Am mai scris si in trecut ca eu cred ca in viata totul este reversibil in afara de moarte. Dar am realizat ca de fapt nu doar moartea este ireversibila, ci tot ceea ce tine de viata celor din jurul nostru. Nu va fi decat un singur botez al nepotului nostru preferat, o singura nunta a unui frate drag (stiu ca este posibil si chiar probabil sa se insoare si a doua oara dar nu se compara cu toate acele emotii traite la primul sir de casatorii din anturajul tau... este aproape la fel de intens, poate chiar mai intens ca perioada aceea in care mergi la cate un majorat aproape la fiecare doua saptamani, daca nu mai des). Daca ai ratat majoratul surorii tale mai mici poti sa te dai si peste cap, pustoaica nu o sa mai aiba niciodata 18 ani din nou. Un concert Muse este altceva, poate nu mai revin ei vreodata in Romania, dar nu poate spune nimeni ca nu te poti duce dupa ei pana in Regatul Unit daca asta iti doresti cu adevarat.
Eu am observat ca ma pricep la ratacit drumul catre nunti. Sunt invitata, vreau sa merg si cu toate acestea nu ajung. Sau ajung doar la ceremonia civila si nu si la cea religioasa sau la petrecere. Sau eu pot ajunge dar ei se hotarasc ca ceremonia civila este suficienta, nu este nevoie si de Biserica si petrecere ca sa isi intregeasca relatia. Eu sunt cea care colectioneaza invitatiile de la nuntile la care nu a ajuns si care vede pozele sau inregistrarile video cateva saptamani mai tarziu dupa eveniment. Cea care intreaba de prajiturile cu crema albastra care s-au servit, perlele miresei si daca a existat bar de cocktailuri. Imi doresc mult sa ajung la ele, imi caut rochie, imi fac griji pentru cum imi voi aranja parul, ma pregatesc sufleteste sa fiu sobra ragaz de cateva zile. Dar nu am ajuns niciodata sa mananc din tortul mirilor.
Nu sunt absurda, realizez ca sunt inca tanara si ca nuntile celor din anturajul meu nici macar nu au inceput inca.
Dar puteti sa imi promiteti ceva, va rog? Cand va casatoriti, ma invitati si pe mine? Eventual ma si legati cu forta in vreuna dintre masinile invitatilor ca sa fiti siguri ca si ajung? ;;)
(scris) deA
2 comments:
Ce frumos le spui... Si eu era sa ratez majoratul surorii mele mai mici, noroc ca cineva mi-a tinut o frumoasa teorie, cam ceea ce spui tu aici. Si am fost. Si ma bucur :) Si de atunci fac tot ceea ce este omeneste posibil sa ajung la evenimentele importante din viata celor dragi.
@Iulia: Mersi de comentariu. Si apropo, interesanta initiativa ta legata de promovarea Bucurestiului in blogosfera romana. Deja deveneau plictisitori toti cei care il vorbeau de rau si mai ales in necunostiinta de cauza.
Post a Comment