Orange pidjins on the wall

Lista neagra a castigatorilor - doar de ar fi si Zelistul la fel de lung.

Dupa cum ne-au promis cei de la pidjin.net sau Porumbeii Apocalipsei, astazi s-au impartit tricourile celor care au castigat/participat la concursul aniversar de anul acesta.

Nu au lipsit dragii organizatori, Tudor si Eugen, partea masculina a juriului, Exarhu si eCostin, tricourile in editie limitata, vreo 10% dintre castigatori si, bineinteles, haosul. Cei care au avut nefericirea de a ajunge in Orange Concept Store inainte de ora 7 au fost intampinati cu o mare confuzie, intretinuta de ingamfarea angajatilor de acolo. De la intrare erai trimis in spate, domnisoarele din spate te trimiteau sus pe scari, pe scari erai oprit de alte domnisoare care te trimiteau la receptie, de la receptie erai trimis din nou in spate. Cand rosteai numele evenimentului si al organizatorilor te loveai de ridicaturi din umeri si atitudinea aceea de "Esti sigur ca ai nimerit unde trebuie?"/"Ma indoiesc ca un asemenea eveniment este gazduit de noi...". Atata dezorganizare si dispret catre clienti nu am mai intalnit de cand Orange Concept Store a gazduit lansarea celui de al treilea album Urma, in urma cu doi ani.

Cum totul este bine cand se termina cu bine, am fost gasiti de parintii diabolicilor porumbei, care ne-au impartit tricourile, ne-au servit cu "gustarici" si bauturi, s-au pozat cu noi si au incercat sa ne amuze. Ar fi un cliseu sa scriu ca a fost un bun prilej de socializare si nici nu a fost intocmai asa dar intradevar lumea s-a simtit bine. Am facut cunostiinta cu Tudor si Eugen cei care nu ii cunosteam deja, iar ceilalti s-au bucurat sa ii revada. Cei mai multi dintre premiati nu au venit sa isi revendice tricoul nici pana la 7.45, iar dintre cei care au venit, majoritatea nu au stat mai mult de cateva minute. Nu s-a stat jos la o conversatie lejera, desi si Eugen si Tudor au incercat sa ne convinga sa ne servim de la bar si sa destinda atmosfera incordata de aglomeratia obositoare si stanjenitoare din locatie. Autorii de bloguri si recenzii nu au facut nici cunostiinta, darmite schimb de URL sau legat prietenii. Eu m-am bucurat insa, nu doar pentru ca i-am cunoscut pe Erhan si Muscalu si juriul lor ci si pentru ca m-am intalnit cu juriul de la concursul organizat de ChaospiA, Andrew si TiBi.

In prim plan, cele doua minti umane din spatele porumbeilor diabolici, Tudor si Eugen.

(scris) deA

Dilema barbatului de 60 ani

Q: Vrei sa vin sus si sa fac dragoste cu tine?
A: Va trebui sa fie doar una dintre acestea doua...

*Vazuta in Coventry, pe biroul unui barbat care tocmai implinise 60 ani...

(scris) deA

CitesC

26/06/09

Jurnal intrerupt: http://rasebo.ro

Nu plange ca s-a intamplat, bucura-te ca s-a intamplat: http://www.visurat.ro/

Sotie de blogger faimos si talentat: http://denisuca.com/

Portia mea de desert frantuzesc - servit duminical: http://invatsagatesc.blogspot.com/

Universul cu pereti calzi, claditi din margele: http://lolafactory.wordpress.com/

