Ultima concluzie pe ziua de azi

In clipa aceasta nu ma plac. Si m-as ascunde si mi-as apasa butonul de inchidere doar ca sa nu ma mai aud criticandu-ma. Si nu vreau sa fiu aici. Nu vreau sa fiu unde sunt eu.

Dar nu am sa fac asta. Am sa ignor sentimentul. Am sa ascult Urma in tacere si voi continua sa privesc fereastra larga prin fata careia nu trece nimeni duminica noaptea. Si nu ma voi gandi la ura si la mine. Am sa-mi zic ca ma plac si ca ma descurc. Am sa imi zic ca ma iubesc si ca mai pot inca dormi in acelasi pat cu mine. Ca merit ciocolata aerata. Ca lucrurile care imi plac si pe care le vreau nu sunt rele si ca am dreptul sa le plac si sa le vreau.

...

(scris) deA

Poveste despre nescris

Am observat recent ca ChaospiA a intrat in a treia faza din existenta sa. Si anume dupa cea a trairilor haotice dar intense si scrise din necesitatea exprimarii si dupa cea a scrierii din placere, de dragul socializarii, a ajuns intr-o faza pe care nu reusesc inca sa o definesc foarte clar dar care se vede cu usurinta. Si anume nu pot scrie. Explicatii ar fi vreo patru la numar.

1. Chiar inainte sa ma intorc de acasa am scris cateva randuri fara intentia clara de a le publica. Erau scrise pe vreo 2 foi A4, iar inainte de a le transcrie pe Chasp, le-am trecut pe sub un ochi frumos. Si degetele ce insoteau ochiul acesta pretudeni, mi-au transmis ca desi mai sus-semnatul si perechea sa au fost incantati de randuri, ei nu gasesc ca ar fi potrivit sa le public pe blog. Le-am dat dreptate si mi-am vazut de vieti, cea virtuala si cea din afara online-ului. Insa nici prin cap nu mi-ar fi data la momentul acela ca voi ajunge sa ma indoiesc de orice gand legat de blog as putea avea, ca voi ajunge sa ma intreb despre fiecare cuvant daca poate fi publicat sau nu, ca voi ajunge sa anulez orice idee. Dar simptomele acestea ma duc la posibila cauza nr. 2.

2. Cum nu am mai scris de mult timp pe blog, asa cum obisnuiam sa scriu, as putea da impresia ca duc lipsa de inspiratie. Adevarul este insa ca desi am multe idei, nu reusesc sa ma opresc asupra niciuneia dintre ele. Conturez un prim paragraf si atat. Nu pot continua. Se naste imediat o alta idee, care la randul ei isi cere un prim paragraf, doar ca sa imi paraseasca mintea, lasand loc urmatoarei idei pasagere. Si mie imi suna sincer a stare de manie, specifica sindromului bipolar. Pe de alta parte, se presupune ca aceste stari alterneaza cu cele de depresie, pe care eu nu le experimentez niciodata indeajuns cat sa am mintea limpede si sa pot scrie ceva pana la capat.

3. In blogosfera romana sunt multi andrei si andree. Eu personal nu citesc decat vreo 4, cu mine cu tot, si ceilalti trei nu obisnuiau sa scrie foarte des. Dar doi dintre acestia au inceput sa scrie cu multa pofta cam de cand am eu mintea tulbure. Mi-or fi facut vraji:P.

4. S-ar putea sa fie doar o alta faza in parcursul meu ca blogger. S-ar putea sa imi treaca.

Cam acestea ar fi posibilele motive din pricina carora mi-ati simtit lipsa in ultima vreme. Nu, n-am murit, nu sunt bolnava, nu sunt din cale-afara de ocupata sau obosita, nu duc lipsa de internet, nu ma distrez, nu calatoresc si nu ma odihnesc departe de blogosfera.

Cu drag si dor,
deA

Barbatii si bataia

Nu imi plac barbatii care isi dau palme. Daca as avea pagina pe blog cu informatii vitale despre mine, pe asta as trece-o in fruncea listei. In primul rand, ca sa scap cam de 3 sferturi dintre admiratorii mei secreti; in al doilea rand, ca sa ma cunoasca mai bine cei ce mai dau buna-ziua pe aici. De fapt nu, doar ca sa descurajez aia trei sferturi.

