Mereu m-am invinovatit ca fiind cea care a lasat fantomele sa intre in casa mea, intre doi oameni care se iubeau. Aveam impresia ca am spart ferestrele si ca am izbit usa de perete poftindu-le sa intre intre noi, chemandu-le sa isi faca culcus de vise in sufletele noastre. Ma simteam de parca m-am distantat de celalalt exact indeajuns incat sa incapa si ele, le-am ispitit sa ne ispiteasca, le-am rugat sa isi traiasca viata in vietile noastre, le-am folosit ca surogat pentru toate nevoile pe care nu ni le puteam satisface reciproc, le-am folosit drept compresa cu gheata pentru durerile nerostite, ca portavoce pentru toate conversatiile mute, ca minune senina pentru toate zilele innorate din cauza carora ne tineam departe de parc, departe unul de celalalt.
Pana cand, intr-o zi, am realizat ca, de fapt, nu am fost eu cea care le-a dat invitatie scrisa in patul meu. Da, eu am incetat sa mai pun un gard in jurul casei si sa tin poarta incuiata si da, eu insist sa nu le las sa ne paraseasca. Dar eu de fapt nu am adus nicio fantoma sa doarma cu noi. Si nici nu am impartit toate comorile noastre cu nimeni altcineva.
Scriam mai demult ca ma ranesc cei care duc cu ei bagaj dintr-o relatie trecuta intr-una prezenta si strang pe parcurs, din toate relatiile prin care trec material pentru toate relatiile viitoare. Aparent multi fac acest lucru. Nu toti. Nu eu. Eu nu ii voi cere nimanui sa imi sarute gatul doar pentru ca imi face placere atata timp cat am descoperit acest lucru alaturi de iubitul meu din adolescenta si nici nu voi mai chema pe vreunul altul vreodata cu numele de "copil". Dupa cum nici nu am nici cel mai mic interes sa port chilotii de dantela ai fostei iubite al actualului iubit sau sa vad impreuna cu el filmele vazute de el alaturi de ea. As putea sa o fac, bineinteles, doar ca sa chicotesc in sinea mea ca i l-am furat, dar atunci mi-as bate joc de cineva pe care cel pe care il iubesc a iubit. Spuneti voi insa daca nu ar fi absurd ca el sa imi permita sa fac acest lucru dat fiind ca a iubit-o, chiar si pentru o secunda, chiar si in urma cu prea mult timp. Si atunci pentru ce multi prefera sa isi alinte actuala iubita intocmai cum o alintau pe fosta. Pentru ce revad aceleasi filme, pentru ce merg in aceleasi cafenele si cluburi, pentru ce asculta aceeasi muzica, pentru ce se amuza cu aceleasi link-uri, pentru ce, pentru ce, pentru ce?!
Da, am inteles ca multi fac asta si tare as vrea sa invat sa ma acomodez. Dar nu prea am idee cum. Doar sa accept ca pe un fapt pe care nu il pot schimba nu pot, evident, pentru ca nu sunt astfel si atunci nu pot accepta ca ceilalti nu se pot abtine de la a fi asa. Sa nu mai ofer nimic din mine, doar din teama de a nu fi impartita cu urmatoarea iubita iar imi este imposibil pentru ca asta ar fi sfida rostul in sine al unei relatii. Si atunci ce ar trebui sa fac?
(scris) deA
