Ma agat de oameni, acesta este unul dintre talentele mele speciale. Sunt innebunita dupa oameni, ei sunt drogul meu cuprinzator de care nu ma pot lipsi si nu ma pot atinge. Sunt serul meu. Nu pot adormi fara ei, refuz sa ma trezesc fara ei, ii respir si ii las sa imi curga prin vene. Ma agat de oricine, ma agat de cei ce nu ma vor, ma agat de cei ce ma ranesc, ma agat de cei ce nici nu ma cunosc. Ma agat de fiecare om ce imi surade cu aceeasi disperare cu care un copil se agata de fusta mamei. Ma agat. Asta fac eu.
De ani de zile tanjesc dupa persoane despre care nici nu stiu daca exista. Uneori am impresia ca le-am gasit. Le sorb cuprul din priviri si le daruiesc inocenta mea. Insa ele au deja cate un suflet-ideal, al meu nu e cel pe care il cauta, nu ma vad cum le vad eu.
Anul trecut am renuntat sa mai caut. Si m-a gasit o persoana. Apoi o alta. Si o alta. Si o alta. Si o alta. Si o alta. M-au readus in joc. Dar doar atat este. Doar un joc. Pentru ca fiecare dintre persoanele acestea este si a mea. Dar niciuna dintre ele nu este a mea.
Anul trecut o persoana m-a luat de mana si m-a tras inapoi pe terenul de joc. M-a palmuit, m-a imbatat, m-a sarutat, mi-a zis sa ma trezesc, m-a certat, m-a alinat. O persoana care acum nici macar nu isi recunoaste numele cand o strig. O persoana care miroase a cuvinte familiare. O persoana care viseaza la cu totul altcineva decat la mine.
Tuesday, 24 November 2009
Sunday, 22 November 2009
Think of England
De ce mi-e Anglia atat de urata? Si asta tocmai mie, cea care si-a petrecut cam jumatate din viata idolatrizand acest pamant de basm? In principal, tocmai din acest motiv. Pentru ca am urcat locusorul acesta izolat de lume pe un piedestal fantezist pe care niciun loc din lumea reala nu il poate egala. Nici macar Anglia la care visam eu.
Visurile sunt bune. Te fac ambitios, te fac sa vrei mai mult, sa muncesti mai mult, sa ajungi mai departe, sa fii mai bun, sa rezisti pana la capat. Te fac perseverent, te intaresc si te fac sa zambesti chiar si atunci cand esti ranit. Iar atunci cand se implinesc te pot arunca intr-o valtoare de senzatii ce te propulseaza chiar mai departe printre visuri. Vrei si mai mult, nu te poti oprii, esti altul decat cel care visa la inceput, esti unde vrei sa fii si totusi vrei sa mergi mai departe. Trebuie sa o faci. Visurile sunt un drog. Dar este unul pe care il consumam cu totii, indiferent de preferinte, de credinta, de moralitate, de venituri, de legislatie. Este al nostru si ne consuma. Nesfarsit.
Alteori, un vis implinit e ceva mai mult decat o senzatie de euforie, mai mult decat o doza de adrenalina. E un bobarnac. Nu ca cel dat de comunism, de treci inapoi in banca ta, nu mai visa! ci unul intern, menit sa te readuca cu picioarele pe pamant. Exact asta mi-a facut mie Anglia. Este visul implinit care nu mi-a deschis aripile ci perspectiva. Si uneori e mai bine sa ramai cu ochii inchisi. Ochii inchisi iti deschid sufletul - catre tine insuti, catre oameni, catre stele, catre visuri. Ai mei sunt larg deschisi. Dar nu toata informatia pe care o primim contribuie la starea noastra de bine, multa contribuie la acumularea de motive de nefericire. Poate ca Anglia mi-a dat multe. Dar mi-a luat posibilitatea de a visa la taramuri magice. M-a facut sa spun ceva ce niciodata inainte nu as fi indraznit macar sa gandesc - Peste tot este la fel. Si m-a facut sa o spun nu pentru ca am devenit soricelul temator ce se ascunde sub pat de frica durerii ci pentru ca o cred.