Purtatoare de vagin fiind, sunt inchisa intr-o stereotipie care sustine ca trebuie sa resping violenta de orice forma si in orice context. Si in general nici nu o accept. Dar in anumite situatii o tolerez. Mi se pare normal ca un barbat sa fie in stare sa isi apere familia, iubita sau fie si orgoliul. De obicei , orice se poate rezolva cu diplomatie, daca dispui de inteligenta macar medie. Alteori insa, un pumn directionat strategic si bine justificat, catre un idiot, poate rezolva mult mai mult decat o sedinta intreaga de discutii si negocieri, lunga de un deceniu. Pentru ca uneori nu ai cu cine. Iar pentru ca alteori nu ai cand. Si de cat sa o iei la fuga, pe principiul scapa cine poate, mai bine dai un pumn unde apuci si te rogi scurt si la obiect sa fii mai tare in brat si pumn decat celalalt in craniu (de aceea e mai sigur sa dai la ficat, acolo sigur e mai slab decat bratul tau). Insa mi se pare ridicol sa vad doi barbati dandu-si palme sau sa aud o plesnitura amuzanta acolo unde ar trebui sa se auda macar o bufnitura usoara.

Dar societatea noastra a evoluat aparent. Si de la barbatii care si-ar fi aparat onoarea si familia cu pretul vietii, s-a ajuns la unii care nu risca nici macar un ochi vanat. Mai mult chiar, parca ar exista o intelegere tacita intre ei. Ceva in genul: "Eu nu te fac de ras in fata iubitei, aruncandu-te doi metri in spate, tu nu ma faci de ras rupandu-mi coastele in fata gastii." Sau: "Da si tu doar o palma ca eu nu am bani de dentist iar tie nu iti sta bine cu ochii machiati". "Nu prea are sens tu sa sfarsesti cu capul spart si eu dormind o noapte in puscarie".

Ceva imi spune insa ca exista mai mult in spatele palmelor pe care si le trantesc barbatii intre ei. Pe de o parte imi inspira un sentiment ca nu ar stii sa se bata. O palma stie oricine sa arda, chiar si un tanc de 5 ani - ca de! doar asta e printre primele lucruri care au grija unii parinti si pedagogi sa ne invete. Dar la pumni, cu aparare si ofensiva simultane, cu croseu de dreapta, croseu de stanga, lovitura sub coaste, la astea nu se baga oricine. Pe de alta parte, imi seamana destul de mult si a reactie feminina. Multor femei le este teama de violenta, tocmai din frica de a nu fi ranite - prin urmare evita orice ocazie prin care s-ar putea ajunge la asa ceva. Nu veti vedea multe femei pocnind pe cineva. Nu pentru ca ar fi vreo miscare calculata, care necesita cine-stie-ce strategie, ci pentru ca se tem de reciproca.

Nu toti barbatii apeleaza la palme cand negocierile diplomate esueaza. Sunt multi care o vad ca pe o jignire - si sa fie plesniti si sa plesneasca. Unii misoginii o vad ca pe o treaba pur feminina - doar femeile se plesnesc sau merita plesnite. Si nu intotdeauna un schimb de palmuiri rezolva un conflict (dupa parerea mea, cam niciodata, dupa a unor barbati, aparent, macar uneori). Recent am auzit un pleosc! cu ecou, iar apoi un om s-a trezit pe asfalt cu tampla sangerand. N-a stat mult pe ganduri si s-a ridicat din pozitia nu tocmai favorabila lui. Din fericire pentru el, au intervenit multi altii in bataie. Din nefericire pentru un altul, care a fost daramat de un pumn iar dupa aceea a ajuns la spital pentru ca initial nu s-a mai putut ridica iar apoi a si ramas in stare de inconstienta. Ciudat este ca secventa aceasta nu mi-a ramas intiparita in memorie datorita celui care a fost luat cu ambulanta si care a facut senzationalul intregului conflict prin cele cateva minute in care toti cei stransi in jurul sau se intrebau daca sa cheme salvarea sau politia si datorita caruia de alftel si conflictul s-a stins (cel putin temporar). Ci m-a marcat pentru ca in clipa in care l-am vazut pe cel cu tampla sangerand am vazut cel putin o persoana draga mie in aceeasi ipostaza. Da, nu imi plac barbatii care se plesnesc. Dar nu imi place nici faptul ca doar oamenii urati pe dinauntru mai stiu sa se bata in zilele noastre. Si nu imi place nici faptul ca multi parinti nu au uitat sa isi invete copiii sa primeasca bataie insa refuza sa ii invete sa se apere.