Posesoare de apartament la 24ani: http://www.andressa.ro/

Perspectiva pisiceasca asupra lumii de gen feminin: http://puttycat.ro/blog/

Blonda de la medicina: http://siblondelegandesc.ro/

Viata pe Marte inainte si dupa concertul The Killers: http://www.mumisyelling.blogspot.com/

http://www.etherfast.ro/

TiBi, intrebari, femei si televiziune: http://www.apear.ro/wordpress/

Munca si existenta corporatistului blogger: http://corporatistu.ablog.ro/

Exhibitionismul la puterea a doua: http://joschilotii.wordpress.com/

Fructe aduse direct de peste Prut: http://grapefruits.wordpress.com/

Perfuzia de tacere: http://perfuzii.wordpress.com/

Puncte, puncte: http://jovana212.blogspot.com/

Pixeli la intamplare: http://random-pixels.com/

Alta insula, alte minunatii: http://anestiti.wordpress.com/

Luluts, sinonim cu "comentez": http://comentez.blogspot.com/

Publicitate si studii in Manchester, UK: http://supermagnet.ro/

Pamflet: http://www.piticigratis.com/

Blogul meu de liniste: http://razvan.exarhu.ro/

Pisici in libertate: http://pisicainbocanci.verre.ro/

Daca sunetele ar fi imagini si cuvinte: http://musicwassaved.wordpress.com/

Raluca si multinationala: http://raluxa.com/

Constant si redundant: http://me.candr.eu/

Blog de inginer cu acte in regula: http://gelu11.ro/

Muzica nu are limite. La fel, nici pasiunea: http://maryalexe.wordpress.com/

Infuzia de cuvinte: http://www.mintea-de-ceai.blogspot.com/


Ocazional, comentez si aici:
http://www.zoso.ro/

De seara:
Gabriel Garcia Marquez - Love in the Time of Cholera (inca)

(scris) deA

*NB: Lista de lectura se modifica lunar.
**NB: Cei interesati de link exchange sau cu recomandari pentru lectura (carti, bloguri, articole) lasati link pe undeva pe ChaospiA.
***NB: Rasfoiti si paginile prietenilor din BlogRoll.
****NB: Am facut si mici modificari in sectiunea de bannere.

Sa nu ne impiedicam de lipsa de timp

Cum mergeam ieri noapte pe 11 iunie, grabita sa ajung acasa fara sa daruiesc tot continutul gentii vreunui pseudoindian, mi-am imaginat cat de artistic mi s-ar putea agata mie balerinii in sinele tramvaiului. As fi putut cadea ditamai lungana, in fata masinilor ce trec in miez de noapte pe langa Patriarhia Romana si as fi fost la mila pseudoindiencelor ce matura strazile in centrul capitalei si a soferilor de taxi nervosi ca nu doresc sa ma duca o limuzina galbena ca a lor pana acasa.

Perspectiva dependentei de compasiunea copatriotilor mei m-a ingrozit. In primul rand, pentru ca fiind un copil anemic si solitar, mi s-a intamplat de vreo doua ori sa lesin pe strada si sa nu se opreasca nimeni sa ma ridice. In al doilea rand, pentru ca mata curioasa fiind, am vazut de foarte multe ori oameni cazand pe strada langa care abia daca s-au oprit o persoana sau doua si asta la cateva minute dupa incident. Nu in ultimul rand, pentru ca stiu cum obisnuiam si eu sa fiu, m-am privit in oglinda cu nu prea mult timp in urma:

