Lectura de sfarsit de vara

31/08/09
Frustrari si refulari: http://rasebo.ro

Portia mea de desert frantuzesc - servit duminical: http://invatsagatesc.blogspot.com/

Universul cu pereti calzi, claditi din margele: http://lolafactory.wordpress.com/

Posesoare de apartament la 24ani: http://www.andressa.ro/

Perspectiva pisiceasca asupra lumii de gen feminin: http://puttycat.ro/blog/

Blonda de la medicina: http://siblondelegandesc.ro/

Viata pe Marte inainte si dupa concertul The Killers: http://www.mumisyelling.blogspot.com/

TiBi, intrebari, femei si televiziune: http://www.apear.ro/wordpress/

Munca si existenta corporatistului blogger: http://corporatistu.ablog.ro/

Fructe aduse direct de peste Prut: http://grapefruits.wordpress.com/

Perfuzia de tacere: http://perfuzii.wordpress.com/

Puncte, puncte: http://jovana212.blogspot.com/

Pixeli la intamplare: http://random-pixels.com/

Biscuitele in libertate: http://comentez.blogspot.com/

Publicitate si studii in Manchester, UK: http://supermagnet.ro/

Pamflet: http://www.piticigratis.com/

Blogul meu de liniste: http://razvan.exarhu.ro/

Pisici in libertate: http://pisicainbocanci.verre.ro/

Daca sunetele ar fi imagini si cuvinte: http://musicwassaved.wordpress.com/

Raluca si multinationala: http://raluxa.com/

Constant si redundant: http://me.candr.eu/

Blog de inginer cu acte in regula: http://gelu11.ro/

Muzica nu are limite. La fel, nici pasiunea: http://maryalexe.wordpress.com/

Infuzia de cuvinte: http://www.mintea-de-ceai.blogspot.com/

VisFrumos: http://vissare.blogspot.com/

Jurnal despre visul unei sinapse de vara: http://neuronu-visator.weblog.ro/

La Sud spre vise: http://cuvintedetacut.blogspot.com/

Zoso la feminin: http://badpitzi.eu/

Maldita: http://maldita.ro/

Literatura si timiditate: http://martin-millar.blogspot.com/

Farame de publicitate: http://adif.ro/




Ocazional, comentez si aici:
http://www.zoso.ro/
http://vreauultimulloc.wordpress.com/

De citit in mijloacele de transport in comun:

Martin Millar - The Good Fairies of New York

(scris) deA

*NB: Lista de lectura se modifica lunar.
**NB: Cei interesati de link exchange sau cu recomandari pentru lectura (carti, bloguri, articole) lasati link pe undeva pe ChaospiA sau contactati-ma la adresa de e-mail mentionata la rubrica de contact.
***NB: Rasfoiti si paginile prietenilor din BlogRoll.
****NB: Ordinea in haos se stabileste prin bannerele pe care le sustin.

Levantica, mure si ceai

Mereu mi-au placut ochii negri. Iar cei caprui m-au vrajit. Si sunt fascinata de privirea cu iz de peruzea. Da... sunt una dintre persoanele acelea care se lasa impresionate de privirea celui din fata lor. Pe-a mea am considerat-o mereu comuna. Nu de gheata, nu calda, nu aromata... Dar asta-seara as aprinde pe masa doua lumanari mirosind a levantica si te-as cauta cu ochii caprui printre umbrele pe care am ales amandoi sa le agatam in dulap intre noi.

Te-as cauta cu privirea lucind a mure dulci in fiecare oglinda din viata mea, in fiecare greseala, in fiecare minune. Te-as vedea cu varful degetelor si cu buzele. Te-as alege dintre cele mai frumoase vise imposibile ale mele... dintre cele mai terifiante cosmare ale mele. M-as teme ca ai fi acelasi dintotdeauna, as spera sa fii neschimbat.

Vezi tu, eu nu sunt eu, de fapt. Nu am cum. Pentru ca o eu nu exista - sunt doar iluzii de voal si dantela care adie de la o stanca la alta... sunt doar iluzii care indeplinesc fanteziile celor ce se mint ca ma cunosc. Eu inca ma caut. Si ma tem ca n-am sa reusesc sa ma gasesc niciodata. Ma tem ca voi imbatrani, ca voi ajunge la varsta la care nimic nu va mai conta in afara de trecut iar eu nu voi avea nici macar asta. Trecutul meu ar putea fi doar o ratacire pe trepte urcate si coborate, urcate si coborate, din nou si din nou... totul in cautarea unui eu mai bun, un eu care sa reuseasca sa ma faca fericita. O eu pe care sa o gusti si sa te faca sa iti lingi buzele, sa vrei mai mult, intotdeauna mai mult, sa nu te saturi niciodata.

Si mai este un impediment. Nu cred ca exista cineva care sa isi poata savura ceaiul de la distanta, fara sa atinga portelanul cestii de buze. Iar eu nu mai stiu cum sa te las sa te apropii. As incerca sa te imbratisez dar nu ajung sa te cuprind de toate umbrele care te inconjoara. Toate umbrele pe care le-ai lasat sa se strecoare intre noi... toate umbrele carora eu le-am deschis apoi usa larg si le-am strigat ca pieptul tau este cald si liber sa le primeasca. M-am priceput de minune la asta. Mereu am stiut cum sa alung viata din jurul meu. Ma gandesc sa dau si lectii in asa ceva, sa imi impartasesc talentul si cunostiintele cu naivii. Dar cum sa aduc oamenii in viata mea, cum sa ii leg de mine cu funde rosii si cum sa ii fac sa ma pastreze, asta ma depaseste. Pentru o clipa... poate chiar pentru cateva, am simtit ca totul era neschimbat. Dar stim amandoi ca era o minciuna. Ca totul este schimbat. Ca de fapt dansam un dans stangaci, ca mimam atingeri cunoscute cand de fapt de-abia incepem sa ne cunoastem. Iar eu ma tem ca armonia nu este pentru mine, ca nu o voi gasi niciodata.

(scris) deA

Zboara, puiule, zboara!

De cateva zile lipsesc aparent nemotivat din blogosfera romana. In realitate insa, am acceptat sfatul celor ce imi vor binele si am plonjat in vazduhul verde. Cei care veniti repede sa imi ziceti ca cerul este albastru, nu aveti ce cauta aici, ceilalti v-ar da o lectie de bune maniere si cunostiinte generale - vazduhul are intotdeauna culoarea viselor noastre.

