Zboara, puiule, zboara!

De cateva zile lipsesc aparent nemotivat din blogosfera romana. In realitate insa, am acceptat sfatul celor ce imi vor binele si am plonjat in vazduhul verde. Cei care veniti repede sa imi ziceti ca cerul este albastru, nu aveti ce cauta aici, ceilalti v-ar da o lectie de bune maniere si cunostiinte generale - vazduhul are intotdeauna culoarea viselor noastre.

Revenind dar la motivele absentei mele de pe ChaospiA, principalul ar fi ca atunci cand sari este cam dificil sa prinzi semnal wireless. Si da, am indraznit intr-un final sa imi conving picioarele sa se incordeze si sa ma lase sa ma arunc. Inca nu stiu daca a fost o decizie inteleapta sau nu, de altfel am sarit cu o coarda de siguranta legata de mijloc si cu o parasuta momentan nedesfacuta prinsa de spate iar jos ma asteapta o saltea. Si imi tin degetele stranse in jurul butonului magic de deschidere a parasutei.

Mereu i-am sfatuit pe cei din jurul meu sa evite salteaua atunci cand sar. Daca stii ca este acolo, ca te asteapta intinsa si elastica, pregatita sa iti salveze viata, daca stii ca ai o alternativa care te poate salva oricat de rau s-ar sfarsi lucrurile... atunci cu siguranta vei da gres. Dar daca vrei sa sari, atunci nu lasa nimic sa te faca sa tremuri inutil. Inspira adanc si pregateste-ti cea mai buna saritura a ta de care esti capabil. Sari de parca viata ta ar depinde de cat de bine te arunci in gol. Sari de parca doar zborul te mai poate salva. Si vei zbura. Este cam ca atunci cand renunti la colacul de salvare ca sa poti invata sa inoti. Instinctul de supravietuire ne este cel mai bun prieten in viata. Totul este sa stim incotro sa il directionam.

Ei bine, exact sfatul acesta il ignor eu acum. Imi iau tot felul de masuri de precautie, nu pentru ca mi-e frica sa nu ma lovesc de stanci, nu din frica de zbor sau din frica de a sari. Nu din cauza celor cu care sar sau a celor care ma asteapta jos. Ci pentru ca uneori as vrea sa ma pot opri inainte de a sari. Sa ma asez pe o canapea sau intr-un scaun confortabil, sa beau o cafea tacand, sa nu ma gandesc la nimic. Fara temeri, fara minciuni, fara planuri. Din pacate, Pamantul nu se opreste din rotatie ca sa ne faca noua loc sa coboram. Nu este niciodata timp pentru oprit. Chiar si atunci cand ne iluzionam ca putem lua o pauza, timpul continua de fapt sa se deruleze; vietile noastre au butonul blocat pe play. Nu exista butoane de fast-forward, rewind sau pause. Doar play si stop.

Ce bine ar fi daca ne-am aminti asta de fiecare data cand ne decidem sa ne amanam planurile, sa cedam, sa renuntam... de parca n-am sti ca viata merge intr-o singura directie.

(scris) deA