Ma intorceam de la facultate si traversand o straduta am vazut cum cel care traversa de pe trotuarul opus a pasit gresit si a cazut. Probabil am fost singura care a putut anticipa cazatura sa chiar inainte de a se petrece desi nu as fi putut face nimic. Imediat dupa ce omul s-a prabusit, cel putin cinci indivizi i-au sarit in ajutor - sa il ridice, sa il mute de pe strada, sa ii stearga zgarietura de sange si praf, sa ii scuture pantalonii, sa ii adune cumparaturile de pe asfalt inapoi in punga, sa ii dea sa bea apa, sa il consoleze si linisteasca, sa il intrebe daca este nevoie sa cheme o ambulanta sau sa il duca la spital sau acasa. De fapt, toti cei aflati pe cele doua trotuare la acel moment, s-au oprit din drumul lor, au uitat de problemele si gandurile lor, au renuntat la preocuparile lor mai mult sau mai putin importante si cu un altruism natural si-au transformat in unica prioritate binele unui strain care se impiedicase in strada. Toti, mai putin unul singur. Mai bine scris, una singura - eu, ca orice roman care nu se dezice de epoca in care traieste, sunt mereu ocupata, mereu grabita, mereu in lipsa de timp pentru o viata traita in graba. Am mereu un loc unde trebuie neaparat sa ajung si unde sunt mereu in intarziere, am intotdeauna ceva de facut pentru care termenul limita este palpabil, atat de dureros de apropiat este. Am intotdeauna ceva de terminat inainte de un anumit punct in timp. Nouazeci la suta din vremea mea, mi-o petrec suferind ca viata mea se contracta, nervoasa, agitata, lipsita de ore suficiente in zi pentru tot ceea ce am de facut. Rasuflarile imi sunt numarate si cronometrate si trupul se subtiaza cu aceleasi cuvinte scrijelite constant pe piele - Nu am timp sa traiesc viata aceasta.

Nu regret ca nu m-am oprit sa il ajut pe omul acela. Stiu ca ar fi trebuit sa o fac; stiam si atunci. Dar stiam ca nu am timp; stiu si acum ca nu as fi avut. Dar regret ca nu m-am intors un minut mai tarziu cand am vrut sa o fac. Acum mi-as face timp. Pentru ca timpul nostru este doar al nostru spre folosire. Pentru ca vietile noastre sunt doar ale noastre, indiferent daca stim aceasta sau nu. Si de obicei aflam mult prea tarziu. Aflam abia cand nu mai conteaza.

(scris) deA

P.S. : Si nu, nu am timp sa scriu despre moartea lui Michael Jackson(26 iunie 2009), dupa cum nici altii nu au timp sa scrie despre moarte lui Farrah Fawcett (25 iunie 2009), pentru ca a ei aduce mai putin trafic. Si nu am timp sa scriu despre moartea lui pentru ca adevarul este ca imi pasa de aceasta exact cat i-a pasat lui de nasterea mea.

Poveste cu psihopatologie

Pentru cei care au locuit mereu cu familia sau cu partenerul de viata, povestea asta s-ar putea sa para scorneala.

Cei precum RaSeBo sau VisUrat stiu insa la ce ma refer. Si anume la situatia urmatoare-anii studentiei, locuiesti cu chirie, cu diversi indivizi. Asta fac si eu in prezent, platesc chirie unui pakistanez, ca sa locuiesc in aceeasi casa cu o copatrioata, de aceeasi varsta cu mine, si spre rusinea mea, avand si acelasi nume. Cand m-am mutat cu ea, nu mi-am facut iluzii ca imi voi descoperi cea mai buna prietena a vietii mele. Mi-am zis ca suntem oameni civilizati, aflati in contexte similare si ca in cel mai bun caz ne vom intelege reciproc. In cel mai rau, ne vom ignora. La urma urmei, fiecare are dormitorul ei, iar in camerele comune doar nu vom petrece prea mult timp. Poate ca nu avem nimic in comun, dar nu conteaza, nu ne casatorim, prin urmare putem face gesturi marunte de genul-eu nu ascult Metallica la maxim, tu nu asculti Guta. Marunte, dar vitale. Nu-i asa? Ei bine, nu, nu-i asa! Pentru ca unii oameni au impresia ca a plati chiria pe jumatate dintr-o casa iti da drumul sa te instapanesti peste intreaga casa si peste ceilalti colocatari.