Revenind dar la motivele absentei mele de pe ChaospiA, principalul ar fi ca atunci cand sari este cam dificil sa prinzi semnal wireless. Si da, am indraznit intr-un final sa imi conving picioarele sa se incordeze si sa ma lase sa ma arunc. Inca nu stiu daca a fost o decizie inteleapta sau nu, de altfel am sarit cu o coarda de siguranta legata de mijloc si cu o parasuta momentan nedesfacuta prinsa de spate iar jos ma asteapta o saltea. Si imi tin degetele stranse in jurul butonului magic de deschidere a parasutei.

Mereu i-am sfatuit pe cei din jurul meu sa evite salteaua atunci cand sar. Daca stii ca este acolo, ca te asteapta intinsa si elastica, pregatita sa iti salveze viata, daca stii ca ai o alternativa care te poate salva oricat de rau s-ar sfarsi lucrurile... atunci cu siguranta vei da gres. Dar daca vrei sa sari, atunci nu lasa nimic sa te faca sa tremuri inutil. Inspira adanc si pregateste-ti cea mai buna saritura a ta de care esti capabil. Sari de parca viata ta ar depinde de cat de bine te arunci in gol. Sari de parca doar zborul te mai poate salva. Si vei zbura. Este cam ca atunci cand renunti la colacul de salvare ca sa poti invata sa inoti. Instinctul de supravietuire ne este cel mai bun prieten in viata. Totul este sa stim incotro sa il directionam.

Ei bine, exact sfatul acesta il ignor eu acum. Imi iau tot felul de masuri de precautie, nu pentru ca mi-e frica sa nu ma lovesc de stanci, nu din frica de zbor sau din frica de a sari. Nu din cauza celor cu care sar sau a celor care ma asteapta jos. Ci pentru ca uneori as vrea sa ma pot opri inainte de a sari. Sa ma asez pe o canapea sau intr-un scaun confortabil, sa beau o cafea tacand, sa nu ma gandesc la nimic. Fara temeri, fara minciuni, fara planuri. Din pacate, Pamantul nu se opreste din rotatie ca sa ne faca noua loc sa coboram. Nu este niciodata timp pentru oprit. Chiar si atunci cand ne iluzionam ca putem lua o pauza, timpul continua de fapt sa se deruleze; vietile noastre au butonul blocat pe play. Nu exista butoane de fast-forward, rewind sau pause. Doar play si stop.

Ce bine ar fi daca ne-am aminti asta de fiecare data cand ne decidem sa ne amanam planurile, sa cedam, sa renuntam... de parca n-am sti ca viata merge intr-o singura directie.

(scris) deA

De ce nu am mers la SirnaVille

Chiar asa, de ce nu as fi mers la SirnaVille, festivalul construit pe modelul unui mic orasel departe de cotidianul epuizant al marilor centre urbane? Un loc unde distractia istovitoare se imbina armonios cu natura si arta reconfortante. Va suna a taram de basm, nu? Da, si mie la fel, tocmai de aceea nu m-am dus, pentru ca noi toti stim ca in basme dam peste balauri, incercari dificile si oameni spani.

Asadar, ce s-ar fi putut intampla la Sirna? Am eu cateva scenarii in minte care sa va demonstreze ca este mai bine ca nu m-am dus.

Conflicte inainte de toate

Pentru inceput, poate ca ati auzit ca cei responsabili cu organizarea au oferit transport ieftin si eficient turistilor interesati. Pe scurt, s-au stabilit cateva intalniri in Pta Presei Libere, ocazie cu care autocarele i-au transportat pe cei care au facut rezervare, din Bucuresti la Aeroportul Tariceni. Alternativ, se putea ajunge acolo cu masina personala, autocarul schimbat in Ploiesti sau cu trenul schimbat in Crivina. Toate bune si frumoase, nu? Hehe, daca m-as fi dus eu va garantez ca nu mai ajungea niciun autocar la ora stabilita in fata Casei Presei Libere. Motivul ar fi fost unul ridicol, ceva de genul lacomia firmei de transport sau vreun dezacord intre acestia si organizatori. Ba mai mult, organizatorii nu ar fi binevoit nici sa caute solutii de rezerva si nici sa ne anunte din timp despre modificare. Eventual ne-ar fi si mintit la telefon ca autocarul este pe drum timp de cateva ore, adica indeajuns incat sa pierdem ultimul tren spre Crivina. Va imaginati ca dupa o asemenea incurcatura, majoritatea celor interesati ar fi renuntat la un drum obositor pana la un festival duhnind a dezorganizare si nesimtire, specifice amatorilor pasionati, in favoarea unei beri si a unei inghetate in Herastrau.

Drumul

Daca sa zicem ca totusi m-as fi incumetat sa continui escapada catre Sirna, cu siguranta ca prietena draga cu care trebuia sa merg ar fi ramas in Bucuresti si m-as fi trezit nevoita sa merg cu cel care mi-a fost iubit timp de trei ani de zile si actuala lui prietena. Deci, continuam scenariul? Da? Ei bine, suntem in Gara de Nord, de la informatii ni se confirma ca nu mai sunt trenuri spre Crivina asa ca pornim, jumatate dintre cei care ne stransem initial la Aviatorilor - ceilalti au renuntat si de nervi ca EU nu i-am mintit pe organizatori la telefon ca am fi mai multi de 15, cati eram in realitate - spre autogara. Prietena mea hotaraste sa renunte la revederea cu Mani Gutau, eu comit imensa greseala de a ma urca totusi in autocarul spre Ploiesti, impreuna cu doua straine imbracate hip, o frantuzoaica si fiul ei, si cuplul mai sus mentionat. Ah, dar n-am zis nimic pana acum despre frantuzoaica...ei bine, se numeste Bilbo, isi creste singura baiatul de 12 ani, Sylvann, am intalnit-o cand asteptam transportul; este stabilita in Berlin, calatoreste mult si nu crede in educatia copiilor facuta prin impunerea de limite.

Sirna FTW

Dupa un drum lung de vreo 3.30 ore si cateva mesaje schimbate pe furis intre mine si fostul iubit sa presupunem ca am ajunge in Sirna. De acolo ne va conduce cu masina prietena frantuzoaicei. Sau nu... mai bine intreb eu o sateanca ce se odihneste pe o banca la marginea ulitei daca are idee cum ajungem la Aerodromul Aerofox - "Inainte, mama, pe dreapta e un cimitir si stanga. Dupa aceea veti vedea lumina si veti auzi muzica...". Deci, cu Dumnezeu inainte spre cimitir. La brat cu actuala prietena a fostului iubit si planuind sa batem doua turiste care au sticle cu alcool in brate si se incumeta sa treaca pe langa noi. Parol, doar eu le-as bate, ea probabil ar vrea sa le violeze, timp in care eu sustrag bautura. Ati mai vazut vreodata o tipa topaind si zbierand, entuziasmata ca a vazut un cimitir? Nu? Dar doua?