(scris) deA

I just feel I'm safe...

Nu, acesta nu este un text de calitate, nu este unul de divertisment, care sa va incante sau care sa va faca sa va simtiti mai bine. Nu este nici macar un text de citit. Este un text pe care eu sa il scriu si eu sa il citesc.

Pentru ca ma simt atat de singura incat trebuie sa vorbesc , sa imi aud vocea ca nu cumva sa cred ca linistea din jur inseamna ca am surzit. Cateodata as vrea sa surzesc. De aceea dau mereu muzica mai tare, si mai tare si mai tare! Ca sa nu imi mai aud plansetul, ca sa nu imi mai aud gandurile, ca sa nu imi mai aud ura, ca sa nu imi mai aud tipatul, ca sa nu imi mai aud tacerea. Dar ar fi in zadar. Si daca as orbi si tot as stii cum arat. Pentru ca fructul asta e putred pe dinauntru. Pentru ca toata apa si tot focul din lume nu pot curata aici.

Dedicatie pentru cine o merita: multumesc pentru dezlegarea de ea, chiar daca nici nu stii cum ai reusit asta.

(scris) deA

In italic: vers din piesa "In your arms", Urma, 2005

A mai murit o jucarie. In curand o ingropam si gata. Ramanem si mai singure , asa cum meritam.

Femeile si slabiciunile lor

Barbatii s-au plans de nenumarate ori ca femeile raman un mister pentru ei, asa cum si ele nu rateaza nicio ocazie de a suspina si a ingaima cat de neintelese se simt.

Aparent astfel de tragedii nu se intampla doar in randul oamenilor ci si in randul porumbeilor cu dorinte de distrugere a Pamantului. Cum am ajuns sa aflam asta? Ei bine, in 2007, cercetatorii de la pidjin.net au studiat cu atentie ce se intampla atunci cand o femela porumbel ii spune faimosului PID'JIN ca seamana cu un pantof. Consecintele sunt dezastroase si, din fericire pentru PID'JIN si FREDO, orgoliul ranit al lui PID'JIN si reactia sa la vorbele femelei nu fac decat sa ii duca cu un pas mai aproape de sfarsitul mult dorit al lumii.

Daca vreti sa vedeti exact cat de usor este pentru PID'JIN sa distruga lumea atunci cand se simte jignit, diferenta fundamentala dintre barbati si femei si ce poate cauza ea, dar mai ales sa va amuzati citind un episod mai vechi din Fredo&Pid'Jin, atunci petreceti cateva secunde pe pagina aceasta.

Si daca tot sunteti acolo, nu uitati sa le urati porumbeilor si echipei malefice din spatele lor un bine-meritat "La multi ani!" cu ocazia aniversarii a 4 ani de tentative de distrugere a lumii. Si la cat mai multe hohote de ras si cititori fideli.

Iar acum cu totii in cor: For they're 2 jolly good fellows,
For they're 2 jolly good fellows,
For they're 2 jolly good fellows,
And so say all of us,
And so say all of us,
And so say all of us!

(scris) deA

P.S.: In lipsa de bomboane si bere, PID'JIN si FREDO s-au gandit sa ne faca cinste cu cate un tricou. Nu ratati ocazia:)

Cofeina noastra cea de toate zilele

Cafea la filtru.........(100ml): 50-100mg
Cafea instant..........(--"--): 20- 73mg
Ceai.......................(--"--): 20- 73mg
Bauturi energizante(--"--): 30mg
CocaCola/Pepsi......(--"--): pana la 20mg
Ciocolata...............(100mg): 5- 20mg

(scris) deA

Unde merg pe 4iunie

Urma - Slide

Dupa trei ani de absenta totala de pe scena muzicala romaneasca, Urma revine in Bucuresti.

Trei ani de absenta, trei albume fara de care vietile noastre ar fi mai sarace in farmec si doar trei membrii ramasi in trupa resuscitata.

Insa muzica nu se opreste aici, ci dimpotriva, abia incepe.

In data de 4 iunie, in clubul The Silver Church, are loc cel de al doilea concert Urma de la relansarea formatiei dar si cel de al doilea concert Urma pe anul 2009, primul fiind sustinut in Ungaria, pe 10 aprilie, in memoria lui Marian Cozma.