Cand a inceput sa se comporte de parca era casa aceea proprietatea personala iar eu o matza pribeaga si tolerata, nu am zis nimic. Mi-am zis ca uneori e mai bine sa faci unele compromisuri de dragul pacii. Adica poate a fi civilizat are sensuri diferite in anumite orase ale aceleasi tari. Poate ca prin unele locuri e normal sa nu aerisesti, sa lasi vasele murdare in chiuveta comuna, sa imputi frigiderul, sa ocupi mai multe dulapuri decat cele pentru care platesti si sa insiri prin spatiile de folosinta comuna(bucatarie, baie) obiecte personale(voi va tineti foenul pe masa din bucatarie?!), sa nu iti platesti facturile, sa nu iti platesti nici macar chiria, sa iti tii gunoiul in mijlocul bucatariei, sa nu scoti niciodata tomberonul de gunoi, sa nu iti strangi niciodata parul imprastiat pe toata podeaua din bucatarie ...

Cand a inceput sa ma jigneasca si sa ma injure, mi-am zis ca e lipsita de educatie si de bun-simt si ca oricum nu va mai trece mult pana ma voi muta. Prin urmare, nu, nu i-am raspuns cu aceeasi moneda ci doar am lasat-o sa traiasca, in ideea ca si ea ma va lasa pe mine sa traiesc.

Dar cand vi se fura lucrurile din casa cu nonsalanta si sunteti amenintati cu moartea din senin, voi ce credeti? E scuzabil, e normal, e acceptabil? E dovada tot de nepotrivire sau de lipsa de bun-simt? Sincer, in termeni medicali, se numeste cleptomanie si psihoza deliranta.

(scris) deA

Post Scriptum: Si da, pofta arzatoare de a manca castraveciori murati dimineata, la cafea, sunt un semn evident de iminenta diviziune celulara(de parca un astfel de specimen nu era suficient pe pamant). ;)

La ora de vineri

Cum stateam eu ghemuita in patura, cu sticla de VK Orange in brate si rontaind dintr-un baton Mars mi-am adus aminte ca saptamana aceasta banala a fost una dintre cele mai pline din viata mea: vesti neplacute, oameni prosti, temeri, oameni invidiosi, emotii placute, lacrimi, poze, locuri nebanuit de impresionante, amenintari, stari de bine venite dintr-o atmosfera noua, stari de bine venite dintr-o atmosfera prea bine cunoscuta, manii lasate cu hemoragii interne, stress, angoasa si anxietate, stare de veghe de 24 ore.

Una peste alta, nu am mai salutat cunoscutii din lumea virtuala inca de vinerea trecuta. Aproape o saptamana. Asa ca profit de ora aceasta de zi de vineri sa anunt ca juriul a deliberat indelung si a hotarat ca asaseya.wordpress.com merita premiul cel mare - un costum de baie importat special pentru castigator din UK. Eu ma conformez, cu mare bucurie de altfel, pentru ca si eu am fost placut impresionata de raspuns, si il/o rog sa ma anunte urgent prin e-mail la adresa dea_chaospia[at]yahoo.co.uk ce marime, culoare si model de costum de baie prefera.

Una sub alta, le multumesc tuturor celor care au promovat concursul organizat de mine si ChaospiA:

Lulu

TiBi

Andrew

(scris) deA

Un picior de univers

12iunie
Aproape.

Nu am rabdare sa scriu, nu am rabdare sa ascult si ma grabesc sa traiesc ceva pentru care nu am timp. Nu am timp sa nu am timp.

Unele vesti te darama, iti iau universul de un picior si ti-l intorc cu capul in jos si il scutura bine. Stai blocat in fata lor si te gandesti ca te asteptai la asa ceva si ca era logic. Si apoi zambesti ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat si iti spui ca nici nu s-a intamplat, ca asa ceva este imposibil, ca de fapt se mai poate face ceva, altceva. Ca totul se poate rezolva, ca este imposibil ca universul tau sa fi plecat pe un asemenea drum, un drum pe care nu il vrei si nu il vrei cu toata incapatanarea de care esti capabil. Zambesti cretin pentru ca ai impresia ca nu se intampla nimic rau, ca tu de fapt poti gasi o solutie si ca totul va fi pana la urma asa cum iti doresti tu sa fie. Nu accepti ca nu tu scrii toate povestile care sunt citite si al caror personaj esti. Esti atat de naiv ca nici macar nu te mai revolti, ai undeva in tine convingerea ca se va rezolva pana la urma si nu are sens sa iti consumi energia. Energia pe care o folosesti mult mai constructiv sperand si visand si fabuland si vaslind printre nori.