Domnisoara cu masina ne gaseste intr-un final si ne parcheaza in fata locatiei festivalului. Ii iertam intarzierea ca tocmai ce am rapit-o de la Snails. Daca tot ratez concertul macar sa ma lamuresc daca am venit degeaba: "Nu vreau sa iti fac o parere gresita despre mine...dar spune-mi, te rog, alcool se gaseste pe la festivalul asta?"

Asa... pana acum v-ati convins ce motive as fi putut avea sa nu merg la festivalul acesta? A, dar am uitat sa va spun de ce as fi mers. In primul rand pentru ca la 00.00 avea sa concerteze Urma. Iar pana atunci, Snails si Kumm. Trei concerte imposibil de ratat. Dar povestea devine trista ca unul deja v-am spus ca l-as fi pierdut. Ar mai ramane doua. Sa vedem ce s-ar fi putut intampla pe durata acestora...

Despre zona unde s-a desfasurat festivalul am inteles ca a aratat destul de frumos. O scena pentru concerte, un cort pentru clubbing, o macara pentru bungee jumping, cateva standuri cu mancare si bautura, o zona de camping, o zona cu bancute si multe multe toi toi-uri. Camp intins si aparent nemarginit de civilizatie. Multi oameni interesanti, muzica buna si alcool. Singurul barbat din grupul nostru nu ar fi avut incotro si ar fi ramas sa o ajute pe Bilbo sa instaleze cortul in timp ce eu cu Sylvaan si copila am fi mers sa luam jetoane pentru bautura. Ii zic copila pentru ca pasiunea prietenului ei pentru minore este faimoasa. Pey cum de a fost cu mine, va intrebati - simplu, pe atunci si eu aveam doar vreo 16ani. Nu este o problema sa raman singura cu ea pentru ca ne intelegem destul de bine: ne place aceeasi muzica, nu stim franceza, dam mai mult randament noaptea, ne place alcoolul si engleza, nu bem CocaCola si nu purtam sutien. De ce mi-o imaginez asa...din moment ce acelasi barbat s-a indragostit de amandoua, asemanarile trebuie sa existe pe undeva, nu? Si daca tot am fi mers dupa bautura am fi reusit cu siguranta sa pierdem si baiatul in multime. Uite-asa, s-ar fi dus si concertul Kumm...

Concertul Urma

Dar Urma nu poate fi pierdut. Pentru ei m-am dus acolo totusi. Pentru ei m-am dus intr-un loc necunoscut aproape singura. Nu se poate sa ratez nici macar o secunda din concertul Urma. Asa ca la 23.00 am fi deja in fata scenei, band bere, facand poze si pregatind iarba. Si cei doi sarutandu-se. Iata deci inca un motiv foarte bun pentru care eu nu am avut ce cauta acolo. Mi-o fi el cel mai bun prieten, m-oi fi intelegand eu de minune cu ea dar totusi, ma simt neglijata...

Asa ca hai sa facem scenariul un pic mai palpitant. Ce-ar fi daca in timpul concertului Urma, copila ar dansa cu mine? Ce-ar fi daca ne-am si saruta? Veti zice ca asta nu-i de rau. Probabil ca nu, sunt convinsa ca saruta bine. Da, dar si voi ati fi oarecum circumspecti daca ati auzi-o intrebandu-l pe el "Vezi de ce sunt capabila?". Dar ce mai conteaza, este concert Urma *Seems the perfect spot...to lose control/ To feel again*, ea este beata si ametita de iarba *pa ra ra ra pa ra*, eu sunt eu *pa ra ra ra pa ra*, ne simtim bine impreuna... cantam impreuna cu Mani si Catrinel, privindu-ne in ochi *Don't care about you, don't care about...*
Mama unei copilite din primul rand ne priveste ultragiata iar eu ma apuc sa ii spun unei domnisoare care era sa imi verse berea ca, dintre doua pahare aflate pe jos, cel mai plin este al ei, pentru ca din celalalt bem trei persoane. Este al prietenei iubitului meu dar mi l-a dat mie pentru ca pe al meu mi l-a varsat mie pe blugi si ea l-a luat pe al lui dar acela s-a terminat. De fapt, el este fostul iubit iar ea este actuala lui prietena. A, si da, tocmai ne-am sarutat. Eu cu ea adica. Dar probabil ca asta nu te interesa. Mai bine ii zicem lui Mani, pe el sigur il impresionam. Tipa imi confirma cu un zambet ciudat ca ar trebui sa il prindem pe Mani intr-o pauza si sa ii spunem...

Urma continua concertul cu o piesa cu refrenul in limba romana, inspirata dintr-o piesa populara care mie mi-a dat fiori intotdeauna "Cine iubeste si lasa...Dumnezeu sa-i dea pedeapsa..." iar eu dovedesc instinct matern cand nu o las pe copila sa se aseze pe jos in multime, de teama sa nu i se faca rau de la caldura. *Poate ar trebui sa renunt la paragraful acesta, Urma cantand in romana si eu avand instinct matern sunt doua lucruri care chiar nu aveau cum sa se intample.*

Ceva mai verosimil...Hmmm...Poate dupa concert ei i s-ar fi facut totusi rau si s-ar fi culcat in bratele mele in iarba. Iar intre timp eu cu el ne-am fi sarutat. In liniste, sa nu o trezim. Desi ne-a vazut sarutandu-ne si in timpul concertului. Poate de frig, ea s-ar fi dus sa se culce in cort cu Bilbo. Si tot de frig noi doi am fi stat toata noaptea imbratisati. Sarutarile tin de asemnenea de cald. La fel si declaratiile de dragoste. Am fi stat intinsi in iarba, intr-un camp pustiu, doar noi doi, doar noi si stelele. Tot nu va suna veridic? Atunci incercati sa va imaginati ca dupa un rasarit savurat impreuna si dupa ce el ar fi adormit si eu as fi chicotit vazand ca doar eu, Mani Gutau si un prieten de-al lui mai suntem trezi acolo, ea s-ar fi trezit si mi-ar fi luat locul in bratele lui. Si el i-ar fi zis ei ca simte pentru ea exact ceea ce imi zisese mie ca simte pentru mine cu cateva ore in urma. Da, lumina zilei schimba multe. Te face sa realizezi daca cineva este sincer sau doar isi bate joc de tine. Dar oricum dupa o asemenea noapte nici nu mi-as mai fi amintit mare lucru din concertul Urma. Adica motivul principal pentru care m-as fi dus la Sirna.