Critica cineva spitalele din Romania? Replica mea e ca peste tot este la fel. Critica cineva politicienii sau legislatia sau sistemul juridic din Romania? Peste tot e la fel. Se plange cineva de saracia din Romania? Peste tot e la fel. Se plange cineva de sistemul educational sau de nesimtirea unora din Romania? Peste tot e la fel. Poate ca intradevar chiar este peste tot la fel. Poate ca nu este. Poate ca tine de perspectiva individuala. Sigur tine de perspectiva individuala.
Eu una nu mai pot visa la Anglia. Pentru ca fiecare vis implinit e un vis in minus pe care il avem. E un vis cu care suntem mai saraci. Un motiv de reverie de care suntem privati. Pentru ca fiecare vis implinit e un vis finalizat, un vis incheiat, o trezire, fie chiar si pentru o secunda, la realitate. Dar ne prind bine aceste dezmeticiri, ne ajuta sa vedem unde am ajuns, incotro putem merge, cum arata ceilalti, cum ne vad ei si mai ales ne incurajeaza sa continuam sa visam. Tocmai pentru ca abia atunci realizam ca visurile se implinesc - uneori asta ne face fericiti, alteori ne dam seama ca ne-am dorit tocmai ce ne putea fi mai rau - si cu fiecare vis implinit ceva se schimba in noi. Noi insine ne schimbam si odata cu noi intreaga lume. Fiecare vis e un pas inainte, e ca in jocurile FPS, visurile sunt portia de viata de care avem nevoie periodic, sunt combustibilul nostru, fara ele nu am reusi sa continuam sa traim. Iar varietatea de visuri disponibile noua nu se sfarseste niciodata, decat atunci cand renuntam sa le mai vedem in jurul nostru.
IAMX - Think of England
Visurile sunt bune. Te fac ambitios, te fac sa vrei mai mult, sa muncesti mai mult, sa ajungi mai departe, sa fii mai bun, sa rezisti pana la capat. Te fac perseverent, te intaresc si te fac sa zambesti chiar si atunci cand esti ranit. Iar atunci cand se implinesc te pot arunca intr-o valtoare de senzatii ce te propulseaza chiar mai departe printre visuri. Vrei si mai mult, nu te poti oprii, esti altul decat cel care visa la inceput, esti unde vrei sa fii si totusi vrei sa mergi mai departe. Trebuie sa o faci. Visurile sunt un drog. Dar este unul pe care il consumam cu totii, indiferent de preferinte, de credinta, de moralitate, de venituri, de legislatie. Este al nostru si ne consuma. Nesfarsit.
Alteori, un vis implinit e ceva mai mult decat o senzatie de euforie, mai mult decat o doza de adrenalina. E un bobarnac. Nu ca cel dat de comunism, de treci inapoi in banca ta, nu mai visa! ci unul intern, menit sa te readuca cu picioarele pe pamant. Exact asta mi-a facut mie Anglia. Este visul implinit care nu mi-a deschis aripile ci perspectiva. Si uneori e mai bine sa ramai cu ochii inchisi. Ochii inchisi iti deschid sufletul - catre tine insuti, catre oameni, catre stele, catre visuri. Ai mei sunt larg deschisi. Dar nu toata informatia pe care o primim contribuie la starea noastra de bine, multa contribuie la acumularea de motive de nefericire. Poate ca Anglia mi-a dat multe. Dar mi-a luat posibilitatea de a visa la taramuri magice. M-a facut sa spun ceva ce niciodata inainte nu as fi indraznit macar sa gandesc - Peste tot este la fel. Si m-a facut sa o spun nu pentru ca am devenit soricelul temator ce se ascunde sub pat de frica durerii ci pentru ca o cred.
Critica cineva spitalele din Romania? Replica mea e ca peste tot este la fel. Critica cineva politicienii sau legislatia sau sistemul juridic din Romania? Peste tot e la fel. Se plange cineva de saracia din Romania? Peste tot e la fel. Se plange cineva de sistemul educational sau de nesimtirea unora din Romania? Peste tot e la fel. Poate ca intradevar chiar este peste tot la fel. Poate ca nu este. Poate ca tine de perspectiva individuala. Sigur tine de perspectiva individuala.