Biletele pot fi cumparate de pe myticket.ro si din magazinele Diverta iar pretul unui bilet este de 35ron. Vorbitorii de grai Urma vor putea asculta live, dupa mult prea mult timp, melodii atat de pe primele 3 albume ale trupei cat si de pe albumul "Lost End Found", ce urmeaza a fi lansat pe parcursul acestui an. Deasemenea, cei pentru care Urma inseamna mai mult decat muzica au ocazia sa castige o zi Urma, adica o zi in care se vor afla in compania membrilor Urma si a altor muzicieni ce colaboreaza la noul album, se vor urca la bordul noului BMW Z4 pentru un testdrive, vor asculta un concert Urma doar pentru ei in studioul de repetitii al trupei si vor primi un telefon Nokia 5800 XpressMusic, oferit de Orange. Trecand peste aceasta strategie de relansare a trupei, concertul este pana la urma un prilej bun de a promova misteriosul nou album Urma.




Totodata, sunt convinsa ca cei pentru care Urma este mai mult decat muzica, este o stare de spirit, tanjeau de mult dupa un astfel de concert. Pe scurt, ne vedem pe 4 iunie, ora 22.00, In The Silver Church (Calea Plevnei, nr.60), Bucuresti pentru relansarea oficiala a trupei Urma, un concert live dupa trei ani de asteptare si inceputul calatoriei spre sfarsitul puzzle-ului care va constitui cel de al patrulea album Urma.

So, do YOU speak Urma?

(scris) deA

Detalii si aici.

Cand ai totul si vrei mai mult, ramai cu nimic.

Lista de lectura

CitesC

18/05/09

http://rasebo.ro

http://www.visurat.ro/

http://denisuca.com/

http://lucianstanciu.ro/

http://invatsagatesc.blogspot.com/

http://lolafactory.wordpress.com/

http://www.andressa.ro/

http://puttycat.ro/blog/

http://siblondelegandesc.ro/

http://www.mumisyelling.blogspot.com/

http://www.etherfast.ro/

http://www.apear.ro/wordpress/

http://corporatistu.ablog.ro/

http://joschilotii.wordpress.com/

http://grapefruits.wordpress.com/

http://perfuzii.wordpress.com/

http://jovana212.blogspot.com/

http://random-pixels.com/

http://spi-oana.blogspot.com/

http://anestiti.wordpress.com/

http://comentez.blogspot.com/

http://supermagnet.ro/

http://www.piticigratis.com/

http://razvan.exarhu.ro/

http://pisicainbocanci.verre.ro/


Ocazional, comentez si aici:
http://www.zoso.ro/

De seara:
Gabriel Garcia Marquez - Love in the Time of Cholera

(scris) [evident] deA

*NB: Lista de lectura se modifica frecvent.
**NB: Cei interesati de link exchange sau cu recomandari pentru lectura (carti, bloguri, articole) lasati link pe undeva pe ChaospiA.
***NB: Rasfoiti si paginile prietenilor din BlogRoll.

Cu ochii albastrii

Michelle Featherstone - Coffee and Cigarettes

Este pe inserate. Cerul e gri murdar iar casa de visavis e mai rosie ca oricand altcandva. In curand voi incheia cu un "A" mare si sub forma de stea si scrisoarea de azi. Si ma voi intinde pe pat si voi adormi. Nu vreau sa ma trezesc maine. Vreau sa ma trezesc intr-o dimineata cu soare sau ploaie, nu conteaza. Cu miros de cirese si pepene verde sau de zapada. Sau de iarba proaspat tunsa; nici asta nu conteaza. Conteaza doar sa ma iubesc. Sa ma iubesc nu mult, nu cu disperare egoista si narcisista. Sa ma iubesc macar atat cat sa ma accept. Sa ma pot uita in oglinda si sa nu imi mai vina sa fug.

Mai demult am fugit. Mi-am impachetat visurile si visele si fulgii de zapada si firele de nisip, le-am cantarit cu grija iar apoi mi-am luat zborul catre ocean. Credeam ca pot scapa de fiinta aceasta groaznica cu care traiam de ani de zile, credeam ca o pot lasa in urma... desi nici nu stiam pe atunci cat de mult imi doresc sa nu mai existe. Sa nu ii mai simt mirosul in pielea mea. Sa nu ii mai vad privirea pironita in oglinda din fata mea. Sa nu ii mai aud gandurile, sa nu o mai ascult tipand la mine. Sa nu ii mai strig cat de mult o urasc. Inocenta de mine nu stia ca de o singura persoana pe lumea asta nu poti scapa nicioadata. De tine insuti *You're stuck with yourself. For ever and ever and ever and ever and ever and....*. Dar nu m-am mirat cand, in mijlocul oceanului plutind, m-am trezit tot langa mine. In fiecare seara adorm blestemand fiinta aceasta urata langa care ma trezesc in fiecare dimineata.