Inapoi spre urban

Daca mai este vreunul dintre voi care nu s-a plictisit deja citind aceasta fabulatie si a ajuns pana aici cu lectura, atunci cu siguranta v-am convins ca bine am facut ca nu m-am dus la SirnaVille. Lucruri mai inspaimantatoare de atat nu prea ma vad capabila de a inventa. Bine, ar mai fi fleacuri dintr-acelea care impodobesc precum o dantela neagra sirul peripetiilor. Daca cu o seara inainte si eu si copila am fi fost disperate sa ajungem cat mai repede in afara civilizatiei pentru ca nu mai vazusem o gaura de wc de mult prea mult timp, dimineata ne vom declara nemultumite de mirosul ce iti taie respiratia in toi toi-uri. Da, si de lipsa fantasticului Kurtos Kolac. Dupa care vom pleca tantosi inapoi spre statia de microbuz din Sirna iar pe drum vom cunoaste doua tinere cu voci superbe. Sfatul lor, dat copilei: "Beti Roua!". Nu, nu fac reclama, dar mie Roua mi s-a parut mereu o apa hip. Domnisoare, pe care fara sa realizez, le voi fi fotografiat dansand cu o seara inainte. Domnisoare care vazandu-i pe cei doi impreuna pe drumul inapoi spre Ploiesti, se vor declara foarte dezorientate cand ne vor vedea sarutandu-ne, cateva zile mai tarziu, la o terasa din marele oras. Nu v-am mai spus eu ca Romania este minuscula? Nu? Ei bine, va spun acum.

Restul traseului inapoi spre Ploiesti si Bucuresti probabil ca ar fi fost unul destul de linistit pentru ca singurele doua persoane care au dormit macar un pic cu o noapte inainte, ar dormi si pe drum. Eu, care am atipit doar 15minute, le-am dormit si pe acelea cu capul pe o masa si prin urmare am o migrena teribila. Exact pe partea pe care este si geamul. De fiecare data cand ma ia somnul ma mai izbesc o data de geam. Au! Si inca o data. Au!... Au!... Au!...

De aici incolo, ma opresc cu povestea. Va las pe voi sa va imaginati ce s-ar mai fi putut intampla o data ajunsi in Bucuresti. Eu deja am facut uz de toate procedeele imaginative de care ma simt capabila.

Iar dupa toata povestea aceasta, un singur regret am. Ca nu am facut sex in timp ce faceam bungee jumping. Si copila cred ca ar regreta ca nu a facut bungee jumping dezbracata.

(scris) deA

De feminas et felicitatem

Despre femei si fericire

Poate ca nu este posibil sa cumparam fericirea dar cu siguranta o putem darui. Si de obicei, nici nu ne costa prea mult. Este de ajuns un sarut, un zambet, o incurajare, o imbratisare. Un "noapte buna" soptit sau un mesaj de "La multi ani!". Un concert sau o vedere din Brasov. Impartitul plapumei sau al prajiturii cu multa frisca. O plimbare pe Victoriei pe nepregatite sau o cafea si o tigara incepute chiar inainte de apus si care nu se mai termina pana la inchiderea pubului.

Azi m-am trezit mai generoasa decat de obicei asa ca vreau sa daruiesc apreciere si spre diferenta de altii, al caror blog este mult prea important pentru calitate, eu stiu ca si timpul si energia mea sunt mai putin importante decat fericirea oamenilor frumosi.

Asa ca am scotocit prin blogurile si conturile de Flickr ale unor persoane talentate si m-am hotarat sa va bucur cu cateva imagini foarte placute, iar pe ei, cu aprecierile noastre.

I Prima fotografie ii apartine unui obisnuit al Chaospiei. De fapt, fotografiile lui ne plac atat de mult incat sa scriu acest text ar fi fost de neimaginat fara sa il mentionez si pe el si munca sa. Doamnelor si domnilor, RaSeBo:

II Urmatoare oprire in calatoria noastra printre imagini de tinere femei frumoase este asupra unei fotografii realizate de Jo. Blogul i l-am descoperit prin primavara, la putin timp dupa ce i-am cunoscut unul dintre modele. Fotografiile ei au ceva aparte, o luminozitate speciala ce te incanta precum o cana de ceai cald, preparat si servit cu respect, dupa vechile cutume englezesti. Amprenta ei este fermecatoare tocmai prin simplitatea curata. Asadar, pentru cat mai multe zile senine ce ne fac sa zambim sincer, Jo:


III A treia fotografie este de fapt cea de la care am pornit cand m-am apucat sa strang pozele acestea. Cred ca este, de fapt, fotografia mea preferata dintre cele realizate vreodata de Serban (daca ma insel, il rog sa ma contrazica atunci cand are ocazia).


IV Nu in ultimul rand, prada devine vanator... pardon, modelul devine fotograf. Paharul meu personal de votca, Luluts, surprins intr-una dintre fotografiile de mai sus, nu putea fi in niciun alt fel decat multilaterala:

Coincidenta nu este intamplatoare. Toate cele patru fotografii surprind cate o planeta din universul feminin. Imaginea cate unui lucru marunt dar care ne face fericite, fie ca este vorba de o prajitura, o morisca colorata, fumul de tigara dintr-un parc tacut sau o pereche de cercei cu camee. Un lucru marunt dar care face parte din cine suntem.

Suntem complexe si infinite. Vrem mult si oferim totul. Cautam placere si oferim frumusete - si nu doar exterioara. Vanam si ne lasam vanate; sau nu. Uneori ne prefacem ca nu stim sa coasem nasturii camasilor, alteori stam treze toata noaptea doar ca sa pregatim prajiturile pentru masa de Craciun.

Invatam sa ne facem iubite si stim sa iubim. Zambim ca sa alinam si zambim cand ranim. Avem vicii dar le transformam in pasiuni. Avem pasiuni si le transformam in arta. Purtam siraguri de margele si camasi barbatesti pe pielea goala. Suntem culori, arome si oglinzi. Si suntem tinere. Nu pentru totdeauna dar compensam prin personalitate si zambet.

Suntem o provocare - dificile, dar pentru cei curajosi si puternici exista intotdeauna satisfactie cand ajung la marul magic din mijlocul labirintului. Si suntem noi. Cele de care este nevoie. Cele care fac lumea barbatilor un loc macar putin mai frumos, un loc macar putin mai fericit.

(scris) deA

Hetero, homo sau bi

Stii ca nu te mai intereseaza barbatii atunci cand nu te mai deranjeaza sa ai parul ciufulit.