Eu una nu mai pot visa la Anglia. Pentru ca fiecare vis implinit e un vis in minus pe care il avem. E un vis cu care suntem mai saraci. Un motiv de reverie de care suntem privati. Pentru ca fiecare vis implinit e un vis finalizat, un vis incheiat, o trezire, fie chiar si pentru o secunda, la realitate. Dar ne prind bine aceste dezmeticiri, ne ajuta sa vedem unde am ajuns, incotro putem merge, cum arata ceilalti, cum ne vad ei si mai ales ne incurajeaza sa continuam sa visam. Tocmai pentru ca abia atunci realizam ca visurile se implinesc - uneori asta ne face fericiti, alteori ne dam seama ca ne-am dorit tocmai ce ne putea fi mai rau - si cu fiecare vis implinit ceva se schimba in noi. Noi insine ne schimbam si odata cu noi intreaga lume. Fiecare vis e un pas inainte, e ca in jocurile FPS, visurile sunt portia de viata de care avem nevoie periodic, sunt combustibilul nostru, fara ele nu am reusi sa continuam sa traim. Iar varietatea de visuri disponibile noua nu se sfarseste niciodata, decat atunci cand renuntam sa le mai vedem in jurul nostru.
Inchei.
Plec sa visez ca schimb lumea.
deA
Plec sa visez ca schimb lumea.
deA
IAMX - Think of England
Saturday, 21 November 2009
Lavern
Cred ca singura data cand mi-a placut parul meu a fost in vara lui 2004, imediat dupa ce m-am vopsit prima data bruneta. Era o nuanta destul de falsa, nimic profesionist dar de fiecare data cand ma priveam in oglinda eram incantata de cum arata podoaba mea capilara. De atunci am trecut prin multe culori de par, prin destul de multe stiluri, predominant aceeasi lungime si mult prea multe maini inarmate cu forfecute.
La extrema opusa acelei veri se afla sfarsitul anului trecut si cam tot ce a trecut deja din acesta. Este prea lung, prea valvoi, prea drept, prea ondulat, prea inchis la culoare sau prea deschis. Pe scurt, nu il suport. Degeaba le place altora culoarea lui, textura sau frizura, eu le detest si rar trece vreo zi fara sa vreau sa o apuc pe urmele lui Britney Spears si sa arat mai multa piele lumii intregi...
Ce-i drept nu am nici foarte multa grija de parul meu. Nu sunt una dintre acele persoane care ar lua cu ea pe o insula pustie placa de indreptat parul/foenul/peria rotativa/etc. si nici nu folosesc balsam de par sau alte produse pretentioase. Vara aceasta cred ca a fost singura data cand mi-am cumparat in acelasi timp vopsea ptr par, un sampon special, balsam si fixativ.
Cu toate acestea exista oameni care chiar sunt dispusi sa faca nenumarate sacrificii de dragul
unui aspect fizic cat mai apropiat de standardele autoimpuse sau impuse de societate. Cand am citit la nihasa despre cat de mult viseaza afro-americanii un par drept dupa standardele asiatico-europene, mi-am dat seama cate tinere afro-americane cu parul mult mai drept decat al meu am vazut in ultimul an. Mult mai multe decat va puteti imagina. Si intrega informatie m-a cutremurat chiar mai mult ieri, in timpul unui seminar de Psihologie Investigativa. Una dintre colege ii sugera unei alteia sa participe intr-un experiment ce consta intr-o electroencefalograma. Doar ca cea din urma a recunoscut ca ii este imposibil sa participe pentru ca poarta peruca. Ne-a zis-o soptit si ne-a zambit "Nu e nevoie sa mai stie nimeni altcineva". O tanara femeie, afro-americana, 20ani, crescuta in UK. Cu un par destul de drept, usor zburlit, cam cum arata al unor europence atunci cand se culca cu parul umed si nu il intind cu placa/peria rotativa. Cu un par cam ca al meu, daca este sa fiu sincera.
