Singura diferenta este ca in cea virtuala, printr-o minune poate nemeritata de unii dintre noi, avem optiunea de a ne sterge contul. Si disparem subit dar reversibil dintr-o lume care nu ne mai face fericiti. Ne stergem tot, infatisare, personalitate, trecut, oameni frumosi sau nesuferiti cu care am avut de-a face, conversatii si certuri, greseli si probleme. Ne stergem pe noi insine.
In viata reala, nu avem privilegiul acesta. Ai facut o greseala, traiesti toata viata cu ea. N-ai facut o greseala pentru ca de fapt nu ai facut nimic, traiesti toata viata cu regretele. Nimic nu se sterge, nimic nu dispare. Chiar daca uneori ne-ar placea sa credem ca le putem sterge cu alcool, ca am putea face unii oameni sa dispara inecandu-le imaginea in sticlute si pahare. Dar nu functioneaza asa, pentru ca unele lucruri, unii oameni, sunt precum puroiul, dezinfectezi rana si pe moment pare curata iar dupa aceea realizezi ca infectia e tot acolo, tot doare, tot miroase urat, tot nu se vindeca. Pentru ca uneori chiar e nevoie sa tai din bucata de carne ca sa scapi si de infectie sau mai rau, e nevoie sa tai organul cu pricina cu totul chiar daca nu te induri. Uneori este nevoie sa intelegi ca oricat de frumosi ar fi unii oameni tot trebuie sa tai apendicele care va tinea legati. Pentru ca oricat de bine s-ar potrivi oamenii acestia cu tine, nu intotdeauna lumile lor se muleaza la fel de perfect cu universul tau. Si da, se pot face diferite modificari si anexe, darama pereti si debarale, ridicat alti pereti si demontat usi de inlocuit cu arcade luminoase si lumile ar putea deveni compatibile dar unii nu sunt dispusi sa faca aceasta pentru tine. Ei zic ca ar face-o cu drag dar pana la urma nu reusesc, nu sunt in stare sa mearga pana la capat sau nici macar nu vad ce le sta in cale. Asa ca iti iei bocceluta si pleci mai departe pe drumul tau si te rogi ca acelor oameni sa nu le mai pese de tine. Pentru ca este stupid de dureros sa ii vezi ingrijorati pentru binele tau in timp ce sparg ziduri si largesc ferestre pentru altii.
Post Scriptum: Multumiri lui Serban care ma asculta si imi vorbeste chiar si atunci cand nici eu nu stiu ce zic.
Multa iubire paharului meu de votca personal, pe care nu am mai intrebat-o de aceasta data inainte sa public. Pentru ca ea are de fapt dreptate, uneori, ca sa zburam, este nevoie sa riscam si sa facem si lucruri care ar putea fi gresite.
(scris) deA
4 comments:
paharul tău personal de votcă este la datorie. şi da, ai dreptate. trăim cu greşelile. dar şi ele-s privilegiate, fiindcă noi facem greşelile, nu ele pe noi.
@perfuzii: Traim cu greselile dar trebuie sa tinem minte ca asta nu e o drama. In afara de moarte, cam nimic nu este ireversibil si mai mult, o usa inchisa si zavorata ne poate indrepta catre o alta usa deschisa care ne duce intr-un loc chiar mai frumos.
Am citit articolul asta si fix la asta m-am tot gandit de ceva timp...
Ah si da :) imi plac articolele tale. (daca nu ma mai stii, sunt alexa, tipa blonda din liceu cu care mai stateai pe culoar)
@Alexandra: Hey, da, stiu cine esti:*.
Mersi frumos pentru aprecieri si ma bucur ca suntem pe aceeasi lungime de unda.
Mie mi-a venit ideea in timp ce frunzaream paginile web pe unde pierd vremea si am dat peste optiunea de a imi sterge unul dintre conturi. Restul a rezultat din relatiile mele din ultimul timp cu cei din jur.
Post a Comment