Stii ca ai revenit la vechile obiceiuri proaste atunci cand simti nevoia arzatoare sa iti cumperi un balsam mai bun pentru par si un tub de fixativ.

(scris) deA

Numele din sticlute

Unele nume sunt magice. Nu sacre, aducatoare de minuni sau facatoare de zambete. Dimpotriva, sunt mai degraba ca o incantatie de magie neagra. Le auzi si lumea ti se schimba. Te darama atat de jos incat tot ceea ce iti mai doresti apoi este sa dispari.

Sunt unele nume pe care le auzi rostite in jurul tau si care te preschimba pe data in fum de tigara si vapori de alcool. Alte nume, chiar daca nu au puterea de a te metamorfoza, iti dau dureri de cap, stari de greata, te ametesc si te fac sa lesini. Cand te trezesti insa, pentru cateva minute, poate chiar ore , uiti ce ti s-a intamplat si traiesti intr-o euforie nemotivata si impresionanta. Poate parea o sfidare la adresa cuvantului magic dar de fapt nu este decat o alta tactica de a te face sa cazi si mai jos; pentru ca atunci cand euforia dispare, ramai cu realitatea, care de fapt este atat de diferita de ceea ce percepeai in urma cu cateva secunde incat cu greu te mai redresezi.

Unele nume te fac sa te ingrasi cu 5 kg - au ele metoda lor straveche, cunoscuta popular drept ciocolata - iar altele te fac sa slabesti 10kg. Exista nume care te imbata si altele care au un efect asemanator serului adevarului. Te fac sa spui lucruri pe care nici tu nu stiai ca le gandesti. Te fac sa pui intrebari al caror raspuns altfel nici nu ai vrea sa il stii. Cele mai periculoase nume sunt cele care te determina sa vrei sa dispari, sa pleci de unde esti, sa uiti de oamenii pe care ii stii. Sunt atat de ingrozitoare numele acestea incat te conving sa nu mai vrei sa auzi nimic, doar de teama de a nu auzi acelasi nume din nou. Te fac sa vrei sa fugi, sa fii cat mai departe de locul unde le-ai auzit si sa nu te mai intorci niciodata. Te fac sa cauti iesiri care nu exista, sa te tarasti pe scari pe care nu ai puterea sa le cobori, sa ingenunchezi in fata unui univers dureros si sa ii ceri sa inceteze sa existe. Ciudat este ca totusi in universul acesta mai gasesti si binefacatori cu masti de prieteni care se ingrijesc de tine si care ar face orice sa nu ajungi niciodata sa auzi acele nume, nici macar sa nu afli de ele si sa nu stii ale cui sunt. Asa cum gasesti si prieteni ce pretind ca te iubesc si care totusi ti le scuipa in fata, uneori din razbunare, alteori din cruzime, alteori doar din placerea de a te privi suferind consecintele faptei lor.

Exista nume cu care te intersectezi doar din vina ta. Iti croiesti drumul in asa fel incat ii aduci pe purtatori cu tot cu numele lor in viata ta. Iti pare rau dupa aceea, realizezi si tu ca esti chiar cel care i-a chemat, ca tu le-ai facilitat intrarea in crepusculul sentimentelor tale dar nu ai ce sa faci. Este adevarat, eu cred ca in afara de moarte si timp, totul este reversibil in lumea aceasta. Dar de multe ori nu gasim indreptarea greselilor sau renuntam chiar inainte de a o cauta. Schimbam iar traiectoria dar nu uitam niciodata ca am permis unui nume strain sa ne invadeze si sa ne sfasie inauntrul.

Multe nume iti pot adormi visele si te pot face sa dormi singur noaptea. La fel de multe nume te pot face sa vrei mai mult. Dupa cum multe alte nume isi pierd in timp insemnatatea si puterea asupra ta - uneori doar pentru ca se schimba culoarea ochilor celor numiti astfel si privirea mereu va schimba totul, privirea este la fel de esentiala intr-un om ca si cuvantul, ca si numele.

Iar alte nume ne sunt inofensive.

Tu cum te numesti?

deA.
Incantata.

Delete your account?

Viata e mai buna in blogosfera/twittosfera, navigand pe Yahoo si Google, existand necenzurat si onest cat mai mult cu putinta in lumea virtuala. Da, mai exista si in viata virtuala certuri, jigniri, abuzuri, vesti proaste, probleme mai mult sau mai putin tehnice care te aduc in pragul disperarii. Dar de obicei, daca te descurci in viata reala, te descurci foarte bine si in cea virtuala.

Singura diferenta este ca in cea virtuala, printr-o minune poate nemeritata de unii dintre noi, avem optiunea de a ne sterge contul. Si disparem subit dar reversibil dintr-o lume care nu ne mai face fericiti. Ne stergem tot, infatisare, personalitate, trecut, oameni frumosi sau nesuferiti cu care am avut de-a face, conversatii si certuri, greseli si probleme. Ne stergem pe noi insine.

In viata reala, nu avem privilegiul acesta. Ai facut o greseala, traiesti toata viata cu ea. N-ai facut o greseala pentru ca de fapt nu ai facut nimic, traiesti toata viata cu regretele. Nimic nu se sterge, nimic nu dispare. Chiar daca uneori ne-ar placea sa credem ca le putem sterge cu alcool, ca am putea face unii oameni sa dispara inecandu-le imaginea in sticlute si pahare. Dar nu functioneaza asa, pentru ca unele lucruri, unii oameni, sunt precum puroiul, dezinfectezi rana si pe moment pare curata iar dupa aceea realizezi ca infectia e tot acolo, tot doare, tot miroase urat, tot nu se vindeca. Pentru ca uneori chiar e nevoie sa tai din bucata de carne ca sa scapi si de infectie sau mai rau, e nevoie sa tai organul cu pricina cu totul chiar daca nu te induri. Uneori este nevoie sa intelegi ca oricat de frumosi ar fi unii oameni tot trebuie sa tai apendicele care va tinea legati. Pentru ca oricat de bine s-ar potrivi oamenii acestia cu tine, nu intotdeauna lumile lor se muleaza la fel de perfect cu universul tau. Si da, se pot face diferite modificari si anexe, darama pereti si debarale, ridicat alti pereti si demontat usi de inlocuit cu arcade luminoase si lumile ar putea deveni compatibile dar unii nu sunt dispusi sa faca aceasta pentru tine. Ei zic ca ar face-o cu drag dar pana la urma nu reusesc, nu sunt in stare sa mearga pana la capat sau nici macar nu vad ce le sta in cale. Asa ca iti iei bocceluta si pleci mai departe pe drumul tau si te rogi ca acelor oameni sa nu le mai pese de tine. Pentru ca este stupid de dureros sa ii vezi ingrijorati pentru binele tau in timp ce sparg ziduri si largesc ferestre pentru altii.

