Azi am plecat de acasa nemachiata, in blugi si un tricou alb, ciufulita si incaltata in pantofii rosii. Cu corpul meu imperfect si cu neatentia la masini tipice-mi. Mi-am varat castile MP3-ului in urechi si am pornit pe Calea Victoriei. Si cum topaiam eu pe strada in ritmul muzicii, un om frumos mi-a zambit, i-am raspuns si mi-a zambit din nou inapoi. Am zambit amandoi sincer, ca doi oameni indragostiti de viata si tinerete, am zambit cu zambete cum mai vezi doar prin reclame la telefonia mobila si pe strazile din Anglia. Si de atunci tot surad la fiecare pas.
Surad pentru ca nu mai sunt adolescenta dar nu ma mai simt nici batrana. Am varsta aceea magica, in sfarsit. Zambesc pentru ca sunt libera sau desi sunt libera. Surad sincer pentru ca nici de porumbei nu ma mai tem. Pentru ca pot sari peste balti. Da, da, sunt multe balti in Bucuresti dar eu stiu sa le ocolesc sau sa sar peste ele - poate nu mai locuiesc aici dar aceasta nu inseamna ca Bucurestiul nu imi curge prin vene mai intens decat insusi sangele. Zambesc pentru ca bate vantul. Pentru ca oamenii dau vesti bune chiar si atunci cand sunt si ei la fel de confuzi si nestiutori ca si tine. Pentru ca m-am oprit intr-un parc pe langa care am trecut de atatea ori dar in care nu am mai fost niciodata iar acum stau pe o banca si scriu cu un pix de-al tau pe chitante si pe bonuri ratacite prin geanta.
Pasesc repede, muzica imi explodeaza in urechi, zambesc tuturor si imi vine sa ridic bratele si sa strig ca.....!!!!
(scris) deA
0 comments:
Post a Comment