Mie imi vine sa ma tund la zero cam 75% din datile in care ma privesc in oglinda. Iar ea poarta o peruca ca sa arate ca mine. Mai observa si altcineva in afara de mine ceva in neregula aici?
La extrema opusa acelei veri se afla sfarsitul anului trecut si cam tot ce a trecut deja din acesta. Este prea lung, prea valvoi, prea drept, prea ondulat, prea inchis la culoare sau prea deschis. Pe scurt, nu il suport. Degeaba le place altora culoarea lui, textura sau frizura, eu le detest si rar trece vreo zi fara sa vreau sa o apuc pe urmele lui Britney Spears si sa arat mai multa piele lumii intregi...
Ce-i drept nu am nici foarte multa grija de parul meu. Nu sunt una dintre acele persoane care ar lua cu ea pe o insula pustie placa de indreptat parul/foenul/peria rotativa/etc. si nici nu folosesc balsam de par sau alte produse pretentioase. Vara aceasta cred ca a fost singura data cand mi-am cumparat in acelasi timp vopsea ptr par, un sampon special, balsam si fixativ.
Cu toate acestea exista oameni care chiar sunt dispusi sa faca nenumarate sacrificii de dragul
unui aspect fizic cat mai apropiat de standardele autoimpuse sau impuse de societate. Cand am citit la nihasa despre cat de mult viseaza afro-americanii un par drept dupa standardele asiatico-europene, mi-am dat seama cate tinere afro-americane cu parul mult mai drept decat al meu am vazut in ultimul an. Mult mai multe decat va puteti imagina. Si intrega informatie m-a cutremurat chiar mai mult ieri, in timpul unui seminar de Psihologie Investigativa. Una dintre colege ii sugera unei alteia sa participe intr-un experiment ce consta intr-o electroencefalograma. Doar ca cea din urma a recunoscut ca ii este imposibil sa participe pentru ca poarta peruca. Ne-a zis-o soptit si ne-a zambit "Nu e nevoie sa mai stie nimeni altcineva". O tanara femeie, afro-americana, 20ani, crescuta in UK. Cu un par destul de drept, usor zburlit, cam cum arata al unor europence atunci cand se culca cu parul umed si nu il intind cu placa/peria rotativa. Cu un par cam ca al meu, daca este sa fiu sincera.Mie imi vine sa ma tund la zero cam 75% din datile in care ma privesc in oglinda. Iar ea poarta o peruca ca sa arate ca mine. Mai observa si altcineva in afara de mine ceva in neregula aici?
Friday, 20 November 2009
1 an de ChaospiA
Un an de haos in sunete. Coloana sonora interna a celui mai recent an din viata mea.
Noiembrie 2008 -
Anouk - Nobody's Wife
Decembrie 2008 -
Nelly Furtado - Say it right
Ianuarie 2009 -
The All American Rejects - Gives you hell
Februarie 2009 -
The Raconteurs - Steady As She Goes
Martie 2009 -
Vermillion Lies - I should Fly
Aprilie 2009 -
Placebo - Broken Promise
Mai 2009 -
Michelle Featherstone - Coffee and Cigarettes
Iunie 2009 -
Massive Attack - Dissolved Girl
Iulie 2009 -
La Roux - In for the kill
Amy Macdonald - Somebody New
August 2009 -
Urma - Perfect Spot
Sophie Ellis-Bextor - Today The Sun's On Us
Septembrie 2009 -
The Ting Tings - Great DJ
Octombrie 2009 -
IAMX & Imogen Heap - My Secret Friend Official Video
Straight ahead -
Reamonn - Supergirl
Pentru coloana sonora externa, ramaneti pe receptie, urmeaza spre sfarsitul anului 2009.
In curand, cu permisiunea voastra, schimbam si atmosfera - zugravim pereti, deschidem ferestre, incuiem usi, mutam mobila, servim cafele si Campari si mancam ciocolata.