Post Scriptum: Multumiri lui Serban care ma asculta si imi vorbeste chiar si atunci cand nici eu nu stiu ce zic.
Multa iubire paharului meu de votca personal, pe care nu am mai intrebat-o de aceasta data inainte sa public. Pentru ca ea are de fapt dreptate, uneori, ca sa zburam, este nevoie sa riscam si sa facem si lucruri care ar putea fi gresite.

(scris) deA

Cand nu iubesti

Cand nu iubesti nu ramai cateva momente in plus in pat dimineata, dupa ce te trezesti, doar ca sa il privesti pe celalalt dormind. Cand nu iubesti nu petreci acele minute visand ca ai putea coase pielea celui de langa tine de a ta cu ata rosie impletita cu ata neagra. Indragostitii nu mai au organe interne, au un loc gol in schimb. Un loc ce miroase a pustiu, un vid ce se autoabsoarbe. De fapt, indragostitii nu mai au trup deloc, trupul lor este luat cu imprumut de la cel pe care il iubesc.

Cand nu iubesti nu iti petreci timpul mereu in asteptare, socotind trecerea vremii pana la urmatorul telefon, urmatorul mesaj, urmatorul e-mail, urmatorul tweet. Nu tanjesti dupa imbratisari si degete de picioare incrucisate sub cearsaf. Cei ce iubesc in tacere stiu ca a saruta urma picioarelor cuiva nu este un cliseu ... pentru ca ei isi trec mereu buzele peste perna celuilalt. Pentru ei, a bea din sticla celuilalt sau a imparti o tigara e un te iubesc subtil, magic.

Cand nu iubesti nu tresari de fiecare data cand suna telefonul si crezi ca ar putea fi acel apel pe care il astepti sau cand vorbesti cu cineva despre care sti ca ti-ar putea povesti despre cel la care te gandesti. Cei ce iubesc stiu ca povesti de dragoste ca in filme nu exista ... dar mai stiu si ca o singura sansa daca ar avea, ei l-ar putea face pe celalalt cu adevarat fericit.

Cand nu iubesti, cuvintele piele, sarut, tacere nu definesc nimic sacru. Dar indragostitii au alte zeitati si ritualuri decat ceilalti. Indragostitii nu au doar dimineti speciale ci si seri bizare. Seri pe care si le petrec zbuciumandu-se in pat in timp ce rememoreaza fiecare intalnire cu cel drag. Sunt clipele lor de fericire dar sunt atat de importante pentru ei incat nu pot risca sa piarda nici macar o farama de secunda; si atunci si le tot repeta, ca pe o incantatie pentru vise frumoase, le tot trec prin intunericul de sub pleoape, rugandu-se sa nu uite niciodata niciun detaliu.

Cand nu iubesti nu te intrebi daca celalalt te viseaza noaptea. Dar iubitii se trezesc din somn sa isi verifice telefonul. Iubitii isi trec varful degetului aratator peste pielea fina ce acopera coloana vertebrala a celui de langa ei. Cand se imbratiseaza il trag pe celalalt mai aproape, mult mai aproape, atat de aproape incat sa se poata minti ca l-ar putea inspira pe acesta inauntrul lor daca ar vrea. Indragostitilor le bate inima mai repede si sunt masochisti - tanjesc dupa durerea pe care le-o provoaca atingerea celuilalt.

Cand nu iubesti...esti bine.

(scris) deA

Sarituri printre pagini de jurnal intim

Uneori regret ca nu mai am jurnal intim. Nu stiu de ce si cand am renuntat la el. Ba de fapt stiu cam cand am incetat sa mai notez in agenda gandurile marunte care imi treceau prin minte. In toamna lui 2005. Probabil ca am facut-o si pentru ca am fost crescuta cu mentalitatea ca a avea un jurnal este o copilarie. Iar daca stau sa ma gandesc la ce altceva mi s-a mai intamplat la vremea aceea si sa fac uz de studiile mele pesemne ca m-am lasat de jurnalul intim pentru ca viata-mi ajunsese sa fie destul de plina, de palpabila ca sa nu mai am nevoie de o imitatie construita pe clisee occidentale.

Acum nu m-as mai apuca sa scriu pe paginile unui caiet inchis, pe-un blog privat sau in notepad. Mi-ar fi dificil sa renunt la conversatii. Daca as tine totul pentru mine rostul notitelor in sine ar disparea. M-am obisnuit asa, sa scriu, oamenii sa citeasca, uneori sa ma incurajeze sau sa ma critice si totusi sa ia si ei o bucatica din viata mea. M-am obisnuit cu ei aici, parte din fiinta mea. M-as simti singura scriind doar pentru mine si activitatea insasi mi s-ar parea inutila.

Pe de alta parte uneori as vrea sa scriu undeva de unde sa nu citeasca nimeni. Sa scriu intrebarile care ma sacaie repetitiv ca o melodie obsedanta al carui titlu l-ai uitat. As vrea sa pot scrie despre senzatia de anxietate si mancarimea anexata care mi-a invadat trupul. As vrea sa pot spune cuiva despre dilema mea. Da, am spus unor prietene, doua la numar, dar raspunsurile lor sunt atat de contradictorii incat imi vine sa fac un sondaj de opinie chiar aici, pe ChaospiA si sa va intreb pe voi in litere mari si negre:

Daca sar de pe marginea prapastiei, ma izbesc de stanci sau zbor?

Da, dragii mei, aceasta este intrebarea metaforica ce ma exaspereaza de vreo cateva nopti. Am eu o idee grozava cum ca nu mi-ar fi bine pe marginea prapastiei si atunci normal ca imi vine sa sar. Dar daca sar nu inseamna neaparat ca imi va fi mai bine. Si atunci ma tot legan de pe un picior pe altul si astept, ca de obicei, sa ma ajute cineva sa iau decizia aceasta.

As mai vrea sa am un jurnal si ca sa pot scrie ca astept cu nerabdare o anumita zi din aceasta luna. Este ridicol, pentru ca nimic nu se va intampla in ziua aceea dar gandindu-ma la ceea ce ar putea incepe sa se intample dupa acea zi, nu ma pot abtine.

As mai scrie in el si ca m-a apucat o frica teribila de trecut si ca realizez ca pentru prima data de cand ma stiu, viitorul mi se pare mai previzibil decat trecutul si prezentul.