Vreau ca atunci cand ma voi trezi sa ma accept. Sa imi spun "Bine-ai venit", sa imi sarut tampla stanga si sa ma servesc cu prajituri cu glazura de cafea. Vreau sa ma plac. Vreau sa ma iert. Vreau sa ma cred. Vreau sa imi zambesc. Sa imi tac dulce si sa imi spun doar cuvinte de iubire. Nu mai vreau sa ma ranesc. Nu mai vreau sa am o pasiune din a ma face sa sufar, din a ma jigni si din a ma ura. Vreau sa ma iubesc frenetic; sa ma iubesc pe mine cu trupul meu, cu gandurile mele, cu munca mea, cu chipul meu, cu ochii mei, cu parul meu, cu tacerile si cuvintele mele.

Maine dimineata parul meu va fi tot brunet, ochii tot caprui, pielea tot imperfecta; voi avea aceeasi inaltime si greutate ca si azi. Maine dimineata voi purta dupa mine aceleasi pacate si aceleasi lipsuri ca si astazi. Maine dimineata voi avea aceleasi ganduri ca si azi, aceleasi taceri ma vor bantui, aceleasi sunete ma vor orbii.

Maine dimineata nu vreau sa ma trezesc.

Nu inca. E prea devreme.

(scris) deA

Goana dupa vrajitoare

Pregatiti-va sufletele, ascundeti-va nu alunitele si semnele din nastere, ci batistele si servetele, picaturile nazale iar daca va vine sa tusiti - prefaceti-va ca izbucniti in hohote de ras, sau de plans, dupa caz. Pentru ca daca intradevar va izbucni anul acesta o pandemie, nu ea va fi cea care va face cele mai multe victime ci noi insine vom fi cei care vor porni spre exterminarea celor ce prezinta simptomele gripei porcine (febra, nas infundat, tuse, dureri in gat, dureri de cap, dureri musculare, frisoane, stare de oboseala/extenuare, diaree, stare de greata, dispnee, deshidratare, o nuanta gri a pielii).

Cand m-am pricopsit eu cu un virus gripal in urma cu vreo luna, nu auzisem in viata mea de gripa porcina si nici nu stiam ca pandemiile sunt ceva macar posibil in zilele noastre, mai ales in lipsa unei bombe biologice. Am zburat cu avionul si am trecut si de granita Romaniei desi aveam febra, eram franta de oboseala, ma dureau tot corpul si dintii si toate acestea intr-o stare atat de grava, incat ma mir ca eram inca lucida cand am revazut Bucurestiul. M-am tratat cu paracetamol cu cofeina, Augmentin, Eurespal si Clorzoxazona (pentru durerile musculare) si apoi, cand am auzit la televizor despre gripa porcina, nici nu mai stiam ca am fost bolnava. Doar ma amuzam, ca iata ca pot venii si lucruri urate din Vest.

Mi-am reamintit insa atunci cand, in zborul spre Londra, si eu si pasagera de langa mine, am indraznit sa tusim si sa stranutam in momente strategic alese dupa decolarea avionului WizzAir. Stiti cum este atunci cand cateva zeci de oameni se opresc din activitatea intreprinsa si intorc privirea suspicioasa spre tine? Si acum imaginati-va aceeasi situatie, petrecandu-se insa intr-un spatiu inchis, de unde nu poti fugi si unde nu te poti ascunde...

Ajunsa in spatiul britanic, mi-am propus sa mor sufocata decat sa mai tusesc, cel putin pana la urcarea in autocar.

