Sarituri printre pagini de jurnal intim

Uneori regret ca nu mai am jurnal intim. Nu stiu de ce si cand am renuntat la el. Ba de fapt stiu cam cand am incetat sa mai notez in agenda gandurile marunte care imi treceau prin minte. In toamna lui 2005. Probabil ca am facut-o si pentru ca am fost crescuta cu mentalitatea ca a avea un jurnal este o copilarie. Iar daca stau sa ma gandesc la ce altceva mi s-a mai intamplat la vremea aceea si sa fac uz de studiile mele pesemne ca m-am lasat de jurnalul intim pentru ca viata-mi ajunsese sa fie destul de plina, de palpabila ca sa nu mai am nevoie de o imitatie construita pe clisee occidentale.

Acum nu m-as mai apuca sa scriu pe paginile unui caiet inchis, pe-un blog privat sau in notepad. Mi-ar fi dificil sa renunt la conversatii. Daca as tine totul pentru mine rostul notitelor in sine ar disparea. M-am obisnuit asa, sa scriu, oamenii sa citeasca, uneori sa ma incurajeze sau sa ma critice si totusi sa ia si ei o bucatica din viata mea. M-am obisnuit cu ei aici, parte din fiinta mea. M-as simti singura scriind doar pentru mine si activitatea insasi mi s-ar parea inutila.

Pe de alta parte uneori as vrea sa scriu undeva de unde sa nu citeasca nimeni. Sa scriu intrebarile care ma sacaie repetitiv ca o melodie obsedanta al carui titlu l-ai uitat. As vrea sa pot scrie despre senzatia de anxietate si mancarimea anexata care mi-a invadat trupul. As vrea sa pot spune cuiva despre dilema mea. Da, am spus unor prietene, doua la numar, dar raspunsurile lor sunt atat de contradictorii incat imi vine sa fac un sondaj de opinie chiar aici, pe ChaospiA si sa va intreb pe voi in litere mari si negre:

Daca sar de pe marginea prapastiei, ma izbesc de stanci sau zbor?

Da, dragii mei, aceasta este intrebarea metaforica ce ma exaspereaza de vreo cateva nopti. Am eu o idee grozava cum ca nu mi-ar fi bine pe marginea prapastiei si atunci normal ca imi vine sa sar. Dar daca sar nu inseamna neaparat ca imi va fi mai bine. Si atunci ma tot legan de pe un picior pe altul si astept, ca de obicei, sa ma ajute cineva sa iau decizia aceasta.

As mai vrea sa am un jurnal si ca sa pot scrie ca astept cu nerabdare o anumita zi din aceasta luna. Este ridicol, pentru ca nimic nu se va intampla in ziua aceea dar gandindu-ma la ceea ce ar putea incepe sa se intample dupa acea zi, nu ma pot abtine.

As mai scrie in el si ca m-a apucat o frica teribila de trecut si ca realizez ca pentru prima data de cand ma stiu, viitorul mi se pare mai previzibil decat trecutul si prezentul.

Afara miroase a vara rece si prin fereastra patrunde o noapte mai frumoasa decat cele pe care le traiesc de obicei. Jumatatea din mine care isi injecteaza singuratate pentru o clipa de extaz, ar pleca chiar acum spre podul de deasupra unui rau din estul Romaniei, unde noptile sunt mereu la fel de frumoase ca cea de acum. Dar jumatatea cealalta, cea dependenta psihic de oameni, tanjeste dupa o tigara, o imbratisare calda si o bere rece bauta pe terasa de pe acoperisul Teatrului National, alaturi de niste oameni pe care nu ii cunoaste.

Daca m-as indura totusi sa scriu doar pentru mine, as putea marturisi acolo, intre o foaie de hartie si un stilou albastru, ca in urma cu putin timp, prin vointa destinului si a spontaneitatii mele, m-am intalnit cu o persoana pe care ochii mei au recunoscut-o, dar nu si mintea. Si scriind acum despre intalnirea aceasta ma intreb daca nu cumva mintea mea functioneaza altfel acum decat inainte...de parca as fi avut un simbiot in creier care ajuta si el la infaptuirea perceptiilor si a rationamentelor.

Daca m-as apuca de scris in jurnal, nu stiu cum m-as mai putea opri. Pentru ca totul se reduce la cercul ce pare nesfarsit din jurul alegerii aceleia: sa sar sau sa nu sar. Am mai sarit si inainte; uneori am cazut si mi-am julit genunchii, coatele si palmele, alteori am zburat. Am sarituri dupa care inca mai plonjez, sarituri dupa care nu am ajuns sa ma izbesc de sol dar nici nu m-am ridicat sa zbor inca - sunt sariturile acelea care ma fac sa ma tem de trecut. Sunt sariturile acelea care ma fac sa vreau sa ii intreb pe toti cei din jurul meu daca oare n-ar fi mai bine sa raman unde sunt. Sunt sariturile acelea care ma fac sa n-am incredere in raspunsurile pe care le primesc. Dar totusi, mult as mai vrea sa pot intreba...

(scris) deA