Afara miroase a vara rece si prin fereastra patrunde o noapte mai frumoasa decat cele pe care le traiesc de obicei. Jumatatea din mine care isi injecteaza singuratate pentru o clipa de extaz, ar pleca chiar acum spre podul de deasupra unui rau din estul Romaniei, unde noptile sunt mereu la fel de frumoase ca cea de acum. Dar jumatatea cealalta, cea dependenta psihic de oameni, tanjeste dupa o tigara, o imbratisare calda si o bere rece bauta pe terasa de pe acoperisul Teatrului National, alaturi de niste oameni pe care nu ii cunoaste.

Daca m-as indura totusi sa scriu doar pentru mine, as putea marturisi acolo, intre o foaie de hartie si un stilou albastru, ca in urma cu putin timp, prin vointa destinului si a spontaneitatii mele, m-am intalnit cu o persoana pe care ochii mei au recunoscut-o, dar nu si mintea. Si scriind acum despre intalnirea aceasta ma intreb daca nu cumva mintea mea functioneaza altfel acum decat inainte...de parca as fi avut un simbiot in creier care ajuta si el la infaptuirea perceptiilor si a rationamentelor.

Daca m-as apuca de scris in jurnal, nu stiu cum m-as mai putea opri. Pentru ca totul se reduce la cercul ce pare nesfarsit din jurul alegerii aceleia: sa sar sau sa nu sar. Am mai sarit si inainte; uneori am cazut si mi-am julit genunchii, coatele si palmele, alteori am zburat. Am sarituri dupa care inca mai plonjez, sarituri dupa care nu am ajuns sa ma izbesc de sol dar nici nu m-am ridicat sa zbor inca - sunt sariturile acelea care ma fac sa ma tem de trecut. Sunt sariturile acelea care ma fac sa vreau sa ii intreb pe toti cei din jurul meu daca oare n-ar fi mai bine sa raman unde sunt. Sunt sariturile acelea care ma fac sa n-am incredere in raspunsurile pe care le primesc. Dar totusi, mult as mai vrea sa pot intreba...

(scris) deA

Azi imi merge bine

De unde stiu? Secretul meu. Bine, bine, si al Chaospiei.

Azi am plecat de acasa nemachiata, in blugi si un tricou alb, ciufulita si incaltata in pantofii rosii. Cu corpul meu imperfect si cu neatentia la masini tipice-mi. Mi-am varat castile MP3-ului in urechi si am pornit pe Calea Victoriei. Si cum topaiam eu pe strada in ritmul muzicii, un om frumos mi-a zambit, i-am raspuns si mi-a zambit din nou inapoi. Am zambit amandoi sincer, ca doi oameni indragostiti de viata si tinerete, am zambit cu zambete cum mai vezi doar prin reclame la telefonia mobila si pe strazile din Anglia. Si de atunci tot surad la fiecare pas.

Surad pentru ca nu mai sunt adolescenta dar nu ma mai simt nici batrana. Am varsta aceea magica, in sfarsit. Zambesc pentru ca sunt libera sau desi sunt libera. Surad sincer pentru ca nici de porumbei nu ma mai tem. Pentru ca pot sari peste balti. Da, da, sunt multe balti in Bucuresti dar eu stiu sa le ocolesc sau sa sar peste ele - poate nu mai locuiesc aici dar aceasta nu inseamna ca Bucurestiul nu imi curge prin vene mai intens decat insusi sangele. Zambesc pentru ca bate vantul. Pentru ca oamenii dau vesti bune chiar si atunci cand sunt si ei la fel de confuzi si nestiutori ca si tine. Pentru ca m-am oprit intr-un parc pe langa care am trecut de atatea ori dar in care nu am mai fost niciodata iar acum stau pe o banca si scriu cu un pix de-al tau pe chitante si pe bonuri ratacite prin geanta.

Pasesc repede, muzica imi explodeaza in urechi, zambesc tuturor si imi vine sa ridic bratele si sa strig ca.....!!!!

(scris) deA

Scrisoare nesigilata

Dragul meu,

Te-as invita la o cafea. Doar noi doi. Tu si eu. As vrea sa ma privesti in ochi si sa te intrebi unde sunt. Mi-as desena o harta in talpa dar ma tem ca nu m-ai gasi. Ma tem ca nu mi-ai cerceta in fiecare dimineata urmele imprimate in nisip. Si-atunci ce folos?...

Ma tem ca nu ti-ai recunoaste cicatricea lasata de arsura buzelor tale pe soldul meu stang. Si-atunci ce sens ar avea? Atunci ce ai face? Ai continua sa cauti printre strigoii cu chip dulce de femeie sau te-ai mai opri pentru inca o noapte cu privirea asupra mea? Cu gandul. Cu trupul.

Te-as intreba ce aroma de cafea preferi dar tu deja ai adormit langa ea in nisip. Exista femei dulci ca zaharul brun si femei inocente ca frisca. Exista femei calde dar amare si femei de gheata. Exista femei plapande precum laptele. Iar eu sunt precum stropul acela in plus de whisky pe care il scapi in ceasca. Te-as intreba ce cafea ai bea cand ai sta in fata mea, pe leaganul albastru de pe faleza. Dar tu dormi deja... iar in timpul acesta eu caut stele de mare sa imi pun in par. Si cuvinte care nu mai exista si cuvinte despre care ma intreb daca inca mai traiesc. Caut sa-ti scriu chiar daca pelicanii nu vor sa-ti aduca scrisorile mele. Caut sa-ti scriu desi porumbeii au murit incercand sa te ajunga. Si-atunci de ce iti mai scriu totusi? De ce ma mai las sa ratacesc printre cuvinte, printre paragrafe neuniforme si fara legatura intre ele?

Trebuie sa plec acum; nu vreau sa o trezeasca valurile si sa te intrebe cine sunt. Nu vreau sa o minti. Nu inca, cel putin.

Asadar, sa te scot la o cafea?

Cu drag,
deA

Neinramata

Noi avem o icoana pe sticla care nu e inramata.

Unii au o viata intreaga neinramata. O viata facuta din lucruri marunte si desirate, fara cadru si fara context. O viata din lucruri pe care le strang pentru ca si le doresc. Le privesc, le saruta si le pun la loc. Isi ridica castele din ele, le lipesc cu apa de mare si se roaga sa reziste cat mai mult. Sa traiasca macar atat cat vor trai ei insisi. Castelele acestea nu au nicio fundatie, sunt sortite sa cada si ei totusi continua sa le iubeasca, le iubesc cu disperare pentru ca gandul la ele le intretine iluzia cum ca de fapt, au totul, au si contextul si lumea la care au visat dintotdeauna.