Pentru urari de bine sau intrebari legate de vreo luna anume, va invit la un pahar de comentarii. Pragmaticii sa aiba rabdare pana in iarna cand ma declar disponibila pentru o cana de vin fiert si o doza din personalitatea mea fermecator de haotica.
Noiembrie 2008 -
Anouk - Nobody's Wife
Decembrie 2008 -
Nelly Furtado - Say it right
Ianuarie 2009 -
The All American Rejects - Gives you hell
Februarie 2009 -
The Raconteurs - Steady As She Goes
Martie 2009 -
Vermillion Lies - I should Fly
Aprilie 2009 -
Placebo - Broken Promise
Mai 2009 -
Michelle Featherstone - Coffee and Cigarettes
Iunie 2009 -
Massive Attack - Dissolved Girl
Iulie 2009 -
La Roux - In for the kill
Amy Macdonald - Somebody New
August 2009 -
Urma - Perfect Spot
Sophie Ellis-Bextor - Today The Sun's On Us
Septembrie 2009 -
The Ting Tings - Great DJ
Octombrie 2009 -
IAMX & Imogen Heap - My Secret Friend Official Video
Straight ahead -
Reamonn - Supergirl
Pentru coloana sonora externa, ramaneti pe receptie, urmeaza spre sfarsitul anului 2009.
In curand, cu permisiunea voastra, schimbam si atmosfera - zugravim pereti, deschidem ferestre, incuiem usi, mutam mobila, servim cafele si Campari si mancam ciocolata.
Pentru urari de bine sau intrebari legate de vreo luna anume, va invit la un pahar de comentarii. Pragmaticii sa aiba rabdare pana in iarna cand ma declar disponibila pentru o cana de vin fiert si o doza din personalitatea mea fermecator de haotica.
(scris) deA
Friday, 13 November 2009
Thursday, 12 November 2009
Criminalizarea violului psihologic
Majoritatea celor care scriu articole in blogosfera nu o fac atunci cand sunt raniti. Cand sunt nervosi. Cand sunt fericiti. Cand plang. Cand vor sa uite. Cand vor sa fie iertati. Scriu ca intr-o gazeta, articole de interes general care de fapt nu intereseaza pe nimeni. Scriu lucruri banale citite de oameni plictisiti dar care se cred ca mai speciali, mai buni daca citesc bloguri. Oameni care cred ca in sfarsit si-au gasit un curent de moda in care se pot incadra si ei confortabil. Oameni care nu stiu cum sa faca sa se adapteze mai bine lumii in care traiesc si oameni care nu stiu cum sa faca sa devina mai cunoscuti in lumea in care traiesc. Oameni care nici ei macar nu isi dau seama de ce urmaresc psihotic un blog, il citesc pe nerasuflate pe autor, il idolatrizeaza si ii sorb literele. Oameni peste care, din fericire, eu nu dau aici. Pentru ca nu scriu nimic pentru ei. Eu inca scriu cand sunt tradata. Eu inca scriu cand sunt lovita. Eu inca scriu cand nu sunt inteleasa... chiar daca si ceea ce scriu poate trece la fel de neinteles pe langa cei carora le este adresat...
Pentru ca daca ar intelege, ar fi in stare sa imi respecte alegerile. Fara sa mi le puna la indoiala. Pentru ca nu ar reusi sa ma faca sa ma simt ca un copil de gradinita. Un copil ascuns intr-un colt, pe care il vezi jucandu-se cu o papusa de carpa, genul acela de papusa atat de urata incat nimeni altul nu s-ar juca cu ea, dar pe care copilul acesta o ascunde totusi la piept. Si atunci in loc sa vrei sa il lasi in pace, te duci si ii smulgi jucaria din mana doar ca sa o poti arata tuturor.
Cat noroc avem noi, oamenii, cetatenii acestei lumi paradisiace, ca violul acesta psihologic inca nu este criminalizat nicaieri pe planeta noastra.