Toate bune si frumoase pana in urma cu o saptamana cand o prietena isi aminteste ca am fost plecata acasa, in Romania. Si din vorba in vorba, foarte diplomat, ma intreaba: "A ajuns ... gripa porcina ... si in Romania?" Ii raspund suav ca nu, inca nu au fost raportate cazuri in Europa de Est si Centrala iar tarile cele mai afectate de gripa din Europa sunt chiar Regatul Unit si Spania (UAU!!! Prima data cand chiar ne putem mandrii cu ceva ce noi nu avem si ei au!). Rasufla usurata si apoi incepe sa mi se planga despre cei 50 de colegi ai ei, care au fost plecati in New York sa faca documentare pentru un eseu iar acum s-au intors in Regat si nu au respectat regula carantinei de sapte zile iar acum umbla breambura prin campus. Ascultand-o vorbind, imi dau seama ca nu este indiferenta cu privire la virusul A H1N1, asa cum suntem eu si aproximativ 70% din populatia de nationalitate sau origine romana. Nu este nici macar ingrijorata, cum mi s-ar parea normal sa fie. Este speriata. O privesc cum isi freaca nervoasa mainile cu solutie antibacteriana si imi dau seama ca este atat de panicata incat mai degraba le-ar da foc celor 50 de colegi, rudelor si colegilor/prietenilor acestora cu care au venit ei in contact decat sa riste sa urmeze ea insasi un tratament de 7 zile.

Administratia universitatii Coventry insasi a impus o regula negandita cu adevarat si catusi de putin practica, ce presupune izolarea timp de 7zile a celor care s-au intors din vacanta din SUA sau Mexic, desi acum este o perioada intensa de predare de lucrari si examene. Examene care insa, daca nu sunt trecute acum, trebuie date in august.

Astazi, o colega care tusea usor si tot stranuta, trece pe langa mine. O intreb daca se simte bine, asa cum este la ei obiceiul si in loc sa imi raspunda prin aceeasi intrebare asa cum face de obicei, ma repede: "Da, sunt bine, sunt foarte bine, de ce nu as fi bine?!" Incerc sa ii zambesc si nu stiu ce i-as putea spune. "Sunt bine, nu sunt racita, doar... ma inecasem putin. De la cafea." Zambesc din nou, facand abstractie de faptul ca nu are cana cu cafea in mana.

Asadar, vanatoarea a inceput deja. Prima etapa, cea a fricii se desfasoara de ceva timp. Cei sanatosi se tem ca s-ar putea imbolnavii si implicit de cei bolnavi. Cei bolnavi se tem la randul lor de boala dar intr-un fel si de cei sanatosi.

Cei bolnavi sunt recunoscuti usor, dupa simptomele enumerate mai sus si in baza lor pot fi si ostracizati. Cei sanatosi la randul lor pot alege sa se diferentieze, tocmai pentru a fi in siguranta, purtand o masca alba. In aparenta, se feresc de cei bolnavi. In realitate, se feresc la randul lor de ceilalti sanatosi, asigurandu-i pe acestia din urma ca inca fac parte din grupul lor.

A doua etapa, cea a izolarii, a inceput la randul ei. Cei bolnavi sau cu risc crescut de imbolnavire sunt izolati de cei sanatosi pentru minim 7 zile. Teoretic pentru binele lor. Practic, pentru protectia celor sanatosi. Asa s-a procedat si in vremea leprei. Si in vremea ciumei. Si nimeni nu se atingea de vrajitoare.

Cat credeti ca mai dureaza pana la urmatoarea etapa? Cat credeti ca mai dureaza pana cand cei bolnavi de gripa vor fi scosi din orase? Sau pana cand, dimpotriva, li se va da foc de vii? In asa fel incat sa nu apuce sa imprastie virusul printre cei inca sanatosi. Depinde de amploarea raspandirii virusului - va izbucni cu adevarat o pandemie, sau vor mai fi doar cateva cazuri episodice.

Dar daca va izbucni cu adevarat la nivel global, mai teama decat de virus ar trebui sa ne fie de cei ce se tem de cei ce poarta virusul.

(scris) deA

For the love of Jazz

Doar un zeu poate sa aiba vocea aceasta, gandea ea, pe masura ce isi indeparta privirea de la teancul de foi de pe masa. Privi in fereastra din fata ei asteptand parca sa zareasca o umbra in spatele ei, desi stia ca nimeni nu ii privea peste umar cifrele de pe monitor, ca nimeni nu fuma tacut in spatele ei, ca nimeni nu avea sa o sarute pe ceafa dezgolita ca apoi sa se bage sub patura bej de pe pat. Stia. Da, stia aceste lucruri, dar nu voia sa le accepte. Cine ar vrea sa accepte ca la 27 ani este tot singura, ca nu a iubit niciodata un barbat cu adevarat, ca niciun barbat nu a luptat niciodata pentru ea? Cum ar putea sa accepte ca avea sa fie mereu doar ea, impreuna cu dosarele ei, notebook-ul, cafeau rece si vocea aceea de zeu cazut.