Dar nu esti tot acid. Esti si baza. Si baza se concretizeaza intr-o tabla de sah pe care scrie calm ca ai pierdut. Ca de fapt nu se poate face nimic. Ca vestea rea ramane rea. Parca notiunea de "veste" poarta ceva in ea din ireversibilul temporar al unui munte. Aflii de ea tocmai pentru ca ceea ce transmite ea s-a intamplat deja. Nu e ceva in care sa intervii tu si nici macar nu aflii de ea pentru ca exista loc de alterare al prezentului. La un moment dat se va schimba totul - intai momentul, apoi oamenii, contextul, chiar si locul. Pana cand muntele nici nu va mai fi acolo. Sau va ramane o urma din el, dar nu va fi ce obisnuia sa fie. Dar in ragazul acesta si tu esti schimbat de timp, de oameni, context si loc si ele se schimba in jurul lor la randul lor. Si atunci vestea aceea nu mai are valoare decat in trecut. Iar trecutul nu poate fi alterat decat in mintile noastre.

Atat.

(scris) deA

Concurs: perversiune si frigiditate

Ce trebuie sa faci daca a venit vara peste tine si inca nu ai costum de baie nou: scrieti punctul de vedere cu privire la urmatoarele intrebari:

Poate o aceeasi femeie sa fie si frigida si perversa?
Este posibil ca o femeie sa fie frigida dar sa manifeste un comportament pervers atunci cand este implicata in relatii homosexuale?
Sau este mai probabil sa fie frigida dar sa afiseze un comportament pervers doar ca sa isi mascheze adevarata personalitate?

Raspunsul poate fi unul bine informat din punct de vedere psihologic, poate fi amuzant, poate sa impartaseasca cunostiinte dobandite din experienta personala, poate sa exprime parerile participantului, poate fi traznit sau rautacios. Va fi premiat cel mai interesant din punctul de vedere al juriului, iar premiul consta intr-un costum de baie special importat pentru castigator din UK, marca Ocean Club. Marimea, modelul si culoarea vor fi alese de castigator; acesta va trebui sa aleaga si daca doreste unul barbatesc sau unul de dama; nu se accepta oferirea contravalorii in bani a premiului.

Juriul este format de TiBi si Andrew C. (dar cel mai probabil imi bag si eu clestii printre participanti, sa mai pun cate o vorba buna la fiecare dintre ei). Originalitatea si coerenta sunt esentiale.

Raspunsurile trebuie sa fie scrise pe blogurile participantilor si trebuie sa contina minim un link catre http://chaospia.blogspot.com. Deasemenea sunt acceptate fotografii cu referire la acest subiect, dar doar daca acestea sunt creatia personala a participantului. In cazul fotografiilor, acestea pot fi publicate oriunde, cu conditia sa aiba totusi acel link. Participantii trebuie deasemenea sa lase un comentariu la acest articol cu link catre articolul lor.

Termen limita: 16 iunie 2009, ora 23.59.

Castigatorul va fi anuntat pe data pe 17 iunie si are 24ore la dispozitie sa imi trimita un e-mail cu datele sale. Primii 3 participanti vor avea si un banner/link pe ChaospiA, timp de o luna de zile.