Pentru ca daca ar intelege, ar fi in stare sa imi respecte alegerile. Fara sa mi le puna la indoiala. Pentru ca nu ar reusi sa ma faca sa ma simt ca un copil de gradinita. Un copil ascuns intr-un colt, pe care il vezi jucandu-se cu o papusa de carpa, genul acela de papusa atat de urata incat nimeni altul nu s-ar juca cu ea, dar pe care copilul acesta o ascunde totusi la piept. Si atunci in loc sa vrei sa il lasi in pace, te duci si ii smulgi jucaria din mana doar ca sa o poti arata tuturor.
Cat noroc avem noi, oamenii, cetatenii acestei lumi paradisiace, ca violul acesta psihologic inca nu este criminalizat nicaieri pe planeta noastra.
(scris)deA
Thursday, 5 November 2009
Cu bune si cu rele
Ca sa nu se creada ca am murit - pentru ca de-altfel nici nu am murit, doar ca, va vine sa credeti sau nu, dar ChaospiA chiar este prioritatea de imediat de dupa cele cu somnul si cu alimentatia... si cum de acelea nu am timp, de blog sarmanul ce sa mai zic - m-am gandit sa mai notez cateva dintre gandurile-mi recente.
Mai exact, astazi imi place mult grapefruits. Nu e prima data cand o citesc, banuiesc ca ati observat-o in lista de lectura doar ca astazi chiar o percep ca pe o stare de seninatate.
Pe de alta parte sunt satula de oamenii aceia care se incapataneaza sa iti spuna ca odata ce s-a terminat, s-a terminat. Referindu-se evident la relatiile altora. Da, ma rog, nu m-am nascut ieri, am auzit si eu de nenumarate ori intreaga lista aceea de clisee de genul "Pauzele sunt doar eufemisme pentru despartiri definitive."/"E vina mea, nu a ta este un mod finut de a te parasi dar de a pastra sansa de a mai face sex vreodata impreuna"/"Ciorba incalzita a doua oara nu mai are gust"/"Daca si-a gasit deja pe altul/alta inseamna ca nu te-a iubit niciodata"/"Daca te-a parasit dintr-odata inseamna ca si-a gasit pe altul/alta"/"Are iubit/iubita/sot/sotie, prin urmare este teritoriu interzis"/etc. . Nu spun ca niciodata nu este adevarat niciunul dintre aceste rationamente, insist insa sa va amintesc ca oamenii sunt unici. Da, ne asemanam prin specie, cultura si gene dar continua sa ne separe combinatiile dintre acestea dupa cum intotdeauna ne vor individualiza experientele personale.
Eu, spre exemplu, daca cer o pauza, o cer pentru ca nu fac fata unei relatii romantice in acel moment anume, nu pentru ca vreau sa incerc mai multi barbati simultan/consecutiv ca pe rochii in cabina de proba de la Dika. Iar daca cineva iti spune ca te paraseste din cauza problemelor lui si mai putin din cauza alor tale, atunci este posibil sa vrea sa scape de tine fara un scandal obositor dupa cum este la fel de posibil sa te iubeasca cu aceeasi pasiune dintotdeauna, cu bune si cu rele, dar totusi sa fie atat de stresat, deprimat, obosit, bolnav psihic/fizic incat sa nu mai reuseasca sa se implice in relatie asa cum si-ar dori sa o faca. Asa ca din motivele lui personale, alege sa renunte. In definitiv, el isi cunoaste motivele, cel parasit, la randul sau, poate le intelege, poate nu, dar cei mai enervanti sunt cei care vin cu lista lor de reguli pentru de-a iubirea si vocifereaza ca daca te-a parasit, te-a parasit si punct. Alb si negru. Pentru griuri colorate ai nevoie de ochelari speciali de care nu dispune oricine - nu majoritatea oamenilor, cu siguranta. Exact precum este si cu cei care sustin ca o impacare intre doi oameni care s-au despartit deja este un pacat capital, o cadere in dizgratie, o boala incurabila, o greseala de nereparat, o, o, O, O, O....