Jazz...multe jazz si o cafea cu mult Amaretti. Si pricomigdale lasate pe marginea farfuriutei de cafea. Dar o asemenea seara ar fi costat-o prea mult. Mult mai mult decat isi permitea ea sa plateasca. NU se punea problema de bani sau de timp. Nici macar de dosarele care nu se epuizau niciodata ci aveau acest efect doar asupra omului din spatele lor. Nu... problema era ca intre toate acele cupluri indragostite si acele grupuri de prieteni extatici, ea avea sa fie singura. O femeie de 27 ani, singura printre straini, inghitind cu noduri dintr-o cafea amaruie, singura la masa, singura pe lume, batand cu piciorul ritmul senzual al muzicii. Iar pentru tot acest chin alt chin sa faca fata procesului de "nu am cu ce ma imbraca ca sa nu arat ca o scapata de la azilul de batrani".

Astenie de mai innorat

I used to think there was more to life then just struggling for a workplace, paying bills, eating and sleeping.

Ce vor femeile

Obsesia mea cu nepurtatorii de vagin mi-a invadat din nou mintile mai noptile trecute dar neavand timp sa ma refiintez inca de atunci pe ChaospiA, m-am gandit sa le fac un cadou intarziat. Asadar, special de ziua lor, 5 Mai 2009, La multi ani si le doresc indeplinerea anumitor dorinte de catre femeile din preajma lor. Si ca sa fie totul mai simplu, iata de ce aveti nevoie pentru a determina orice femeie sa va satisfaca orice nevoie i.e.

Ce isi doresc femeile:

Un barbat AtragatoR adica unul care

* sa dea dovada de maturitate si stabilitate emotionala, altruism

* sa fie de incredere

* sa fie generos (sa faca acte caritabile, sa cumpere cadouri, etc.)

* sa fie ambitios, muncitor si inteligent

* sa isi doreasca sa se implice in relatie

* sa demonstreze sentimente de afectiune fata de copii

* sa aiba un statut inalt in societate, resurse financiare si respectul semenilor sai

* sa fie sanatos; sa aiba un fizic si trasaturi faciale simetrice; sa fie mai inalt decat femeia in cauza si sa aiba umerii lati (insa sa nu fie gras si nici sa nu aiba burta de la bere )

* sa fie vazut alaturi de femei atragatoare.

(scris) deA

Post Scriptum: Da, aceasta este o parere, dar este una dublu avizata.

Unde merg saptamana aceasta

Saptamana aceasta in Bucuresti este vreme ploioasa... Da, da, ploua cu stropi mari de cafea indoita cu coniac amarui si clatiti cu frisca lucioasa. Dar fara nori, doar cu un soare galben pai, unul din acela rotund, de asezat pe mijlocul paginii de caiet dictando unde copiii deseneaza mame blonde si odrasle care isi tin tatii de mana.



Da, deci unde mergem? In Royal Palace pentru inceput, ne oprim si prin Hard Rock Cafe si iesim in ploaie, direct din cladirea Ateneului Roman. Timp este destul - o saptamana intreaga de espresso si Amaretto Coffee, baute alaturi de pricomigdale lasate pe marginea farfuriutei de portelan alb. Bani de bilete de autobuze sa fie si cafea proaspat macinata.



Yann Tiersen-Les Jours Tristes

Si facem toate opririle acestea din cotidian pentru ca Jazz-ul este mai mult decat un gen muzical, este o stare de spirit, este hohotul de ras in care izbucnesti cand pasesti intr-o balta, este casca fixata mai bine pe ureche in timp ce unghiile zburda pe tastatura, este tigara de dupa ce ai cunoscut o femeie superba, este revista rasfoita absent in timp ce aburii iti picteaza trairile din emisfera dreapta.


Iar studentii au intrare libera de pe 7 si pana pe 13 mai, la EuropaFest 2009. (E intentionat oare, pe principiul oricum nu au timp sa vina? Ma indoiesc, cred ca este vorba mai degraba de o incercare de imbiere la cultura a tinerilor romani si o recunoastere a faptului ca daca esti student si mai esti si "artist", cel mai probabil nu iti permiti nici unul din cele 30 de concerte ale lunii mai 2009, darmite o saptamana intreaga de Jazz, diamante si cafea.)