(scris) deA

Cum va place URMA

Am frunzarit forumul Urma si cateva video-uri facute la concertul de pe 4 iunie, in Silver Church. Si mi-au sarit sub privire mult prea multe plangeri. Ma asteptam sa dau de oameni extaziati: "Primul concert Urma de la noi dupa 3 ani de zile" sau "Din nou Urma live, chiar cand credeam ca nu mai este loc de speranta pentru asa ceva". Recunosc, erau si oameni care gandeau si scriau si astfel. Dar erau multi cei care gaseau pretutindeni un motiv sa se planga.

Hai sa ne plangem ca un bilet de intrare la un concert al unei trupe despre care spunem ca ne place foarte mult a costat 35 lei. Asa, si? Pentru orice te face fericit platesti un pret, uneori in bani, alteori, nu. Dar costurile exista intotdeauna, indiferent daca noi ne permitem sa le acoperim sau nu. Si chiar daca nu ar fi problema aceasta, intrebati-va altfel - daca componentii trupei ar trebui sa munceasca 8 ore pe zi, 5 zile pe saptamana, intr-un loc de munca lipsit de orice legatura cu proiectul Urma, chiar credeti ca Urma ar mai putea exista? Si mai ales, la nivelul calitativ la care exista acum? Altii s-au plans de existenta sponsorilor sau de faptul ca evenimentul a fost promovat excesiv. Din nou, nu este aici niciun compromis, doar o necesitate ca in continuare concertele sa poata fi organizate, ca in continuare albumele sa poata fi inregistrate si vandute, ca in continuare Urma sa existe, ca in continuare sa ne bucuram noi de starea aceea pe care ne-o da muzica lor.

Altii au observat ca de la 4 membrii ai trupei s-a ajuns la 7 si aparent acest lucru este unul negativ. Dar pana la urma, cineva uita ca pe albumul Trend Off au fost prezenti nu 4, nici 7, ci 11 muzicieni. Iar dupa aceea plangeam ca vrem mai mult si nu mai este de unde. Recunosc, si mie imi lipseste sunetul Urma, cu vocea lui Mani Gutau insotita de cea a lui Dan Byron. Si nu sunt cea mai mare sustinatoare a lui Catrinel, dar vocea ei suna bine. Da, se balangane pe scena, da, isi invarte parul pe deget, da, pare in plus pe scena, dar mai ales, da, abia se acomodeaza alaturi de trupa si probabil ca emotia era destul de mare. Daca ar fi stiut cat de mult ne vom grabi sa criticam ma indoiesc ca ar mai fi reusit sa ingaime vreun vers. Ea pare in plus acolo, nu pentru ca ar fi cu adevarat ci pentru ca noi suntem deja obisnuiti cu Byron. Ne vom obisnui si cu prezenta ei. Iar cei care nu vor reusi, n-au decat sa nu mai dea pe la concerte, pentru ca oricum vocea i se potriveste de minune in context.

Nu am fost acolo, dar din video-urile care circula pe www locatia mi s-a parut bine aleasa. La fel si mijloacele de sponsorizare si promovare iar pretul biletului acceptabil. Vocea lui Catrinel se integreaza placut, chiar daca nu e ea Byron (nu m-am putut abtine, imi cer scuze). Melodiile sunt minunate, atat cele ale caror versuri le stim pe de rost cat si cele pe care le ascultam pentru prima data. Overall, Urma si Mani Gutau sunt la fel de impresionanti ca intotdeauna.

Da, era loc de mai bine. Mereu este loc de mai bine. Si din cate il cunoastem cu totii pe Mani Gutau, el stie chiar mai bine decat noi ca este loc de mai bine.

Mie mi-e un dor de Urma... Asa cum te simti cand iti tii respiratia si esti in asteptare. Dar nu indraznesti sa respiri, nu inca, iar mintea ti-e goala si trupul plin, insa plin de vid. Si ii invidiez pe cei care au ajuns joi seara la concert si mi-e mila de cei care nu stiu sa aprecieze momentele de care au avut parte.

