Ma agat de oameni, acesta este unul dintre talentele mele speciale. Sunt innebunita dupa oameni, ei sunt drogul meu cuprinzator de care nu ma pot lipsi si nu ma pot atinge. Sunt serul meu. Nu pot adormi fara ei, refuz sa ma trezesc fara ei, ii respir si ii las sa imi curga prin vene. Ma agat de oricine, ma agat de cei ce nu ma vor, ma agat de cei ce ma ranesc, ma agat de cei ce nici nu ma cunosc. Ma agat de fiecare om ce imi surade cu aceeasi disperare cu care un copil se agata de fusta mamei. Ma agat. Asta fac eu.
De ani de zile tanjesc dupa persoane despre care nici nu stiu daca exista. Uneori am impresia ca le-am gasit. Le sorb cuprul din priviri si le daruiesc inocenta mea. Insa ele au deja cate un suflet-ideal, al meu nu e cel pe care il cauta, nu ma vad cum le vad eu.
Anul trecut am renuntat sa mai caut. Si m-a gasit o persoana. Apoi o alta. Si o alta. Si o alta. Si o alta. Si o alta. M-au readus in joc. Dar doar atat este. Doar un joc. Pentru ca fiecare dintre persoanele acestea este si a mea. Dar niciuna dintre ele nu este a mea.
Anul trecut o persoana m-a luat de mana si m-a tras inapoi pe terenul de joc. M-a palmuit, m-a imbatat, m-a sarutat, mi-a zis sa ma trezesc, m-a certat, m-a alinat. O persoana care acum nici macar nu isi recunoaste numele cand o strig. O persoana care miroase a cuvinte familiare. O persoana care viseaza la cu totul altcineva decat la mine.