Eu insa nu imi doresc nici cadru, nici context, nici fleacuri. Fara mare si fara nisip, fara vise facute din picaturi de ploaie si fulgi de nea, fara amintiri inscrise pe frunze cazute sau pe fluturi aurii.
Eu vreau imposibilul. Vreau garantia ca ma vei tine mereu de mana, ca nu ai sa ma lasi sa cad niciodata.

Noi avem o icoana pe sticla care nu e inramata.

(scris) deA

Din spatele vietii

Astazi tac. Pana la 23.30. Pentru ca sunt femeie si uneori nu vreau sa am nimic de-a face cu barbatii iar alteori imi vine sa intreb "Did you enjoy me?" Pentru ca sunt precum o bautura tare, dar dulce.

Prietene, sa nu ma intelegi gresit, iubesc trupul acesta si il vreau adesea doar pentru mine dar aceasta nu inseamna ca nu imi dau seama ca, asa cum ma bucur eu de el, si altii s-ar putea simti la fel de bine in el. Realizez, dragul meu, asa cum pricep si ca imi place sa fug si ca nu vreau sa o fac. Imi traiesc libertatea cu disperare dar nu vreau sa salut pe cineva doar ca sa am cui sa ii spun "la revedere".

Si totusi asta stiu cel mai bine sa fac. Nu stiu sa brodez destine sau sa pictez istorii. Stiu doar sa scriu dureri si zambete. Si pana cand voi invata sa fac si altceva, raman inchisa in globul meu de cristal din care caut adevarul. Dar nu gasesc decat minciuni, jocuri si tertipuri. Nu conteaza, acestea sunt pana la urma normale. Eu sunt cea care nu intelege, cea care se baricadeaza in spatele cuvintelor, care asteapta, care cerceteaza. Eu sunt cea care greseste atunci cand alege gresit. Cea care probabil si-a ales facultatea si dupa nevoia pe care o avea de un amic licentiat in prietenie. Sunt cea care nu mai seamana nimic, de frica sa nu culeaga durere. Sunt cea care se teme de viata si care se teme de teama.

Cea care cauta leac de frica. Cauta-ma cand il gasesti.

(scris) deA

Cine vrea sa fie eroul meu?

Cine vrea sa ma salveze de la o mare dilema? De ceva timp este o reclama in televiziune cu o melodie de voie buna drept coloana sonora. Ati ghicit deja despre ce melodie este vorba? Nu? Atunci va mai dau un indiciu - reclama este pentru Nescafe Brasero. Se difuzeaza de putin timp pe canalele de televiziune din Romania si are o melodie ale carei versuri nu le stiu, dar care ma obsedeaza.

Recompensa? Ii dau o bere/*insert random favourite drink* primului sau primei comentator/comentatoare care imi spune cum se numeste cantecul cu pricina si de cine este interpretat.

Puteti sa va folositi de google sau orice altceva va satisface, atata timp cat raspunsul este corect si este primul sosit. Eu insami nu stiu cum se numeste dar daca aveti dreptate, pot ulterior verifica pe youtube.com. Pana la urma, acesta nu este un concurs cu acte in regula ci doar incerc sa gasesc un cantec care imi place foarte mult.

(scris) deA
aka D.I.D. but just for the day

P.S.: Mai sunt doua mici provocari in text, una consta in partea neconventionala a semnaturii mele de azi. Prajituri pentru cei care isi dau seama despre ce este vorba.

Later edit: sdr a aflat cum se numeste melodia din reclama Nescafe Brasero si de cine este interpretata. Pentru cine mai vrea sa o asculte cu mine, sa pofteasca de aici . Intre timp eu astept un e-mail de la sdr, ca sa stabilim cand si unde ne intalnim un mini grupulet pentru conversatie cu tenta blogosferica si bauturi.
Pentru cei care mai sunt interesati de prajituri si evident, intalnire, sa reciteasca textul de mai sus.

Friendfull

Este fantastic sa ai prieteni.

Pentru ca de la ei afli ca daca este sa fie, va fi. Nu conteaza despre ce este vorba - locul acela de munca grozav de la Microsoft, popularitatea blogului sau relatia romantica cu persoana aceea draguta de al carei zambet nu te mai poti satura. Ca este bine sa te implici in constructia viitorului tau, dar ca pana la urma viitorul se intampla oricum. Ca traim maine datorita lui azi, dar nu azi pentru maine. Ca este posibil sa stricam totul, chiar si ceea ce credeam ca nu poate fi stricat, dar ca avem si sanse sa reparam tot ceea ce am stricat. Ca viata trebuie traita, indiferent de cat de departe ne-am simti de tot ceea ce inseamna viata - sociala, profesionala, romantica, familiala. Si ca trebuie nu este un imperativ, o regula externa stabilita de un strain, o situatie impusa de lipsa de alternative cat mai degraba ceva ce nu poate fi ratat, ceva ce merita atentia noastra, ceva ce oricine are dreptul sa savureze din varful degetelor si pana in adancul stomacului.

Si mai este minunat ca exista prieteni care sa te invete ca cel mai important este ceea ce vrei tu. Care sa iti explice ca abia atunci cand tu esti fericit esti capabil sa ii faci pe cei dragi fericiti. Prieteni care stiu sa iti spuna ca daca stai inchis intr-o coaja de ou nu esti mai in siguranta decat ceilalti, mai putin vulnerabil, ci doar mai mult in pericol de a pierde o multime de imagini nemaipomenite pe langa care treci in viata asta scurta. Si stiu sa iti spuna ca cei dragi oricum se vor rani la un moment dat sau altul, dar este mai bine daca ii ranesti tu, daca totusi ramai pe-acolo sa ii bandajezi dupa aceea si sa le saruti bataturile. Unele ceaiuri sunt amare la gust, dar parca este mai bine sa stii asta pentru ca ai baut o inghititura, decat sa te intrebi mereu daca chiar erau amare sau daca nu cumva se gasea vreo cale sa le adaugi o lingurita mica de zahar. Unii prieteni au raze de soare in par si nu uita sa iti aduca aminte ca daca iti place un barbat suficient de mult il poti face sa te vrea. Si daca te vrea, te va avea, sau macar va incerca. Sunt prietenii aceia care iti pot aduce linistea atunci cand ai mintea involburata de intrebari. Care te fac din nou sa zambesti, desi cu cateva clipe in urme erai convins ca nu ai motive decat sa plangi.

Acesti prieteni sunt cei care sunt acolo cand adormi dar care totusi nu dispar pana sa te trezesti. Sunt prietenii care iti amintesc ca ai totusi motive sa te trezesti.

(scris) deA