(scris) deA

Post Scriptum: Multumim, MaryAlexe, pentru link-uri. Iar in continuare, drum liber catre melodiile de pe Lost End Found care au fost interpretate in concert:
Terminus
All wrong
Daca gasesc si To love and forget, va anunt.

Bucurati-va si de celelalte 16 piese interpretate.

Intre timp, stie cineva cu siguranta daca exista sau nu o melodie numita "So long"?

Urma, 4 iunie

Daca dintre cei care ati ajuns totusi la concertul Urma de ieri din Silver Church, aveti careva chef de facut o recenzie dar duceti lipsa de blog, trimiteti-mi pe e-mail si vi-o public, cu numele vostru mentionat ca autor, bineinteles.

Daca aveti doar cateva impresii pe care vreti sa le impartasiti, la fel, trimiteti-mi un e-mail sau lasati un comentariu si va mentionez ca sursa.

Daca ati scris deja o recenzie si ati publicat-o pe undeva, lasati un comentariu cu link-ul. Va fac reclama :P.

(scris) deA

Despre diferente majore si alcoolici minori

In urma cu nu foarte mult timp, cand inca nu implinisem varsta legala pentru a consuma alcool dar cand deja frecventam nenumarate cluburi , existau si baruri unde trebuia sa comand si sa platesc eu consumatia. Nu din feminism si nu pentru ca as fi aratat mai matura decat cei cu care imi petreceam timpul. Ci pentru ca ceilalti desi erau mai in varsta decat mine, desi erau de obicei baieti, desi aratau mult mai in varsta decat mine, erau refuzati din start de anumiti barmani. Era la fel de ilegal sa le vinzi lor alcool cum era sa imi vinzi si mie. Dar ei erau baieti. Iar barmanii romani din cluburile preferate de mine rareori sunt homosexuali. Mi se mai intampla sa ma intrebe vreo barmanita cati ani am sau cand sunt nascuta, eu minteam cu nerusinare seninatate iar barmanul de langa ea intervenea mereu, cu un ton blajin "las-o mah in pace, ca pe ea o stim". Eu zambeam fermecator, insfacam berile pentru toata garda de alcoolici liceeni si lasam fix suma de bani ceruta (asta ca sa nu va imaginati ca bacsisul era cel care ma facea sa par majora).

Am fost recent intr-un supermarket din Cov sa cumpar o sticla de whisky impreuna cu acelasi Serban care nu reusea niciodata sa cumpere alcool din Underworld pe vremea cand era minor (ocazional nici din alte cluburi, dar na!, omul nu are vagin, macar orgoliul sa i-l lasam intact). Omul arata la fel de imatur ca pe vremea cand nu avea inca 18 ani - chiar este - ba noua tunsoare il mai si intinereste. Cu toate acestea nu l-a legitimat nimeni, am platit si am plecat cu cadoul . Chiar mai recent, am fost in acelasi supermarket, de data aceasta singura-singurica, sa cumpar Bailey's. Si ghiciti ce mi-a zis vanzatoarea: 'Could I please see your ID?'. Dupa ce am comentat vreo 5-10 minute, fluturandu-mi legitimatia de student, ca este imposibil sa fiu studenta si sa am sub 18ani - desi am o prietena de o varsta cu mine care acum este in ultimul an de facultate, deci pe vremea cand era in primul an de facultate cu siguranta era prea tanara ca sa consume alcool in public, in lipsa parintilor - i s-a facut femeii mila de fata mea de copil natang si mi-a bagat sticlutele in punga, nu fara sa imi atraga atentia: 'Next time make sure you have your ID on you - you look very young, you know...'

Prin urmare - daca esti minor si vrei sa consumi alcool in Bucuresti, roaga-te sa fii fata si sa intalnesti cat mai multi barmani in cluburile care iti plac. Daca esti major si vrei sa consumi alcool in Coventry, roaga-te sa nu fii femeie.

(scris) deA