*Asta bineinteles, excluzand cazurile unde exista odrasle la mijloc, de dragul carora impacarea este esentiala, fie ea si cu un pedofil alcoolic abuziv fara loc de munca/o alcoolica abuziva neglijenta.*
Iar motivul cel mai des invocat pentru acest mod de perceptie a situatiei este ca, evident, daca v-ati despartit o data, ce rost mai are sa mai incercati din nou. Un rost ar fi ca vrei. Poate ca altora le este neclar de ce anume vrei asta, dar cu siguranta doi oameni stiu ceva mai precis decat restul omenirii ce au impreuna si ce nu au. Iar un altul ar fi ca daca ii spui unui copil sa nu alerge pentru ca va cadea si isi va julii genunchii, el totusi va alerga. Daca ii spui sa nu intre in apa marii pentru ca se va ineca, el totusi o va face. E in firea umana sa ne traim vietile, in loc sa le vizionam. Mereu exista un risc pe care ti-l asumi. Atunci cand alegi o cariera, atunci cand refuzi un anumit loc de munca, atunci cand cumperi o casa, cand semnezi un contract, cand te implici intr-o relatie, cand faci sex, cand iesi de sub dus, cand mananci, cand traversezi strada. Cand te trezesti.
Poate ca ma voi ineca. Poate ca voi deveni campion mondial la inot sincron. Poate ca voi reusi sa inot indeajuns incat sa fiu fericita.
Iar ca sa nu ramaneti cu impresia ca ati dat peste mine intr-o stare de nervozitate m-am hotarat sa va dau si un sfat foarte util oricarui om care locuieste in Europa/America/Australia/Canada:
daca aveti o melodie obsedanta dar legat de care v-ati hotarat ca este timpul sa nu va mai placa, puneti in aplicare urmatoarea schema:
Pasul 1: Se ia o zi de vara foarte senina si un scuar imens si aflat intr-o zona centrala a unui oras care va este drag.
Pasul 2: Se ia un om drag si interzis voua si un om nedrag si periculos dar drag celui drag voua.
Pasul 3: Se ia un mp3 pe care este stocata melodia cu pricina si o pereche de casti.
Pasul 4: Se vara cate o casca in cate o ureche a fiecaruia dintre cele doua persoane mentionate mai sus.
Functioneaza intotdeauna.
Mai exact, astazi imi place mult grapefruits. Nu e prima data cand o citesc, banuiesc ca ati observat-o in lista de lectura doar ca astazi chiar o percep ca pe o stare de seninatate.
Pe de alta parte sunt satula de oamenii aceia care se incapataneaza sa iti spuna ca odata ce s-a terminat, s-a terminat. Referindu-se evident la relatiile altora. Da, ma rog, nu m-am nascut ieri, am auzit si eu de nenumarate ori intreaga lista aceea de clisee de genul "Pauzele sunt doar eufemisme pentru despartiri definitive."/"E vina mea, nu a ta este un mod finut de a te parasi dar de a pastra sansa de a mai face sex vreodata impreuna"/"Ciorba incalzita a doua oara nu mai are gust"/"Daca si-a gasit deja pe altul/alta inseamna ca nu te-a iubit niciodata"/"Daca te-a parasit dintr-odata inseamna ca si-a gasit pe altul/alta"/"Are iubit/iubita/sot/sotie, prin urmare este teritoriu interzis"/etc. . Nu spun ca niciodata nu este adevarat niciunul dintre aceste rationamente, insist insa sa va amintesc ca oamenii sunt unici. Da, ne asemanam prin specie, cultura si gene dar continua sa ne separe combinatiile dintre acestea dupa cum intotdeauna ne vor individualiza experientele personale.