Celor care nu au timp, le transmit sa sacrifice din orele de somn - oricum vom dormi cu totii la un moment dat si atunci, ma tem ca nu va mai suna niciun desteptator trezirea pentru EuropaFest. Celor care nu au bani suficienti le transmit ca banii au pe lumea aceasta un singur scop - sa fie stransi ca sa fie cheltuiti. Iar celor ce le este lene... Ouf, cu voi este cel mai dificil, pentru ca daca nici 300artisti, veniti din 33 state nu te motiveaza sa te ridici din fata televizorului, inseamna ca esti pierdut, nu mai ai nicio scapare, vei ajunge hrana pentru gandacii de bucatarie.

Pe scurt, ne vedem la EuropaFest 2009, de pe 7 si pana pe 13 mai 2009, fie la concertele si competitia internationala de jazz de la Royal Palace, fie la degustarile muzicale de jazz, blues si pop din Hard Rock Cafe.

(scris) deA

Post Scriptum: Pentru cei care au absolvit si facultate si/sau liceu, biletele pot fi gasite in Magazinele Diverta, pe bilete.ro sau pe ticketpoint.ro, avand preturi ce variaza intre 20 si 40ron.

Fotografie deA/Gara de Nord, Bucuresti * afise aici si in statiile de metrou * piesa Yann Tiersen si Neil Hannon, extrasa din coloana sonora a filmului "Amelie" / "Le Fabuleux Destin d'Amélie Poulain"

Celule

Uneori ne dezbracam de tot ceea ce avem si avem impresia ca dincolo de pielea noastra se afla ceva minunat, ceva ce doar noi avem de dat, ceva ce multi si-ar dori sa primeasca. In clipele ca acestea uitam de complexe, uitam ca suntem doar oameni sau ca altii sunt mai buni decat noi si gandim ca ceea ce avem noi de dat si sta ascuns sub pielea noastra este ceva atat de valoros ca toate diamantele din lume nu ar fi suficiente ca sa plateasca - e ceva ce nu se cumpara si nu se vinde, e ceva ce se ofera...

Dar faptul cel mai important pe care il uitam in acest gen de momente este ca dincolo de piele nu e nimic altceva in afara de celule. Si da, fiecare celula este unica. Dar e tot o celula. Si sunt atat de multe sub atat de multe piei incat oricum nu le vom cunoaste niciodata pe toate - nu e nicio pierdere pentru nimeni daca nu vor afla si/nici ce e sub pielea noastra.

(scris) deA

Poveste despre cafea ca moneda de schimb si iepurasi

Mi se pare ciudat sa te vad zambind...

M-am obisnuit sa nu o faci. M-am obisnuit sa adormi mereu cu spatele intors la mine. M-am obisnuit sa faci cafeaua pentru amandoi in fiecare dimineata dar sa nu o bei niciodata impreuna cu mine. M-am obisnuit sa nu te cunosc, sa nu stiu cu adevarat ce gandesti si ce simti. M-am obisnuit sa ma trezesc singura si sa adorm singura. Sa vin in spatele tau in timp ce scrii, sa te sarut pe ceafa si sa iti masez umerii si tu sa nici nu realizezi ca sunt acolo. Sa te privesc din pat, in timp ce fumezi la geam fara sa zic niciun cuvant. M-am obisnuit cu scrumierele negre pe care nu observi niciodata cand le curat de scrum.

M-am obinuit sa ma tem ca intr-o zi chitara ta nu va mai canta pentru mine. Am invatat sa nu ma mai intreb cand va veni acea zi. Am invatat sa te impart cu altii chiar si in momentele despre care imi promisesei ca vei fi doar al meu. Am invatat sa nu vorbesc mai mult decat este nevoie, ca sa pot asculta cum taci. Am invatat ca dincolo de fiecare pahar pe care il sorbi exista o durere, un secret, o rana. Am invatat ca nu le vei impartasi niciodata cu mine. Am invatat ca exista o lume a ta in care eu nu incap.

Si am mai invatat ca dincolo de toate acestea, tu ma iubesti. Sa te vad acum zambind insa...e inca un ceva la care eu nu am avut niciodata acces. E minunat sa stiu ca poti fi fericit. Fericit asa cum ni se spune ca e normal sa fim si nu starea aceea a ta de normalitate. E minunat...dar inspaimantator.

Pentru ca nu imi zambesti mie.

(scris) deA