Urban Species and Imogen Heap-Blanket
Catre mine cea care sta pe covorul rosu din incaperea din mansarda, incaperea cu pereti de sticla unde miroase a caldura si a portocale. Cana cu supa e vie si balansoarul adoarme leganat. Podeaua cade in reverie pe sub lumanarile aprinse, hartiile de la munca si paharul de vin negolit.
Catre mine cea de sub patura groasa ce miroase a levantica, cu cana de cafea neagra si fierbinte indoita cu coniac in mainile prietenei dragi de langa mine. Cu notebook-ul pe brate, cu muzica stingand tacerea. Cu visurile noastre nesfarsite, neinchise, netacande, neingenunchiate.
Catre mine cu pielea mirosind a ploaie si a rau. Purtandu-mi sutienul mov si rujul rosu si dansand uitarile trecute. Caldura imi razbate pana la sange si ritmul muzicii ascunde trecutul de memoria pe care o voi avea atunci. Luminile noptii urbane se rasfrang prin fereastra, prin perdeaua dantelata si isi imprima povestile pe pielea trupului meu. Din cusca mintii mele de acum voi fi libera atunci. Iar durerea mea nu ma va mai implora in fiecare secunda sa o ascund. Cu fiecare pas de dans, cu fiecare mangaiere a degetelor-mi, cu fiecare picatura de Bayley's, mai aproape de mine, mai aproape de persoana de care am nevoie si care mi-e interzisa. De cea care nu exista. Deocamdata.
Nu ma atinge. Nu sunt reala.
(scris) deA
