ma mai jigneste, am terminat-o cu el! sau Gata, asta a fost ultima data cand i-am permis sa ma insele, de astazi nu mai vreau sa am de-a face cu ea! Dar asta doar in sinea voastra, niciodata cu voce tare, niciodata cu litere hotarate pe hartie, niciodata celui ce v-a ranit, niciodata celui de la care asteptati sa se indrepte, sa se schimbe, sa isi ceara iertare...

Sunt ultimatumuri mintale pe care le dam celor din jurul nostru, pe care le gandim atunci cand ni se pare ca mai departe nu mai putem merge dar cand vrem totusi sa mai dam inca o singura sansa. Sunt indicatoare a cat de mult suntem dispusi sa acceptam, sa primim, sa iertam, sa uitam, sa oferim... dar sunt inutile pentru ca sunt doar interne. Sunt o ultima sansa, care desi oferita, nu va fi niciodata acordata. Sunt ca niste semnalizatoare de directie in orbita noastra pentru cei ce ne viziteaza lumile, *Pe-aici STOP!... Tot inainte in directia aceea!... La stanga daca vrei sa ajungi la mine!* semnalizatoare devenite inutile insa pentru ca nu sunt luminate indeajuns de puternic. Cu toate acestea noi suntem constienti de ele si am vrea ca si cel de langa noi sa le priceapa, sa se adapteze, sa stie ce are de facut fara ca noi sa ii spunem vreodata. Iar daca acea persoana nu intelege, ne finalizam planurile si ne indeplinim promisiunile catre noi insine - alta sansa nu mai acordam. Daca ni se mai cere inca o sansa, nu mai avem resurse. Daca ni se cer explicatii, ne declaram nelamuriti: Cum, dar nu ti-ai dat seama ca mai mult de atat nu aveam de gand, nu pot sa accept? Cel de langa noi, la randul sau, nu isi da seama cand si-a epuizat toate incercarile.

Nu, nu o facem intentionat, nu stim ca atunci cand noua ni se pare ca facem un favor de fapt ne privam pe noi de libertatea de a spune clar si raspicat ce vrem de la noi insine si pe ceilalti de dreptul de a incerca sa ne fie alaturi. O facem din frica. Nu indraznim sa spunem cu voce tare ce vrem, ce ne raneste, de ce avem nevoie, ce am vrea sa fie diferit. Este mai usor sa ne spunem doar in sinea noastra ce asteptari avem, ceilalti ar putea fi deranjati de ele. Dar oare cand ii alungam fara niciun motiv evident, nu sunt deranjati? Daca nu sunt, nu ma intelegeti gresit, nu e nicio pierdere ca nu v-ati rostit gandurile, pana la urma oricum nu avea cine sa le asculte. Dar daca sunt... atunci ce am avea de pierdut?...

Este un obicei la care renunti cu greu. Eu mi-am spus de multe ori ca nu voi mai face greseala aceasta, ca nu voi mai da ultimaturi interne, ca nu voi mai fixa in mintea mea termene limita la care sa ii supun pe altii. Ca voi spune cu voce tare si intre oameni ce ma deranjeaza si ce vreau. Iar daca cineva nu este dispus sa ma asculte, macar nu mi-am irosit timpul asteptand expirarea acelei ultime sanse. Cu toate acestea, in urma cu cateva zile m-am regasit jucand acelasi joc frenetic si inutil. E un joc din care nu poti iesi doar pentru ca vrei, este rezultatul a ani de repetare obsesiva a aceleiasi idei - nu avem dreptul sa avem pretentii decat de la noi insine. Cu toate acestea le avem. Pentru ca avem nevoie de oameni, pentru ca traim alaturi de ei, pentru ca ne ciocnim cu ei, pentru ca ii alungam si ii cautam...pentru ca existenta noastra se raporteaza la cei din jurul nostru si este conditionata de ei. Prin urmare parintii, scoala, prietenii, media, societatea ne pot invata doar sa ne ascundem pretentiile nu si cum sa nu le mai avem. Asa ca daca vrei sa renunti la frustrare, la tacerile prelungi, la minciuni, la dorinte pe care nimeni nu stie sa ti le indeplineasca, la sanse pe care nimeni nu le acorda si nimeni nu le primeste niciodata, iti sugerez urmatorul joc:

Iti amintesti scrisorile catre Mos Nicolae scrise in urma cu cativa ani? Incearca sa scrii o astfel de scrisoare astazi unde sa notezi tot ceea ce iti doresti de la persoanele existente in viata ta. Apoi pastreaza scrisoarea sub perna, in agenda, in spatele borcanului cu zahar brun de pe raftul din bucatarie, intre paginile cartii din sertar si mergi la fiecare persoana pe care ai numit-o in scrisoare si spune-i ce te nemultumeste. Va fi greu asa ca incepe cu dorintele minore, cele la care stii ca ai reactiona pozitiv daca altcineva le-ar pretinde de la tine. Apoi revino la scrisoare si bifeaza toate dorintele pe care le-ai transmis mai departe in lumea larga. Nu conteaza cum va reactiona persoana careia i le-ai spus.

