Sunt ultimatumuri mintale pe care le dam celor din jurul nostru, pe care le gandim atunci cand ni se pare ca mai departe nu mai putem merge dar cand vrem totusi sa mai dam inca o singura sansa. Sunt indicatoare a cat de mult suntem dispusi sa acceptam, sa primim, sa iertam, sa uitam, sa oferim... dar sunt inutile pentru ca sunt doar interne. Sunt o ultima sansa, care desi oferita, nu va fi niciodata acordata. Sunt ca niste semnalizatoare de directie in orbita noastra pentru cei ce ne viziteaza lumile, *Pe-aici STOP!... Tot inainte in directia aceea!... La stanga daca vrei sa ajungi la mine!* semnalizatoare devenite inutile insa pentru ca nu sunt luminate indeajuns de puternic. Cu toate acestea noi suntem constienti de ele si am vrea ca si cel de langa noi sa le priceapa, sa se adapteze, sa stie ce are de facut fara ca noi sa ii spunem vreodata. Iar daca acea persoana nu intelege, ne finalizam planurile si ne indeplinim promisiunile catre noi insine - alta sansa nu mai acordam. Daca ni se mai cere inca o sansa, nu mai avem resurse. Daca ni se cer explicatii, ne declaram nelamuriti: Cum, dar nu ti-ai dat seama ca mai mult de atat nu aveam de gand, nu pot sa accept? Cel de langa noi, la randul sau, nu isi da seama cand si-a epuizat toate incercarile.
Nu, nu o facem intentionat, nu stim ca atunci cand noua ni se pare ca facem un favor de fapt ne privam pe noi de libertatea de a spune clar si raspicat ce vrem de la noi insine si pe ceilalti de dreptul de a incerca sa ne fie alaturi. O facem din frica. Nu indraznim sa spunem cu voce tare ce vrem, ce ne raneste, de ce avem nevoie, ce am vrea sa fie diferit. Este mai usor sa ne spunem doar in sinea noastra ce asteptari avem, ceilalti ar putea fi deranjati de ele. Dar oare cand ii alungam fara niciun motiv evident, nu sunt deranjati? Daca nu sunt, nu ma intelegeti gresit, nu e nicio pierdere ca nu v-ati rostit gandurile, pana la urma oricum nu avea cine sa le asculte. Dar daca sunt... atunci ce am avea de pierdut?...
Este un obicei la care renunti cu greu. Eu mi-am spus de multe ori ca nu voi mai face greseala aceasta, ca nu voi mai da ultimaturi interne, ca nu voi mai fixa in mintea mea termene limita la care sa ii supun pe altii. Ca voi spune cu voce tare si intre oameni ce ma deranjeaza si ce vreau. Iar daca cineva nu este dispus sa ma asculte, macar nu mi-am irosit timpul asteptand expirarea acelei ultime sanse. Cu toate acestea, in urma cu cateva zile m-am regasit jucand acelasi joc frenetic si inutil. E un joc din care nu poti iesi doar pentru ca vrei, este rezultatul a ani de repetare obsesiva a aceleiasi idei - nu avem dreptul sa avem pretentii decat de la noi insine. Cu toate acestea le avem. Pentru ca avem nevoie de oameni, pentru ca traim alaturi de ei, pentru ca ne ciocnim cu ei, pentru ca ii alungam si ii cautam...pentru ca existenta noastra se raporteaza la cei din jurul nostru si este conditionata de ei. Prin urmare parintii, scoala, prietenii, media, societatea ne pot invata doar sa ne ascundem pretentiile nu si cum sa nu le mai avem. Asa ca daca vrei sa renunti la frustrare, la tacerile prelungi, la minciuni, la dorinte pe care nimeni nu stie sa ti le indeplineasca, la sanse pe care nimeni nu le acorda si nimeni nu le primeste niciodata, iti sugerez urmatorul joc:
Iti amintesti scrisorile catre Mos Nicolae scrise in urma cu cativa ani? Incearca sa scrii o astfel de scrisoare astazi unde sa notezi tot ceea ce iti doresti de la persoanele existente in viata ta. Apoi pastreaza scrisoarea sub perna, in agenda, in spatele borcanului cu zahar brun de pe raftul din bucatarie, intre paginile cartii din sertar si mergi la fiecare persoana pe care ai numit-o in scrisoare si spune-i ce te nemultumeste. Va fi greu asa ca incepe cu dorintele minore, cele la care stii ca ai reactiona pozitiv daca altcineva le-ar pretinde de la tine. Apoi revino la scrisoare si bifeaza toate dorintele pe care le-ai transmis mai departe in lumea larga. Nu conteaza cum va reactiona persoana careia i le-ai spus.
Conteaza ca tu esti liber acum. Liber sa mergi mai departe. Liber sa fii fericit.
Incep eu.
Draga Mos Nicolae...
(scris)deA
