Te-as invita la o cafea. Doar noi doi. Tu si eu. As vrea sa ma privesti in ochi si sa te intrebi unde sunt. Mi-as desena o harta in talpa dar ma tem ca nu m-ai gasi. Ma tem ca nu mi-ai cerceta in fiecare dimineata urmele imprimate in nisip. Si-atunci ce folos?...
Ma tem ca nu ti-ai recunoaste cicatricea lasata de arsura buzelor tale pe soldul meu stang. Si-atunci ce sens ar avea? Atunci ce ai face? Ai continua sa cauti printre strigoii cu chip dulce de femeie sau te-ai mai opri pentru inca o noapte cu privirea asupra mea? Cu gandul. Cu trupul.
Te-as intreba ce aroma de cafea preferi dar tu deja ai adormit langa ea in nisip. Exista femei dulci ca zaharul brun si femei inocente ca frisca. Exista femei calde dar amare si femei de gheata. Exista femei plapande precum laptele. Iar eu sunt precum stropul acela in plus de whisky pe care il scapi in ceasca. Te-as intreba ce cafea ai bea cand ai sta in fata mea, pe leaganul albastru de pe faleza. Dar tu dormi deja... iar in timpul acesta eu caut stele de mare sa imi pun in par. Si cuvinte care nu mai exista si cuvinte despre care ma intreb daca inca mai traiesc. Caut sa-ti scriu chiar daca pelicanii nu vor sa-ti aduca scrisorile mele. Caut sa-ti scriu desi porumbeii au murit incercand sa te ajunga. Si-atunci de ce iti mai scriu totusi? De ce ma mai las sa ratacesc printre cuvinte, printre paragrafe neuniforme si fara legatura intre ele?
Trebuie sa plec acum; nu vreau sa o trezeasca valurile si sa te intrebe cine sunt. Nu vreau sa o minti. Nu inca, cel putin.
Asadar, sa te scot la o cafea?
Cu drag,
deA
deA
4 comments:
Hai, dar pot sa beau ceai?
Ca nu prea sunt fan cafea :).
@vreauultimuloc: ce pacat! eu nu suport ceaiul:).
Sa te scot la o cafea sau sa te invit sa bem o crema de whisky la mine
?Sa te fac sa te simti special pret de jumatate de ora sau sa ma las prostita de vorbele tale dulci?Sa te sarut ca si cand maine nu ar mai exista sau sa ma pierd in privirea ta gandindu'ma la ce ar fi daca ar fi ... dileme, dileme, dileme.Pe care tu le expui asa frumos!
Mersi, misscinnamon, si bine ai revenit pe ChaospiA. Legat de dilemele de care scriai si tu, eu am ales calea cea riscanta, sa il sarut ca si cum maine nu ar mai exista. Pentru ca la momentul acela "maine" nici nu avea cum sa existe. Si de fapt nici acum nu sunt sigura ca poate exista.
Post a Comment