Conteaza ca tu esti liber acum. Liber sa mergi mai departe. Liber sa fii fericit.

Incep eu.

Draga Mos Nicolae...

(scris)deA

Thursday, 3 December 2009

BUNNIES!!!

Iepurasii... Cui nu ii plac aceste creaturi micute, dragalase, pufoase, eventual de ciocolata fina, cu lapte.... Mai ales cei asociati cu nuanta de magenta... si sinucigasi!!!

Daca mai este cineva care inca nu s-a lamurit despre ce scriu - ei bine, este vorba despre seria de benzi desenate The Bunny Suicides - iepurasii care pur si simplu nu mai vor sa traiasca si care s-au nascut pe planseta lui Andy Riley in 2003. In 2004, iepurasii sinucigasi s-au intors intr-o continuare a primului volum ce infatisa tentativele lor sinucigase iar in 2007, in Regatul Unit a fost lansata o editie speciala ce includea toate metodele de sinucidere incercate vreodata de micutii iepurasi.

Unele dintre episoade sunt usor de descifrat din prima privire, altele se desfasoara pe mai multe cadre, lasand cititorul sa descopere pe parcurs cam cum planuieste micutul blanos sa isi incheie tragic viata. Iar daca vreti sa va faceti o idee despre cat de amuzante sunt aceste episoade, sau despre cat de explicite sau sugestive sunt ele atunci faceti o vizita acestei pagini si ca sa va dau chiar eu un indiciu, aflati ca in 2008, o mama din Oregon a refuzat sa isi lase fiul sa inapoieze bibliotecii scolii cartea de benzi desenate, intentionand sa o arda.

De ce va scriu astazi despre acesti iepurasi sinucigasi dar totusi atat de simpatici *cum de altfel ii sta bine oricarui iepure sa fie, indiferent de cat de optimist sau de pesimist este el*? Pentru ca in mai putin de o luna intentionez sa daruiesc un calendar pe anul 2010, ilustrand macar o parte din incercarile de a se sinucide a acestor iepurasi. Destinatarul va fi evident un cititor al Chaospiei iar modul de selectie va fi numarul de comentarii. Prin urmare, cel care va posta cele mai multe comentarii, pana pe data de 30decembrie, la articolele de pe Chaospia va castiga calendarul infatisat mai jos. Vor fi numarate toate comentariile postate de-a lungul lunii decembrie cu conditia ca acestea sa nu contina injurii la adresa mea, a Chaospiei sau a celorlalti cititori ai acestui blog si nici adrese web de tip spam si sa fie mai mult sau mai putin ontopic; orice altceva este admis si va fi inclus in numaratoarea finala.

Post Scriptum: Numarul comentariilor castigatorului trebuie sa fie de minim 15.
Post Scriptum2: La sugestia lui Pixels se vor lua in calcul si reactiile la articole, de genul - propaganda pe Twitter sau trackback-uri. Deasemenea mi s-a atras atentia ca ar fi de bun-gust si rational ca totusi comentariile sa fie legate de subiectul articolului caruia ii sunt adresate, altfel nu vor fi luate in considerare.
Post Scriptum3: Data fiind tendinta, anunt ca nu voi lua in considerare comentariile consecutive ale aceleasi persoane, de genul "Ups, am uitat sa scriu ceva." Pentru ca nu am mentionat aceasta regula de la bun inceput, nu voi descalifica pe nimeni, dar 2-3-n comentarii consecutive ale aceleasi persoane vor fi numarate ca unul singur.


Wednesday, 2 December 2009

Let's ask Santa for Urma

Daca pe vreunul dintre voi l-a prins data de 2dec fara scrisoare scrisa si trimisa catre Mos Neculaie si nici nu stie inca ce sa ceara, ma ofer eu sa ii dau o idee.

Mai exact, de astazi intr-o saptamana Urma concerteaza in Silver Church in cadrul Galei Inspired 2009.

Concertul va incepe la ora 10.00PM, dupa cocktailul de bun venit oferit de Finlandia, desfasurarea concursului Inspired Craftmanship si decernarea premiilor acestora.

Intrarea se va face pe baza de invitatie insa acestea pot fi obtinute prin trimiterea unui e-mail catre gala@mmg.ro, mentionand numele complet si orasul din care veniti.

In cazul in care nu reusiti sa ajungeti pe 9dec in SC, mai puteti face o incercare sa (re)ascultati Urma live in 2009 urmandu-i pe membrii trupei in Cluj, pe data de 10dec. Concertul va avea loc in Diesel Club iar biletele au fost deja puse in vanzare in incinta acestuia(Piata Unirii, nr.17) inca de pe data de 20nov. Insa daca vreti sa ajungeti la acesta, rugati-va ca Mos Neculaie sa va fii ghicit gandurile si dorintele ascunse, pentru ca din pacate Diesel Club are o capacitate de doar 300 persoane, prin urmare la acest numar se va opri vanzarea biletelor...

Cat despre ce ii cer eu Mosului...Uhm... Well... One dream's all I need...

scris (deA)
Spune NU drogurilor!