Eu, spre exemplu, daca cer o pauza, o cer pentru ca nu fac fata unei relatii romantice in acel moment anume, nu pentru ca vreau sa incerc mai multi barbati simultan/consecutiv ca pe rochii in cabina de proba de la Dika. Iar daca cineva iti spune ca te paraseste din cauza problemelor lui si mai putin din cauza alor tale, atunci este posibil sa vrea sa scape de tine fara un scandal obositor dupa cum este la fel de posibil sa te iubeasca cu aceeasi pasiune dintotdeauna, cu bune si cu rele, dar totusi sa fie atat de stresat, deprimat, obosit, bolnav psihic/fizic incat sa nu mai reuseasca sa se implice in relatie asa cum si-ar dori sa o faca. Asa ca din motivele lui personale, alege sa renunte. In definitiv, el isi cunoaste motivele, cel parasit, la randul sau, poate le intelege, poate nu, dar cei mai enervanti sunt cei care vin cu lista lor de reguli pentru de-a iubirea si vocifereaza ca daca te-a parasit, te-a parasit si punct. Alb si negru. Pentru griuri colorate ai nevoie de ochelari speciali de care nu dispune oricine - nu majoritatea oamenilor, cu siguranta. Exact precum este si cu cei care sustin ca o impacare intre doi oameni care s-au despartit deja este un pacat capital, o cadere in dizgratie, o boala incurabila, o greseala de nereparat, o, o, O, O, O....
*Asta bineinteles, excluzand cazurile unde exista odrasle la mijloc, de dragul carora impacarea este esentiala, fie ea si cu un pedofil alcoolic abuziv fara loc de munca/o alcoolica abuziva neglijenta.*
Iar motivul cel mai des invocat pentru acest mod de perceptie a situatiei este ca, evident, daca v-ati despartit o data, ce rost mai are sa mai incercati din nou. Un rost ar fi ca vrei. Poate ca altora le este neclar de ce anume vrei asta, dar cu siguranta doi oameni stiu ceva mai precis decat restul omenirii ce au impreuna si ce nu au. Iar un altul ar fi ca daca ii spui unui copil sa nu alerge pentru ca va cadea si isi va julii genunchii, el totusi va alerga. Daca ii spui sa nu intre in apa marii pentru ca se va ineca, el totusi o va face. E in firea umana sa ne traim vietile, in loc sa le vizionam. Mereu exista un risc pe care ti-l asumi. Atunci cand alegi o cariera, atunci cand refuzi un anumit loc de munca, atunci cand cumperi o casa, cand semnezi un contract, cand te implici intr-o relatie, cand faci sex, cand iesi de sub dus, cand mananci, cand traversezi strada. Cand te trezesti.
Poate ca ma voi ineca. Poate ca voi deveni campion mondial la inot sincron. Poate ca voi reusi sa inot indeajuns incat sa fiu fericita.
Iar ca sa nu ramaneti cu impresia ca ati dat peste mine intr-o stare de nervozitate m-am hotarat sa va dau si un sfat foarte util oricarui om care locuieste in Europa/America/Australia/Canada:
daca aveti o melodie obsedanta dar legat de care v-ati hotarat ca este timpul sa nu va mai placa, puneti in aplicare urmatoarea schema:
Pasul 1: Se ia o zi de vara foarte senina si un scuar imens si aflat intr-o zona centrala a unui oras care va este drag.
Pasul 2: Se ia un om drag si interzis voua si un om nedrag si periculos dar drag celui drag voua.
Pasul 3: Se ia un mp3 pe care este stocata melodia cu pricina si o pereche de casti.
Pasul 4: Se vara cate o casca in cate o ureche a fiecaruia dintre cele doua persoane mentionate mai sus.
Functioneaza intotdeauna.
(scris) deA
Sunday, 1 November 2009
My skin
Ma sperie pielea trupului meu pentru ca ea e harta dinspre toti oamenii care m-au ranit. Pentru ca e ea e harta catre toate punctele mele slabe pentru toti cei care isi doresc sa ma raneasca. Pentru ca ea stie cand m-a durut. Pentru ca ea se strange peste oasele mele ori de cate ori ma arunc singura in bratele celor ce ma vor rani. Pentru ca se labarteaza si se desira si pluteste alaturi de mine in nestire ori de cate ori sufar prea mult ca sa imi mai amintesc ca este timpul sa ma opresc din plans si sa ma ridic.
(scris) deA
Subscribe to:
Posts (Atom)
